Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 350
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Județean S și Municipiul S - prin primar, împotriva sentinței nr.208 din 05 februarie 2008pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean S, Școala cu Clasele I - VIII nr.3 S și reclamanții intimați:, -, ., Prin, -, C, I, a, -, -, Soveja, toți prin Sindicatul Județean de Învățământ.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a lăsat cauza în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 326/86/14.01.2009, reclamanții, -, ., -, C, I, a, -, -, Soveja, salariați ai unității școlare Școala cu clasele I - VIII nr. 3 S, prin Sindicatul Județean Învățământ " " în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I - VIII nr. 3 S, Municipiul S - prin primar, Inspectoratul Școlar Județean S și Consiliul Județean S au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata salariului de bază minim brut, conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007 - 2010, de 440 lei pentru personalul nedidactic necalificat, 528 lei pentru personalul nedidactic calificat și pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală, 550 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală, 572 lei pentru personalul didactic încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri, 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, respectiv 660 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată, de la data pronunțării sentinței.
Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata retroactivă a diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 și suma efectiv plătită, pentru perioada 1.01.2007 - data pronunțării sentinței, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în raport de dispozițiile art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național (contract înregistra la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2895/2006 din 29.12.2006) salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007 iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei.
Potrivit art. 2 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național cuprinde drepturile și obligațiile angajatorilor și ale salariaților cu privire la condițiile generale de muncă prevăzute de legislația în vigoare, precum și cele convenite în procesul de negociere.
De asemenea, conform art. 3 alin. 1 lit. a din același contract, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că între Consiliul Județean S și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a cererii formulate de reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 208/5.02.2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis acțiunea și a obligat pârâții să calculeze și să acorde începând cu data de 1.01.2007 și până la 5.02.2009, drepturile salariale rezultate prin luarea în calcul a unui salariu de bază brut de 440 lei pentru personalul nedidactic necalificat, 528 lei pentru personalul nedidactic calificat și pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală, 550 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală, 572 lei pentru personalul didactic încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștrii, 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, respectiv 660 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată. De asemenea, a obligat pârâții să actualizeze în raport de rata inflației, drepturile salariale enunțate mai sus până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive, în considerarea disp. art. 7 al. 3 din Legea 84/1995 și art. 14 al. 5 din Legea 486/2006, iar pe fond, a reținut în esență că personalul didactic și nedidactic auxiliar este retribuit conform Legii 128/1997 modificată prin nr.OG 11/2007 luându-se ca și valoare a coeficientului de multiplicare 1 pentru perioada ianuarie - martie 2007 suma de 221,307, coeficientul de multiplicare 1 pentru perioada aprilie - septembrie 2007 suma de 221,307 lei și coeficientul de multiplicare 1 pentru perioada octombrie - decembrie 2007 suma de 259, 593 lei.
Art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național prevede coeficienți minimi de ierarhizare pentru personalul prevăzut expres, salarizarea stabilindu-se ținând cont și de standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective, iar conform alin. 4 salariul de bază minim negociat este de 440 lei începând cu 1.01.2007.
Aplicând coeficienții de multiplicare prev. de OG11/2007 rezultă un salariu de bază sub minimul prevăzut de Contractul colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, de 440 lei, astfel că, conform prevederilor art. 8 al. 2 din pe anii 2007 - 2010, salariatul are dreptul să se prevaleze de dispozițiile cele mai favorabile și reținând aplicarea art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic se impune coeficientului de multiplicare să corespundă cu salariul de bază prevăzut de contract, acesta trebuind să fie de 255,889 și nu de 221,307 pentru ca salariul minim să fie cel prevăzut de art. 40.
În continuare salariul de bază a fost indexat conform nr.OG 11/2007 cu 2%, începând cu 01.04.2007 și 15% începând cu 01.10.2007, situație în care rezultă că de la data respectivă salariul trebuia majorat cu coefientul de ierarhizare 261,005 lei de la 01.04.2007 și cu coeficientul de ierarhizare 300,156 lei de la 01.10.2007, iar pentru personalul nedidactic salarizarea acestuia se face potrivit nr.OG 10/2007, situația în care se impune indexarea salariului de bază a acestui personal din învățământ reținându-se și pentru această categorie de personal incidența aceluiași art. 40 ca atare se impune indexarea salariului de bază a acestui personal ținând seama de natura postului și pregătirea profesională, astfel se vor majora cu 2% începând cu 01.04.2007 și cu 10% pentru perioada 01.10.2007 - 12.2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Consiliul Județean S prin reprezentant legal și Municipiul S prin primar.
În motivarea recursului, pârâtul Consiliul Județean S prin reprezentant, a arătat că în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care între reclamant și Consiliul Județean S nu există raporturi de muncă, reclamanții fiind angajații unităților de învățământ, cărora le revine obligația de a calcula și plăti drepturile salariale, recurentul având doar atribuții de consultare cu privire la sumele destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, astfel încât acțiunea se impunea a fi respinsă față de pârâtul recurent.
În dezvoltarea recursului, pârâtul Municipiul S prin primar a arătat, în esență, că salarizarea personalului didactic și nedidactic din învățământ este stabilită prin dispozițiile Legii nr. 128/1997, modificată, că potrivit art. 41 al. 2 din Constituție dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercită în condițiile legii, iar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate în condițiile legii, însă, pentru salariații din instituțiile publice, contractele colective de muncă au un regim juridic special, astfel că drepturile salariale trebuie stabilite exclusiv prin lege și nu pot constitui obiect al negocierilor sau convențiilor colective, împrejurare în care se impune respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând recursurile prin prisma actelor dosarului și a motivelor invocate, ce se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Județean S, Curtea reține că legal tribunalul a dispus respingerea acesteia, motivat de faptul că potrivit art. 7 alin. 3 din Legea 84/1995, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale, fondurile destinate învățământului fiind nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.
Este real faptul că între reclamanți și pârâtul Consiliul Județean S nu există raporturi de muncă, însă, prin natura pretenției dedusă judecății și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceste pretenții, reclamanții justifică îndreptățirea de a obține obligarea recurentului, în solidar cu ceilalți pârâți la executarea obligației asumată de angajator, în condițiile în care, potrivit art. 1, 4, 5 și 17 din HG538/7.06.2001 privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, potrivit cărora, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale, în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, autorităților administrației publice locale și județene revenindu-le obligația de a dispune măsurile necesare ca finanțarea respectivelor cheltuieli să se efectueze potrivit legilor anuale ale bugetului de stat și în conformitate cu principiile înscrise în legea învățământului. În acest sens converg și dispozițiile art. 14 al. 4 din Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 și art. 7 al. 4 din Legea 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008.
Referitor la recursul declarat de Municipiul S prin primar se reține că, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național are un caracter obligatoriu, garantat de art. 41 al. 5 din Constituția României, fiind încheiat de reprezentanții organizațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național și de reprezentanții Guvernului României printre care și de reprezentantul Ministerului Educației, Cercetării și T, așa încât, clauzele inserate în acest contract sunt obligatorii atât pentru angajatori cât și pentru salariații din țară în condițiile în care nu se regăsesc, în speță, nici în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de învățământ, nici în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al județului
că personalul didactic și nedidactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificat prin OG11/2007, luându-se ca și valoare a coeficientului de multiplicare 1 pentru perioada ianuarie - martie 2007 suma de 221,307, a coeficientului de multiplicare 1 pentru perioada aprilie - septembrie 2007 suma de 225,733 și a coeficientului de multiplicare 1 pentru perioada octombrie - decembrie 2007 suma de 259,593 lei, însă, potrivit art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, coeficienții minimi de ierarhizare se aplică la salariul minim negociat pe unitate, salarizarea stabilindu-se ținând cont și de standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, salariul de bază minim negociat este de 440 lei începând cu 1.01.2007.
Reținând incidența disp. art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic se impune ca acest coeficient de multiplicare să corespundă cu salariul de bază prevăzut în Contract, respectiv să fie de 255,889 și nu 221, 307 urmând ca indexarea să se realizeze în baza nr.OG 11/2007.
În considerarea celor reținute, apreciind soluția atacată ca fiind legală, Curtea, în baza art. 312 al. 1 din Codul d e procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Consiliul Județean S și Municipiul S - prin primar, împotriva sentinței nr.208 din 05 februarie 2008pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Dact.
Ex. 2/24.04.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Apetroaie Eufrozina, Rață Gabriela