Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 351/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 351
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Elena Stan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, împotriva sentinței civile nr.2568/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL HARGHITA, ȘCOALA NAȚIONALĂ DE GREFIERI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimata reclamantă ), având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr.2568/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Doljs -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea față de acesta.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
S-a admis acțiunea precizată în parte formulată de reclamanta (fostă ).
Au fost obligați pârâții către reclamantă să-i plătească drepturile reprezentând sporul de 15 % din salariul de bază brut, începând cu data 15.08.2006 - 25.06.2009, actualizate cu indicele de inflație până la efectuarea plății, în raport de perioada lucrată la fiecare pârât și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau încetarea acordării acestui spor.
A fost obligat TRIBUNALUL MEHEDINȚI să efectueze mențiunile în carnetul de muncă al reclamantei pentru perioada lucrată la acesta.
A fost respins capătul de cerere pentru mențiuni pentru ceilalți pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca întemeiată acțiunea dedusă judecății, pentru considerentele prezentate în continuare.
În temeiul art.137 pr.civ tribunalul s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a admis cu motivarea că din probele existente la dosar a rezultat că nu există raporturi de muncă, iar potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 "Ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar anual următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentație și fundamentări detaliate.
În conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și bugetului său propriu, întocmește proiectele legilor bugetare pe care le depune la Guvern până la 30 septembrie a fiecărui an.
Art. 35 alin. (4) prevede că, după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, prevăzute la alin. (1), acesta le supune spre adoptare parlamentului cel mai târziu până la 15 octombrie a fiecărui an.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, tribunalul a respins cu motivarea că pe perioada detașării, obligația de plată revine angajatorului la ce s-a dispus detașarea, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 567/2004 și art. 59 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată - Școala Națională de Grefieri este finanțată de la bugetul de stat prin bugetul acestei instituții.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a invocat o faptă discriminatorie, urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamanții susținând că deși, în calitatea lor de judecători, prin activitățile desfășurate au acces la informații confidențiale, fiind chiar obligați, conform art.15 din Hot. Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în această calitate, iar prin art. 91 din Legea nr. 303/2004 fiind obligați să păstreze secretul profesional, în mod neechitabil și nejustificat nu primesc sporul de confidențialitate.
Potrivit art. 12 din OUG nr. 27/2006 pe perioada detașării judecătorii beneficiază de toate drepturile pentru funcția în care sunt detașați.
Tribunalul a constatat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate în legislația națională au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce s-au acordat personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, s-a prevăzut ca " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranța naționala, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art.15 alin. (1 ) din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementate drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor Plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Potrivit art.2 pct. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de această Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acesta este principiul egalității tuturor în fața legii, iar lista cuprinsă în art. 14 din Convenție nu este limitativă, dreptul la nediscriminare protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu- se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Un argument suplimentar în acordarea sporului de confidențialitate de 15% tuturor categoriilor de persoane obligate la păstrarea confidențialității unui anumit gen de informații îl reprezintă și art.16, din Constituția României, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Cererea reclamantei privind obligarea la efectuarea mențiunilor legate de sporul de confidențialitate în carnetul de muncă este fondată întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, Decretul 738/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă ( Anexa la Ordin, pct.4 lit. "b", final și pct. 5).
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă,înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite, orice alte mențiuni care potrivit dispozițiilor legale se menționează în carnetul de muncă.
Instanța a apreciat că înscrierea în cartea de muncă este legală, cererea fiind admisibilă sub acest aspect, dar este și necesară, dat fiind faptul că la acordarea acestui spor, se rețin la sursă cotele de contribuție socială, precum și alte cote ( șomaj, etc.) ce vor fi virate către bugetul de stat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 decembrie 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII.
Ministerul Justiției și Libertăților a invocat, în esență, faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare.
Arată că, deși s-a pronunțat ICCJ prin decizia nr 46/15. 12. 2008, iar această instanță nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul constituțional al acestora.
De asemenea, se arată că prin dec. nr. 838/2009, Curtea Constituțională, a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, iar ICCJ nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituțional al legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională, iar interpretarea CC este suverană.
S-a susținut astfel că, un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
S-a mai arătat că, față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea personalului auxiliar.
În susținerea acestei critici învederează că prin deciziile nr.46/15.12.2008, 819din 3.07.2008, 820 și 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui,modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Al doilea motiv de recurs al MJ este întemeiat pe disp.art 304 pct. 7 cod. pr. civ. și vizează împrejurarea că prima instanță nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate prin notele scrise,iar potrivit art.261alin.1 pct.5 pr.civ.printre elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre se află motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Al treilea motiv de recurs al aceluiași recurent este întemeiat pe prev. de art. 304 pct. 9 cod. pr. civ.
În susținerea acestui motiv de recurs se arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție,deoarece pentru a exista discriminare,trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În art.12 din Legea nr.544/2001 sunt reglementate expres categoriile de informații ce sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor interesați.
Prima instanță a reținut eronat că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglemetat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor respectiv informații clasificate,sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a de aprobare a Codului Deontologic.
Din punctul de vedere al cuantumului, în unele situații sporul are o valoare de 15/% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Primul motiv de recurs invocat de MF vizează modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Recurentul susține astfel, că potrivit art.34 al.1 din legea 500/2002, ordonatorii principali de credite au obligația de a depune până la data de 15 iulie a fiecărui an la.P: propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar anual următor.
În conformitate cu dispoz. art.35 al.1 din aceeași lege, pe baza acestor proiecte și a bugetului său propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern până la data de 30.09 fiecărui an.
Potrivit art.35 al.4 din aceeași lege, după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la 15.10 fiecărui an, și în baza art.36 din lege,aceste bugete se aprobă de Parlament.
Astfel, neavând calitatea de angajator nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți, iar în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a întocmi proiectul propriu de buget, având calitate procesuală în cauză, deoarece în cadrul său își desfășoară activitatea.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că reclamanții nu se regăsesc printre categoriile de personal prevăzute de OG 19/2006 a primi acest spor de confidențialitate.
Faptul că acest spor este acordat doar unor anumite categorii de personal din anumite instituții ale statului nu este o discriminare.
Prin Decizia 819/03. iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prev. art.1,art.2 al.1-3, art.6 și art.27 din OG nr.137/2000, în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin această ordonanță și ca atare, instanța nu se poate imixtiona în procesul legislativ și nu poate acorda salariaților drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de lege.
Faptul că art.30 al.3 din această ordonanță prevede, acordarea unui spor de confidențialitate personalului din cadrul CNCD nu reprezintă un temei juridic pentru acordarea acestuia reclamanților, deoarece nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea acestuia și nu fac parte din personalul care beneficiază de acest spor.
Consiliul Superior al Magistraturii a criticat sentința arătând că, în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate deoarece pentru a avea calitate procesuală pasivă este necesară existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, arată că prin Hot. Nr. 300/18.09. 2008, Secția pentru Judecători aad ispus detașarea intimatei-reclamante la, iar în raport de prev. Art 59 alin 2 din 317/2004 privind, modif și a art 11 alin 1 și art 14 alin 2 din 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, bugetul este cuprins distinct în bugetul, Școala Națională de Grefieri fiind o instituție publică cu personalitate juridică și al cărei director este ordonator terțiar de credite
Analizând criticile invocate în raport de actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 3041și art. 304 pct. 4, 8 și 9 din pr. civilă, se apreciază că recursurile nu sunt fondate și vor fi respinse, din următoarele considerente:
Exepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de Consiliul Superior al Magistraturii, de asemenea va fi respinsă în considerarea faptului că Școala Națională de Grefieri unde reclamanta a fost detașată prin Hot. Nr 300/2008 a, funcționează în cadrul, acesta fiind și ordonator principal de credite, bugetul fiind inclus în bugetul, neavând relevanță ca este menționat separat în cadrul acestui buget sau că intimata-reclamantă nu are raporturi juridice de muncă cu. Se apreciază că, prima instanță a soluționat corect această excepție, reținând și incidența art. 14 din 567/2004 și art. 59 alin 2 din 317/2004.
Referitor la criticile de fond ale sentinței recurate, Curtea reține că, noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea sanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârsirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce priveste: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Este nefondată și următoarea critică formulată de același recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 cod. pr. civ. întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Pentru aceasta se are în vedere faptul că, în condițiile în care, în susținerea punctului său de vedere intimata a formulat mai multe argumente, instanța este în drept să le grupeze și să răspundă printr-un argument comun, care să justifice concluzia finală.
Este nefondată și cea de a treia critică a acestui recurent, pentru următoarele considerente.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul d eontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Tot cu referire la criticile de fond, Curtea mai reține și că, având în vedere dispozițiile art. 14 din leg. 567/2004 și art. 59 alin 2 din 317/2004, Școala Națională de Grefieri este finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, bugetul fiind cuprins în bugetul, chiar dacă este menționat distinct, recurentul-pârât este ținut de obligația de a răspunde la pretențiile intimatei-reclamante.
Sunt argumentele pentru care, în temeiul dispoz. art.312 alin. 1. pr. civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de recurenți și va menține sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
IDE
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, împotriva sentinței civile nr.2568/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL HARGHITA, ȘCOALA NAȚIONALĂ DE GREFIERI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimata reclamantă (fostă ).
Decizie irevocabvilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
Tehnored. 2 ex./
/ 26 Ianuarie 2010
Red.//.
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Florica Diaconescu, Elena Stan
