Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 369
Ședința publică din data de 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 21 din 7.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, sat de, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA reprezentată de avocat stagiar din Baroul Prahova în substituire avocat titular din același barou, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, filele 10-12.
Curtea înmânează reprezentantului recurentei o copie de pe întâmpinare.
Avocat având cuvântul depune la dosar, în copie, concluzii scrise și adresa nr.2919/2007, filele 15-16 și arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația reprezentantului recurentei și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului conform concluziilor scrise depuse la dosar.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei totale de 6168,52 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate în perioada 2004-2006 în sumă de 5635 lei, precum și daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor, în valoare de 533,52 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei până la data de 02.11.2006 și pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, reclamanta urma să beneficieze, conform prevederilor contractului individual de muncă, de toate drepturile acordate de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.
A mai susținut reclamanta că în art.168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pe anii 2004-2006 s-a prevăzut că salariații au dreptul, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, la câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, însă reclamanta nu a beneficiat de suplimentările salariale respective care se ridică la suma de 5635 lei conform calculului efectuat de aceasta, arătându-se că salariul brut pe societate a fost de 980 lei în anul 2004, 1400 lei în anul 2005 și 1850 lei în anul 2006.
Întrucât pârâta nu a achitat la timp suplimentările salariale cuvenite reclamantei, s-a arătat că aceasta îi datorează reclamantei și o despăgubire reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație, în sumă de 533,52 lei, potrivit calculului depus de reclamantă.
În drept, au fost invocate disp.art.161 și 166 din Codul muncii, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, renegociat și reeditat în anii 2004, 2005 și 2006.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în principal ca prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâta a susținut că în speță sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, reclamanta pretinzând prin acțiune că nu au fost respectate dispozițiile din contractele colective de muncă, iar în raport de data introducerii acțiunii, se impune admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că sumele de bani menționate în acțiune, cu caracter premial, au fost negociate și stipulate în anul 2003, după cum rezultă din actul adițional la contractul colectiv de muncă înregistrat la DGMPS sub nr. 8080/23.05.2000, arătându-se că pentru anul 2003 suplimentările respective vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
A mai învederat pârâta că această formulare s-a păstrat și în CCM pe anul 2004, iar în anul 2005, când s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, s-a prevăzut că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, formulare ce se păstrează și în contractele colective de muncă pentru anii 2006 și 2007.
În continuare, pârâta a arătat că rostul menținerii acestei formulări a fost acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 din CCM în anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă, astfel că suplimentările salariale au fost incluse și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 în salariul de bază al fiecărui angajat, acesta fiind și punctul de vedere al Comisiei Paritare SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză la cererea ambelor părți, prin sentința civilă nr. 21 din 07 ianuarie 2008, Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta să plătească acesteia suma de 5635 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare neacordate, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, pârâta fiind obligată și la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată întrucât termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani, prev. de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale, iar în raport de data introducerii acțiunii, aceasta apare ca fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a fost încadrată la societatea pârâtă, raporturile de muncă ale reclamantei încetând în baza deciziei nr. 1111/13.10.2006, iar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 se prevede, la art. 168, dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, cu prilejul sărbătorilor de Paște și de
Totodată, în alin.2 al art.168 s-a stipulat că pentru anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
De asemenea, s-a învederat că în contractele colective de muncă pe unitate s-au menținut suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 și pe anii 2004, 2005, 2006.
Coroborând disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al aceluiași articol din și pe parcursul anilor 2004, 2005, 2006, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
A mai reținut instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu a făcut dovada plății către reclamantă a acestor suplimentări salariale de C și de Paște pentru perioada în discuție, astfel că drepturile salariale ale reclamantei se ridică la suma de 5635 lei, reprezentând prime de C și de Paște cuvenite și neacordate în perioada 2004-2006, cu consecința admiterii acțiunii în sensul celor -arătate.
La stabilirea cuantumului sumei datorate reclamantei, prima instanță a avut în vedere nivelul salariului mediu brut la nivel de unitate, care a fost de 980 lei în anul 2004, 1400 lei în anul 2005 și 1850 lei în anul 2006, conform adreselor expres enumerate, ce poartă semnătura directorului general al societății-pârâte și ștampila acesteia, precum și semnătura președintelui.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, se susține că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris în raport de disp.art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamantei este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamanta necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimatei-reclamante, care în toată perioada 2004-2007 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceasta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
O altă critică se referă la greșita obligare a societății recurente la plata către reclamantă a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, deși instanța a observat că valoarea unei astfel de suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii, ambele fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă, dar pentru situații diferite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimată a primelor pe perioada în discuție în prezenta cauză, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate, ce rezultă din adresa emisă către Direcția Corporative - Juridic și înregistrată sub nr.2919/12.11.2007 la această direcție.
În recurs s-au depus la dosar, în copie, din partea recurentei adresa nr.2919/12.11.2007, mai menționată, precum și concluzii scrise.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, prin care se reiterează, practic, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată la prima instanță, excepție respinsă prin sentința atacată, este neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia termenul de prescripție aplicabil în cauză ar fi cel de 6 luni prevăzut de art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Astfel, conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, invocat de recurentă, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunea reclamantei trebuie respinsă întrucât primele de C pe anul 2004, de Paște și C pe anul 2005 și de Paște pe anul 2006 au fost incluse în salariul de bază al acesteia pe anii 2004, 2005 și 2006.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004, 2005 și 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai -arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C pe anul 2004, de Paște și C pe anul 2005 și de Paște pe anul 2006, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 ar fi fost acordate reclamantei prin includerea acestor prime în salariul de bază al acesteia pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamantei a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către intimata-reclamantă a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, reprezentând primă C 2004, primă Paște și C 2005 și primă Paște 2006, în condițiile în care art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Suma de 5635 lei stabilită de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei pârâte reprezentând: primă C pe anul 2004 - 980 lei, primă Paște și C 2005 - de câte 1400 lei și primă Paște 2006 - 1850 lei, a fost acordată de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr.1666/2003, nr.313/2005 și nr.713/2006 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-a prevalat intimata-reclamantă, privind nivelul salariului mediu brut pe societate începând cu datele indicate în cuprinsul adreselor respective.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004, 2005 și 2006.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei către Direcția Corporative - Juridic din cadrul societății-recurente, înregistrată sub nr.2919/12.11.2007, provenind de la Departamentul Resurse Umane, semnată de directorul acestui departament și de șeful serviciului salarizare, depusă chiar la dosarul de fond (fila 60), rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007 reieșind un cuantum de 799 lei pentru luna noiembrie 2004 de 850 lei pentru luna aprilie 2005, de 927 lei pentru luna noiembrie 2005 și de 1047 lei pentru luna martie 2006, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de
Faptul că adresa -menționată nu este semnată și de reprezentantul legal al sindicatului, nu poate justifica acordarea către reclamantă a unor sume de bani mai mari pe perioada în discuție în cauză, echivalente salariului mediu brut pe societate, după cum solicită practic aceasta, câtă vreme dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 fac în mod clar trimitere la salariul de bază mediu pe societate, care, în mod evident, nu poate fi același cu salariul mediu brut pe societate, cele două noțiuni fiind distincte.
Concluzionând, în raport de acest ultim considerent, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. coroborat cu art.3041pr.civ. îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3623 lei reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005 și 1047 lei primă Paște 2006, sume ce se vor actualiza conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 21 din 7 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat de, județ P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 3623 lei reprezentând: primă C 2004-799 lei, primă Paște 2005-850 lei, primă C 2005-927 lei, primă Paște 2006-1047 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian
- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.VP/SȘ
3 ex./28.03.2008
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian
