Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3828/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2101/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3828/
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.317/19.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, -, -, și intimatul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-pârât prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsă fiind intimații-reclamanți și intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 19.05.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 317/19.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, către reclamanții, pentru perioada 3.09.2007 - 19.11.2008, și din martie 2005 - 19.11.2008 și în continuare, și, pentru perioada 1.09.2007 - 19.11.2008 și în continuare, și, pentru perioada 1.03.2006 - 3.09.2007 - 19.11.2008 și în continuare, sume asupra cărora se va aplica dobânda legală calculată de la data chemării în judecată, respectiv 31.03.2008 și până la data plății efective a respins, ca neîntemeiată, cererea de actualizarea cu indicele de inflație a sumelor acordate prin prezenta hotărâre, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetelor de muncă cu privire la drepturile bănești acordate prin prezenta hotărâre, l-a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare sumelor acordate.
În considerente a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, având în vedere că termenul de precripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 muncii, nu era împlinit la data sesizării instanței cu soluționarea prezentei cereri ( 31.03.2008), cunoscut fiind că drepturile cuvenite pentru luna martie 2005 deveneau scadente în următoarea lună (aprilie 2005), potrivit art.53 din Legii 500/2002, iar potrivit prevederilor art.7 din Decretul Lege nr.167/1958, prescripția a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune.
În ceea ce privește excepția invocată de către Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea a reținut că este neîntemeiată, întrucât acesta a fost chemat în judecată doar pentru alocarea fondurile necesare plății sumelor pretinse în cauză de către reclamanți, având în vedere că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, acestuia îi incumbă obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că acțiunea reclamanților este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiției este asimilat în ceea ce privește drepturile și obligațiile magistraților, ceea ce înseamnă că este cert că de acest spor salarial beneficiază și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din Ministerul Justiției, Curtea a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției, la plata drepturilor bănești egale cu sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, în raport de datele de încadrare menționate în cărțile de muncă depuse la dosar, către reclamanții, pentru perioada 3.09.2007 - 19.11.2008, și din martie 2005 - 19.11.2008 și în continuare, și, pentru perioada 1.09.2007 - 19.11.2008 și în continuare, și, pentru perioada 1.03.2006 - 19.11.2008 și în continuare, sume asupra cărora se va aplica dobânda legală calculată de la data chemării în judecată, respectiv 31.03.2008 și până la data plății efective.
Curtea a dispus obligarea pârâtului către fiecare dintre reclamanți, în raport de perioadele de încadrare, doar la plata dobânzii legale calculată de la data chemării în judecată, respectiv 31.03.2008 și până la data plății efective a drepturilor bănești acordate prin prezenta acțiune, având în vedere atât prevederile art.164 alin.4 muncii, cât și dispozițiile art.1088 civ. care dispun că, în caz de neexecutare a obligației bănești, se pot acorda doar daune interese ce nu pot cuprinde decât dobânda legală. Față de prevederile OG nr.9/2000 care stipulează că în caz de neexecutare a unei obligații bănești se aplică dobânda legală, Curtea l-a obligat pe pârât la plata către fiecare reclamant a dobânzii legale aferente sumelor acordate calculată de la data chemării în judecată, respectiv 31.03.2008 până la data plății efective, apreciind că acordarea dobânzii legale, alături de actualizarea sumelor cu indicele de inflație ar determina o dublă reparație a aceluiași prejudiciu patrimonial suferit ca urmare a plății cu întârziere a drepturilor cuvenite, reprezentând o îmbogățire fără just cauză.
Curtea l-a obligat pe Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate prin prezenta hotărâre, având în vedere că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, acestuia îi incumbă obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
În baza dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, Curtea a dispus să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă ale reclamanților cu privire la sporul salarial acordat prin prezenta acțiune.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs
Recurentul Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, calea de atac fiind înregistrata pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că desi in cererea de chemare in judecata, figurează ca parat Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor, instanța a reținut ca Ministerul Economiei si Finanțelor are calitate procesuala, in raport de obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, instanța a admis cererea de chemare in judecata, obligandu-1 la "alocarea fondurilor necesare".
Nelegalitatea hotărârii rezulta in primul rand din confuzia creata intre Statul R reprezentat prin Ministerul Economiei si Finanțelor si Ministerul Economiei si Finanțelor, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul economiei și finanțelor publice, astfel cum este definit prin art. 1 din HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin urmare, obligațiile de plata ale Ministerului Justiției in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătoreasca prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Economiei Si Finanțelor in materie de buget.
Recurenta are in vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat si la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice, pe care le-a citat in susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive de cererea de chemare in judecata, cu precizarea ca, potrivit Codului d e procedura civila, ceea ce determina participarea unei persoane la un proces este calitatea sa si nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual neputandu-se lega valabil decât intre titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezulta din dreptul material dedus judecații.
Tot referitor la calitatea procesuala pasiva, solicita sa se aiba in vedere faptul ca, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
Admițând cererea de chemare in judecata, instanța a aplicat greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care la lit. d ) - e) prevede faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatoriilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora -si a proiectelor bugetelor locale.
Astfel, in opinia recurentului parti in dosar trebuie sa fie numai reclamantul -persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite Ministerului Economiei si Finanțelor o rectificare bugetara in acest sens, prin intocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Având in vedere raționamentul de mai sus, precum si de prevederile legale expuse, apreciaza ca prima instanța a reținut in mod eronat mecanismul elaborării bugetului de stat, rolul instituției recurente in cadrul acestuia, precum si obligațiile si competentele ordonatorilor principali de credite in materie, cu consecința admiterii in mod neintemeiat a cererii de chemare in judecata.
de aceste considerente, solicita admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor si respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In cazul in care vor fi respinse excepțiile mai sus arătate, in subsidiar, pe fond, apreciaza soluția de admitere a cererii de chemare in judecata ca fiind nelegala, solicitand sa fie infirmata si pe cale de consecința sa fie respinsa cererea ca fiind neîntemeiata.
Trebuie avute in vedere si dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește pe de o parte ca, nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte ca, nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
In condițiile in care Ministerului Economiei si Finanțelor ii revine obligația de a se incadra in cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor alte instituții publice apare ca fiind nelegala si imposibil de efectuat.
In acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de norma speciala, respectiv Ordonanța de urgenta nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin urmare, Ministerul Economiei si Finanțelor si-a respectat obligațiile legale stabilite prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.75/2008, respectiv Ordinul nr. 3774/22.08.2008, in sensul ca a procedat la rectificarea bugetului Ministerului Justiției, alocând credite bugetare pentru plata primei transe de 30%, asa cum se prevede la art. 2 din Ordinul comun nr. 3774/22.08.2009.
In concluzie, solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate, ca nelegala, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar, ca fiind neintemeiata.
Intimatii-reclamanti au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Prin sentinta recurata, instanta de fond a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, către reclamanții, pentru perioada 3.09.2007 - 19.11.2008, și din martie 2005 - 19.11.2008 și în continuare, și, pentru perioada 1.09.2007 - 19.11.2008 și în continuare, și, pentru perioada 1.03.2006 - 3.09.2007 - 19.11.2008 și în continuare, sume asupra cărora se va aplica dobânda legală calculată de la data chemării în judecată, respectiv 31.03.2008 și până la data plății efective a respins, ca neîntemeiată, cererea de actualizarea cu indicele de inflație a sumelor acordate prin prezenta hotărâre, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetelor de muncă cu privire la drepturile bănești acordate prin prezenta hotărâre, l-a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare sumelor acordate.
Curtea constata ca in fapt reclamantii au solicitat pronuntarea unei hotarari si in contradictoriu cu Statul R prinMinisterul Economiei si Finantelor, desi solicitau plata unor drepturi echivalente drepturilor salariale, respectiv sporul de 50%.
Cu toate acestea, instanta a admis in parte actiune in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice, desi acesta nu avea calitatea de parat in cauza, ci doar de reprezentant al Statului
Trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea partilor in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, ot p. fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Nici Ministerul Fianatelor Publice si nici Statul nu se pot incadra in niciuna ceste categorii si, in concluzie acestia nu pot fi parti intr-un litigiu de munca, unde raporturile juridice de munca s-au stabilit intre reclamanti si ceilalti parati.
Intre reclamanti, parati si aceste institutii nu exista raporturi juridice de munca, astfel incat Curtea constata ca nu exista identitate intre acestia si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii.
Mai mult, Ministerul Justitiei este ordonator principal de credite, iar conform art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
de aceste considerente, Curtea, in temeiul art.312 Cod procedura civila, va admite recursul acestui recurent, va modifica sentinta recurata in sensul ca va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului R prin Ministerul Finanțelor Publice si va respinge cererea formulata in contradictoriu cu acest parat, de lipsa calitatii procesuale pasive, urmand sa mentina celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.317/19.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, -, -, și intimatul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Modifica in parte sentinta recurata, in sensul ca:
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE si respinge cererea formulata impotriva acestuia, de lipsa calitatii procesuale pasive.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red /Tehnored:
2 EX./12.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
