Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3885/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1408/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3885/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți, S ( ), C, ( ), ( ), împotriva sentinței civile nr.419 din 08 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7561/2008), în contradictoriu cu intimații pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect - drepturi bănești, valoarea de referință sectorială.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 26.05.2009, precum și faptul că recurenții reclamanți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 419/08.12.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanții, și alții au solicitat obligarea pârâților Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile legal stabilite pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, conform dispozițiilor OG nr. 123/2003, OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
Reclamanții au declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța a analizat pretențiile deduse judecății doar prin prisma OUG nr. 27/2006, intrată în vigoare de la 01.04.2006, fără a avea în vedere și perioada anterioară, respectiv 01.10.2004-01.04.2006, în care erau în ființă prevederile OG nr. 83/2000 și OUG nr. 177/2002, acte normative care recunoșteau dreptul magistraților la calcularea indemnizației lunare în raport de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică;
- instanța nu a motivat deloc soluția de respinge a acestor pretenții;
- referitor la argumentul instanței privind imposibilitatea instanțelor de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme ori de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, acesta este lipsit de temei juridic, întrucât în speță nu se pune problema încălcării principiului separației puterilor în stat, ci doar a aplicării unor norme juridice care, deși erau în vigoare, nu au fost aplicate niciodată;
- reclamanții au indicat temeiul juridic al acțiunii lor, art. 1/1 din OG nr. 83/2000 și dispozițiile OUG nr. 177/2002, dar aceste prevederi nu au fost analizate de instanță.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a proced. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare și a prevederilor art. 304/1 proced. civ. (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de recurs) și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiune, recurenții-reclamanți solicită plata diferențelor de salariu pe perioada 01.10.2004-31.12.2007, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
În justificarea acestor pretenții s-a afirmat faptul că drepturile salariale ale recurenților-persoane fizice se stabilesc pe baza unei valori de referință sectorială (valoare prevăzută de OUG nr. 27/2006) mai mică decât cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din puterea legislativă și executivă (astfel cum această valoare a fost fixată prin mai multe acte normative din perioada 01.10.2004-31.12.2007, respectiv OUG nr. 123/2003, OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007), încălcându-se în acest fel prevederile Legii nr. 303/2004 și ale Legii nr. 24/2000, precum și principiile decurgând din Codul Muncii și OG nr. 137/2000.
Practic, recurenții-reclamanți susțin că fixarea prin diverse acte normative, în cazul personalului puterii judecătorești, a unei valori de referință sectorială inferioară celei aplicabile persoanelor cu funcții de demnitate publică din puterea executivă și legislativă, face ca prima categorie de personal să fie discriminată sub aspect salarial, situație ce trebuie înlăturată prin acordarea despăgubirilor salariale corespunzătoare prejudiciului cauzat, adică cele solicitate prin acțiune.
Aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întrutotul aplicabile și în speță, întrucât recurenții-reclamanți afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta înseamnă că în situații precum cea din prezenta cauză, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
Neexistând discriminare, nu pot fi luate nici nu fel de măsuri dintre cele prevăzute de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare. Ca atare, nu poate fi acordată nici o sumă de bani cu titlu de despăgubiri, constând din plata diferențelor de salariu pe perioada 01.10.2004-31.12.2007, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Toate cele ce preced justifică și înlăturarea criticilor exprimate prin motivele de recurs. Câtă vreme în considerentele hotărârii recurate s-a făcut referire la deciziile nr. 818, 819 și 820 din 2008 ale Curții Constituționale și la efectele pe care le-au generat acestea în legătură cu spețe precum cea dedusă judecății în prezentul proces, este evident că prima instanță a argumentat respingerea acțiunii și pentru drepturile salariale aferente perioadei anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006.
În același sens, trebuie avută în vedere și Decizia nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
Afirmațiile recurenților-reclamanți în sensul că OG nr. 83/2000 și OUG nr. 177/2002 recunoșteau dreptul magistraților la calcularea indemnizației lunare în raport de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și că, din acest motiv, pretențiile lor bănești aferente intervalului de timp de dinaintea intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006 ar fi întemeiate, nu pot fi primite.
OUG nr. 177/2002 a fost aprobată prin Legea nr. 347/2003. Prin acest act normativ s-a stabilit că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută la anexa 1 din ordonanță". Totodată, s-a statuat că sunt abrogate orice alte dispoziții contrare, ceea ce înseamnă că de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 347/2003 și ulterior a OUG nr. 27/2006, nu a mai existat nici un temei legal pentru ca drepturile salariale din sistemul puterii judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Așa fiind și în raport de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale, înseamnă că într-o situație precum cea din speță, nici o instanță de judecată din România nu este îndreptățită să procedeze la crearea de norme pe cale judiciară sau la aplicarea unor dispoziții cuprinse în alte acte normative, pentru a acorda drepturi salariale categoriilor profesionale în privința cărora nu există un text legal expres care să le confere atare drepturi. Rezultă că recurenții-reclamanți nu sunt îndreptățiți să li se plătească sumele de bani solicitate prin acțiune, iar criticile exprimate în motivarea recursului nu sunt fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, S ( ), C, ( ), ( ), în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 419/08.12.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./19.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
