Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 422/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
osar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 422
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Bârsescu Nicolae
JUDECĂTOR 2: Pungă Titus
JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, sector 1,--30, împotriva sentinței nr. 1532 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat vicepreședinte, pentru Liga Sindicatelor din Învățământ B, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul local D, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Școala -ă nr. 5 " " D, precum și reclamanții intimați:, și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul Ligii Sindicatelor din Învățământ Bad epus la dosar note de concluzii.
Instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
, pentru Liga Sindicatelor din Învățământ B, a solicitat respingerea recursului - ca nefondat - și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Botoșani, ca fiind temeinică și legală, conform notelor scrise depuse la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr-, disjunsă prin încheierea de ședință din 24 octombrie 2007 reclamanții:, și, reprezentați prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local D și Școala cu clasele I-VIII nr. 4 D, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună obligarea acestor pârâți la plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim garantat pe țară stabilit prin art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și a dobânzii legale aferente.
În motivare, au precizat că, potrivit art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895 din 29.11.2006, începând cu 1.01.2007 salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a, Contractul colectiv este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, cu atât mai mult cu cât este partea semnatară a contractului. Cu toate acestea, clauzele contractului unic nu au fost însă aplicate.
S-a mai arătat că, prin neplata la timp a diferențelor salariale au fost prejudiciați. pe de o parte, prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar, pe de altă parte, prin lipsirea de folosință a banilor.
Au invocat disp. art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor, art. 40 alin. 4 din încheiat la 29 noiembrie 2006 și disp. art. 161 alin. 4 Codul muncii.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Bad epus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu are calitatea de angajator al cadrelor didactice din instituția de învățământ chemată în judecată. În consecință a susținut că, nu calculează și nu plătește salariul pentru reclamanți, deoarece nu are o asemenea competență.
Pe fondul cauzei, a arătat că unitățile școlare pârâte aparțin de sectorul bugetar și, de aceea, salarizarea se stabilește prin lege și nu prin negociere individuală sau colectivă între sindicate și patronate.
Or, potrivit art. 3 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale pentru salariații instituțiilor publice. Iar personalul didactic auxiliar și nedidactic este salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 și a actelor normative ulterioare, astfel că nu negociază individual și nici colectiv salariul sau coeficienții de multiplicare, din acest motiv acțiunea fiind nefondată.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând lipsa calității de angajator. Pe fondul cauzei a invocat art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prin contractele colective de muncă neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și a căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Această prevedere este de acord cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă în care se arată că prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1532 din 7 decembrie 2007 dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții Ministerul Educației,Cercetării și și Inspectoratul Școlar Județean B;
- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții:, și, prin Liga Sindicatelor din Învățământ B, în contradictoriu cu pârâții Școala nr. 5 " " D, Consiliul Local D, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean B;
- a obligat pârâții Școala nr. 5 " " D și Consiliul Local D să calculeze și să plătească diferența de drepturi salariale, după cum urmează:
- dintre salariul de bază brut de 880 lei și salariul de bază brut efectiv acordat, reclamanților, și pentru perioada 1.01.2007 - 30.09.2007;
- dintre salariul de bază brut de 440 lei și salariul de bază brut efectiv acordat reclamantului pentru perioada 1.01.2007 - 1.04.2007, sume ce vor fi actualizate în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective și la care se va aplica dobânda legală de la 13 septembrie 2007 până la data plății efective;
- a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 33 lit. a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG2191/30.11.2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și T funcționează Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.
Acest organism consultativ propune spre aprobare nivelul conturilor standard corespunzătoare de bază a unităților din învățământ și întocmește un raport trimestrial/anual privind necesarul financiar din învățământul preuniversitar de stat, pe baza informațiilor centralizate transmise de către inspectoratele școlare județene (art. 45).
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 11 alin. 1 lit. d din Legea 130/1996 privind contractele colective, clauzele își produc efectele "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară".
Prin urmare, acestea sunt aplicabile inclusiv salariaților din sectorul bugetar.
Această concluzie este confirmată, de altfel, și de disp. art. 12 alin. 1 teza 1 din aceeași lege, care permite în mod expres personalului din sectorul bugetar încheierea de contracte colective la nivelele inferioare.
Deși, într-adevăr, în continuare, la teza a II-a, se menționează că "prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale", această regulă nu se aplică și în cazul pârâtului, întrucât se află într-o situație de excepție, negociind și semnând (anexa 7 la contract).
Practic, prin semnarea contractului unic, a concretizat art. 95 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care nu exclude aplicarea ci, dimpotrivă, dispune că "personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din prevederile contractului colectiv de muncă".
De altfel, nu în ultimul rând, cu privire la pretenția dedusă judecății, reprezentantul reclamanților -Liga Sindicatelor din Învățământ B - a sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Aceasta - prin Hotărârea 168/16.04.2007 - a stabilit că "faptele prezentate în petiție, cu privire la instituirea unui salariu minim brut pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic în cuantum inferior față de salariul minim brut pe țară stabilit de pentru anii 2007 - 2010 pentru alte categorii de salariați, reprezintă un tratament diferențiat.
Totodată, s-a recomandat să elimine tratamentul diferențiat aplicat personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic cu privire la cuantumul salariului minim brut, având în vedere prevederile legale în vigoare".
În concluzie, instanța a constatat că reclamanților le sunt aplicabile prevederile.
Or, conform art. 40 alin. 4 din nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, valabil pentru anii 2007 - 2010 "salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007".
În continuare, alin. 1 al acestui articol prevede coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați în raport de nivelul studiilor pentru funcția deținută, astfel:
"(a) muncitori:
1. necalificați = 1;
2. calificați = 1,2;
(b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. liceală = 1,2;
2. postliceală = 1,25;
(c) personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. școala de maiștri = 1,3;
2. studii superioare de scurtă durată = 1,5;
(d) personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare = 2".
Prin urmare, pentru reclamanții care sunt profesori sau institutori cu studii superioare, instanța a considerat că salariul de bază minim brut cuvenit acestora începând cu 1 ianuarie 2007 era de 880 lei (440x2).
De asemenea, pentru personalul nedidactic, întrucât acesta se încadrează în categoria de la lit. a din alin. 1 - muncitori - instanța a constatat că nivelul minim al salariului de bază brut este de 440 lei.
Este de observat că, salariul de bază minim brut în cazul reclamanților este cel prev. de art. 2 alin. 2 din Ordinul 1350/2007 privind metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG 11/2007 fiind format din:
- salariul de bază al funcției didactice, conform grilei de salarizare care include sporul de stabilitate numai la tranșele de vechime de peste 10 ani, precum și sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranșele de vechime;
- indemnizația de conducere;
- indemnizația pentru învățământ special;
- gradație de merit;
- salariul de merit;
- indemnizația pentru personalul didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor și educator.
De altfel, aceste dispoziții sunt în conformitate cu art. 41, în care se arată că părțile contractante vor întreprinde demersuri pentru includerea în salariul de bază a unor sporuri, astfel încât salariul de bază să aibă o pondere majoritară în ceea ce privește drepturile salariale.
Prin urmare, acesta este salariul de bază brut la care se referă art. 40 din și pe care l-a avut în vedere instanța la soluționarea prezentei cauze.
Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța a solicitat, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, relații de la pârâta Școala nr. 5 " " D cu privire la salariul de bază avut la 1.01.2007 de către reclamanți, funcția didactică deținută și nivelul studiilor.
Prin adresele de la filele 24 și 43 dosar fond, unitatea școlară a comunicat aceste relații.
Întrucât, din aceste adeverințe rezultă că reclamanților le-a fost acordat un salariu de bază brut mai mic decât cel prevăzut de, instanța a constatat că pretențiile acestora sunt întemeiate.
Însă, prin creșterea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, realizată începând cu 1.10.2007, prin OG11/2007 (art. 1 alin. 1 lit. b), s-a ajuns ca salariul de bază brut al reclamanților să îl depășească pe cel minim prev. de. Astfel, de exemplu, pentru profesorul debutant cu studii superioare (căruia îi corespunde coeficientul de 3,439), ordonanța a prevăzut că valoarea coeficientului se majorează la 259,593 lei, încât salariul de bază brut devine 892,74 lei (deci peste nivelul de 880 prevăzut de ).
Drept urmare, acțiunea a fost admisă în parte, doar până la 30 septembrie 2007.
Pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamantei, avându-se în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, instanța a admis și cererea reclamanților de actualizare a acestor sume în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Deoarece, prin întârzierea acestor sume, reclamanții au fost lipsiți de folosința banilor, în baza art. 161 alin. 4 coroborat cu art. 295 alin. 1 Codul muncii și art. 1988 Cod civil, instanța a obligat pârâții și la plata dobânzii legale prev. de OG9/2000, aplicată la sumele datorate începând cu data punerii în întârziere, respectiv 13 septembrie 2007, până la data plății efective.
Întrucât din adeverințele depuse la dosar ( 24 și 43 dosar fond), rezultă că reclamantul are funcția de muncitor calificat - studii liceale, iar salariul de bază brut de care a beneficiat a fost peste cel de 440 lei, prev. de, instanța a respins acțiunea acestuia ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Educației, Cercetării și T, criticând-o pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii formulate de reclamanți față de Ministerul Educației, Cercetării și
În acest sens, recurentul a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale și cu interpretarea dispozițiilor legale, întrucât în mod greșit s-a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât între acest minister și cadrele didactice - reclamanți în cauză, nu există raporturi juridice de muncă și nici obligații pentru calcularea și plata salariaților acestora, raporturile juridice de muncă având caracter intuitu personae, iar calitatea de angajator aparținând unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995, precum și art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ.
Totodată, a susținut că Ministerul Educației, Cercetării și T nu este ordonator financiar de credite pentru învățământul preuniversitar de stat, arătând că, potrivit art. 13 din nr.OUG 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pe a căror rază teritorială acestea își desfășoară activitatea, dispoziție ce se regăsește și în conținutul art. 1 din nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Pe fondul cauzei, a susținut că prin art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, s-a stabilit că contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații unități bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauzele referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, dispoziție ce se regăsește și în conținutul art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010. Cum personalul didactic și personalul didactic auxiliar din unitățile bugetare de învățământ are stabilită salarizarea prin Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic și nr.OG 11/2007 privind criteriile salariale ce se vor acorda în anul 2007, iar legiuitorul nu a stabilit un nivel minim al salariului aplicabil personalului didactic ce ocupă funcții pentru care condiția de pregătire este de studii superioare - acesta fiind stabilit prin nr.HG 1825/2006 la nivel de 390 lei lunar, a considerat că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților.
Analizând recursul prin prisma motivelor formulate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, dar și în raport de actele și lucrările dosarului, precum și actele normative incidente în cauză, curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesual pasive, această excepție a fost în mod corect soluționată de instanța de fond, întrucât în atribuțiile recurentului intră și asigurarea unităților din învățământul preuniversitar, iar plata salariilor pentru personalul didactic și auxiliar din învățământ reprezintă o parte componentă a acestei finanțări. Este de reținut faptul că, în temeiul Legii nr. 128/1997, recurentul Ministerul Educației, Cercetării și TBa emis o serie de acte normative ulterioare, prin care se stabilește metodologia de calcul pentru salarizarea personalului didactic din învățământ, dar cu toate acestea, s-a ignorat acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din legea enunțată.
Ori, potrivit dispozițiilor legale, răspunzătoare de aducerea la îndeplinire prevederilor privind salarizarea sunt și direcțiile generale din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și T, inspectoratele școlare județene și din municipiul B, unitățile de învățământ de stat și alte unități subordonate. Conform art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat, prin bugetele consiliilor județene sau locale, pe baza metodologiei elaborate de Ministerului Educației, Cercetării și T, aprobată prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică inspectoratelor școlare, edificatoare în acest sens fiind dispozițiile nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat cu modificările ulterioare. Fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea, fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat are obligația de a fundamenta sumele necesare conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget emise de Ministerul Finanțelor Publice, care se înaintează la Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat, care propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării, criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare, în vederea stabilirii necesarului de fonduri. La nivelul fiecărui inspectorat se constituie comisia pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale pe instituții de învățământ preuniversitar de stat. După elaborarea bugetelor, acestea se prezintă autorității publice locale, urmând a fi deschise credite bugetare de către ordonatorii principali de credite.
Așadar, recurentul are calitate procesuală pasivă pentru drepturile pretinse prin acțiune, întrucât, prin diferite acte normative s-a stabilit procedura de prezentare și aprobare a bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, edificatoare fiind dispozițiile art. 17 și 19 din nr.HG 538/2001, dar și procedura de raportare a execuției bugetare de către instituțiile de învățământ.
Consiliul Național al Învățământului Preuniversitar de Stat, are obligația de a analiza, pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare teritoriale, modul în care se respectă prevederile legale privind finanțarea învățământului, inclusiv fenomenele perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină, întocmind trimestrial și anual rapoarte înaintate conducerii Ministerului Educației, Cercetării și T, cu propuneri de îmbunătățire a sistemului de finanțare.
Totodată, conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, privind legea învățământului cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Educației, Cercetării și T, în urma consultării celorlalte instituții și ministere interesate, are atribuții de proiectare, fundamentare și aplicare a strategiei globale a învățământului, stabilind obiectivele de aplicat pentru domeniul învățământului în ansamblul său, deci și a învățământului preuniversitar de stat.
În raport de prevederile legale enunțate, în mod corect a stabilit instanța de fond că nu poate fi admisă lipsa calității procesuale pasive a unității recurente, fiind necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții acționați în judecată, în vederea asigurării opozabilității hotărârii, urmând a fi respinse susținerile recurentei privind lipsa calității de angajator.
Mai mult, inexistența calității de angajator este lipsită de relevanță juridică, din moment ce recurentul nu a fost obligat la plata diferenței drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, se constată că, prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, respectiv art. 40 alin. 1, s-au stabilit coeficienții de ierarhizare pentru categoriile de salariați, astfel încât, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de studii este cea de studii superioare s-a stabilit coeficientul 2, iar potrivit alin. 4 al art. 40, s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din acest contract, "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel național".
Aceste dispoziții sunt în corelație cu prevederile art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, privind Contractul colectiv de muncă, în ce privește câmpul de aplicare a contractelor colective de muncă, legea stabilind că "clauzele contractelor colective de muncă produc efectepentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul Contractului colectiv de muncă la nivel național".
În cauză, recurentul a invocat dispozițiile art. 12 din alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 130/1996, care stabilește că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, se constată că aceste prevederi sunt contrare atât celor stabilite prin art. 7 din lege, dar și a dispozițiilor Codului muncii.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1999, la negocierea clauzelor și la încheierea Contractului colectiv de muncă, părțile sunt egale și libere, iar Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie "legea părților", prevederi ce se regăsesc și în conținutul art. 236 alin. 3 și 4 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Totodată, potrivit art. 239 și 240 din Codul muncii, prevederile Contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea la o organizație sindicală, iar cele încheiate la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară. În cazul Contractului colectiv de muncă la nivel național, situație menționată expres prin art. 244 alin. 1 lit. d, executarea acestui contract fiind obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate prin angajarea răspunderii patrimoniale, în condițiile art. 269 și următoarele din Codul muncii.
Conform art. 95 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare din statut, din Carta Universitară precum și din prevederile contractului colectiv de muncă, salarizarea acestei categorii de personal având la bază principiul conform căruia, învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, precum și de importanța activității prestate, salarizarea stabilindu-se diferențiat, atât în raport de funcția și norma didactică, gradul didactic și titlul științific, nivelul studiilor, locul și condițiile de desfășurare a activității.
Cum prin art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 53/2003, dispozițiile Codului muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, aplicându-se și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar Contractul colectiv de muncă unic la nivel național a fost înregistrat la nivelul Direcției -e de Muncă și Protecție Socială a municipiului B și a fost publicat în Monitorul Oficial, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și 29 din Legea nr. 130/1999, executarea acestuia fiind obligatorie pentru părți, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă enunțat.
Cu toate că în cauză au fost invocate și dispozițiile nr.OG 11/2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, adoptată în baza Legii nr. 502/2006 de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial nr. 85/2.02.2007, se constată că dispozițiile acestei ordonanțe, nu sunt de natură a modifica prevederile unor legi, fiind acte normative de inferior, conform celor stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Totodată, se constată că prin art. 8 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, care constituie legea părților, conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părțile semnatare, printre care și unitatea recurentă Ministerul Educației, Cercetării și T, s-au obligat ca, în perioada de aplicare a acestui contract, să nu se promoveze și să nu se susțină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Față de cele reținute, vor fi respinse și susținerile recurentului privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat la nivelul sumei de 390 lei, conform nr.HG 1825/2006 și constatând că sentința instanței de fond este legală și nici nu sunt date motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, împotriva sentinței nr. 1532 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2; 05.05.2008
Președinte:Bârsescu NicolaeJudecători:Bârsescu Nicolae, Pungă Titus, Andrianu Virgil
