Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 43
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, cu sediul în mun. B, sector 1, str. -. - nr. 28 - 30 împotriva sentinței civile nr. 1151 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Consiliul Local B, Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I - VIII nr. 13 B și reclamanții intimați, -, -, G, -, -, Pîrîu -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 645 din 9.02.2009, reclamanții, -, -, G, -, -, Pîrîu -, și prin Liga Sindicatelor din Învățământ B au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I - VIII nr. 13 B și Consiliul Local B solicitând obligarea acestora la calcul și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și cele efectiv încasate, la plata actualizată a acestor diferențe salariale în funcție de indicii de inflație, precum și la plata dobânzii legale, începând de la data scadenței sumelor pretinse și până la plata lor efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că fac parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar și, deși prin acte normative în vigoare s-au dispus creșteri salariale, cu toate acestea, majorările respective nu le-ar fi fost acordate.
Astfel, prin nr.OG 15/2008 au fost stabilite creșterile salariale ce se vor acorda în 2008 personalului din învățământ, respectiv o creștere de 9% în perioada octombrie - decembrie 2008.
Această ordonanță a fost aprobată însă cu modificări prin Legea nr. 221/2008, care a prevăzut în articolul unic pct. 3 că:
"La art. 1 alin. 1 lit. c se modifică și va avea următorul cuprins:
c). Pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:
- 1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului 1,000: 259,593 lei;
-1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului 1,000: 275,168 lei;
-1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului 1,000: 400,00 lei care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior promulgării și publicării Legii nr. 221/2008, sub pretextul că efortul financiar necesar pentru asigurarea creșterilor salariale sus - menționate nu putea fi susținut, Guvernul a emis nr.OG 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea din învățământ în anul 2008, prin care a amânat aplicarea Legii 221/2008 pentru luna aprilie a anului 2009.
Acest act normativ - nr.OG 136/2008 - a fost atacat ca fiind neconstituțional, iar Curtea Constituțională, prin decizia pronunțată în data de 3.12.2008, l-a declarat neconstituțional.
În consecință, a rămas ca Legea nr. 221/2008 să se aplice începând cu data de 1.10.2008, prin luarea în considerare a coeficientului 1,000 ca fiind 400,000 lei, ceea ce determina o creștere salarială semnificativă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Însă în fapt, Legea nr. 221/2008 nu s- pus în aplicare, iar creșterea salarială nu a avut loc, astfel încât în afara prejudiciului creat prin neachitarea drepturilor salariale majorate, în patrimoniul persoanelor îndreptățite s-a creat și un alt prejudiciu determinat de acțiunea inflației și lipsirea de folosință a sumelor de bani cuvenite în vederea producerii de fructe civile. Iar aceste daune - interese ar fi datorate începând cu data scadenței diferenței de drepturi salariale, cu precizarea că, în privința drepturilor salariale, angajatorul este de drept în întârziere la data când salariul trebuia achitat, în temeiul disp. art.1079 alin.2 pct. 3 din Codul civil coroborat cu art. 161 (1 și 4) din Codul muncii, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 221/2008 prevede expres perioada acordării creșterilor salariale ca fiind 01.10.2008 - 31.12.2008 și-n continuare.
Reclamanții au susținut și că toți pârâții au calitate procesuală pasivă prin prisma nr.HG 538/2001 privind Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat. În plus, pentru EC. calitatea procesuală pasivă ar rezulta și din poziția sa de parte contractantă prin semnarea CCM la nivel de ramură învățământ, cât și din art. 2 din CCM care-i conferă calitatea de angajator ( la fel și inspectoratele școlare )precum și din art. 1 și art. 3(3) din CCM prin care J se obligă să respecte și garantează aplicarea clauzelor acestui contract pentru persoanele îndreptățite.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 28 (2) din Legea sindicatelor, OG15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului și didactic și didactic auxiliar din învățământ aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, art. 161(4) din Codul muncii rap. La art. 998 și 999 din Codul civil și art. 3 in Legea 365/2002 pentru aprobarea OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, nr.HG 538/2001 privind Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, art. 274 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Educației Cercetării și a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în considerarea faptului că nu are calitatea de angajator al reclamanților și nici pe cea de ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a susținut că reclamanții ignoră în mod vădit cadrul legislativ în vigoare, respectiv nr.OUG 151/10.11.2008, publicat în Monitorul Oficial nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, a fost din nou modificată și completată.
Astfel, conform art. I pct. 2, din nr.OUG 151/2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2,2 și 3 devenit:
-1 ianuarie - 31 martie 2008, de 259,593 lei;
-1 aprilie - 30 septembrie 2008, de 275,168 lei;
-1 octombrie - 31 decembrie 2008, de 299,933 lei.
Ulterior, prin G nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul personalului din sectorul bugetar, a fost modificată încă o dată nr.OG 15/2008 în sensul că:
"a) pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2009, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1. la 2a, și 3a;
b)pentru perioada 1 aprilie - 31 august 2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare nr. 1. 1b, 1.2b, și 3b".
În concluzie, pârâtul a susținut că reclamanții ar solicita ca majorarea salariilor personalului didactic și didactic auxiliar să se facă pe baza coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea 221/2008, fără a ține cont însă că acest coeficient a fost modificat printr-un act normativ ulterior, ignorând astfel principiul efectului imediat al legii noi și cadrul legislativ în vigoare, respectiv G nr. 151/2008 și G nr. 1/2009.
Prin sentința civilă nr. 1151 din 29.09.2009, Tribunalul Botoșania admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit articolului unic pct. 3 - din Legea 221 din 27 octombrie 2008 pentru aprobarea OG15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a modificat art.1 alin.1 lit. c din nr.OG 15/2008 după cum urmează:
"c) pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:
- 1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:259,593 lei;
- 1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
- 1 octombrie - 31.12.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400,000 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare".
Prin OUG136 din 28 octombrie 2008, această valoare a coeficientului de multiplicare 1,000 salariilor personalului didactic din învățământ pentru perioada octombrie - decembrie 2008, fost diminuată de la 400 lei, la 299,933 lei, iar pentru perioada ianuarie - martie 2009 inclusiv, valoarea urma a se stabili, "prin actele normative ce vor reglementa creșterile salariale ce se acordă în anul 2009 personalului din sectorul bugetar."
Însă, prin decizia nr. 1221 din 12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile nr.OUG 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 sunt neconstituționale.
Ulterior, prin deciziile nr. 842 din 2 iunie 2009 și nr. 989 din 30 iunie 2009 au fost declarate neconstituționale atât dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din nr.OUG 151/2008, pentru modificarea și completarea nr.OG 15/2008 cât și cele ale art. 2 și art. 3 în G nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar.
Conform preambulului său, OUG nr. 1/29 ianuarie 2009 fost promovată în scopul de a prelungi "termenul de aplicabilitate prevăzut de actele normative care reglementează salarizarea categoriilor de personal din sectorul bugetar, pentru a putea realiza mecanismul de salarizare și încadrare a personalului din sectorul bugetar în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2009".
În consecință, întrucât disp. art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 (ce reglementau coeficientului de multiplicare 1,000 pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare, în sensul diminuării celor din urmă în raport cu cele prevăzute de Legea nr. 221/2008) au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 989/30 iunie 2009, rezultă că și pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 martie 2009 salariile reclamanților trebuiau calculate tot pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 de 400,000 lei, prevăzut de Legea nr. 221/2008.
Ulterior, OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 au fost adoptate în scopul asigurării unui cadru legislativ pentru reglementarea salarizării și încadrării categoriilor de personal din sectorul bugetar în cursul lunii aprilie 2009 și respectiv, în perioada 1 mai - 31 decembrie 2009.
În acest context, din nou, atât art. 2 și 3din OUG nr. 31/2009 cât și art. 2 din OUG nr. 41/2009 au reglementat salarizarea personalului din învățământ prin raportare la coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți de OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, "cu modificările și completările ulterioare".
Însă, întrucât OUG nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009 - ce modificaseră dispozițiile OUG nr. 15/2008 - au fost declarate neconstituționale în ceea ce privește reglementările referitoare la valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru funcțiile didactice și didactice auxiliare, tribunalul constată că și în continuare, atât pentru luna aprilie 2009 cât și începând cu 1 mai 2009 - la zi, salariile reclamanților trebuiau plătite tot conform Legii nr. 221/2008 în forma inițială, nemodificată prin ordonanțele ulterioare de urgență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei a arătat recurentul că la stabilirea salariilor cuvenite reclamanților nu sunt aplicabile dispozițiile privind salariul minim din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, întrucât din dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 rezultă că prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale în privința salariaților din instituțiile bugetare.
Ori personalul contractual didactic și didactic auxiliar din unitățile bugetare de învățământ este salarizat potrivit prevederile Legii nr. 128/1997 iar pentru personalul nedidactic din unitățile de învățământ salariile de bază se stabilesc între limitele minime și maxime aferente funcțiilor din anexele nr.OG 10/2007.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Așa cum dispune art.10 din HG nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, procedura este următoarea:
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Pe baza criteriilor și standardelor aprobate Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative, în funcție de niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
După aprobarea costurilor medii anuale orientative se comunică de către Ministerul Educației și Cercetării inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Astfel, reține Curtea, această parte justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
Cât privește criticile aduse fondului cauzei, Curtea constată că acestea se referă la aplicabilitatea dispozițiilor ce vizează salariul minim brut stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010 în cazul salariaților bugetari și nu la îndreptățirea reclamanților la acordarea majorărilor stabilite prin Legea nr. 221 din 27.10.2008.
În această situație, Curtea apreciază că nu se impune analiza lor întrucât exced soluției pronunțate de prima instanță prin sentința recurată.
Așa fiind, Curtea în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, cu sediul în mun. B, sector 1, str. -. - nr. 28 - 30 împotriva sentinței civile nr. 1151 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/16.02.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Plăcintă Dochița