Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 467/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 467
Ședința publică din data de 4 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 39 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna Noi, sat, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-reclamant reprezentat de avocat din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar în copie adresele nr. 2919/2007 și nr. 3081/2007, filele 12-13. Arată în continuare că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Avocat având cuvântul precizează că are cunoștință de adresele depuse la dosar la acest termen de judecată de către apărătorul recurentei și arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile reprezentanților părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă susține motivele de recurs depuse în scris la dosar și solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul constatării prescripției dreptului la acțiune. Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, și respingerea acțiunii, iar într-un al doilea subsidiar solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării sporurilor salariale solicitate de reclamant așa cum au fost comunicate prin adresa nr.2919/2007.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant solicită respingerea motivului de recurs referitor la prescripția dreptului la acțiune, în cauză fiind incidente disp.art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani. Pe fondul recursului arată că s-a apreciat, față de probatoriul administrat, că despăgubirile bănești solicitate nu pot fi impozitate, iar adresa nr.2919/2007 nu poate fi avută în vedere fiind emisăpro causa, are caracter unilateral și nu a fost transmisă și sindicatului din societate. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 10013, 52 lei reprezentând drepturi salariale restante cuvenite și neacordate, actualizarea acestei sume în funcție de rata inflației la data plății și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că a fost salariat în temeiul contractului individual de muncă în cadrul societății pârâte până la data de 01.08.2007, raporturile de muncă încetând ca urmare a desființării postului de muncă ocupat, prin decizia nr.1056.
A mai susținut reclamantul că, pe lângă salariul de bază de care a beneficiat în conformitate cu prevederile Contractului Individual de Muncă, trebuia să beneficieze și de drepturi salariale suplimentare, însă pârâta nu i-a acordat aceste drepturi.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri.
Pârata SC SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că, potrivit art. 283 alin.1 din Codul Muncii, cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unei clauze a acestuia.
Precizând acțiunea, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 9480 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pe perioada 2005-2007.
Prin sentința civilă nr. 326 din 4 februarie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea precizată formulată de reclamant, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 9480 lei reprezentând prima de C pe anii 2004, 2005, 2006 și prima de Paște pe anii 2005, 2006,2007, sume ce vor fi reactualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, a obligat pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art. 283 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajat, sau în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit alin.1 lit. c în cazul neexecutării Contractului Colectiv de Muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, s-a reținut că, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale restante cuvenite și neacordate în anii 2004 și 2005, susținând că acestea erau prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
A apreciat instanța că, susținerea intimatei conform căreia termenul este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, nu poate fi reținută, întrucât prin cererea formulată nu se invocă neexecutarea Contractului Colectiv de Muncă.
Față de considerentele mai sus arătate, instanța de fond a constatat că acțiunea introdusă la data de 09.10.2007 referitoare la neacordarea unor drepturi salariale restante cuvenite pe anii 2004 și 2005 fost promovată în cadrul termenului de 3 ani, iar în baza art.137 Cod procedură civilă a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut de către tribunal că reclamantul a fost încadrat la intimată până în luna septembrie 2007, iar pentru munca prestată a primit lunar un salariu conform contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Potrivit înscrisurilor depuse în cauză, Contractele Colective de Muncă pe societate negociate și aplicabile la nivelul SNP SA pe anii 2004, 2005, 2006 au menținut disp.art.168 alin.1, alin.2 al acestui articol fiind însă modificat în anul 2003, iar suplimentările salariale de la alin.1 sunt incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alin. 2 al art.168 al Contractului Colectiv de Muncă pârâta nu a mai acordat reclamantului în cursul anilor 2004 și 2005 suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă.
Coroborând dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005 și 2006, s-a apreciat de instanța de fond că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă în cursul anilor 2004-2005, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
A mai reținut instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, întrucât, deși avea obligația, conform Codului Muncii, de a dovedi că a inclus primele de C și de Paște în salariul de bază al angajaților, nu a făcut dovada plății către reclamant a acestor suplimentări salariale, astfel că drepturile salariale ale acestuia se ridică la suma de 9480 lei, reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paște pentru anii 2005, 2006 și C 2004, 2005, 2006,
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinice.
Astfel, se susține că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă, arătându-se că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 283 alin.1 lit. Codul Muncii, termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă fiind de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunile conexe pe disp. art. 168 Codul Muncii, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamanților este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță fiind art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii și nu art. 283 alin.1 lit. Codul Muncii, după cum greșit a considerat instanța de fond.
Se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamanții necontestând că în anul 2003 au primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, se susține că pasivitatea intimaților-reclamanți, care, în toată perioada 2004-2007 nu au spus nimic despre faptul că nu și-au primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceștia cunoșteau că și-au primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunilor conexe ca prescrise sau, pe fond, ca neîntemeiate, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimat a primelor pe perioada în discuție, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate care rezultă din adresa nr. 6576/12.11.2007 a SC SA, înregistrată la Direcția Corporative - Juridic sub nr. 2919/12.11.2007.
În recurs au fost depuse la dosar din partea recurentei, în copie, adresa nr. 6576/12.11.2007 a societății emisă de Departamentul Resurse Umane, către Direcția Corporative - Juridic.
Intimații-reclamanți -, -, au formulat întâmpinări cu privire la recursul formulat, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susține că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de recurentă.
Conform art. 283 alin.1 lit. e din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunile reclamanților trebuie respinse întrucât primele de C pe anul 2004, de Paște și C pe anul 2005 - 2007 au fost achitate.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul Muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168 privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut la art. 168 alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005 și 2006 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunilor conexe, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și de Paște pe anii 2004-2007, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestuia pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunile reclamanților au fost introduse abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunilor în condițiile în care acțiunile au fost promovate înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii.
Art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Sumele stabilite de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei pârâte au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1666/2003, 313/2005 și 713/2006 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-au prevalat intimații-reclamanți, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003, 01.01.2005 și respectiv 15.05.2006.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004, 2005,2006 și 2007.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SC, depusă în copie de către recurenta-pârâtă, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, reieșind un cuantum de 681 lei pentru luna martie 2003, 685 lei pentru luna noiembrie 2003,790 lei pentru luna martie 2004, 799 lei pentru luna noiembrie 2004, de 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2005, 1047 lei pentru luna martie 2006, 1160 lei luna noiembrie 2006 și 1260 lei pentru luna martie 2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de
În consecință, în raport considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3. pr. civ. va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamanți sumelor cu destinație de prime conform înregistrărilor din carnetele lor de muncă, sume ce vor fi reactualizate de la data scadenței fiecăreia până la plata efectivă, astfel: 4783 lei pentru - și reprezentând 799 lei primă 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei Primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006, 1160 lei primă C 2006; 3623 lei pentru, reprezentând 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006;1649 lei pentru, reprezentând 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.39 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna Noi, sat, județ
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea precizată.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6043 lei, reprezentând: primă C 2004 - 799 lei, primă Paște 2005 - 850 lei, primă C 2005 - 927 lei, primă Paște 2006 - 1047 lei, primă C 2006 - 1160 lei și primă Paște 2007 - 1260 lei, sume ce se vor actualiza conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./3ex./11.04.2008
Dosar fond - -- Tribunalul Prahova
Judecători fond -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
