Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 470
Ședința publică din data de 4 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta-pârâtă - SRL, cu sediul în M,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.116 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant, domiciliat în comuna G, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă-pârâtă - SRL reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind intimatul-pârât-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-pârât-reclamant a depus la doar întâmpinare, filele 10-11.
Curtea înmânează apărătoarei recurentei o copie de pe întâmpinare și lasă cauza la a doua strigare pentru a ca posibilitate acesteia să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
După reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă-pârâtă - SRL reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind intimatul-pârât-reclamant.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația apărătoarei recurentei și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamantă-pârâtă susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că instanța de fond în mod greșit a apreciat că pârâtul și-a îndeplinit numai parțial obligația de a lucra la reclamantă prin contract pe o perioadă de 3 ani, reducând suma de bani suportată de aceasta de la 73.517,26 lei, la 11,197,69 lei și interpretând greșit disp.art.8 alin.3 din contractul încheiat la 16.05.2006, prin care pârâtul s-a obligat să plătească toate cheltuielile suportate de angajator ocazionate de pregătirea sa profesională și nu doar o parte, în raport de perioada nelucrată.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe și pe fond admiterea în parte a acțiunii în sensul de a-l obliga pe pârât la plata în totalitate a sumei suportată de angajator cu formarea sa profesională.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 50.043,02 lei.
În susținerea acestui subsidiar arată, în esență, că în raportul de expertiză supliment efectuată în cauză, urmare obiecțiunilor pârâtului, expertul a întocmit două variante în ceea ce privește cheltuielile, în varianta a II-a luând în considerație cheltuieli pentru deplasare și specializare până la data de 16.06.2006, când acesta a obținut certificatul de calificare.
Mai susține că în mod greșit instanța de fond a omologat a doua variantă, întrucât deplasarea în Olanda s-a făcut până la 30.09.2006, iar în intervalul 16.06 și 30.09.2006 pârâtul și-a continuat formarea profesională în Olanda, dar făcând practică. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta - SRL Mac hemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâtul să fie obligat să plătească reclamantei suma de 21.035 euro, reprezentând cheltuielile pe care unitatea le-a suportat pentru deplasările pârâtului în Olanda, în vederea specializării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul societății, în calitate de muncitor necalificat, potrivit contractului de muncă expres indicat, iar în urma unei bune colaborări cu o firmă olandeză, specializată în producția de echipamente destinate industriei aeronautice, precum și a unui contract semnat de reprezentanții societăților, s-a decis mărirea gamei de produse pe care reclamanta le execută pentru partenerul olandez, fiind trimiși în acest scop, în Olanda, în vederea specializării, mai mulți angajați, printre care și pârâtul.
A mai susținut reclamanta că s-a încheiat cu pârâtul un contract, act adițional al contractului individual de muncă, la data de 19.05.2006, al cărui obiect consta în specializarea pârâtului în Olanda la o anumită societate, în perioada 20.05.2006 - 30.09.2006, iar în această perioadă reclamanta a suportat suma de 21.035 euro reprezentând: 18.322,46 euro - cazare și masă, 1463 euro - diurnă, 350 euro - bilete avion plus asigurare, 600 euro - salariul în țară și 300 euro - deplasare aeroport-hotel-aeroport.
S-a mai arătat că deși prin contractul încheiat pârâtul s-a obligat să-și desfășoare activitatea în firma reclamantă pe o perioadă de 3 ani, la data de 4.05.2007 acestuia i-a fost emisă decizia de încetare a contractului de muncă prin actul său unilateral de voință, conform art.79 alin.1 Codul muncii.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.7 și 8 din actul adițional al contractului individual de muncă și art.270 Codul muncii.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că actul adițional la contractul individual de muncă este lovit de nulitate absolută pentru o cauză imorală, precum și pentru vicierea consimțământului prin dol și constrângere morală, întrucât societatea i- impus semnarea actului adițional fără să i se respecte drepturile conferite de lege, inserându-se o clauză de fidelitate și exclusivitate, ce este echivalentă cu clauza de neconcurență, însă nu au fost prevăzute elementele obligatorii cerute de art.21 alin.2 și 3 Codul muncii.
mai susținut pârâtul că a obiectat și în privința perioadei pentru care urma să-și desfășoare activitatea în cadrul unității-reclamante, ca fiind prea mare în raport cu durata cursului de specializare, iar patronul societății i-a promis că problemele referitoare la actul adițional vor fi rezolvate la întoarcerea pârâtului în țară, cerându-se deplasarea acestuia în străinătate, în caz contrar urmând a i se desface contractul de muncă, însă situația nu s-a rezolvat, actul adițional nefiind înregistrat la Inspectoratul eritorial d e Muncă D, care ar fi verificat și constatat motivele de nelegalitate.
S-a mai învederat de către pârât că în realitate, și-a desfășurat activitatea la firma olandeză lucrând pentru aceasta în program normal de lucru, fără a primi alt salariu decât cel din țară, astfel încât pârâtul s-a aflat în situația unei delegări, reglementată de art.44 Codul muncii nebeneficiind de un curs de formare profesională.
În situația în care se apreciază de instanță că nu există motive de nulitate absolută a actului adițional invocat de reclamantă, pârâtul a solicitat obligarea acesteia la plata sumelor aferente proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă, așa cum prevăd disp.art.195 Codul muncii.
La termenul din 10.08.2007 pârâtul a depus la dosar o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 6400 lei reprezentând c/val activităților calificate prestate de pârât în perioada 1.10.2006 - 4.10.2007 și la 100.000 lei cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii, pârâtul a arătat că a fost nevoit să accepte deplasarea în străinătate, fiind singurul întreținător al familiei sale, iar firma din străinătate i-a acordat certificatul de calificare în meseria de sudor, valabil până la data de 1.08.2007, însă societatea-reclamantă nu a încheiat pârâtului un act adițional la contractul individual de muncă, potrivit acestei calificări deși pârâtul a prestat numai muncă de sudor, calificată.
S- mai susținut de către pârât că de câte ori solicita mărirea retribuției pe motivul activității desfășurate, i se răspundea că nu este posibil și în cazul în care va pleca i se vor imputa și sumele aferente deplasării în Olanda, iar sub această stare de incertitudine și nesiguranță, pârâtul și-a desfășurat activitatea ca muncitor necalificat, fiind prejudiciat moral, în final acesta fiind nevoit să solicite încetarea contractului individual de muncă prin demisie.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză cu înscrisuri, interogatoriile părților și expertiză contabilă, prin sentința civilă nr.116/25.01.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea reclamantei, obligând pe pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 11.197,69 lei reprezentând cheltuieli formare profesională și 1800 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant împotriva reclamantei-pârâte.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul-reclamant a fost angajatul reclamantei-pârâte, în calitate de muncitor necalificat, de la data de 17.03.2005 până la data de 4.05.2007, când i-a încetat contractul individual de muncă prin demisie, iar pe durata executării contractului individual de muncă, în baza unui contract încheiat la data de 19.05.2006, pârâtul a fost trimis în Olanda, în vederea specializării, la o anumită firmă, ce a fost indicată.
S-a mai reținut că potrivit contractului încheiat la data de 19.05.2006, ce reprezintă un act adițional la contractul individual de muncă, pârâtul s-a angajat să desfășoare activitatea la societatea-reclamantă, ca urmare a specializării, pe o perioadă de 3 ani de la data de 20.05.2006 și până la 20.05.2009, obligându-se, potrivit art.8 din contract, să notifice angajatorului cu cel puțin 6 luni înainte, după împlinirea perioadei de 3 ani, intenția de a solicita încetarea unilaterală a contractului de muncă.
De asemenea, s-a arătat că prin art.8 alin.3 din actul adițional la contractul individual de muncă s-a prevăzut că nerespectarea de către angajat a clauzelor stipulate în contract determină obligația acestuia de a plăti integral cheltuielile efectuate de către angajator cu ocazia specializării, iar în raport de data încetării contractului individual de muncă din inițiativa pârâtului, a reieșit că acesta a lucrat o perioadă mai mică decât cea de 3 ani stipulată în actul adițional.
Instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției și disp.art.195 alin.3 Codul muncii, care stabilesc că nerespectarea de către salariat a dispoziției prev. la alin.1, referitoare la interdicția pentru salariat de a avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani, determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Ținând cont de concluziile raportului de expertiză contabilă și a raportului suplimentar întocmită de expert -, ce a calculat cheltuielile cu specializarea în Olanda a pârâtului, proporțional cu perioada nelucrată, la suma de 11.197,69 lei, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei, în sensul celor sus-arătate.
Cererea reconvențională a fost respinsă pe motiv că reclamanta-pârâtă a plătit pârâtului-reclamant drepturile salariale stabilite prin negociere directă cu ocazia încheierii contractului individual de muncă și a actului adițional, arătându-se totodată că prin semnarea actului adițional se prezumă că salariatul a fost în deplină cunoștință asupra clauzelor contractuale, nefiind primită susținerea pârâtului referitore la nulitatea absolută a actului adițional.
Referitor la acordarea daunelor morale, tribunalul a reținut că prin desfășurarea activității conform contractului individual de muncă, legal încheiat, nu s-a adus vreo atingere personalității pârâtului-reclamant, vreo suferință fizică sau psihică.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta-pârâtă - SRL a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală, invocând disp.art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
Susține recurenta că deși din probele administrate a reieșit că suma de bani suportată de aceasta pentru deplasarea intimatului în Olanda, în vederea specializării, a fost de 73.517,26 lei, intimatul a solicitat expertului să stabilească eventualul prejudiciu cauzat recurentei proporțional cu perioada nelucrată din durata de 3 ani prevăzută în contract, stabilindu-se prin raportul suplimentar de expertiză care sunt aceste cheltuieli, calculate proporțional cu perioada nelucrată.
Învederează recurenta că instanța a apreciat în mod greșit faptul că pârâtul și-a îndeplinit parțial obligația de a lucra la reclamantă, astfel că cererea a fost admisă doar în parte, instanța reducând în mod eronat suma de bani suportată de reclamantă de la 73.517,26 lei, la 11.197,69 lei întrucât, potrivit art.7 din contractul încheiat între părți, angajatul s- obligat să-și desfășoare activitatea în cadrul societății pe o perioadă de 3 ani, iar conform art.8 din contract, acesta s-a obligat ca în cazul în care din inițiativa sa dorește încetarea raportului de muncă, să anunțe angajatorul cu cel puțin 6 luni înainte, după împlinirea perioadei de 3 ani.
Tot prin art.8 alin.3 din contract, susține recurenta, s-a prevăzut că nerespectarea clauzelor stipulate prin contract conduce la obligativitatea pârâtului de a plăti integral toate cheltuielile efectuate de angajator cu ocazia specializării, astfel încât, prin interpretarea justă a clauzelor contractuale rezultă că pârâtul s-a obligat să plătească integral cheltuielile efectuate de angajator cu ocazia specializării și nu doar o parte din acestea, în raport cu perioada nelucrată din durata de 3 ani, la care s-a obligat să-și desfășoare activitatea.
În situația în care nu este împărtășit acest punct de vedere, ci acela privind obligația pârâtului de a plăti doar cheltuielile în raport de perioada nelucrată din durata de 3 ani prevăzută în contract, se arată că potrivit concluziilor raportului de expertiză suplimentar, întocmit în urma obiecțiunilor pârâtului, s-au stabilit două variante de cheltuieli. În prima variantă, s-au calculat cheltuielile ocazionate cu deplasarea pârâtului, proporțional cu perioada nelucrată din perioada de 3 ani, în cuantum de 50.043,02 lei, iar în a doua variantă s-au avut în vedere cheltuielile efectuate cu ocazia specializării pârâtului până la data de 16.06.2006, la care pârâtul a obținut certificatul de calificare, în cuantum de 16.450,26 lei, sumă la care s-au aplicat prevederile art 195 alin.3 Codul muncii, astfel încât acesta a fost obligat prin sentință la suma de 11.197,69 lei.
În mod greșit, arată recurenta, instanța de fond a omologat ultima variantă, apreciind că toate cheltuielile efectuate de recurentă ulterior datei de 16.06.2006, când pârâtul a obținut certificatul de calificare, nu pot fi luate în calcul, punct de vedere care este greșit întrucât deplasarea pârâtului în Olanda, în vederea specializării, s-a efectuat până la data de 30.09.2006, în intervalul cuprins între 16.06.2006 și 30.09.2006, acesta continuând formarea profesională prin ore de practică la firma olandeză.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 73.517,26 lei, reprezentând cheltuielile suportate de angajator cu formarea profesională a pârâtului, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței și pe fond obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 50.043,02 lei.
Intimatul-pârât-reclamant a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamantei-pârâte, prin care a răspuns criticilor aduse de aceasta în recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei și în lipsa sa.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Recurenta invocat motivul de modificare a sentinței prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, care statuează că modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța de fond și-a argumentat pe larg soluția pronunțată prin sentința atacată, făcând referire în considerentele acesteia la probatoriile administrate în cauză și la dispozițiile legale incidente, motivarea răspunzând cerințelor prevăzute de art.261 Cod pr.civilă, iar motivele pe care se sprijină soluția nu sunt contradictorii și nici străine de natura pricinii.
Nici motivul de modificare a sentinței prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident în cauză.
Astfel, potrivit art.7 din contractul încheiat între părți la data de 19.05.2006, reprezentând un act adițional la contractul individual de muncă, al cărui obiect l-a constituit specializarea pârâtului în Olanda, la, pârâtul s-a obligat să își desfășoare activitatea în cadrul societății-reclamante pe o perioadă de 3 ani.
Art.195 alin.3 Codul muncii statuează în mod expres că nerespectarea de către salariat a dispoziției prev. la alin.1 - referitoare la interdicția de a avea inițiativa încetării contractului individual de muncă perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională - determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
În raport de aceste prevederi legale imperative, în mod justificat prima instanță a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 11.197,69 lei reprezentând cheltuieli de formare profesională, calculate proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă, neputându-se dispune obligarea acestuia la plata integrală a respectivelor cheltuieli, așa cum solicită recurenta, prevalându-se de dispoziția cuprinsă la art.8 din contractul încheiat între părți la data de 19.05.2006.
În ceea ce privește cuantumul efectiv al cheltuielilor cu formarea profesională, la care pârâtul a fost obligat în raport de prev.art.195 alin.3 Codul muncii, nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia suma ce trebuia acordată era de 50.043,02 lei potrivit primei variante din raportul de expertiză contabilă judiciară - raport suplimentar întocmit de expert contabil -, în urma obiecțiunilor aduse de pârât raportului inițial de expertiză, în loc de 11.197,69 lei, cât a acordat instanța de fond luând în considerare varianta a doua a aceluiași raport de expertiză.
Aceasta, deoarece certificatul de testare calificare sudor, prin care se atestă că intimatul-pârât a trecut cu succes testele de calificare pentru sudură în construcții aerospațiale pentru, a fost eliberat de firma bv la data de 16.06.2006 și nu se poate reține că și activitatea ulterioară desfășurată de intimat, până la data de 19.09.2006 s-ar încadra tot în specializarea acestuia, contractul încheiat între părți la 19.05.2006 neprevăzând modalitatea concretă de formare profesională a intimatului.
De asemenea, chiar și acordul încheiat la data de 18.05.2006 între societatea din Olanda și societatea-recurentă (fila 42 dosar fond), cu o zi înaintea încheierii actului adițional la contractul individual de muncă dintre părțile din cauza de față, privește punerea la dispoziția societății din Olanda, a doi angajați ai societății-recurente, printre care și intimatul, fără nicio plată, sub forma contribuției lor pentru desfășurarea proiectului, pe o perioadă mult mai scurtă, respectiv de la 20.05.2006 până la 8.07.2006, stipulându-se că volumul total al componentelor și tipul eventual al componentelor care vor fi transferate depinde de calificările candidaților și de rezultatele la examenele teoretice, iar certificatul de calificare a fost obținut de pârât la data de 16.06.2006, așa cum s-a arătat mai sus.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul reclamantei-pârâte ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale, în raport de situația de fapt reținută, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-pârâtă - SRL, cu sediul în M,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.116 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât-reclamant, domiciliat în comuna G, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
--- - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
2 ex.
2008-04-29
Trib. nr-
G -
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
