Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 471/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 8857/2009)

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.471R

Ședința publică din data de 29.01.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.6059 din data de 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13573/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la fila 11 dosar, și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 10 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimata, prin avocat, depune la dosar înscrisuri cu privire la faptul că societatea și-a schimbat denumirea în ROMANIA și solicită să se ia act de această schimbare.

Curtea pune în discuția părților cererea de repunere pe rol a cauzei.

Recurentul, prin avocat, solicită admiterea cererii si reluarea judecății având în vedere că nu mai subzistă temeiul suspendării.

Curtea, având în vedere soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr-, apreciază că nu se mai impune suspendarea și dispune repunerea cauzei pe rol.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.

Recurentul, prin avocat, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei la plata indemnizației de neconcurență restante.

Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6059 din data de 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13573/3/LM/2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul a fost salariatul pârâtei SC SRL, începând cu data de 1.04.2007, ocupând funcția de Director General în baza contractului de muncă înregistrat la ITM sub nr.1274/18.04.2007.

S-a apreciat că. odată cu încheierea contractului de muncă părțile au semnat un act adițional numit de părți "contract de servicii" în care au negociat printre altele și o clauză de neconcordanță.

S-a considerat că, raporturile dintre părți au încetat la data de 4.12.2007 în baza dispozițiilor art.6501 Codul Muncii prin Decizia nr.98/4.12.2007.

Obiectul prezentei cereri îl constituie plata de către angajator a indemnizației de neconcurență prevăzută în actul adițional susmenționat.

S-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art.21 din Codul Muncii, la încheierea Contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia ca după încetarea contractului fostul salariat să nu presteze în interes propriu sau al unui terț o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunară pe care angajatorul se obliga să o plătească pe toată perioada de neconcurență.

S-a constatat că această reglementare constituie o excepție de la dispozițiile imperative ale art.38 din Codul Muncii în sensul că salariatului i se permite să accepte legal anumite restrângeri ale libertății muncii sale în schimbul obținerii unui avantaj suplimentar de natură materială constând în indemnizația de neconcurență lunară pe care angajatorul se obliga să i-o plătească.

S-a menționat că, dispozițiile art.22 prevăd că "clauza de neconcurență își produce efectele pentru o perioadă de maxim 2 ani de la data încetării Contractului de muncă și în continuare, aliniatul 2 dispune ca "prevederile alin.1 nu sunt aplicabile în cazurile în care, încetarea Contractului individual de muncă s-a produs de drept, cu excepția cazurilor prevăzute de art.56 lit.d,f,g,h,j ori a intervenit din inițiativa angajatorului pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Din interpretarea textelor de lege susmenționate rezultă că atunci când Contractul de muncă a încetat din inițiativa angajatorului pentru motive ce nu țin de persoana salariatului clauza de neconcurență nu-și produce efecte.

Or, în speță, pârâtul a fost concediat în baza dispozițiilor art.65 al.1 Codul Muncii vizează tocmai ipoteza susmenționată a încetării contractului de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului și în consecință clauza de neconcurență nu-și mai produce efectele.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, hotărârea pronunțată a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, deoarece decizia de concediere emisă in baza art. 65 alin.1 din Codul Muncii, ce a stat la baza pronunțării sentinței atacate a fost anulata de Tribunalul București - Secția a -a, in dosarul nr-, astfel ca temeiul invocat de prima instanța nu mai subzista.

Sub aspectul interpretării si aplicării greșite a legii de către prima instanța, s-a învederat următoarele:

Instanța de fond nu a analizat in nici un fel apărările recurentului, nearătând motivele pentru care le înlătura, în condițiile în care s-a arătat ca intre părți s-a stabilit o convenție cu privire la plata indemnizației de neconcurența, convenție care viza toate cazurile de încetare a contractului de munca: o astfel de convenție reprezintă legea pârtilor si instanța nu poate sa o cenzureze fără să încalce astfel principiul libertății contractuale.

Prima instanța nu a motivat in sensul ca înțelegerea pârtilor ar încalcă dispoziții imperative ale legii, astfel ca înțelegerea părților rămâne perfect valabila si produce efecte.

Instanța a interpretat si aplicat in mod greșit legea, respectiv dispozițiile art.22 alin.1 și 2 din Codul Muncii.

S-a mai arătat că prin efectuarea plații indemnizației timp de 2 luni si motivarea rezilierii, intimata a recunoscut valabilitatea clauzei de neconcurența în toate cazurile de încetare a contractului individual de munca, fără excepție.

S-a considerat ca sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.57 alin.4, 6 și 7 Codul Muncii: constatarea nulității/nevalabilității clauzei de neconcurența -(parte integrantă a contractului de muncă) în lipsa acordului părților, putând fi efectuata numai de către instanța de judecata si producând efecte pentru viitor.

Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La dosarul cauzei s-au depus, în copii certificate, sentința civilă nr.7020/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și decizia nr.4842/R/26.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Potrivit art.21 alin.1 din Codul Muncii "la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență".

În literatura de specialitate s-a considerat că această reglementare reprezintă o excepție de la dispozițiile imperative ale art.38 din Codul Muncii, în sensul că salariatului i se permite în mod legal să accepte anumite restrângeri ale libertății muncii sale, în schimbul obținerii unei avantaj suplimentar de natură materială constând în indemnizația de neconcurență lunară pe care angajatorul se obligă să i-o plătească,

Pentru a-și produce efectele clauza de neconcurență este supusă unor condiții prevăzute expres în art.21 alin.2 și 3, art.22 și art.23 din Codul Muncii.

Cu privire la perioada pentru care clauza de neconcurență își produce efectele este de menționat faptul că prevederile art.22 alin.1 nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncă s-a produs de drept cu excepția cazurilor prevăzute la art.56 din Codul Muncii lit.d, f, g, h și j, ori a intervenit din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului. respectiv desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Astfel, efectele clauzele de neconcurență sunt înlăturate în măsura în care încetarea raporturilor de muncă intervine datorită unei cauze ce nu ține de salariat, astfel încât nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că, dispozițiile art.22 alin.2 din Codul Muncii exclud limitarea de 2 ani impusă de art.22 alin.1 din Codul Muncii.

Efectuarea plății indemnizației pentru o perioadă de 2 luni de zile de către societatea intimată nu echivalează cu recunoașterea valabilității clauzei de neconcurență, având în vedere cele reținute mai sus cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art.22 alin.2 din Codul Muncii.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului vizând faptul că părțile au stabilit de convenție care viza toate cazurile de încetare a contractului de muncă, deoarece în cuprinsul contractelor de servicii nu se menționează că această clauză de neconcurență se aplică și în situația în care contractul individual de muncă încetează la inițiative societății pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, astfel încât instanța de fond a stabilit în mod legal că, în speță, își au incidența dispozițiile art.22 alin.2 din Codul Muncii.

Cu privire la hotărârile judecătorești depuse la dosarul de recurs, se constată că Tribunalul Bucureștis -a pronunțat în sensul anulării deciziei nr.98/04.12.2008, însă cu privire la decizia nr.92/5.11.2007, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în baza art.65 alin.1 Codul Muncii, decizia contestată apărând ca fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale și ca fiind temeinică, s-a apreciat că aceasta întrunește condițiile cerute de către Codul Muncii, sentința rămânând irevocabilă, prin decizia nr.4842/R/26.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, astfel încât nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la faptul că temeiul invocat de către prima instanță nu mai subzistă.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art.274 pr.civ. va fi obligat recurentul la 500 lei, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocațial redus.

Curtea a apreciat că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de acesta (redactarea întâmpinării și susținerea concluziilor orale) și complexitatea cauzei, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la micșorarea onorariului, după cum s-a arătat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.6059 din data de 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13573/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata.

Obligă recurentul la 500 lei, cheltuieli de judecată, către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

25.02.2010

Jud. fond.: Dalina;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 471/2010. Curtea de Apel Bucuresti