Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 472/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1191/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.472R
Ședința publică din data de 29.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții și împotriva sentinței civile nr.301 din data de 17.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 5192/2008), în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL COVASNA, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA și expertul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect "drepturi bănești - discriminare de 15% spor doctorat".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul Aad epus la dosar cerere de renunțare la judecata recursului la data de 13.01.2010, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că recurenții au solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.301/17.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5192/2008), a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții și A, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, TRIBUNALUL COVASNA, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL O L T, Curtea de APEL CRAIOVA și, în calitate de expert, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului București, se consideră discriminați în raport cu magistrații doctori în drept sau doctori docenți, apreciind că dispozițiile legale care prevăd un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară (art.5 din OUG nr.27/2006 în prezent), sunt discriminatorii prin prisma art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.11 și 20 din Constituția României, potrivit căruia "toți oamenii, fără nici o discriminare,au dreptul la salariu egal pentru muncă egală".
Curtea reține că sporul de 15% este prevăzut și acordat de legiuitor în considerația eforturilor depuse de magistrații doctori în drept, ca o recunoaștere a meritelor personale ale acestora și a efortului suplimentar de pregătire și perfecționare profesională,indiferent că acești magistrați folosesc sau nu cunoștințele dobândite în activitatea desfășurată în instanță.
Susținerile reclamanților nu au fost reținute de către C, întrucât evaluarea performanțelor profesionale ale magistraților se face în temeiul Regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, fără a fi influențată de dobândirea titlului științific de doctor, ci de performanțele și calitatea muncii depuse de aceștia. Prevederea acestui spor prin legea de salarizare a magistraților nu este de natură să plaseze într-o situație discriminatorie pe magistrații care nu dețin titlul de doctor, sporul pentru doctorat fiind acordat tuturor beneficiarilor acestui titlu, indiferent de domeniul de activitate în care lucrează.
Stabilirea acestui spor nu constituie discriminare în sensul dispozițiilor OUG nr.137/2000 și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, întrucât reclamanții nu se găsesc într-o situație analogă cu beneficiarii titlului de doctor, nedeținând acest titlu.
Față de redactarea expresă a textului art.5 din OUG nr.45/2007, acesta se pretează la o interpretare strictă și limitată, opțiunea legiuitorului neputând a fi controlată de instanțe, acestea nefiind abilitate de a lărgi câmpul de aplicare a unei dispoziții pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă, ci doar s-o aplice în litera sa.
În acest sens sunt și prevederile Deciziilor Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821/2008, obligatorii pentru instanțe potrivit art.147 al.4 din Constituție.
Prin aceste decizii, instanța de contencios administrativ a declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separațiilor puterilor în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui,modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență,misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența,întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Ca urmare, Curtea nu a reținut nici încălcarea dispozițiilor art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și nici dispozițiile art.11 și art.20 din Constituție, întrucât principiul egalității de tratament în salarizare pe care îl consacră, nu are conținutul pe care încearcă să-l acrediteze reclamanții.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și A,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului recurenții au arătat că în temeiul art. 5 din Ordonanța de urgenta nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistrații care posedă titlul științific de "doctor în drept" sau "doctor docent în drept" beneficiază, la cerere, de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.
Dispoziția a fost preluata de Ordonanța de urgenta nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 45/2007, al cărei art. 5 prevede că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care posedă titlul științific de doctor sau doctor docent, beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.
În opinia recurenților, textul art. 5 din nr.OUG 27/2006 nu mai prevede nici măcar condiția ca titlul științific sa fie obținut in drept, putând fi susținut in orice alta disciplina, ca de exemplu litere, filozofie, agricultură, muzică, aceste dispoziții fiind considerate discriminatorii, prin prisma art. 23 pct. 2 din Declarația universala a drepturilor omului, ale cărei dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct in dreptul R, potrivit art. 11 si 20 din Constituția României, potrivit căruia "toti oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala".
Recurenții au susținut că este de notorietate faptul ca, in cadrul unei teze de doctorat, titularul acesteia aprofundează doar o instituție sau o parte dintr-o instituție din domeniul dreptului sau alt domeniu de cercetare iar într-un număr redus din dosarele soluționate magistratul doctor in drept aplica acele instituții/cunoștințe aprofundate in cadrul lucrării de doctorat, care pot să nu aibă nicio legătură cu sistemul judiciar, cum se întâmplă în cazul unui doctor în muzică, doctor in metalurgie ori zootehnie,neexistînd vreo rațiune pentru care acesta poate primi un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Nu se poate desprinde prezumția ca magistratul doctor in drept muncește mai mult sau mai eficient decât cel care nu deține un astfel de titlu,cu atât mai mult nu se poate prezuma că magistratul doctor in biologie muncește mai mult sau mai eficient decât cel ce nu deține un asemenea titlu științific.
Fiecare magistrat primește un număr de dosare, aleatoriu, incarcatura este similara, iar titlul științific nu reprezintă în nici un fel o condiție de exercitare a calității de judecător sau procuror,totuși, pentru munca egala, salariul nu este egal.
Nu exista o justificare obiectivă și rezonabilă a acordării unui spor bănesc, prevederea fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, pentru ca ar trebui, în caz contrar, să se prevadă astfel de sporuri pentru titlul de formator, pentru participări la diverse forme de pregătire profesională, pentru obținerea altei licențe decât cea în drept sau pentru dobândirea de cunoștințe ca autodidact reflectată într-un număr foarte redus de hotărâri desființate sau casate imputabil ori de rechizitorii infrmate.
Recunoașterea acestui spor tuturor doctorilor în drept sau doctorilor docenți, fără a se verifica dacă performanțele lor profesionale le depășesc pe cele ale magistraților care nu dețin aceste titluri, constituie în opinia recurenților nu doar o discriminare, ci și o imensă nedreptate, mai ales pentru cei care au o pregătire profesională mai temeinică decât cea a doctorilor în drept în chiar domeniul de activitate în care aceștia și-au obținut titlu științific.
Recurenții au mai opinat în sensul că recunoașterea necircumstanțiată a acestui spor pentru un magistrat care a obținut un doctorat în religie duce la plata nejustificată pe timpul cât este magistrat a unei sume de bani care nu are nicio legătură cu activitatea judiciară.
Art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protecție având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un bloc de convenționalitate și ale căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art.11 și 20 din Constituția României, prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, sau orice altă situație.
In temeiul art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
Potrivit legii,în opinia recurenților, salarizarea nu se face în funcție de gradul de inteligență și nici potrivit cunoștințelor dobândite ca autodidact sau în cadrul învățământului organizat iar în cazul în care statul vrea să încurajeze obținerea de titluri științifice, ar trebui să recunoască aceleași beneficii tuturor deținătorilor, indiferent dacă sunt sau nu angajați în muncă.
In baza art.21 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, cu modificările ulterioare, in toate cazurile de discriminare persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Cele statuate prin Deciziile Curții Constituționale nr.818-821/2008, invocate de prima instanța nu sunt incidente în speță. Astfel, s-a arătat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii", iar interpretarea dispozițiilor art.2 și ale art.11 din OG nr.137/2000, în sensul menționat ar fi neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Insa,au arătat recurenții-reclamanți, aceștia nu au solicitat ca instanța să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci doar constatarea existența unei discriminări și acordarea drepturile anterior menționate,aceasta neechivalând așadar cu anularea ori refuzul aplicării unor acte normative cu putere de lege, din moment ce niciun asemenea act nu interzice ca magistraților din cadrul instanțelor civile să li se acorde prima de vacanță.
S-a mai arătat că în mod surprinzător, instanța de fond concluzionează că nicio instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, apreciindu-se că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este contrară Constituției, date fiind soluțiile recente date ca urmare a promovării unor recursuri în interesul legii de către această instanță în materia salarizării magistraților (Decizia nr.VI din 15 ianuarie 2007, Decizia nr. nr.21 din 10 martie 2008), pe de o parte, iar pe de altă parte, că actele normative se bucură de o "prezumție de nediscriminare", din moment ce legiuitorul este liber să reglementeze modul de salarizare al bugetarilor după cum dorește, în funcție de "rațiuni justificate de moment".
Or, în Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii tot în materia drepturilor salariale (respectiv, dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică), Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, trebuie avută în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
Potrivit recurenților,în aceste condiții, pornind de la raționamentul primei instanțe, din moment ce instanțele judecătorești naționale nu sunt competente să constate caracterul discriminatoriu pe care îl pot avea dispozițiile din unele acte normative, le este încălcat și dreptul la un proces echitabil si anume accesul liber la justiție, ca dimensiune a acestuia, recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art.6 pct.1 teza I și art.13, potrivit cărora:"orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil -";"orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."
Prin urmare, în măsura în care se apreciază ca fiind incidente deciziile Curții Constituționale la care Curtea de Apel a făcut trimitere, față de prevederile art.20 alin.2 din Constituția României, s-a solicitat aplicarea cu prioritate a dispozițiilor, astfel cum au fost ele interpretate în jurisprudența Curții, care face corp comun cu acestea, formând un "bloc de convenționalitate".
In cauză, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege, art. 5 din nr.OUG 27/2006, cu modificările si completările ulterioare, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc, după cum argumentează în cauza Jenkins ( Productions).
Tot în jurisprudența, cauza Von Kamann de Nord-, a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se considera nedreptățite de o discriminare rezultata din acte normative sa o invoce efectiv in litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
In caz contrar,recurenții au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 din nr.OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr.45/2007, în raport de dispozițiile art.16 alin.1 din Constituția României - Egalitatea în drepturi - "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Au fost reluate susținerile cum că nu se poate desprinde prezumția ca magistratul doctor in drept muncește mai mult sau mai eficient decât cel care nu deține un astfel de titlu,că fiecare magistrat primește un număr de dosare similar, iar titlul științific nu reprezintă o condiție de exercitare a calității de judecător magistrat, neexistînd o justificare obiectivă și rezonabilă a acordării unui supliment de bani prevederea fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Recunoașterea acestui spor tuturor doctorilor în drept sau doctorilor docenți, fără a se verifica dacă performanțele lor profesionale le depășesc pe cele ale magistraților care nu dețin aceste titluri, constituie și o imensă nedreptate, mai ales pentru cei care au o pregătire profesională mai temeinică decât cea a doctorilor în drept în chiar domeniul de activitate în care aceștia și-au obținut titlu științific.
In ce privește actualizarea prejudiciului suferit, conform indicelui de inflație, conform art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin.4 din Codul muncii, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. Recurenții au arătat că în cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări și că nu există o cauză străină, care sa conducă la ideea ca neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamantul nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art. 1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speța este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, in timp ce dobânda legala reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acelei sume. Așadar, daca instanța acorda creditorului o suma de bani reactualizata de la data când trebuia achitata la data plații efective, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit sa o primească cu o anumita perioada de timp anterioara.
Intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 08.05.2009,avînd în vedere că prin cererea de recurs se invoca neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 din OUG nr.27/2006 precum și deciziiile 818,819,820 și 821 din 3.07.2008 ale Curții Constituționale,Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a înaintat Curții Constituționale cauza spre soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Prin decizia nr.1520/17.11.2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Instanța de contencios constituțional a reținut că sporul de doctorat acordat magistraților aparține drepturilor salariale suplimentare iar acordarea unor asemenea drepturi ce nu aparțin sferei drepturilor și libertăților fundamentale reprezintă opțiunea exclusivă a legiuitorului.
S- mai arătat că la baza opțiunii legiuitorului trebuie să stea o rațiune suficientă pentru instituirea acestui spor,în cauză aceasta fiind necesitatea încurajării magistratului de a participa activ la viața științifică,de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu,de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă,în cauză opțiunea legiuitorului fiind legitimată constituțional.
Curtea Constituțională a apreciat că critica referitoare la acordarea sporului de doctorat fără a se distinge între titlul științific în materia dreptului su în alte materii aceasta constituie o chestiune de interpretare și aplicare a legii,angajatorul și instanțele de judecată să interpreteze teleologic acest text în raport de rațiunea instituirii lui,fiind evident că acesta vizează doar domeniul în care magistrații își desfășoară activitatea.
La termenul de judecată din 29.01.2010 recurentul Aad epus la dosar cerere de renunțare la judecata recursului, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 13.01.2010 astfel că Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale,în temeiul art.246 pr.civ va lua act de renunțarea acestui recurent la judecarea recursului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel,prin deciziile Curții Constituționale nr.818-821/2008, s-a constat că "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În cauză,prin cererea de judecată dedusă judecății instanței fondului,recurentul reclamant a solicitat,potrivit propriilor susțineri, ca instanța de judecată să constatate caracterul discriminatoriu al dispozițiilor art.5 din OG nr.27/2006 și acordarea către acesta a drepturilor reprezentînd sporul de doctorat de 15% anterior menționat cu titlu de despăgubiri pentru discriminare, susținînd că aceste dispoziții nu au o justificare obiectivă și rezonabilă și sunt discriminatorii prin prisma art. 23 pct. 2 din Declarația universala a drepturilor omului, ale cărei dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct in dreptul R, potrivit art. 11 si 20 din Constituția României, potrivit căruia "toti oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala".
Prin urmare,în condițiile în care recurentul reclamant și-a întemeiat în drept cererea introductivă de instanță pe dispozițiile art.1, art.2 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,cererea de constatare a caracterului discriminatoriu al dispozițiilor art.5 din OG nr.27/2006 și pe dispozițiile art.27 alin.1 ale aceluiaș act normativ, cererea de acordare către aceștia a drepturilor reprezentînd sporul de doctorat de 15% anterior menționat,cu titlu de despăgubiri pentru discriminare,contrar susținerilor acestuia,în temeiul dispozițiilor art.31 alin.1 și 3 ale Legii nr 147/1992 - ce prevăd cădecizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorieiar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale -aceste decizii ale Curtea Constituționalăinvocate de prima instanța nu numai că sunt incidente în speță dar sunt și obligatorii pentru instanțele judecătorești.
Mai mult,întemeindu-și acțiunea tocmai pe dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000,și care sunt incidente în cauză, solicitînd instanței fondului să constate neconstituționalitatea prevederilor unui act normativ și să acorde dreptul prevăzut de norma juridică unor persoane ce nu se înscriu în ipoteza normei juridice (respectiv aceea de a fi beneficiar al titlului științific de doctor), recurentul solicită tocmai " înlocuirea (unor norme juridice) cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii", în sensul avut în vedere de deciziile mai sus menționate ale instanței de contencios constituțional.
Curtea mai reține că în cea ce privește susținerea că instanța de fond ar concluziona că nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, apreciindu-se implicit că deciziile recente ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a promovării unor recursuri în interesul legii de către această instanță în materia salarizării magistraților sunt neconstituționale, și aceasta este nefondată deoarece deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.6 din 15 ianuarie 2007, și nr.21 din 10 martie 2008 menționate sunt anterioare constatării neconstituționalității dispozițiilor dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 prin deciziile mai sus menționate ale Curții Constituționale, iar acestea din urmă produc efecte juridice doar pentru viitor.
Nefondată este și critica recurentului potrivit căreia prima instanță ar fi reținut că actele normative se bucură de o "prezumție de nediscriminare", din moment ce legiuitorul este liber să reglementeze modul de salarizare al bugetarilor după cum dorește, în funcție de "rațiuni justificate de moment",în condițiile în care neconstituționalitatea prevederilor unui act normativ poate fi apreciată doar de către instanța de contencios constituțional, potrivit dispozițiilor art.29 și urm. din Legea nr.47/1992 fără ca recurentului să-i fie încălcat și dreptul la un proces echitabil si anume accesul liber la justiție.
În cauză de altfel, prin decizia nr.1520/17.11.2009, Curtea Constituțională analizat în procedura instituită de prevederile art.29 și urm. din Legea nr.47/1992 pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate reținînd că sporul de doctorat acordat magistraților reprezintă opțiunea exclusivă a legiuitorului avînd ca rațiune necesitatea încurajării magistratului de a participa activ la viața științifică,de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu,de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă,în speță opțiunea legiuitorului fiind legitimată constituțional.
Este adevărat că potrivit art. 11 si 20 din Constituția României, dispozițiile pactelor și tratatelor privitoare la drepturilor omului ratificate ce nu concordă cu legile interne sunt aplicabile direct in dreptul R, iar potrvit art. 23 pct. 2 din Declarația universala a drepturilor omului, toate persoanele sunt egale în fața legii,însă în cauză dreptul la sporul de doctorat nu reprezintă un drept fundamental constituțional ci,după cum a reținut și Curtea Constituțională un drept salarial suplimentar iar acordarea unor asemenea drepturi ce nu aparțin sferei drepturilor și libertăților fundamentale reprezintă opțiunea exclusivă a legiuitorului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește noțiunea de discriminare privită prin prisma prevederilor, astfel cum au fost ele interpretate în jurisprudența Curții, care face corp comun cu acestea, formând un bloc de convenționalitate,s-a reținut întradevăr mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă,însă în cauză acordarea unui spor salarial doctorilor în drept,sens în care,se interpretează logic și teleologic dispozițiile art.5 și urm. ale OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justițieieste justificată obiectiv și rezonabil cîtă vreme posesorul titlului științific de doctor în drept are o pregătire profesională superioară unei persoane ce nu posedă acest titlu, certificată de forurile științifice,contrar susținerilor recurentului ce reprezintă simple speculații,fără conținut.
Nefondate sunt prin urmare și susținerile recurentului cum că nu se poate prezuma că magistratul doctor in drept muncește mai mult sau mai eficient decât cel care nu deține un astfel de titlu,și că titlul științific nu reprezintă o condiție de exercitare a calității de judecător sau procuror,iar în aceste condiții pentru munca egala, salariul nu este egal câtă vreme se poate prezuma rezonabil că un magistrat doctor în drept își perfecționează mai activ cunoștințele doctrinare într-un domeniu al dreptului,ceea ce se reflectă în îmbunătățirea performanțele profesionale la locul de muncă.
În ceea ce privește practica Curții de Justiție a Comunității Europene este adevărat că potrivit jurisprudenței ordinea juridică comunitară obligă instanțele naționale să aplice normele comunitare,cu excluderea normelor naționale tuturor persoanelor care se considera discriminate de acte normative naționale în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale,însă nu este mai puțin adevărat că în cauză recurentul nu a invocat în cauză încălcarea vreunei norme comunitare.
Față de cele mai sus reținute despre caracterul necuvenit al sporului de doctorat ca drept principal,apar ca nefondate și criticile referitoare la acordarea dreptului accesoriu reprezentînd actualizarea sumei pretinse prin acțiune.
Drept consecință, văzând dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentului, la judecarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr.301 din data de 17.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 5192/2008), în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL COVASNA, Curtea se APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL O L T, Curtea De APEL CRAIOVA și în calitate de expertul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
15.02.2010
Jud. fond.:; C
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
