Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 5/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 5

Ședința publică de la 02 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu Aneta

Asistent Judiciar -

Asistent Judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de către reclamanții, -, I, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen, că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere de comunicare a acțiunii de către pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și că s-a solicitat judecata în lipsă de către reclamanți.

Instanța constată că acțiunea a fost comunicată pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI în perioada în care dosarul se afla pe rolul Tribunalului Iași, acesta depunând și întâmpinare în cauză. Mai constată acțiunea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

INSTANȚA

Deliberând asupra conflictului de muncă de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2026/99/24 aprilie 2008, reclamanții:, -, -, -, I, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii doi pârâți la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel: - pentru perioada 1 mai 2005 - 30 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, n raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele arătate.

S-a solicitat și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor rezultate din prezenta hotărâre.

În fapt, reclamanții arată că au calitatea de judecători la Curtea de APEL IAȘI, iar prin dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG nr. 134/1999, art. 1, 2, 3 și 9 din Legea nr. 154/1998, art. 1 ind. 1 din OG nr. 83/2000 și art. 2 alin. 1 din OUG 177/2002 s-a stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autoritarilor legislativă și executivă".

În schimb, prin nr.OUG 27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației " pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă.", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei. Însă, procedându-se astfel, apreciază reclamanții, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.

Drept urmare, prin OUG nr. 27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin. 4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.

În mod similar OUG nr. 27/2006, se procedează și prin OG nr. 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conformOGnr. 10/2007.

Reclamanții susțin că prevederile nr.OUG 27/2006 și ale OG nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat ce rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Totodată, se apreciază că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.

Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind nr.OUG 123/2003, OG nr. 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

Susține pârâtul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din OUG nr. 177/2002, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.

De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000.

Astfel, conform nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.

Dispozițiile nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 și nr.OG 8/2007 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului muncii.

Astfel, într-adevăr, art.73, actual art. 74, alin. 2, teza I, din Legea nr. 303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a-II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială."

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 și de Legea nr. 50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art. 74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii " nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, și prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Astfel, prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, magistraților asistenți, și asistenților judiciari au fost majorate cu un procent de 40 % față de cele prevăzute în nr.OUG177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță, în raport de funcția deținută, și prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă și primă de concediu.

Pe de altă parte, actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea, în sens contrar celor susținute de reclamanți, au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr.24/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.

Astfel, potrivit art.115 din Constituția României, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2000 arată că necesitatea și urgența reglementării drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor prin acest fel de act normativ a fost temeinic motivată și justificată, aspect ce a condus și la aprobarea acestuia prin lege de către Parlament cu amendamente care au majorat substanțial veniturile personalului în discuție.

De asemenea, susține pârâtul, întrucât, atât OUG nr. 177/2002 cât și nr.OUG 27/2006, au fost aprobate prin lege cu respectarea dispozițiilor art. 115 din Constituție, a majorității prevăzută de art. 76 din aceeași lege fundamentală, și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, au forța juridică a legii.

Totodată, principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, în Constituție neexistând principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamanți. De altfel, Legea nr. 154/1998 cât și celelalte acte normative care au reglementat ulterior drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, invocate de reclamanți ca temei al susținerii pretențiilor formulate, nu prevăd pentru aceștia și alte drepturi salariale în afară de indemnizația stabilită în cuantum fix.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin I - a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând că obligația de plată a unor diferențe de salarii este doar în sarcina angajatorului sau a ordonatorului principal de credite care, în speță, este Ministerul Justiției.

Ori, câtă vreme Ministerul Economiei și Finanțelor nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate de reclamanți, se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu acesta.

citat în cauză în temeiul art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, și-a exprimat un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor nr.OG 137/2000.

La data de 25 iunie 2008, având în vedere dispozițiile art. II pct. 2 din nr.OUG 75/11 iunie 2008, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de APEL IAȘI, unde a fost înregistrată sub nr-.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, de Apel constată că acțiunea reclamanților este fondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Curții de APEL IAȘI (conform adresei nr. 2295/A/2008 - fila 42 dosar fond).

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

- valoarea de referință universală;

- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;

- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;

- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 =1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

Drept urmare, nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

În baza art. 48 din nr.OUG 177/2002 și a art. 3 lit. e din nr.OUG 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la.OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile nr.OUG 191/2002 și ale art. 3 lit. a din nr.OUG 123/2003.

În mod similar, prin majorări succesive, valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007) a ajuns, pentru același interval de timp, la 2.380.592 lei.

Pentru perioadele 1.01.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 -31.01.2006, deși nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică), iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de nr.OG 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor. Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de:

- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002;

- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;

- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6 % prev. de art. 3 Ut. a din nr.OUG 123/2003;

- 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6 % prev. de art. 3 lit. a din aceeași ordonanță si de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la nr.OG 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25 % începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din nr.OG 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", instanța constată întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de nr.OG 3/ 12.01. 2006 și nr.OG 10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:

- 264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 - 30.09.2005 și

- 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005;

- 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și

- 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;

- 358 lei pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007,

- 365 lei pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007 și

- 405 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din nr.OG 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.

Este de observat că, potrivit preambulului, nr.OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la nr.OUG 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, contrar dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Ca urmare, instanța va admite acțiunea reclamanților, astfel cum a fost formulată.

Potrivit dispozițiilor art. 19 și 49 din Legea nr. 500/2002, precum și art. 1din nr.OUG 22/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.

Conform art. 27 alin. 3 și 6 din nr.OG 137/2000, hotărârea este opozabilă, căruia urmează a- fi comunicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, I, și cu domiciliul ales la Curtea de APEL IAȘI, str. - nr. 25 în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în I, str. - nr. 25 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B-, sector 5.

Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI la plata către reclamanți a diferențelor de salarii, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectorială:

- pentru perioada 1 mai 2005 - 30 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință.

Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre.

Prezenta hotărâre este opozabilă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 2 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

19.09.2008- 02 ex.

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu Aneta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 5/2008. Curtea de Apel Iasi