Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6906/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6906
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții G, -, G, împotriva sentinței civile nr.515 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenții reclamanți și pentru intimata pârâtă SC SA B, avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul.
Avocat pentru recurenții reclamanți G, -, G, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata pârâtă SC SA B, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 515 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții G, -, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții G, -, G, și au fost angajații pârâtei SNP SA cadrul Sucursalei "" M, iar contractele individuale de muncă le-au încetat conform art 65 și 66 din CM, prevederilor Planului Social și Hotărârii Consiliului de Administrație al SA, așa cum reiese din carnetele de muncă ale acestora și că au solicitat obligarea pârâtei la plata unei indemnizații minime prevăzută de art. 50 alin 1 din CM.
În cazul concedierilor, pe motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul, conform art. 50 alin 1 din CCM al SNP SA B, pe anii 2005-2007, plătește salariaților o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea totală în muncă.
Potrivit art. 69 din CM se prevede că "în cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedierii colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultării cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților". Astfel, pârâta, la data de 21.04.2005 a încheiat Planul Social, ce a fost completat cu amendamentele din 09.01.2006 și respectiv 13.09.2006, potrivit art. 4 din
Față de aceste prevederi, rezultă că prin art 50 din CM. se instituie, în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CM. stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia salariații (reclamanții).
Potrivit alin 4 al CM. /2005 se stipulează că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba de dreptul de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Se mai reține că, prin Amendamentul, încheiat la planul social, la data de 09.01.2006 părțile au menționat că angajații vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizație de concediere, la salariul brut pe, care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute, acordate de salariaților săi în anul celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Mai mult, prin Amendamentul, încheiat la planul social, la data de 13.09.2006 s-a precizat că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin 1 din
Având în vedere cele menționate mai sus, instanța a constatat neîntemeiată acțiunea și în consecință fost respinsă.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă, în sensul că cererea este formulată peste termenul de 6 luni prev. de art.283 lit.e Codul muncii, instanța a constatat că este neîntemeiată pe următoarele considerente:.
Acțiunea reclamanților are ca obiect plata unor drepturi salariale reprezentând indemnizația de concediere prevăzută de art. 50 din la nivel de, situație în care acestea pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune conform art. 283 (1) lit.c
Deși plata indemnizației de concediere,ca măsură de protecție socială( la care sunt îndreptățiți salariați concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective este prevăzută în contractul colectiv de muncă), nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierilor părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care s-au acordat aceste compensații, la care face referire si art. 67 din CM, a rezultat că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri, iar termenul de prescripție pentru formularea acestor acțiunii este de 3 ani( conform art. 283 alin 1 lit c din CM )
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții G, -, G,,criticând- ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului au arătat că instanța de fond realizat motivare superficială, în sensul că măsurile prevăzute la art. 50 alin. 1 din CCM nu pot fi cumulate cu cele din Planul Social, deși scopul pentru care a fost adoptat acest Plan Social a fost tocmai acela de a oferi celor disponibilizați un ajutor material în plus față de cel oferit prin contractul colectiv de muncă.
In drept, și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041din codul d e procedură civilă.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
În privința motivului de recurs privind indemnizația de concediere, Curtea reține că art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social, părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția, atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
Se reține astfel că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în privința măsurilor financiare prevăzute de art. 50 din CCM.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții G, -, G, împotriva sentinței civile nr.515 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă,
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/15.12.2009.
Jud. fond:
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Sorina Lucia
