Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6907/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6907

Ședința publică de la 30 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței nr. 5920 din 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat, cu delegație de substituire avocat, pentru recurenta pârâtă, lipsind intimații reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit disp. art. 301 și 303.pr. civ., după care,

Instanța, constatând că numai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.

Avocat, cu delegație de substituire avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului civil de față

Prin sentința civilă nr. 5920 din 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis actiunea în parte formulata de petentii și cu domiciliul ales la Cabinet Avocat cu sediul în Tg.-J,-, jud. G in contradictoriu cu intimata SA cu sediul în B,-, sector 1.

A fost obligată intimata la plata către petenți a drepturilor banești reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4000. de gaze naturale anual pe perioada 2005-2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

otrivit art. 187 din CCM la nivel de ramură Energie Electrică, petrol și Gaze, valabil pe anii 2005- 2008 salariații agenților economici nominalizați în anexa nr.1 pct.B, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale. Societatea ai cărei salariați sunt petenții face parte din unitățile menționate în anexă.

In coformitate cu dispozitiile art.178 din CCM, la nivel de ramura pe 2007 alin 1,Salariații agenților economicii, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale", iar alin 2 specifica ca "in condițiile in care prin actul adițional la CCM nu s-a convenit introducerea dreptului prevazut la alin.1, in salariul de baza, modalitatea concreta de acordare a acestuia va fi stabilita la nivelul agentului economic".

Deși aceste drepturi nu au fost prevăzute în CCM la nivel de unitate, ontractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de munca, părțile sunt egale și libere, contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o ca nelegală și netemeinică

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC SA B criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea și obligată recurenta la plata către intimat a ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de 4400 mc gaze naturale anual.

Primul motiv de recurs vizează natura juridică a venitului solicitat de reclamanți. Se arată că venitul la care se referă art. 187 alin.1 din CCM la nivel de ramură și art. 176 CCM nu poate fi considerat drept salariu, ci alt venit reglementat de măsură de protecție socială, avându-se în vedere nevoia specială în care se găsește persoana cărei i se acordă.

Al doilea motiv de recurs pune în discuție regimul prescripției extinctive aplicabil, recurenta susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.e Codul Muncii, fiind astfel aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, ca urmare a faptului că cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, alte venituri ce au ca temei contractul colectiv de muncă.

Ultimul motiv de recurs grupează mai multe critici ce vizează fondul cauzei. Se susține astfel că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază, începând cu anul 1997, acest ajutor nemaiacordându-se separat salariaților, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a acestui ajutor, ca urmare a introducerii acestuia în salariul de bază al fiecărui salariat SA, cu respectarea art. 187 CCM.

Se mai arată că prin art. 176 din CCM la nivel de unitate se prevede că la nivelul ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997. Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997, recurenta susține că salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.

În motivarea recursului în drept se invocă dispoz. art. 312 pct.1 și 3 Cod pr.civilă.

Recursul conține critici parțial întemeiate și va fi admis în baza următoarelor considerente:

Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.

Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.

Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.

Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.

Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.

În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește fondul cauzei.

Privitor la natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune și la excepția prescripției extinctive, criticile sunt neîntemeiate.

In mod greșit recurenta apreciază că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" din Codul Muncii, considerând că este prescris dreptul material al acțiunii formulată de către intimatul - reclamant, constatând în mod eronat ca fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni pentru exercitarea dreptului la acțiune.

Dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit."c", termenul de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator și termenul de 6 luni menționat la art. 283 lit."e" Codul Muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reține aplicabilitatea unuia din cele două termene de prescripție, de 3 ani sau de 6 luni, trebuie clarificată natura juridică drepturilor solicitate prin acțiune.

Curtea apreciază că drepturile ce fac obiectul acțiunii introductive au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate. Acest fapt rezultă din cuprinsul art. 187 alin.2 CCM la nivel de ramură în care se precizează că modalitatea principală de acordare a acestui ajutor material este compensarea prin majorarea salariului de bază. Prin urmare, așa cum s-a dovedit, părțile semnatare ale CCM au convenit introducerea acestui ajutor în salariul de bază, devenind parte componentă a salariului de bază, astfel încât natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiunea introductivă este aceea a unor drepturi salariale neacordate prev.de art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii.

Prin urmare, termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prev.de art. 283 lit.c Codul Muncii.

Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 alin.1 și 2 Cod pr.civilă se va admite recursul, se va modifica sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței nr.5920 din 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red.jud. - -

Tehnored. 2 ex/ 16.12.2009

Red.jud. fond /

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Sorina Lucia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6907/2009. Curtea de Apel Craiova