Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 7244/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.5945/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.7244/

Ședința publică de la 09 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Dragomir Florentina

JUDECĂTOR 3: Cristescu Simona

GREFIER - - -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-" "- prin administrator judiciar " "împotriva sentinței civile nr.1403 din data de 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"drepturi bănești."

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-" "- prin administrator judiciar " ",prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.707 din data de 30.11.2009 depusă la dosar-fila 31, lipsind intimatul .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurenta -" "- prin administrator judiciar " ", prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să depună la dosar un set de înscrisuri în fotocopie, respectiv, certificatul de grefă emis de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- și decizia nr.2 din 31.03.2009 emisă de lichidatorul judiciar " ".

Curtea, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviințează pentru recurentă proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.

Totodată, recurenta, prin avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurenta -" "- prin administrator judiciar " ", prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii cererii de suspendare a cauzei, conform art.36 din Legea nr.85/2006.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1403 din 10.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei - - B prin administrator judiciar; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 3655 lei, reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de C 2006-2007 și Paști 2006-2007, sume actualizate cu coeficienții de inflație la data plății; a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata diferențelor dintre salariul de bază minim cuvenit și salariul acordat și plata sporurilor permanente; a respins ca prescrisă acțiunea reclamantului pentru plat drepturilor salariale aferente sărbătorii de C 2005.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că articolul 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003-2007 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzându-se că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egale în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.

Potrivit aceluiași articol "cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu, în vederea stabilirii valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

De asemenea art. 168 alin 2 din Contractele colective de muncă pentru anii 2003-2004 prevede că pentru anul 2003 suplimentările de la alin 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negocierii cu, iar pentru anii 2005-2006, același articol prevede că, în anul 2003 suplimentările salariale de la alin 1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Din cele expuse, rezultă că drepturile salariale prevăzute de art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, pentru anii 2003-2007 au fost incluse în salariile angajaților societății pârâtei doar pentru anul 2003, întrucât în ipoteza în care nu s-ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii următori nu ar fi fost prevăzute la art.168 alin.1.

Adresa Comisiei Paritare a fost înlăturată, cu motivarea că, pe de o parte, acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 alin.1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis atâta timp cât nu s-a dovedit că dispozițiile din contractele de muncă pe care se întemeiază acțiunea nu au fost desființate și au căpătat în acest fel, conform art. 969 cod civil putere de lege între părțile contractante.

Ca atare, acestea trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii contractelor.

În ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paște și C, s-a constatat că acestea se raportează la salariul de bază mediu pe unitate și nu la salariul brut care a fost avut în vedere de reclamant la calculul sumelor solicitate.

A mai reținut prima instanță că pârâta, prin probele administrate, nu a făcut dovada susținerilor în sensul că suplimentările salariale aferente sărbătorilor de Paști și C au fost incluse în salariile de bază și după anul 2003, deși sarcina probei îi revenea, conform dispozițiilor art. 287 din Codul muncii.

Față de data înregistrării cererilor de chemare în judecată la instanță, 26.01.2009 și de dispozițiile art.283 lit. c) din Codul muncii, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea pentru sărbătorile de Paști și 2005.

Referitor la capătul de cerere formulat de reclamant privind acordarea drepturilor salariale determinate ca diferență între salariul de bază acordat și salariul de bază cuvenit cu sporurile permanente conform Contractului colectiv de muncă, s-a reținut că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată nu a individualizat pentru fiecare an/perioadă sumele pretinse și indicate în mod generic sub forma unui total, pentru a se putea efectua calculele ce se impun în raport de ceea ce s-a acordat efectiv și ceea ce se pretinde cu titlul de diferență. Mai mult, reclamantul nu precizează modalitatea de calcul a sumei solicitate și nu arată de unde provine diferența.

În lipsa altor înscrisuri ori a calculului unui expert, acest capăt de cerere a fost considerat nefondat.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta - -, prin administrator judiciar, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată și completată prin Legea nr. 277/2009, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor.

Or, a arătat recurenta, deși la data judecării cererii, s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare în sensul că societatea pârâtă se află în procedura de insolvență și s-a solicitat suspendarea judecății, prima instanță, cu nesocotirea textului legal evocat, a procedat la judecarea în fond a cauzei.

A mai susținut recurenta că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii.

Astfel, în Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, tehnică, petrol și gaze pe anul 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 288/02/5.02.2006, publicat în Of. Partea V-a nr.9 din 26.III.2007, se regăsește textul analog art.168 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității recurente, respectiv art.176.

Un text similar se regăsește în materia sporurilor în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.XII.2006 și publicat în Of. Partea V-a nr.5/29.01.2007 (art. 41).

Cum, în cauză, a fost depusă o copie a Contractului colectiv de muncă, din care rezultă că drepturile salariale au fost incluse în salariu, instanța de fond a admis în mod netemeinic și nelegal cererea reclamantului acordând prima de C pe perioada 2006 - 2007 și Paste pe perioada 2006-2007.

În susținerea recursului, au fost invocate alte soluții din practica judiciară.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Este întemeiată critica recurentei în sensul că, deși la data judecării cererii, s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare în sensul că societatea pârâtă se află în procedura de insolvență și s-a solicitat suspendarea judecății, prima instanță, cu nesocotirea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a procedat la judecarea în fond a cauzei.

Astfel, prin sentința comercială nr. 1786/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a comercială în dosarul nr-, s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 asupra debitoarei - -, de la această dată urmând ca, pentru recuperarea creanțelor, creditorii, notificați în acest sens de către administratorul judiciar, să formuleze cereri în cadrul dosarului nr-.

Pârâta a depus la instanța de fond certificatul de grefă conținând minuta sentinței nr. 1786/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a comercială (fila 35), solicitând să se facă aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006

Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, modificată prin Legea nr. 277/2009, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor.

Cum acțiunea de față are ca obiect realizarea unei creanțe de natură salarială împotriva debitorului aflat în procedura generală a insolvenței, efectul suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 împiedica Tribunalul să ia altă măsură în cauză, dispozițiile imperative mai sus evocate impunând constatarea intervenirii suspendării de drept.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată, în sensul suspendării judecării acțiunii în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - - prin administrator judiciar, cu sediul în B, str. G-ral nr. 11 bis, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1403 din data de 10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant,cu domiciliul în comuna M, sat -, județul

Modifică sentința civilă recurată în sensul că:

Dispune suspendarea judecării cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red:

Tehnored: NV/4 EX./7.01.2010

Jud. fond: /

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Dragomir Florentina, Cristescu Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 7244/2009. Curtea de Apel Bucuresti