Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 731/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 731
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri
Grefier - -
**************
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 72 din 09.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr-(4848/2008), în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 72 din 09 octombrie 2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI, a respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții - Judecătorii în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 B și Tribunalului București, au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de 25% calculat la salariul de bază, pentru asigurarea serviciului de permanență în materie penală.
Concret, reclamanții au solicitat să se constate că prin diverse acte normative speciale ce au domeniu de aplicare stabilit de legiuitor în privința unor categorii profesionale bine definite (polițiști, funcționari publici din sistemul administrației penitenciarelor, personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, magistrați militari, persoanelor încadrate în funcții diplomatice sau consulare, precum și înalților funcționari publici din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, personalului contractual din sectorul bugetar și persoanelor ce ocupă funcții de demnitate), li s-au acordat acestor categorii pentru munca suplimentară - prestată în afara duratei normale timpului de muncă săptămânal, în timpul nopții sau în zilele de legală, sporuri salariale sub forma unui spor lunar de 25% calculat la salariul de bază sau 75% respectiv 100% din salariul de bază, sporuri de care titularii acțiunii nu beneficiază, însă, prestând aceeași muncă suplimentară, creându-se astfel o nejustificată și disproporțională discriminare între categorii profesionale aflate în situații identice.
Ori, această argumentație propusă de reclamanți este greșită, în condițiile în care fiecare dintre categoriile profesionale menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, în baza unui statut propriu, respectiv OG nr. 83/2003, OG nr. 64/2006; Legea nr. 138/1999, Legea nr. 495/2004; OG nr. 6/2007; OG nr. 10/2007.
Deși toți se includ categoriei de bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat, iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării, pentru că nu se găsesc în această situație.
Legiuitorul are atributul de a majora salariul fiecărei categorii de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate, de moment, între care poate fi și aceea a acordării unui spor pentru muncă suplimentară în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și de legală. În atare situație, sporul de permanență de 25% lunar, 75% - din salariu sau 100% acordat diferitelor categorii de bugetari, mai puțin categoriei magistraților, sunt justificate în fiecare caz în parte și nu pot fi extinse prin analogie situației acestei categorii profesionale. Acestea din urmă nu poate pretinde existența unei discriminări în privința sa, pe motiv că nu au fost beneficiarii vreunui act normativ care să acopere sporul de 25% pentru serviciul de permanență prestat, pentru că nu se găsesc într-o situație comparabilă cu ceilalți bugetari.
A accepta teza contrară, ar însemna acceptarea raționamentului potrivit căruia, toate celelalte categorii de bugetari ar putea invoca discriminarea față de categoria magistraților sau oricărei categorii de bugetari, ceea ce nu poate fi primit.
Prestarea activității de permanență de către reclamanți, în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și de legală nu constituie o situație permisă pentru a se constata că se găsesc într-o situație comparabilă cu cei căruia li s-au recunoscut prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în sporuri de misiune permanentă - pentru serviciul suplimentar de permanență. Nu este îndeplinită în cauză nici condiția încălcării vreunui drept al omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în alte domenii ale administrației publice. Așadar, numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental ce nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și acordarea sporului de 25% pentru munca prestată este un drept fundamental ce nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și acordarea sporului de 25% pentru serviciul de permanență.
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada pentru care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale pronunțată la data de 3 iulie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică, de a crea în locul acestora alte norme sau de la substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 429/2003 cât și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că interpretarea dispozițiilor art. 2 și ale art. 11 din OG nr. 137/2000, în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 29 urm.rap. la art.304 pct. 9.pr.civ. arătând în esență că recurenții- reclamanți, în calitate de magistrați judecători, se află într-o situație comparabilă cu cea a categoriilor profesionale care beneficiază de sporul de permanență de cel puțin 25%solicitat.
S-a mai arătat că nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci au cerut să se constate existența unei discriminări și să le fie acordat sporul de permanență. Recunoscut unor categorii profesionale, inclusiv magistraților militari, pentru o activitate similară.
Recurenții au mai susținut că tot prin lege s-a statuat, ca principiu general că pentru munca suplimentară, prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, sau pentru munca prestată în timpul nopții sau în zilele de legală, angajatorii, oricare ar fi ei, sunt obligați, să plătească sporuri la salariu în mod corespunzător.
Legal citat, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții solicită plata unor drepturi salariale stabilite de legiuitor în beneficiul unor categorii profesionale diferite, respectiv sporul de 25% calculat la salariul de bază, pentru asigurarea serviciului de permanență, în materie penală, se reține că această situație nu se înscrie în cadrul OG nr.137/2000.
OG nr. 137/2000 privește acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile sale, instanța se pronunță asupra unor acte sau fapte, acțiuni sau omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe.
În afara legii, nu se poate reține existența discriminării, în sensul OG nr.137/2000.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii este o situație ce nu poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat de OG nr.137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Potrivit art.14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, protocoalele adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, iar art.16 din Constituție prevede la alin.1 că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Însă pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Ca atare, nu sunt încălcate dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care reglementează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312.pr.civ. îl va respinse ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 72 din 09.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr-(4848/2008), în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
. Grefier,
- -
Red.jud.-
2 ex/AS/03.03.2010
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Doina Vișan, Ioana Bodri
