Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 796/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.796
Ședința publică din data de 21 mai 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.769 din 4.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta -, domiciliată în P, str.-,.120,.69, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimata-reclamantă personal.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, fila 7.
Curtea înmânează apărătorului recurentei o copie de pe întâmpinare.
Avocat având cuvântul depune la dosar, în copie, adresele nr.48/2008 și nr.47/2008, filele 11-12. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Intimata-reclamantă - având cuvântul arată la rândul său că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată și respingerea acesteia ca prescrisă. Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar într-un al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul acordării suplimentărilor salariale solicitate de reclamanți în raport de salariul de bază mediu pe, cu mențiunea că aceste sume sunt brute.
Intimata-reclamantă - având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond conform motivării din întâmpinare.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei totale de 6163,52 lei, reprezentând: drepturi salariale cuvenite și neacordate în anii 2004, 2005 și 2006 de 5630 lei precum și actualizarea acestor drepturi în funcție de rata inflației la data plății, în sumă de 533,52 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că fost salariata pârâtei, în cadrul Sucursalei, raporturile de muncă încetând la 27.06.2006.
A mai susținut reclamanta că potrivit contractului individual de muncă beneficia, pe lângă salariul de bază, de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, iar dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004 - 2006, prevedeau că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
S-a mai arătat că deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații pe anii 2004 - 2006 reclamanta nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paște, care se ridică la suma totală de 5630 lei, potrivit calculului depus de aceasta, salariul mediu la nivelul fiind de 980 lei în anul 2004, 1400 lei în anul 2005 și 1850 lei în anul 2006, după cum rezultă din adresele pârâtei nr. 1666/2003, 3313/2005 și 713/2006.
De asemenea, reclamanta a susținut că pentru neacordarea la timp a suplimentărilor salariale, pârâta datorează cu titlu de daune și suma de 533,52 lei, reprezentând corecția sumelor neacordate cu rata inflației.
În drept, au fost invocate disp. art.166, din Codul muncii, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, renegociat și reeditat în anii 2004 - 2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că sumele de bani cu caracter premial au fost negociate și prevăzute în anul 2003, așa cum rezultă din actul adițional la Contractul colectiv de muncă înregistrat la numărul 8080/2000, contractul de muncă preexistent fiind renegociat și amendat prin actul adițional menționat, stipulându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 să fie introduse în salariul de bază al fiecărui angajat conform modalității și în condițiile negociate de.
A mai învederat pârâta că această formulare s-a păstrat și în CCM pe anul 2004, iar în anul 2005, când s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, s-a prevăzut că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, formulare ce se păstrează și în contractele colective de muncă pentru anii 2006 și 2007.
În continuare, pârâta a arătat că rostul menținerii acestei formulări a fost acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 din CCM în anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă, astfel că suplimentările salariale au fost incluse și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 în salariul de bază al fiecărui angajat, acesta fiind și punctul de vedere al Comisiei Paritare SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă.
Pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, și cum acțiunea se întemeiază pe disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, în cauză este aplicabil termenul de prescripție prev. de art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, astfel încât se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză la cererea ambelor părți, prin sentința civilă nr.769 din 4 martie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta să plătească acesteia suma brută de 5630 lei corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2004-2005 și de Paște pentru anii 2005-2006 ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată întrucât în speță sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii,acțiunea fiind supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor.
Pe fondul cauzei, s- reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei până în anul 2006, iar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 se prevede, la art. 168, dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, cu prilejul sărbătorilor de Paște și de C, dispoziție menținută și în contractele colective de muncă pe anii 2005 - 2007.
Coroborând disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din pe anii următori, tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al aceluiași articol din și în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
A mai reținut instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce îi revenea potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, considerente în raport de care acțiunea a fost admisă, în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, se susține că dreptul la acțiune al intimatei este prescris față de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamantei este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamanta necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimatei-reclamante, care în toată perioada 2004-2007 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceasta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea CCM, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
O altă critică se referă la greșita obligare a societății-recurente la plata către reclamantă a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, deși instanța a observat că valoarea unei astfel de suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii, ambele fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă, dar pentru situații diferite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimată a primelor pe perioada în discuție în cauză, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs au fost depuse la dosar, în copie, din partea recurentei adresele înregistrate la Direcția Corporative - Juridic din cadrul recurentei, sub nr.47/05.02.2008 și nr.48/05.02.2008.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia termenul de prescripție aplicabil în speța de față ar fi acela prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, invocat de recurentă, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Cum acțiunea introductivă a fost înregistrată la data de 17.12.2007, având în vedere perioada pentru care s-a cerut obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor salariale restante, acțiunea apare ca fiind promovată înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, fiind corectă soluția primei instanțe, care a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta-pârâtă.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunea reclamantei trebuie respinsă întrucât primele de C pe anii 2004, 2005 și de Paște pe anii 2005, 2006, au fost incluse în salariul reclamantei pe anii respectivi.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005 - 2006 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 - 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C pe anii 2004, 2005 și de Paște pe anii 2005, 2006 prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, ar fi fost acordate reclamantei prin includerea acestor prime în salariul de bază al acesteia pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamantei a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care aceasta a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către intimata-reclamantă a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, reprezentând primă C pe anii 2004, 2005 și primă Paște pe anii 2005, 2006, în condițiile în care art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii respectivi, încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Suma de 5630 lei stabilită de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei-pârâte a fost acordată de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr.1666/2003, 313/2005 și 713/2006 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-a prevalat intimata-reclamantă, privind nivelul salariului mediu brut pe societate începând cu 1.04.2003, 01.01.2005 și 15.05.2006.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004 - 2006.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adreselor către Direcția Corporative - Juridic din cadrul societății-recurente, înregistrate sub nr.2919/12.11.2007 și 48/05.02.2008, depuse în copie la dosar, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007 reieșind un cuantum de 799 lei pentru luna noiembrie 2004, de 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2007 și 1047 lei pentru luna martie 2006, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care au fost sărbătorile de Paște și C, astfel cum rezultă din adresa înregistrată sub nr.47/05.02.2008 la Direcția Corporative - Juridic din cadrul societății-recurente, depusă în copie la dosar, în recurs.
În consecință, în raport de acest ultim considerent, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 pr.civ, îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. coroborat cu art.3041Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 3623 lei brut reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 769 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul în municipiul P, str. -, bloc 120,. 69, jud. P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 3623 lei brut reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Marilena
--- - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./5.06.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud.fond
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Marilena
