Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 7981/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 7981

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier - -

XXXX

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G împotriva sentinței civile nr. 2967/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul SINDICATUL, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant SINDICATUL prin reprezentantul, a lipsit AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.

reprezentantul intimatului reclamant SINDICATUL solicită respingerea recursului ca rămasă fără obiect, depune înscrisuri.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 2967 din 27.03.2008 a admite în parte cererea formulată de petenta Sindicatul, in contradictoriu cu intimata Autoritatea de Sănătate Publică

A obligat intimata la plata către petenții din tabelul anexă a contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 11.02.2005-11.02.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A respins capătul de cerere privind acordarea c/valorii tichetelor de masă pe perioada 01.01.2004-10.02.2005 ca prescris.

A respins capătul de cerere privind acordarea pe viitor ca prematur introdus.

În considerentele sentinței s-a reținut că tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică, ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin. 1din 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Intimata Autoritatea de Sănătate Publică G, în calitate de angajator era obligată să acorde salariaților prezăzuți în tabelul anexă tichetele de masă,întrucît aceștia au contract individual de muncă încheiat cu intimata, astfel încît raportul juridic este stabilit direct și necondiționat, raporturile de muncă cu acesta fiind suficiente, astfel că un alt criteriu stabilit în cauză ar fi discriminatoriu.

Astfel, L 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din ramurile la nivel național.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică G, criticând-o pentru nelegaliotate și netemeinicie.

În motivarea recursului pârâta a susținut că finanțarea de la bugetul de stat include și cheltuielile de personal pentru recurentă și prin legile bugetului de stat pe anii 2004 - 2007, respectiv art. 46 (4) din Legea nr. 507/2003, art. 40 din Legea nr. 511/2004, art. 24 din Legea nr. 379/2005 inclusiv prin legea bugetului pe 2007 se prevede că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusuiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.

Din analiza art. 1 din Legea nr. 142/1998 rezultă că textul are caracter dispozitiv și nu imperativ, situație în care acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator și nici un drept câștigat pentru angajați, fiind doar o facultate a angajatorului.

Nu este suficirentă obligarea recurentei la plata tichetelor de masă, deoarece se impune în mod imperios și existența celui de al doilea criteriu, respectiv sursa de finanțare, care în cauză nu este asigurată.

Deoarece niciun salariat al recurentei nu a beneficiat de tichete de masă nu se poate vorbi de un act discriminatoriu față de reclamanți care nici nu au suferit un prejudiciu material, astfel că siolicită admiterea recursului.

Prin întâmpinare Sindicatul a solicitat respingerea recursului,arătând că sentința împotriva căreia s-a declarat recurs a fost pusă în executare de către Autoritatea de Sănătate Publică

Recursul se respinge pentru considerentele care se expun în continuare:

Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art. 3041Cod pr. Civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare a sentinței.

Astfel, este necesar să aminitim că beneficiază de drepturile solicitate în prezena cauză potrivit art. 23 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar și ″ personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate ″, situație în care ar fi inechitabil ca personalul recurentei intimate să nu beneficieze de aceleași dreptuiri.

Chiar dacă normele referitoare la tichetele de masă nu au caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind la latitudinea angajatorului dacă acordă sau nu tichete de masă în funcție de bugetul de venituri și cheltuiieli aprobat se poate reține că prin acordarea tichetelor de masă unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare se ajunge la aplicare discriminatorie a legii și se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice întrucât este vorba de instituții aparținând aceluiași minister.

Cu atât mai mult, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 alin. 1 din Costituția României nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să cortespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Deși prin motivele de recurs recurenta se referă la inexistența surselor de finanțare și că în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație nu se pot reține ca întemeiate aceste aspecte, în condițiile în care personalul recurentei se află într-o situație similară cu salariații din sectorul sanitar, având același minister și cu atât mai mult așa cum rezultă din actul aflat la dosar - nr. 7541/10.09.2008 - Ministerul Sănătății Publice a alocat sumele necesare pentru plata tichetelor de masă.

Ca atare, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă se respinge recursul și se menține hotărârea pronunțată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G împotriva sentinței civile nr. 2967/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul SINDICATUL, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

red. Jud. M

Ex.2//

Jud. fond SVV.

D

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 7981/2008. Curtea de Apel Craiova