Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9068/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9068

Ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta - IMOBILIARA SRL, împotriva sentinței civile nr.33846/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat și intimat chemat în garanție SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimat chemat în garanție SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului de față.

Consilier juridic pentru intimat chemat în garanție SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, conform întâmpinării depuse la dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 14.02.2008 reclamanta, reprezentată de Sindicatul SANITAS, a chemat in judecată pe pârâta - IMOBILIARA SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând premiul lunar de 2% din salariul de bază corespunzător perioadei 15.07.2007 - 31.12.2007 și indemnizația de stabilitate corespunzătoare funcției și gradului profesional.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 25.06.2007 intre Spitalul Clinic Județean de Urgentă C și - IMOBILIARA SRL s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care, conform art. 11.1 punctul 2 alin 1, 14, 15, 16, 17, pârâtul a preluat personalul existent din cadrul spitalului, personal care se ocupa cu asigurarea curățeniei ( anexa 4 la contract).

Acest contract a fost încheiat urmare a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 886/19.07.2006 privind externalizarea serviciilor medicale și nemedicale din unitățile sanitare.

A mai arătat că între Sindicatul SANITAS și societatea pârâtă s-a purtat o corespondență prin care pârâta era încunoștințată că nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract insă, in mod constant, aceasta refuzat plata sumelor datorate.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 282 - 282 Codul muncii, Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 886/2006, art. 93 alin 2 din Contractul Colectiv de Sanitară 2005 - 2007, Hotărârea Guvernului 670/2007, contractul de prestări servicii.

A depus la dosar în fotocopii: contractul de prestări de servicii nr. 2373/25.06.2007, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007 ( în extras ).

Pârâta IMOBILIARA SRL de Vede formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.

Prin cererea de chemare în garanție pârâta solicitat să fie obligat chematul în garanție Spitalul Clinic Județean de Urgență la plata indemnizației de stabilitate pentru perioada în care reclamantul a fost angajatul acestei unități spitalicești, respectiv 01.01.2007 - 14.07.2007.

Pentru perioada 15.07.2007-31.12.2007 - și-a recunoscut obligația de plată a indemnizației de stabilitate, întrucât reclamantul a prestat servicii pentru această societate începând cu data de 15.07.2007.

Prin întâmpinarea formulată la data de 01.04.2008 chematul în garanție Spitalul Clinic Județean de Urgență Cas olicitat să fie respinsă cererea, ca neîntemeiată.

Chematul în garanție a arătat că a încheiat contractul de prestări servicii curățenie nr. 2373/25.06.2007 cu unitatea IMOBILIARA SRL de Vede prin care aceasta din urmă s-a obligat să preia personalul existent cu menținerea pe toată perioada derulării contractului a drepturilor salariale specifice sistemului sanitar.

A susținut că, în conformitate cu prevederile art. 1.(1) din HG nr. 670/2007 "personalul din unitățile sanitare va beneficia, o dată pe an, în cursul trimestrului IV al anului, de o primă de stabilitate egală cu salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale din luna anterioară în ceea c e se face plata primei de stabilitate", iar în cursul trimestrului IV personalul ce asigura curățenia nu mai avea calitatea de personal al spitalului, astfel că obligația de plată revine pârâtei.

La data de 13.05.2008, reclamantul a formulat precizare cererii prin care solicitat obligarea pârâtei la plata premiului lunar de 2 % pentru perioada 15.07.2007 - 31.12.2007 și la plata indemnizației de stabilitate pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2007.

În drept, a invocat prevederile art. 11 pct. 2 alin. 14, 15, 16 și 17 din contractul de prestări servicii și indemnizația de stabilitate conform HG nr. 670/2007.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile. nr. 886/19.07.2006 al Ministerului Sănătății Publice și HG nr. 670/2007.

Prin sentința nr.3846 din 3 iunie 200+8 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea precizata formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la sediul Cabinetului Individual de Avocat, C, B, -. 17,. 7, jud. D, în contradictoriu cu pârâta IMOBILIARA de Vede, cu sediul în de Vede,-, jud.

fost obligată pârâta să plătească reclamantei premiul lunar in limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual pentru perioada 15.07.2007-31.12.2007 si prima de stabilitate cuvenita conform art. 1 din HG 670/2007, pentru anul 2007.

S-a respins cererea de chemare in garanție formulata de parata IMOBILIARA L împotriva chematului în garanție SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ JUDEȚEAN DE URGENȚĂ nr.1, cu sediul în C,-, jud.

S-a reținut că reclamanta a fost salariata Spitalului de Urgență C până la data de 15.07.2007, când acesta din urmă încheiat contractul de prestări servicii nr. 2373/25.06.2007 cu pârâta IMOBILIARA SRL de Vede.

În conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 din acest contract unitatea pârâtă IMOBILIARA SRL de Vede "preluat personalul existent în conformitate cu legislația muncii în vigoare".

Prin. nr. 886/2006 al Ministerului Sănătății Publice privind externalizarea serviciilor medicale și nemedicale din unitățile sanitare s-a prevăzut la art. 3 din Norme că personalul preluat de către furnizorul de servicii medicale sau nemedicale de la unitatea sanitară va fi menținut pe toată perioada contractului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii și a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară, iar la art. 4, s-a stabilit că drepturile salariale ale personalului preluat și celelalte drepturi se păstrează pe toată durata derulării contractului și se corelează cel puțin la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru unitățile sanitare publice.

În acest sens, Codul Muncii prevede în art. 169 alin. 1, că în cazul în care se produce un transfer al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, în condițiile legii, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor. Astfel, drepturile și obligațiile cedentului, ce decurg din contractul individual de muncă sau raportul de muncă existent la data transferului, se transferă integral cesionarului ( alin. 2 ).

Aceste prevederi au fost inserate în contractul de prestări servicii nr. 2373/25.06.2007 de către părțile semnatare ( chematul în garanție și pârât), iar ulterior s-a încheiat contractul individual de muncă între pârâta Imobiliara și reclamant.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 din acest contract, pârâta IMOBILIARA SRL de Vede, s-a obligat să achite personalului preluat drepturile salariale prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, precum și de legile specifice sistemului sanitar pe toată durata contractului individual de muncă, acestea urmând să fie corelate cel puțin la nivelul prevăzut de reglementările legale viitoare privind salarizarea și alte drepturi salariale specifice sistemului sanitar.

Ulterior încheierii acestui contract, prin Hotărârea Guvernului nr. 670/28.06.2007, a fost acordat personalului din unitățile sanitare o primă de stabilitate egală cu salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale, din luna anterioară celei în care se face plata odată pe an, în cursul trimestrului IV.

În contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, la art. 94 alin. 2 lit. b, sunt menționate drepturile salariale negociate de partenerii sociali, între care și premiul lunar în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual.

Niciunul din aceste drepturi nu au fost plătite de pârâtă de la data preluării personalului, aceasta recunoscând că, în condițiile art. 11 alin. 2 din contractul de prestări servicii are obligația de plată a acestor drepturi, însă începând cu data de preluării, 15.07.2007.

Față de aceste considerente de fapt și de drept și reținând că reclamantul și-a precizat cererea la data de 13.05.2008, instanța constată următoarele:

Începând cu data de 15.07.2007, pârâta are obligația de plată a tuturor drepturilor salariale stabilite prin legile specifice sistemului sanitar și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară în vigoare pentru personalul preluat prin actul încheiat cu Spitalul Clinic de Urgență C la această dată, conform obligațiilor asumate în acest act. Conform art. 169 Codul Muncii aceste drepturi sunt preluate integral.

Prima de stabilitate introdusă prin art. 1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 670/2007 a fost acordată personalului contractual din unitățile sanitare începând cu anul 2007, intrând în vigoare la data de 02.07.2007 când reclamantul nu mai avea calitatea de salariat al spitalului, astfel că revine unității pârâte IMOBILIARA SRL obligația de plată a acesteia.

Instanța constată că, potrivit prevederilor HG nr. 670/2007, aceasta se plătește în cursul trimestrul IV și este egală cu salariul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale din luna anterioară celei în care se face plata.

De asemenea, între drepturile bănești cuvenite conform contractului colectiv de muncă aplicabil și neachitate de pârâtă de la data preluării se regăsește și premiul lunar prevăzut de art. 93 alin. 2.

Potrivit art. 156 Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor", iar salariul cuprinde, conform art. 155 Codul Muncii, pe lângă salariul de bază, toate sporurile, indemnizațiile și adaosurile prevăzute de contractul individual de muncă, legi speciale sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

Având în vedere și recunoașterea pârâtei, instanța constată că, începând cu data de 15.07.2007 aceasta datorează reclamantului prima de 2% prevăzută de art. 94 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă, precum și prima de stabilitate cuvenită conform art. 1 din HG nr. 670/2007 pentru anul 2007.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că drepturile solicitate de către reclamant sunt condiționate de calitatea de salariat titular al unui contract individual de muncă încheiat cu angajatorul.

Reclamantul a avut calitatea de angajat al recurentei pentru perioada ulterioară datei de 15.07.2007, obligația relativă dreptului operând în sarcina recurentei numai pentru această perioadă.

Pentru perioada anterioară reclamantul a avut calitatea de salariat al Spitalului Clinic Județean de Urgență C, obligația corelativă dreptului operând în sarcina acestuia.

A mai arătat recurenta că Ordinul 886/2006 al Ministerului Sănătății Publice accentuează condiționarea dreptului de salariat iar în anul 2007 reclamantul a avut calitatea de salariat în raport cu doi angajatori.

Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că drepturile solicitate de către reclamant sunt condiționate de calitatea de salariat a acestuia așa cum susține recurenta.

Reclamantul are această calitate fiind salariat al recurentului începând cu 15.07.2007, așa cum susține chiar recurenta.

Potrivit art. 169 alin.1 din Legea 53/2003, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator potrivit legii.

Potrivit alin.2 al aceluiași articol drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului vor fi transferate integral cesionarului.

Reclamantul a devenit salariatul recurentei urmare a contractului de prestări servicii intervenit între Spitalul Clinic Județean de Urgență C și recurentă prin care acestuia din urmă i-au fost cedate o parte dintre activitățile de curățenie și dezinfecție, precum și personalul aferent.

În această situație potrivit textului de lege mai sus enunțat recurentei i-au fost transferate integral toate drepturile personalului respectiv ce decurgeau din raporturile sale de muncă cu fostul angajator, astfel că susținerea recurentei în sensul că pentru perioada anterioară transferului obligația de plată a drepturilor respective ar reveni fostului angajator este una nefondată.

Pentru considerentele expuse constatând că sentința atacată este temeinică și legală în baza art. 312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta - IMOBILIARA SRL, împotriva sentinței civile nr.33846/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata și intimat chemat în garanție SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.2 ex

23.10.2008

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Marin Covei, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9068/2008. Curtea de Apel Craiova