Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 8979/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8979

Ședința publică de la 16 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Sorin

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, C, I, împotriva sentinței civile nr. 431 din 08.04.2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN O, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O, DIRECTORUL EXECUTIV AL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O, DIRECTORUL EXECUTIV AL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O, reprezentați de consilier juridic, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru intimații pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O, DIRECTORUL EXECUTIV AL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 431 din 8 aprilie 2008, Tribunalul O l t, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Consiliul Județean O, ca neîntemeiată.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, C, contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean O, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O, Directorul Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului O, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, reclamanții au avut calitatea de salariați - asistenți maternali în cadrul DGASPC, instituție bugetară, ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate, respectiv Consiliul Județean O în calitate de ordonator principal de credite.

S-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă,denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar,și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.

Pârâții au făcut dovada că nu pot fi acordate tichetele de masă datorită faptului că în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit a fost respinsă acțiunea.

Recurenții arată că prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, chiar dacă reprezintă o normă cu caracter dispozitiv, nu determină automat concluzia că angajații nu ar fi îndreptățiți la beneficiul acestor drepturi.

În continuarea acestui motiv de recurs, sunt redate o serie de dispoziții legale, respectiv art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, art. 1 din Legea 142/1998, art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1 din Constituția României, art. 5 din Codul muncii, și prevederile OUG 25/2003.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispoz. art. 3041Cod pr.civilă Curtea reține că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1(1) din Legea 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

Textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.

Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Regula citată se regăsește în dispozițiile Legii 507/2003 bugetului de stat pe anul 2004 și este reluată și în prevederile legilor bugetului de stat pentru anii următori până în prezent.

Cum, în speța de față, recurenții Consiliul Județean O și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O fac parte din categoriile de instituții bugetare indicate de Legea 142/1998, regula acordării tichetelor de masă se aplică angajaților lor, fără a se încălca prevederile art.41 alin.2 din Constituție, referitoare la protecția socială a muncii.

În același sens s-au pronunțat deopotrivă Curtea Constituțională prin Decizia nr.297 din 11 martie 2008 (fiind respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea 142/1998) și Înalta Curtea d e Casație și Justiție, prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008, de admitere a recursului în interesul legii cu privire la interpretarea acelorași prevederi.

Ca atare, tichetele de masă nu pot fi acordate atâta timp cât în bugetul Consiliului Județean O și al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului O nu au fost cuprinse sume cu această destinație, iar instituțiile în cauză nu au venituri proprii din care să acopere aceste cheltuieli.

Față de cele arătate mai sus Curtea constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții, C, I, împotriva sentinței civile nr. 431 din 08.04.2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN O, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI O, DIRECTORUL EXECUTIV AL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR

- - - - - -

Red. jud. Grefier,

2 ex. /13.11.2008

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Sorin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 8979/2008. Curtea de Apel Craiova