Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 912/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 912/2008-
Ședința publică din 29 mai 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții:, G, C, A, toți din T,-/A, jud. T, în contradictoriu cu intimații pârâți: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B, sector 5, B-dul. -, nr.14, Cod poștal -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ cu sediul în T,-/A, jud. T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în T, B-dul. -, nr.2. jud. T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 5, P-ța. - -, nr.1-3, Cod poștal -, împotriva sentinței civile nr.840/PI din 12.04.2007 pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 27 mai 2008, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 29 mai 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 840/PI din 12.04.2007 pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ, în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții:, G, C, A, toți cu domiciliul ales la locul de muncă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în T,-/A, jud. T, în contradictoriu cu i pârâții: Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B, sector 5, B-dul. -, nr.14, Cod poștal -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ ambii cu sediile în T,-/A, jud. T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 5, P-ța. - -, nr.1-3.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice reprezentat prin T, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții - cu statut de magistrați și respectiv personal auxiliar de specialitate, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, jud. T, au solicitat în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora la plata drepturilor bănești cu titlu primă de concediu reactualizată cu indicele de inflație până la data efectuării plății pe perioada 2006, ulterior precizându-și acțiunea în sensul solicitării acestui drept și pe anul 2005.
Într-adevăr, prin dispozițiile art. 41 indice 1 alineat 1 din Legea 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. 1, pct. 38 din OG83/2000 s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizat pe baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu și la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat".
Ulterior, prin art. III al.2 din OUG nr.33/2001, s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 41 indice 1 al.1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă "iar prin Legea 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai aliniatului 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că " pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la aliniat 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie, existente la data intrării în vigoare a Legii 188/1999 a OG. 83/2000 precum și a OUG. 237/2000".
În conformitate cu dispozițiile art. 12 al.4 din legea bugetului de stat pe anul 2002 (nr. 743/2001) termenele prevăzute în art. III din OUG 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 al.3 din legea bugetului de stat pe 2003 (nr.631/2002) s-a dispus prelungirea acelorași termene până la 31 decembrie 2003.
Insă, prin OUG nr.177/2002, intrată în vigoare la 1.01.2003, s-a prevăzut la art. 50 al.2 că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1 ind.1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimila potrivit legii acestora din Legea 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă de aici că la data de 1.01.2003, când a intrat în vigoare OUG la care s-a făcut referire, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi la o primă pentru perioada de concediu de odihnă.
În concluzie, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal, salarizate în temeiul Legii 50/1996, a încetat să mai subziste, nemaiputând fi pretins cu începere de la data de 1.01.2003, nici de magistrați și nici de personalul auxiliar de specialitate.
Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat recurs reclamanții - recurenți, G, C, A, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că prin OUG. 177/2002 au fost abrogate orice dispoziții contrare referitoare la salarizarea magistraților, ori prima de concediu nu face parte din ceea ce se înțelege în mod restrictiv prin termenul de "salariu", ci este un adaos recunoscut de legiuitor care se calculează în funcție de acest drept bănesc.
De altfel, această ordonanță a fot la rândul său abrogată prin OUG nr.27/2006, aspect care îndrituia instanța să se pronunțe asupra constituționalității actelor abrogate.
Din aceste considerente se desprinde ideea că dispozițiile referitoare la prima de concediu au existat în mod continuu.
Se mai arată că prin neacordarea primei de concediu, magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt discriminați în raport de alte categorii de personal bugetar sau alți magistrați, care beneficiază de acest drept.
În fine, se mai invocă faptul că între timp a fost adoptată OUG nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006, din analiza căreia rezultă că aceasta se referă la prima de concediu cuvenită întregului personal din sector bugetar, inclusiv magistraților.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea, problema acordării primelor de concediu fiind rezolvată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin decizia XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată în recursul în interesul legii.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de magistrații - procurori este de menționat faptul că problema acordării primelor de concediu pe perioada solicitată a fost soluționată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin decizia XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată într-un recurs în interesul legii, stabilindu-se că magistrații sunt îndreptățiți la plata acestora numai pentru anii 2001 și 2002, decizia mai sus evocată fiind obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește OUG. nr. 146/19.12.2007 invocată de recurenți pentru aprobarea primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006, aceasta constituie prin ea însăși titlu executor, nemaifiind necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești.
Referitor la recursul personalului auxiliar de specialitate, acesta este fondat.
Astfel, OUG. 177/2002 nu a produs nici un fel de efecte față de personalul auxiliar de specialitate, întrucât ea reglementa doar drepturile salariale ale magistraților.
De altfel, prin încheierea pronunțată în 21 mai 2007, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia XXIII din 12 decembrie 2005, în sensul înlăturării mențiunii referitoare la personalul auxiliar de specialitate.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 și 312 alineat 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul declarat de magistrații - procurori, și să admită recursul declarat de personalul auxiliar de specialitate, conform dispozitivului prezentei hotărâri, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE recursul declarat de magistrații -procurori și alții, împotriva sentinței civile nr.840/12.04.2007 a Tribunalului Timiș.
ADMITE recursul declarat de petenții, A, împotriva sentinței civile nr.840/12.04.2007 a Tribunalului Timiș.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite acțiunea formulată de petenții, A, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public.
Obligă pârâții la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu pe anii 2005 și 2006, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.- /06.06.2008
Jud.fond. -
Dact./06.06.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
