Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9189/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9189

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier

******************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței civile nr. 3572 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți GRUPUL ȘCOLAR BÎRSEȘTI, PRIMARUL MUNICIPIULUI TG J, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G și intimatul reclamant SINDICATUL LIBER INDEPENDENT BÎRSEȘTI, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.

Se învederează de asemenea că recurentul pârât, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG Jas olicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.3572 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată din oficiu de instanță a JG.

S-a admis actiunea formulată de petenta Sindicatul Liber Independent - cu sediul în Tg.-J,-,jud. G, în contradictoriu cu intimatele Grupul Școlar -, Consiliul Local Tg.-J, Primarul Municipiului Tg.-

S- dispus obligarea intimatilor la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele încasate efectiv și cele cuvenite conform /2007, pe perioada 01.01.2007-20.07.2007 membrilor de sindicat nominalazați în tabelul anexă, după cum urmează: - G, -, și.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petenata a solicitat ca intimatele Grupul Școlar -, Consiliul Local Tg.-J, Primarul Municipiului Tg.-J și Inspectoratul Scolar Judetean sa recunoasca existenta unor drepturi de natura salariala respectiv majorarea cu 10% a coeficientilor de multiplicare si implicit sa procedeze la acordarea acestora.

Instanța din oficiu a reținut că intimata J G nu are calitate procesuală pasivă, urmînd a respinge acțiunea împotriva acesteia, cu următoarea motivare:

. Finanțarea unităților de învățămînt preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugete locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen Consiliul Local al Municipiului Tg. J, prin reprezentanții legali primar și Secretar invocând nelegalitatea acesteia.

În motivarea recursului se arată:

Greșit Tribunalul a dispus obligarea Consiliului Local la plata diferențelor salariale, întrucât nu poate fi obligat Consiliul Local al Mun. Tg. J la plata unor difetrențe de drepturi salariale, așa cum au solicitat reclamanții.

Mai mult, potrivit prevederilor din Cap. IV art.7, al.4 din Legea 388/2007 referitoare la bugetul de stat pe anul 2008, Consiliul Local alocă banii din prelevări de la bugetul de stat-sume defalcate din TVA pentru bugetele locale, pentru salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, neavând autoritatea de a acorda alte drepturi salariale.

Conform art. 16 din HG 2192/2004 pentru aprobareas Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și art. 167 al.1 din Legea învățământului nr.84/1995: finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoaiale în a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte susrse potrivit legii.

În baza acestor prevederi legale Consiliul Local doar distribuie aceste sume alocate de la bugetul de stat pentru învățământ, în condițiile în care sumele alocate de la bugetul de stat, includ și sporurile cerute de reclamanți.

Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește și anual de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat conform Normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar, se aprobă și se execută potrivit prevederilor lefale în vigoare.

Consiliul Local nu are calitate de aaa corda drepturi salariale personalului din învățământ, nefiind angajator în CCM și nici semnatar al CCM care potrivit art.236 pct.1 convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte și salariați reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea cât și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

În. Consiliul Local nu are buget propriu, nu are conturi în Bancă și nici patrimoniu, deci nu poate avea capacitate de exercițiu în speță.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recursul este nefondat.

Examinându-se sentința recurată prin prisma cdriticilor invocate în recurs, se vor reține următoarele:

Finanțarea unităților de învățâmânt preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii, așa cum corect a reținut instanța de fond.

Consiliul Local distribuie aceste sume alocate de la bugetul de stat pentru învățământ.

Față de cele arătate, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată și deci nefondate criticile invocate în recurs, urmând ca în baza art. 312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței civile nr. 3572 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți GRUPUL ȘCOLAR BÎRSEȘTI, PRIMARUL MUNICIPIULUI TG J, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G și intimatul reclamant SINDICATUL LIBER INDEPENDENT BÎRSEȘTI.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2008.

Președinte,

- ---

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/18.11.2008

/ și

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9189/2008. Curtea de Apel Craiova