Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 932/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 932

Ședința publică din data de 5 mai 2009

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 529 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat -în B, sector 4,-, etaj 1,.10.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatele-reclamante.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate la fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate la fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele detaliate pe larg în motivele de recurs.

Într-un ultim subsidiar, solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata sumelor comunicate prin adresele depuse la dosar, raportat la salariul de bază mediu brut pe unitate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

URTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3250 lei către, reprezentând prime de 2005 și Paște 2006 și la 5100 lei către reclamanta, reprezentând primele de C 2005, Paște 2006, 2006, drepturile salariale suplimentare de Paște și C, în cuantum de un salariu mediu de bază pe unitate, pe perioadele indicate, fiind datorate în baza art. 168 din CCM la nivel de societate pe anii 2005-2006, cerându-se ca suma să fie actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au fost salariatele societății din anul 1997 și până în anul 2006 și au fost prejudiciate în sensul că nu li s-au acordat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin.1 din coroborat art. 243 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii, precum și art. 38 din Constituția României.

S-a mai susținut de către reclamante că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, respectiv ale art.168 alin.1 din acest contract, și de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de baza pe SA, drepturi de care nu au beneficiat pe perioada indicată și care se ridică la sumele precizate pentru fiecare reclamantă, calculate conform adreselor anexate acțiunii, expres enumerate.

În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 166, art.161 și urm. din Codul muncii și art. 168 din Contractele colective de muncă la nivelul societății pe anii indicați, art.243 alin.1 și art.236 alin.4 din Codul muncii, art.38 alin.5 din Constituția României.

Pârâta nu a formulat întâmpinare cu privire la acțiunea reclamantelor.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 529/2.03.2009, Tribunalul Prahovaa admis cererea și a obligat pârâta să plătească fiecărei reclamante drepturile salariale cuvenite și neacordate reprezentând prima de C pe anii 2005-2006 și prima de Paște pe anul 2006, după cum urmează: pentru reclamanta suma de 3250 lei reprezentând prima de pe anul 2005 și prima de Paște 2006, pentru reclamanta - suma de 5100 lei reprezentând prima de C pe anii 2005-2006 și prima de Paște pe anul 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantele au avut calitatea de salariate ale societății pârâte până în anul 2006, când raporturile de muncă ale acestora au încetat, iar conform art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2003 -2006 încheiat la nivelul unității parate, reclamantele aveau dreptul de a beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.

S-a mai reținut că art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SNP de a beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de cate o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.

De asemenea, s-a arătat că art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2004 stipulează că pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005 -2006 prevede că în anul 2006 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 s-a concluzionat că rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceste contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003 și dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006, pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168.

De asemenea, s-a arătat că pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale, proba pe care aceasta nu a făcut-o, considerente pentru care acțiunea a fost admisă în sensul celor sus-arătate.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.

Susține recurenta că dreptul la acțiune al intimaților este prescris pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca prescrisă sau ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței și obligarea recurentei la plata sumelor de bani comunicate de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate.

Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de prescripție de trei ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora

Având în vedere termenul de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune și ținând cont de data introducerii acțiunii la prima instanță-23.12.2008 și sărbătorile în raport de care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata, pentru fiecare reclamantă, a primelor de Paște și C, rezultă că acțiunea reclamantelor nu este prescrisă.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă, în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

Stabilind cuantumul sumelor datorate, prima instanță a luat însă în mod greșit în calcul valoarea salariului mediu brut pe unitate conform solicitării intimatelor-reclamante din cuprinsul acțiunii. În realitate, respectând clauzele contractelor colective de muncă pe unitate pentru anii 2005 și 2006, în discuție în prezenta cauză, drepturile reclamantelor constând în prime de Paște și de C cuvenite acestora conform art. 168 alin. 1 din trebuie calculate în raport de salariu de bază mediu brut pe societate pentru fiecare primă și nu în raport de salariul mediu brut pe unitate, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii. Astfel, salariul brut cuprinde salariul de bază, la care se adaugă sporurile de care beneficiază salariații unității, pe când salariul de bază reprezintă salariul fără aceste sporuri.

Concluzionând, strict pentru acest din urmă considerent, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei primele de C 2005 și Paște 2006, iar reclamantei primele de 2005,2006 și Paște 2006, calculate conform art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la valoarea unui salariu de bază mediu brut pe societate pentru fiecare primă, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Deși în motivele de recurs s-a făcut referire la existența unei note comunicate de societatea recurentă, privind valoarea salariilor de bază medii pe unitate pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, o asemenea adresă nu a fost depusă la dosarul cauzei nici la fond și nici în recurs, motiv pentru care pârâta a fost obligată să plătească celor două intimate-reclamante primele de Paște și C pe perioada menționată, calculate conform art. 168 alin. 1 din, în sensul celor mai sus-arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 529 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații-reclamanți și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat - în B, sector 4,-, etaj 1,.10 și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei primele de C 2005 și Paște 2006, iar reclamantei primele de 2005, 2006 și Paște 2006, calculate conform art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la valoarea unui salariu de bază mediu brut pe societate pentru fiecare primă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

--- - --- - -- -

Grefier

/VS

3 ex./01.06.2009

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 932/2009. Curtea de Apel Ploiesti