Pretentii civile. Speta. Decizia 930/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 930

Ședința publică din data de 5 mai 2009

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 53 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. Av. escu - -P,-,. 2. Sc.A, etaj 4,.13, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimata-reclamantă.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate la fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.

În subsidiar solicită admiterea recursului,modificarea în tot a sentinței pronunțate la fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele detaliate pe larg în motivele de recurs.

Într-un ultim subsidiar solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata sumelor comunicate prin adresele depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

URTEA

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr. -/2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata drepturilor reprezentând suplimentarea salarială cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C neacordate în perioada 2005-2006 actualizate cu indicele de inflație în valoare totală de 4350 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariată a societății pârâte, la Sucursala și că în această calitate nu a primit suplimentările salariale echivalente câte unui salariu de bază brut, cu prilejul sărbătorilor de Paști și C în anii 2005, 2006, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.

În dovedirea acestor susțineri, reclamanta a depus la dosar copia carnetului său de muncă (filele 5-11).

Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 16-18) la care a atașat înscrisuri (filele19-41) solicitând respingerea acțiunii în principal ca prescrise, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii iar în subsidiar, ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de aceasta.

Prin sentința civilă nr.53 pronunțată la 9 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca fiind neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei brute de 927 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare primei de C 2005, 1047 lei brut-primă de Paști 2006 și 1160 lei-primă de C 2006-sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație, de la data scadenței la plata efectivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantei însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.

Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumelor brute reprezentând prime de C pentru anul 2005, de Paște pentru anul 2006 și de C pentru anul 2006 actualizate cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).

Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamanta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat de instanța de fond.

Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.

S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul salariului de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.

Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar în subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamantă a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.

Intimata-reclamantă nu formulat întâmpinare și nici nu s-a înfățișat la judecata recursului.

Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care succed:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamantă îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.

Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.

Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.

În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantei-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.

Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.

Stabilind cuantumul sumelor, prima instanță a luat corect în calcul salariul mediu brut pe unitate astfel cum acesta rezultă din adresa nr.830/5.02.2008 depusă la fila 69 din dosarul de fond.

Potrivit acestui înscris și respectând clauzele contractului colectiv de muncă, tribunalul a stabilit că drepturile reclamantei însumează salariul de bază mediu/ de 927 lei corespunzător primei de C 2005, 1047 lei corespunzător Primei de Paști 2006 și respectiv 1160 lei corespunzător primei de C 2006, aceste sume urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei prime, la plata efectivă.

Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge recursul exercitat de pârâtă, în temeiul art.312 cod pr.civ. menținând în totalitate ca temeinică și legală sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 53 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. Av. escu - -P,-,. 2. Sc.A, etaj 4,.13, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 5 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

--- - --- - -- -

Grefier

Tehnored.

2 ex./25.05.2009

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 930/2009. Curtea de Apel Ploiesti