Pretentii civile. Speta. Decizia 931/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 931
Ședința publică din data de 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 3024 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în P,-, etaj 3,.11, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatele-reclamante.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate la fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.
În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate la fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele detaliate pe larg în motivele de recurs.
Într-un ultim subsidiar solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata sumelor comunicate prin adresele depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
URTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantele și au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 8800 lei, reprezentând suplimentări salariale de Paște și C pe anii 2005-2007, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că a avut calitatea de salariate ale unității pârâte și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv art.168 alin.1, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o primă constând într-un salariu de bază mediu brut pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamante au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, acestea nu mai pot solicita un drept salarial care le-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.3024/28.11.2008, Tribunalului Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma brută de 1974 lei, reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de C 2005 și Paște 2006, ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective și reclamantei prima de C 2005 în suma brută de 927 lei, ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, respingând în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantele au avut calitatea de salariate ale pârâtei, iar potrivit art.168 din, aveau dreptul la prime pentru Paște și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, pe perioada indicată, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii invocate de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantele nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Deși legal citate, intimatele-reclamante nu au depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantelor, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului mediu de bază pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, valoare ce rezultă din adresa societății nr.830/5.02.2008 depusă în copie la fila 86 dosar fond, la care se face trimitere și în recurs, corespunzând pentru C 2005 suma de 927 lei, cât s-a acordat primei reclamante, iar pentru Paște 2006 suma de 1047 lei, în total 1974 lei, cât a fost obligată pârâta pentru a doua reclamantă.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față de nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 3024 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în P,-, etaj 3,.11, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.- 00.06.2009
/FA
Trib.P nr-
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
