Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 10894/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10894
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Sorin
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 2631/15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se trece la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2631 din 15 aprilie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A admis acțiunea în parte formulată de reclamanta și a obligat intimata către petentă la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C 2004, 2005,2006 precum și a celor de Paști pentru anii 2005,2006,2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în primul rând faptul că este neîntemeiată excepția invocată de intimată privind prescripția dreptului la acțiune, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora acțiunea este supusă prescripției extinctive de 3 ani și dispoz. art. 283 al.1 lit. e, reclamantul solicitând plata unor drepturi salariale și nefiind vorba de neexecutarea unei clauze stipulată în
Pe fond a reținut că potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști si C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor."
Prin alin. 2 s-a menționat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul alin. 1 al art. 168, aducand o modificare de continut alin. 2, in serisul consemnarii că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat .
Același text se regăsește, in ultima formă menționată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca in contractele precedente.
Conform art.l alin. I din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este convenția încheiata intre patron sau organizația patronala, pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza și devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) voinței părților semnatare raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca refl ecta voința partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de câte ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificări. "
Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa a partilor, dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.
In acelasi sens, și contractul colectiv de munca poate fi modificat de părti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea și reformarea continutului unei clauze urmand sa iși produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.
In speță, astfel cum rezulta din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata după momentul ncetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și in total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariaților și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de alta parte, părțile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind făcută abia in anul 2007.
S-a reținut, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31din Legea m 130/1999 ( prin acte neînregistrate la direcția teritoriala de munca ) nu pot produce efecte care sa înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractel colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari, pe cale de consecință aceasta aparare va fi respinsa ca nefondata.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând- ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de
Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea recurentului în raport de suplimentările salariale solicitate.
În drept se invocă dispoz. art. 3041și art. 312.pr.civlă solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art.- 283 din Codul Muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din Codul Muncii.
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.
2 al art. 168 fost însă modificat în formă " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".
Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al Art. 168 din CCM.
Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. art. 1 al. 1 din Legea 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art.31 din Legea 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel deu nitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul deb ază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul deb ază mediu pe SNP au fost achitate salariaților
Nu poate fi primită nici critica neefectuării unei expertize judiciare contabile pentru a se putea face dovada plății suplimentărilor salariale, deoarece recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv ștate de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, așa cum instanța de recurs a dispus prin încheiere, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii.
Recurenta nu a făcut dovada că aceste drepturi suplimentare au fost incluse în salarii, deoarece analizându-se cartea de muncă se constată că recurenta a efectuat anumite stabiliri de drepturi salariale conform adreselor primite de la SC SA, iar creșterea salarială nu este la nivelul unui salariu mediu pe care, repartizat pe cele 12 luni ale anului să constituie majorarea cu suplimentările de Paște și C, așa cum susține recurenta.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.2 pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 4417/27.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud.
2 ex. /06.01.2009 Grefier,
.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Sorin