Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10893/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10893
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Sorin
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 3954/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se trece la soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Petitionarul a chemat in judecata intimata SC SA B solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata intimata la plata drepturilor salariale cuvenite si neacordate reprezentând suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C începând cu anul 2005 și actualizarea cu indicele de inflatie.
In motivare, s-a aratat ca titularul actiunii este salariat al societatii parate, astfel cum rezulta din mentiunile cuprinse in carnetul de munca.
S-a aratat ca pe langa salariul de baza pentru munca prestata, salariatul urma sa beneficieze de toate drepturile recunoscute de Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de societate, in conformitate cu prevederile contractului individual de munca, art. III al. 3.
Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii prevedea la art. 168 al. 1 ca salariatii vor beneficia cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SA. Desi aceste prevederi s-au regasit in contractele colective de munca, drepturile nu i-au fost acordate pentru: Pasti 2005, 2006, 2007 și C 2004, 2005 și 2006. S-a solicitat sa se constate ca neplata acestor drepturi la scadenta impune o corectie a sumelor neacordate cu coeficientul de inflatie, pentru perioada mentionata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 166 din Codul muncii, art. 168 al.1 din CCM la nivelul societatii.
Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata pentru urmatoarele motive:
Incepand cu anul 2003 in contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariatilor prin CCM, reprezentantii societatii si cei ai au convenit ca pentru toti salariatii, drepturile salariale suplimentare de C si de Pasti - art. 168 al. 1 din CCM- sa fie incluse in salariul de baza al fiecarui salariat; in acest sens a fost negociat si inserat in CCM art. 168 al. 2 iar pentru anul 2004 art. 168 al.2 a fost reflectat intr-o maniera identica celei din 2003. Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005 prevederile CCM au fost modificate si s-a mentionat ca noua reglementare sa prevada cu certitudine faptul ca operatiunea includerii drepturilor salariale mentionate in salariul de baza nu a avut aplicabilitate limitata doar pentru 2003 ci continua sa produca efecte si in anii urmatori.
Prin decizia nr. 3793/18.06.2007 (Anexa nr. 5) Comisia Paritara a confirmat intentia partilor cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecarui salariat in salariul de baza, atat pentru 2003 cat si pentru anii urmatori.
De asemenea, Comisia Paritara a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr. 5140/2007 prin care s-a confirmat faptul ca intentia reala a partilor semnatare ale CCM a fost ca incepand cu 2003, suplimentarile salariale prevazute la al. 1 al art. 168 sa fie incluse in salariul lunar de baza al salariatilor precum si ca incepand cu 2003, partile au inteles ca art. 168 al.1 a ramas fara obiect, luand in considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod distinct.
S-a mai aratat ca avand in vedere dispozitiile art. 9,14, 30 din Legea nr. 130/1996 cat si punctul de vedere exprimat de catre reprezentantii celor doua parti, rezulta ca fiecaruia dintre salariati ii este opozabila atat reglementarea continuta de CCM cat si interpretarea oferita de catre Comisia Paritara.
Intimata a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune in baza art. 283 al. 1 din Codul muncii, motivand ca drepturile salariale cerute sunt pentru anii 2004, 2005, 2006. De asemenea intimata face vorbire despre caracterul prematur al actiunii de fata avand in vedere faptul ca nu au avut loc negocieri in baza carora sa fi fost discutat cuantumul exact al sumelor.
Că, modalitatea de calcul invocata in sustinerea actiunii este gresita intrucat se are in vedere nivelul salariului mediu brut la nivel de societate si nu salariul de baza mediu la nivelul societatii asa cum stipuleaza art. 168 al. 1 din CCM.
In dovedirea sustinerilor sale intimata a depus la dosar copii ale urmatoarelor acte: actul aditional la CCM pe 2003, CCM la nivelul anului 2004, CCM la nivelul anului 2005, CCM la nivelul anilor 2006 si 2007, nota Comisiei Paritare nr. 5140 din data de 31.08.2007 si decizia nr. 3793 din data de 18.06.2007, sentințe civile 684/14.07.2005, sentința civ. nr. 1467/05.10.2007, cert. sent. civ. nr. 1699/03.10.2007.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a inlaturat apararea intimatei, apreciind ca sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura (rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 3954/16 iunie 2008 respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de intimata.
A admis actiunea formulata de petent cu domiciliul in, sat, judetul G, in contradictoriu cu intimata SC SA B, cu sediul in B,-, sector 1.
A obligat intimata sa plateasca petentului drepturile banesti reprezentand suplimentari salariale corespunzatoare sarbatorilor de Paste si cele de C pentru anii 2005, 2006 și 2007 calculate la nivelul salariului de baza mediu la nivelul societatii ce vor fi actualizate in raport de indicele de inflatie de la data datorarii la data platii efective.
Pentru a se poronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004: "Cu ocazia sarbatorilor de Paste si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor".
La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca: "Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. Art. 168 aducand o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca: "in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat". Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca " partile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective vointa comuna a partilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecarui angajat ". Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA "din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".
Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca ".
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
Normele enuntate subscriu asadar contractelor colective de munca (in egala masura ca si contractele individuale de munca) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral. Legea statueaza in sensul ca dispozitiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalitatilor care trebuie indeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari. Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa al partilor dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.
In acelasi sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de parti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea si reformarea continutului unei clauze urmand sa isi produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.
In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, apararea facuta de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizata dupa momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv de munca anual si in totala contradictie cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 al. 2 prevazut in fiecare din aceste contracte ca suplimentarile de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleasi drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajatilor si pe anul in curs, câtă vreme s-a mentinut in acelasi timp si textul al. 1.
Pe de alta parte, partile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleasi suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind facuta abia in 2007. Se va retine astfel ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul si cu incalcarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neinregistrate la directia teritoriala de munca) nu poate produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.
Cat priveste apararile referitoare la prematuritatea formularii actiunii, invocata de intimata, s-a retinut ca angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a nascut in absenta negocierilor dintre patronat si sindicat. Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor si modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari; pe cale de consecinta, aceasta aparare va fi respinsa ca nefondata.
Sub aspectul modalitatii de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentand suplimentari salariale, instanta a retinut ca prin clauza art. 168 al. 1 acesta se raporteaza la salariul de baza mediu pe SNP SA iar nu la salariul brut pe unitate, in baza caruia au fost calculate sumele solicitate prin actiune. Instanta nu considera utila cauzei administrarea probei cu expertiza contabila judiciara, retinand elementele de calcul care sa permita cuantificarea drepturilor solicitate. Desi intimata a solicitat termen pentru a face dovada achitarii drepturilor solicitate, nu a depus acte in acest sens.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând- ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004,2005,2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare prin raportare la Lg. 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. Art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007.
Prin decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 s-a constatat că sumele pe care pârâta le datora cu acest titlu au fost incluse în salariul de bază și nu s-a propus o interpretare a CCM.
Edificatoare este în acest sens adresa nr. 2919/12.11.2007 din care rezultă evoluția salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007.
Pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților comisia paritară a adoptat această decizie intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din al SA" prin care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a CCM a fost aceea că începând cu anul 2003 suplimentările salariale să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Aceste suplimentări au fost incorporate în salariul de bază în urma negocierii dintre societate și sindicat, astfel că din elemente variabile au devenit elemente fixe, fiind acordate permanent pe întreaga perioadă 2003 - 2007. Dovada introducerii în salariul de bază al acestor suplimentări este evidențiată prin faptul că salariile de bază au avut o evoluție crescătoare.
În drept se invocă dispoz. art. 3041și art. 312.pr.civlă solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.
Recurenta a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea constată a fi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Rezultă din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art.- 283 din și ca urmare termenul de prescripție este cel reglementat de disp. art. 283 lit. c din
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din.
Pe fondul cauzei criticile recurentei sunt nefondate pentru următoarele argumente:
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, angajații cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.
Al. 2 al art. 168 fost însă modificat în sensul că " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. Art. 1 al. 1 din Lg. 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art.31 din Lg. 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Lg. 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritale ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.
Proba cu expertiză solicitată de recurentă în recurs este inadmisibilă în raport de dispoz, art. 305 cod pr.civ. și nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vedere administrării acestei probe de către prima instanță, întrucât cauza a fost analizată pe fond, în cauză nefiind aplicabile dispoz. art. 81 din L 168/1999 raportat la art. 312 alin.5 cod pr.civ.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
/ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 3954/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. T,
2 ex/5.12.2009
Tehn.red.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Sorin