Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 127/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 127/CM
Ședința publică de la 31 martie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul - pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în T,--4, județul T, împotriva sentinței civile nr.2714/17.12.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în, județul T și intimații - pârâți: CONSILIUL LOCAL și ȘCOALA, cu sediul în, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat stadiul dosarului, părțile din dosar, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Curtea, având în vedere că recurentul - pârât a solicitat judecata recursului și în lipsă, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Inspectoratul Școlar Județean Tad eclarat recurs la 10.02.200 împotriva sentinței civile nr.2714/17.12.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1.Situația de fapt
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea înregistrată sub nr-, a chemat în judecată pârâții: INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN T, CONSILIUL LOCAL, județul T și ȘCOALA, județul T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la calcularea și plata a două ore suplimentar efectuate săptămânal, pe o perioadă de 3 ani anterior depunerii prezentei cereri, sume reactualizate cu indicele de inflație.
În motivare, reclamanta a arătat că art.45 (1) din Legea 128/1997 dispune:
"Personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului".
De asemenea, art.1 din aceeași lege prevede că: "prevederile prezentului statut se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar și de conducere din întregul sistem de învățământ de stat și particular, personalului didactic care îndeplinește funcții de îndrumare și de control, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut", iar art.5 precizează că: (1) "Funcțiile didactice sunt: a)în învățământul preșcolar: educator/educatoare, institutor/institutoare, b) în învățământul primar: educator/educatoare, institutor/institutoare, d) în învățământul special și în comisiile de expertiză complexă: educator/educatoare,învățător itinerant, institutor, profesor, profesor itinerant, profesor de educație specială, profesor psihopedagog, profesor psiholog școlar, profesor logoped, maistru instructor, învățător - educator, profesor - educator.
(2) În unitățile conexe învățământului preuniversitar, funcțiile didactice sunt:
(a) în clasele de copii: educatoare/educator, institutor - educator, învățător - educator, profesor - educator, profesor logoped, psihopedagog,
.
(f) în unitățile cu activități extrașcolare: educator/educatoare, învățător, institutor, profesor, maistru instructor, antrenor".
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art.45 alin.1 din Legea 128/1997, modif.și compl. art.5 al.1 și art.283 al.1 lit.c din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că, potrivit art.43 din Statutul personalului didactic Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art.42 alin.(1) lit.a) (activități didactice de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare conform planurilor de învățământ.
S-a arătat că, așa cum rezultă din dispozițiile legale invocate, norma didactică pentru educatoare, învățători sau institutori nu se stabilește la un număr de ore pe săptămână ca în cazul profesorilor ci la nivelul unui post. Prevederea își găsește corespondent în art.42 alin.1 lit.a) din Legea nr.128/1997 care face trimitere la Planul cadru de învățământ. ./institutorul desfășoară activitate cu întreaga clasă, de pregătirea căreia răspunde pe parcursul unui ciclu (cls.I-IV) și pentru care trebuie să asigure o pregătire unitară. Activitățile prevăzute în planul cadru de învățământ sunt obligatorii pentru învățător/institutor, reprezentând numărul minim de ore din pregătirea elevilor.
S-a menționat că, în conformitate cu prevederile art.45 (1) din Legea nr.128/1997, privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
A precizat pârâtul că norma didactică a reclamantei este stabilită pe posturi și este compusă dintr-un număr de ore care însă nu este determinat potrivit legii. Este imposibil a se realiza reducerea cu două pre a unei norme didactice despre care nu se cunoaște câte ore cuprinde.
2.Tribunalul
Prin sentința civilă nr.2714/17 decembrie 2008 Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâții Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Local și Școala să îi plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând c/val. muncii prestate în plus față de norma didactică redusă respectiv 2 ore săptămânal, față de norma didactică avută în perioada 22 septembrie 2005-22 septembrie 2008, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la plata plății efective.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamanta este cadru didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
Conform prevederilor art.45 alin.(1)/Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, modificată și completată, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, iar potrivit art.43/Legea 128/1997, modificat prin art.1/OG nr.103/1998 aprobată prin Legea 109/1999 "norma didactică de predare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă, reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților didactice de predare - învățare de instruire practică și de evaluare conform planurilor de învățământ și activități de pregătire metodico-științifică și activității de educație complementare procesului de învățământ și se stabilește:
a) un post de educatoare/institutoare pentru fiecare grupă de preșcolari sau grupe combinate -, la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture,
b) un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde se pot constitui clase separate -.
Din interpretarea logică și sistematică a prevederilor legale mai sus menționate, rezultă fără echivoc faptul că, toate categoriile de personal didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, textele de lege în discuție nefăcând nici o distincție între diferitele categorii de personal didactic de predare îndreptățit la acordarea beneficiului reglementat la art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997.
În alți termeni, legiuitorul definește norma didactică în cazul acestei categorii de cadre didactice de predare, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităților aferente unui post de educatoare, învățător (institutor).
Aceeași interpretare se desprinde și din sistematizarea actului normativ, respectiv din analiza locului pe care îl ocupă în cadrul actului normativ, textul legal în discuție, art.45 alin.1, care prevede dreptul la reducerea normei didactice fără diminuarea salariului, fiind așezat după textele de lege care definesc norma didactică și referindu-se deci la toate aceste definiții, fără a exclude aplicarea sa în situația în care norma didactică este egală cu numărul de ore, corespunzătoare activităților aferente posturilor de educatoare, învățător, institutor.
Față de considerentele expuse, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Local și Școala să îi plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus față de norma didactică redusă, respectiv 2 ore săptămânal, față de norma didactică avută în perioada 22 septembrie 2005 - 22 septembrie 2008, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
3.Recursul
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Potrivit art. 43 din Statutul personalului didactic Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art. 42 alin.(1) lit.a) (activități didactice de predare. învățare, de instruire practică și de evaluare conform planurilor de învățământ) și se stabilește după cum urmează:
a) un post de educatoare(institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează ăe ture;
b) un post de învățător(institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;
c) 18 ore pe săptămână pentru maiștrii instructori
d) pentru personalul didactic din învățământul special și din casele de copii, norma didactică se stabilește astfel: profesori și învățători la predare și profesori pentru activități specifice - terapia tulburărilor de limbaj, educația auditiv - perceptivă compensatorie, ortofonia, labiolectura, orientarea, mobilitatea și educația senzorială, educația vizual - perceptivă compensatorie, psihodiagnoza, orientarea școlară și profesională, psihoterapia și consilierea, cultura fizică medicală, kinetoterapia, educația psihomotrică și altele de acest tip - 16 ore pe săptămână; învățător - educator, institutor - educator, profesor - educator și maistru - instructor - 20 de ore pe săptămână.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale invocate, norma didactică pentru educatoarea, învățători sau institutori nu se stabilește la un număr de ore pe săptămână ca în cazul profesorilor ci la nivelul unui post. Prevederea își găsește corespondent în art. 42 alin.1 lit.a) din legea nr.128/1997 care face trimitere la Planul cadru de învățământ.
În conformitate cu prevederile art. 45(1) din Legea nr.128/1997, privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Analizând acest text de lege, se constată, ca un prim aspect că, pentru a se putea realiza reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână este necesar ca norma didactică a beneficiarilor să fie stabilită de lege printr-un număr determinat de ore.
Ori, norma didactică a reclamanților este stabilită pe posturi și este compusă dintr-un număr de ore care însă nu este determinat potrivit legii. Este imposibil a se realiza reducerea cu două ore a unei norme didactice despre care nu se cunoaște câte ore cuprinde.
Potrivit Legii nr.128/1997, art. 44 alin.1) Norma didactică cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență sau de absolvire.
Deoarece activitatea învățătorilor/educatorilor/institutorilor implică efectuarea de ore diferite(citire, matematicăetc.) rezultă că nu se poate vorbi de prestarea unor activități didactice de predare - învățare la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență sau de absolvire.
Astfel, norma didactică a învățătorilor//educatorilor/institutorilor este stabilită de lege pe posturi compuse dintr-un număr neterminat de ore ce nu pot fi incluse în categoria celor prevăzute de textul de lege sus-invocat.
Se poate vorbi de normă didactică numai în cazul profesorilor întrucât numai aceștia desfășoară activități de predare - învățare numai la o anumită disciplină, iar acestea sunt înscrise pe diplomele de licență sau absolvire.
Ministerul Educației este singurul abilitat să emită ordine, instrucțiuni, precizări cu caracter normativ, prerogativă peste care nici instanța nu poate trece.
Inspectoratul școlar sau unitatea de învățământ nu are această competență, tocmai pentru că aplicarea unei asemenea măsuri produce consecințe carte depășesc sfera sa de competență, de natura modificării planului cadru de învățământ din care se constituie norma didactică.
Soluția de admitere este nelegală și pe considerentul că, deși obligația există pentru viitor, se dispune plata retroactivă, fără să existe la bază și suportul legal, o aprobare sau o hotărâre de reducere a normei căreia să-i corespundă o obligație corelativă, anume de plată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997,personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Potrivit art. 3 alin. 1 din lege, personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învățământ responsabile cu instrucția și educația, iar conform art. 5 alin. 1,funcțiile didacticesunt:
b) în învățământul primar: învățător/învățătoare; institutor/institutoare.
Articolul 151 alin. 2 din Legea nr. 84/1995 învățământului, republicată, prevede, la rândul său, că fac parte din personalul didactic și:
a) educatoarele - în învățământul preșcolar;
b) învățătorii - în învățământul primar;
c) institutorii - în învățământul preșcolar și primar.
Textul art. 42 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 prevede căactivitatea personalului didactic de predarecuprinde:
a) activități didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planurilor de învățământ;
b) activități de pregătire metodico-științifică și activități de educație, complementare procesului de învățământ.
În fine, art. 43 alin. 1 defineșteconținutul normei didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. "a" și se stabilește - pentru învățământul preșcolar și primar - după cum urmează:
a) un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;
b) un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate.
Aceste dispoziții legale prevăd, așadar, că de incidența dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 beneficiază și personalul didactic de predare din învățământul preșcolar și din învățământul primar care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ de peste 25 de ani și respectiv, cu gradul didactic
Prevederile legale enunțate au fost, la rândul lor, puse în valoare prin actele cu caracter normativ emise de Ministerul Educației și Cercetării în aplicarea Legii nr. 128/1997. Prin acte normative succesive, Ministrul Educației și Cercetării a stabilit că textul art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 se aplică personalului didactic de predare din învățământul preșcolar și din învățământul primar, care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ de peste 25 de ani și respectiv, cu gradul didactic I, prin reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului și posibilitatea salarizării prin plata cu ora pentru activitățile ce depășesc norma maximă de 16 ore, respectiv 22 de ore (Ordinele nr. 3343/11.03.2002 și nr. 4209/2004).
Totodată, potrivit art.1 din Legea nr. 128/1997: "prevederile prezentului statut se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar și de conducere din întregul sistem de învățământ de stat și particular, personalului didactic care îndeplinește funcții de îndrumare și de control, precum și celorlalte categorii de personal didactic, nominalizate în statut".
În art. 5 din Legea nr. 127/1998 se enumeră funcțiile didactice din învățământul primar, preșcolar, special, secundar, cât și din unitățile conexe și cu activități extrașcolare ale învățământului preuniversitar.
Coroborând toate dispozițiile sus menționate rezultă că, art. 45 se aplică atât profesorilor cât și învățătorilor, educatorilor și institutorilor, întrucât legiuitorul nu a făcut nici o distincție între categoriile de cadre didactice atunci când a stabilit reducerea normei didactice cu două ore. Singura condiție prevăzută de text este ca personalul didactic să aibă 25 de ani vechime și gradul didactic
Din interpretarea dispozițiilor mai sus arătate rezultă în mod explicit că legiuitorul nu a intenționat să facă nicio diferențiere din punct de vedere al normei didactice între educatori, învățători și institutori, respectiv profesori.
Concluzionăm arătând că unde legiuitorul nu a înțeles să facă distincții, nici interpretul nu poate să o facă.
În fine, o ultimă critică vizează împrejurarea că admiterea unei astfel de cereri crează prin ea însăși discriminare, întrucât nu toți învățătorii, educatorii și institutorii sunt membrii de sindicat.
Și această critică este neîntemeiată având în vedere faptul că pretențiile reclamanților își au izvorul în lege, iar norma juridică mai sus menționată are caracter imperativ, pârâtul recurent având obligația de a pune în aplicare legea, fără nicio altă formalitate și fără să fie necesară încheierea vreunei convenții pentru plata orelor de muncă prestate suplimentar, indiferent de calitatea de membrii de sindicat.
Atâta timp cât pârâții nu au făcut dovada aplicării corecte și la timp a dispozițiilor legale drepturile salariale se pot acorda cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 (1) lit. "c" din Codul muncii.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul, în baza art. 312 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul - pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în T,--4, județul T, împotriva sentinței civile nr.2714/17.12.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în, județul T și intimații - pârâți: CONSILIUL LOCAL și ȘCOALA, cu sediul în, județul T, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: Șt.;
Red.dec.-jud./06.04.2009
- gref. -
2 ex./08.04.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol