Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1370/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1370
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, str. -. -, nr. 28 - 30, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.766din10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B, Grădinița Nr. 15 B și Consiliul Local B, precum și reclamantele intimate, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
URTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția civilă la 25.03.2009 sub numărul -, reclamantele, și, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al Județului B, Consiliul Local B și Grădinița nr. 15, solicitând obligarea acestora la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim garantat ce a fost stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 intrat în vigoare la 01.01.2007, și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și dobânda legală aferentă cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au precizat că în temeiul art. 28 alin. 2 din Legea Sindicatelor pot fi reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar.
Conform art. 40 alin.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895 din 29.11.2006 începând cu 01.01.2007 salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei.
Textul contractului reglementează anumiți coeficienți de ierarhizare respectiv:
a) muncitori:
1. necalificați = 1,
2. calificați = 1,2;
b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. liceală = 1,2,
2. postliceală = 1,25;
c) personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. școala de maiștri = 1,3,
2. studii superioare de scurtă durată = 1,5;
iar Ministerul Educației și Cercetării este parte semnatară a contractului și s-a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia. Cu toate acestea, începând cu 01.01.2007 nu au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă.
Prin neplata la timp a diferențelor salariale solicitate persoanele îndreptățite au fost prejudiciate pe de o parte prin acțiunea de devalorizare a inflației iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor fiind aplicabile dispozițiile art.161 alin. 4 din Codul Muncii.
Pentru dovedirea acțiunii, reclamantele au depus adresa 52 din 04 martie 2009 eliberată de Grădinița nr. 15.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării șia formulat întâmpinare la acțiunea reclamantelor, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
A arătat că, întrucât nu există raporturi de muncă între minister și reclamante, instituția nu poate fi ținută să plătească eventuale drepturi salariale restante.
Pe de altă parte potrivit HG538/2001 și OUG32/2001 drepturile salariale ale personalului din învățământ sunt asigurate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale
Pe fondul cauzei, a considerat că potrivit art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prin contractele colective de muncă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și a căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Această prevedere este în acord cu dispozițiile art.12 alin.1 din legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă în care se arată că prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Salariul de bază minim brut negociat stabilit pentru anul 2007 la 440 lei, ca și nivelul de 880 lei pentru funcțiile cu studii superioare este utilizabil la negocierea salariului personalului contractual care negociază drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă și nu pentru salariații din sectorul bugetar. În acest sector pentru anul 2007 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit prin HG1825/2006 la nivelul de 390 lei lunar.
În concluzii au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 766/10.06.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții:, prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar - B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și B, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local B, Grădinița nr. 15
Pârâții Consiliul Local B și Grădinița nr. 15 B au fost obligați să calculeze și să plătească reclamanților:, diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat, pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2008.
Pârâții Consiliul Local B și Grădinița nr. 15 au fost obligați să calculeze și să plătească reclamanților: diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat, pentru perioada 01.07.2007 - 31.03.2008.
Pârâții Consiliul Local B și Grădinița nr. 15 B au fost obligați să calculeze și să plătească reclamantelor actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, cât și dobânda legală prevăzută de OG9/2000 de la 25.03.2009 până la data plății efective.
S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, prima instanță a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive invocată în cauză de Ministerul Educației, Cercetării și pe care a respins-o, motivat de faptul că această instituție (ca de altfel și ceilalți pârâți), are atribuții în procedura de finanțare a învățământului și este necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
Așa cum arată art. 10 din HG 538/2001 n vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, se procedează astfel:
a) Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
b) Pe baza criteriilor și standardelor aprobate Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative pe elev/preșcolar, pe niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
c) După aprobare costurile medii anuale orientative se comunică de către Ministerul Educației și Cercetării inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în discuție sunt două chestiuni privitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anul 2007 cât și aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă pentru fiecare din persoanele reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar din
Potrivit art.12 din Legea 130/1996 contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații din instituțiile bugetare. Prin aceste acte nu se pot însă negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Pe de altă parte, potrivit art.13 din același act normativ părțile au obligația să precizeze în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.
Prima instanță a mai avut în vedere faptul că prin Legea 130/1996 art.8 alin.4 s-a statuat că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal fără a se distinge dacă salariații provin din sectorul particular sau sunt angajații unei instituții publice.
Acest act normativ trebuie interpretat și prin raportare la Legea 53/2003 în care se arată că prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații indiferent de data angajării sau afilierea lor la organizații sindicale (art.239 ).
Prin art.40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/21 din 29.12.2006 publicat în Monitorul Oficial partea a V- a nr. 5 din 29.01.2006 s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 01.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții de muncitori necalificați, calificați, personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală sau postliceală, personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri studii superioare de scurtă durată coeficientul de ierarhizare este cuprins între 1 și 1,5.
În art. 3 alin.2 din contract se arată că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor publice dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prevederile acestor două articole din contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie interpretate prin raportare la prevederile Legii 130/1996 art. 8 cât și al Legii 53/2003 art. 239 în care se arată că prin dispozițiile legale se pot stabili un cuantum minimal al drepturilor salariaților iar prevederile contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților indiferent dacă aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sectorul particular.
De altfel, în Anexa 7 Contractului Colectiv de Muncă, Ministerul Educației, Cercetării și figurează ca parte semnatară, iar în Anexa 4 părțile au stabilit lista ramurilor pentru care se vor încheia contracte colective de muncă la pct.27 figurând ramura învățământ cu un număr de salariați de 115.835.
Tribunalul analizând susținerile pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și, a constatat că în prevederile Legii 128/1997 și OUG 24/2000 nu există nici un articol în care să se arate cuantumul salariului minim de bază brut garantat în plată la nivelul ramurii învățământ, astfel că nu devin aplicabile dispozițiile art.12 din Legea 130/1996.
România a ratificat în 1958 prin decretul 352 convenția Organizației Internaționale a nr. 98 privind aplicarea principiilor de drept de organizare și negociere colectivă care prevede prin art. 4 că părțile contractante înțeleg să sprijine și să respecte încheierea contractelor colective de muncă, respectiv să dea eficiență clauzelor cuprinse în aceste contracte colective de muncă în vederea reglementării prin acest mijloc a condițiilor de angajare.
În acord cu aceste dispoziții, prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2895/2006 au fost stipulate în mod valabil și respectiv și-au produs efectele ori urmează să-și producă efectele și de aceea, instanța constată că acestea sunt aplicabile și personalului din instituțiile publice deci, implicit și celui din cadrul Ministerului Educației Cercetării și
Din adresa nr. 103 din data de 22.05.2009 eliberată de unitatea școlară rezultă că reclamantele au avut următoarele salarii de bază brute la 01.01.2007: - îngrijitor - 461lei, - îngrijitor - 461 lei, - îngrijitor - 461 lei, - muncitor necalificat - 453 lei și - muncitor necalificat cu normă -220 lei, corespunzătoare sumelor arătate în OG 3/2006 ANEXA 5.2 pentru muncitori calificați, îngrijitori și paznici.
Salarizarea reclamantelor îngrijitoare și muncitoare necalificate în cadrul pârâtei Grădinița nr. 15 a fost stabilită prin OG 10/2007 și respectiv OG 10/2008 pentru intervalul 01.01.2007-31.12.2008.
În baza art. 40 din Contractul Colectiv de muncă aceștia trebuiau să beneficieze de un salariu minim brut de cel puțin 528 lei, obținut prin înmulțirea sumei de 440 lei cu coeficientul de ierarhizare de 1,2.
Pentru reclamantele, și a căror salariu de bază brut este mai mic li se cuvin diferențe de drepturi salariale începând cu 1.01.2007, iar pentru reclamanta i se cuvin diferențe de la 1.07.2007(aceasta figurând angajată, conform tabelului abia începând cu această dată).
Întrucât prin cele două ordonanțe 10/2007 și 10/2008 salariile de bază au fost majorate succesiv diferențele de drepturi salariale se cuvin pentru intervale de timp diferențiate după cum urmează: reclamantele, și diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru perioada 01.01.2007- 31.03.2008, iar pentru reclamanta diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru perioada 01.07.2007- 31.03.2008 (anexa 5.2 b OG 10/2008).
La pronunțarea soluției, prima instanță a avut în vedere și faptul că până în prezent au fost pronunțate peste o sută de hotărâri judecătorești prin care au fost acordate drepturi decurgând din aplicarea prevederilor Contractului colectiv de muncă. Acestea au fost menținute de Curtea de APEL SUCEAVA devenind irevocabile.
Așa cum a statuat CEDO prin hotărârea Beian împotriva României încălcarea principiului securității juridice din cauza jurisprudenței contradictorii a unei instanțe de recurs care ar putea pronunța hotărâri contradictorii în situații similare duce la nesocotirea principiilor enunțate în art. 6 alin. 1 din Convenție privind judecarea cauzei în mod echitabil. Același principiu a fost reluat și într-o cauză recentă, împotriva României cauza 2191/2003, în care a arătat că ". fără a nega faptul ca anumite divergente de interpretare pot fi inerente unui sistem judiciar bazat pe o multitudine de instanțe cu competenta asupra unei anumite circumscripții teritoriale, totuși Curtea remarcă faptul că interpretările contradictorii proveneau de la aceeași instanță, care mai avea si calitatea de instanța de recurs . ". fapt ce încalcă principiul securității juridice." și implicit prevederile art. 6 din Convenție.
Pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamantelor, avându-se în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, prima instanță a admis și cererea acestora de actualizare a acestor sume în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Întrucât prin întârzierea plății acestor sume, reclamantele au fost lipsite de folosința banilor, în baza art. 161 alin. 4 coroborat cu art. 295 alin. 1 Codul Muncii și art. 1088 Cod civil, prima instanță a obligat pârâții și la plata dobânzii legale prev. de OG 9/2000 aplicată la sumele datorate, începând cu data punerii în întârziere, respectiv 25.03.2009, până la data plății efective.
Pentru reclamanta, prima instanță a respins acțiunea întrucât aceasta a îndeplinit funcția de muncitor necalificat, cu normă și a avut un salariu de 220 lei,în concordanță cu salariul minim de bază de 440 lei lunar prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă.
Întrucât reclamantele nu au dovedit efectuarea vreunor cheltuieli de judecată, prima instanță a respins acest capăt de cerere, încât admiterea acțiunii a fost doar în parte.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea cauzei, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea acestei căi de atac, recurentul a arătat, în esență, că între el și reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă și nu are atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat. De asemenea, recurentul a arătat că nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Pe fond, recurentul a arătat că art. 12 din Legea nr. 130/2006 prevede că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, iar art. 3 al. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 prevede: "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Personalul contractual didactic și didactic auxiliar din unitățile bugetare de învățământ este salariat potrivit prevederilor Legii nr. 128/1997 și potrivit dispozițiilor nr.OG 11/2007.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea nr.128/1997, Legea nr. 130/1996, nr.OG 11/2007.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu disp. art.10 din HG nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, procedura este următoarea:
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Pe baza criteriilor și standardelor aprobate Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative, în funcție de niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
După aprobarea costurilor medii anuale orientative se comunică de către Ministerul Educației și Cercetării inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Prin urmare, Curtea constată că Ministerul Educației, Cercetării și B justifică în cauză calitate procesuală pasivă, astfel încât în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Acțiunea reclamanților în plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/29.XI.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.
Curtea constată că reclamanții fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ.
Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ salarizarea se face conform nr.OG 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.
În situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996).
În baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997) dispune ca drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.
Din aceste dispoziții legale rezultă că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).
Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului de care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul Muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.
El își găsește aplicare și în cazul reclamanților, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai în ceea ce privește clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamanților, este stabilit prin dispoziții legale și în acest caz operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamanților și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de cele reținute, acțiunea formulată de reclamanți apare ca fiind nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1, 2 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr. 766/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței sus-menționate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtulMinisterul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, str. -. -, nr. 28 - 30, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 766 din10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al Județului B, Consiliul Local B și Grădinița nr. 15
Menține restul dispozițiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 30.11.2009
jud.fond:,
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas
