Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1579/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1579/
Ședința publică din 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliat în com. sat. nr.86, județul H și, domciliat în com. sat. nr.122, județul H, împotriva sentinței civile nr.777 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, s-a cerut judecarea în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.ultim Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului se constată că recursul este în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 777 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Mureșa respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 25.02.2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la alocarea, calcularea și achitarea drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.07.2008 pentru și 20.- pentru și până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizarea acestor sume prin aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului lor și până la plata efectivă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții îndeplinesc funcțiile de primar și viceprimar al comunei.
Instanța de fond a reținut prevederile art. 23, art. 57 pct. 5 din Legea nr. 215/2001, art. 1 lit. c, art. 3, art. 19, 20, 21 și urm. din Legea nr. 154/1998, Anexa nr. 2/1 cap. I la lege, care reglementează indemnizațiile persoanelor din cadrul organelor autorității publice, alese în funcție potrivit prevederilor Constituției României. Aceasta este unica formă de remunerare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Reclamanții fac parte din categoria personalului ce ocupă o funcție de demnitate publică aleasă, având atribuțiuni și o lege de salarizare specifice, astfel că sub nici o formă nu se poate pune problema existenței unei discriminări între persoanele ce ocupă o funcție de demnitate publică și funcționarii publici.
Instanța de fond a amintit și Decizia Curții Constituționale, nr. 821 din 2008.
Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului au arătat că în fond cauza a fost soluționată de către completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, cu toate că, având calitate de primar și viceprimar, între ei și autoritatea locală nu există raporturi de muncă, nu sunt încadrați în muncă în baza unor contracte individuale de muncă, ci au calitate de demnitari publici aleși. Sunt în prezența unui refuz nejustificat de a le acorda drepturile bănești solicitate, refuz provenind de la o autoritate administrativă, astfel instanța de contencios administrativ ar fi fost competentă să soluționeze cererea formulată de ei.
Instanța de fond a făcut referire la Legea nr. 154/1998, însă art. 57 pct. 1 din Legea nr. 215/2001 precizează că această indemnizație reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. În consecință, această prevedere nu exclude posibilitatea acordării unor indemnizații stabilite prin acte ale autorităților competente și demnitarilor publici, textul prevăzând expres pe ce bază vor fi calculate eventualele drepturi acordate.
Nu susțin că indemnizația solicitată ar fi trebuit inclusă în salariul de bază, ci că ar fi trebuit acordată și calculată în baza salariului de bază, ceea ce este permis, conform art. 57 din lege.
Prin urmare, în baza textelor legale la care s-au referit, sunt îndreptățiți la indemnizația de dispozitiv, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999, Ordinul nr. 496/2003 a Ministrului Administrației și Internelor. acordării acestei indemnizații există și în cazul lor textul de lege în materie trebuie interpretat extensiv. Noțiunea de dispozitiv presupune ca angajații, salariații, trebuie să fie pregătiți să intervină în orice moment la solicitarea conducătorului unității ori a instituției publice, în vederea soluționării problemelor urgente pe care le presupune administrația publică.
În drept, au invocat prev. art. 299, 304 Codul d e Procedură Civilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform art. 304 ind. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Reclamanții nu au indicat expres motivele de nelegalitate pe care ăși întemeiază cererea de recurs, însă dezvoltarea motivelor de recurs fac posibilă încadrarea lor în cele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 Codul d e Procedură Civilă - hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe iar instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă - hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Au invocat că în mod greșit cererea lor a fost soluționată de un complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă, câtă vreme între ei și pârâtă nu există raporturi de muncă iar refuzul acordării drepturilor bănești provine de la o autoritate administrativă.
Curtea constată că în mod corect cauza a fost calificată ca fiind un litigiu de muncă, întrucât reclamanții nu au calitatea de funcționare publici. Doar în această situație s-ar fi putut soluționa cererea lor, conform Legii nr. 188/1999, de către un complet de contencios administrativ.
În calitatea lor de primar și viceprimar, reclamanții primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege - art. 57 pct. din Legea nr. 215/2001, republicată - legea administrației publice locale. Aceleași prevederi sunt reiterate și prin dispozițiile Legii nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică - art. 19, 20 pct. 1, 21.
Din toate aceste prevederi legale rezultă că atunci când legiuitorul a dorit includerea în venitul salarial și a altor sporuri sau drepturi, a făcut-o în mod expres. Indemnizația de dispozitiv nu este expres prevăzută de aceste norme legale, aplicabile reclamanților iar dispoziția citată mai sus este imperativă și nu lasă loc la nici un fel de interpretare: reclamanții nu beneficiază de alte sporuri prevăzute de lege.
Față de cele expuse anterior, Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 1, 3 și 9 Codul d e Procedură Civilă și nici motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliat în comuna, sat, nr. 86, județul H și, domiciliat în comuna, sat, nr.122, județul H, împotriva sentinței civile nr.777 din 16 aprilie 2009 Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored.BI/5ex
jud.fond:;
-26.10.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
