Drepturi salariale (banesti). Decizia 1608/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1608/

Ședința publică din 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.M, cu sediul în Tg.M,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, cu sediul în M C,- și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 780 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta pârâților recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.M și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, consilier juridic, lipsă fiind pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin H, reclamanta intimată și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.

Se constată, totodată, că prin încheierea civilă nr. 136/CR/15.10.2009 a acestei instanțe s-a admis declarația de abținere formulată de doamna judecător și s-a respins ca rămasă fără obiect declarația de abținere formulată de doamna judecător.

Reprezentanta pârâților recurenți declară că nu are cereri de formulat, împrejurare în raport de care instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta pârâților recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.M și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita solicită admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 780 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:

- a obligat pârâții Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre: drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefier-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii, și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamantei și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, diferențe calculate începând cu data de 17.12.2007, și în continuare, până la încetarea stării de discriminare;

- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate.

- a respins acțiunea reclamantei privind acordarea drepturilor solicitate, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 16 decembrie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a grefierilor cu studii medii (fiind grefier arhivar), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.

Instanța reține că în trecut (sub imperiul Legii nr.50/1996 și până la data adoptării Legii nr.17/2006), funcția de arhivar și registrator au fost reglementate în afara corpului profesional al grefierilor, cu alte cuvinte, persoanele care exercitau funcția de arhivar sau registrator nu erau grefieri și nu puteau beneficia de salarizarea prevăzută pentru această categorie socio-profesională.

Într-adevăr, prin Anexa 2 Legii nr.50/1996 au fost stabiliți coeficienți de multiplicare diferiți pentru arhivari - registratori față de coeficienții stabiliți pentru grefieri.

Însă, prin modificările intervenite în statutul acestui personal, ca efect al art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.

Din analiza statutului grefierilor arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii în funcție, al promovării, a suspendării din funcție, a eliberării din funcție, a derogării, detașării, a transferului, a drepturilor și îndatoririlor profesionale și al răspunderii profesionale.

, sub aspectul recrutării, ar exista o deosebire, în sensul că grefierii registratori și cei arhivari sunt recrutați prin concurs, în urma căruia efectuează un stagiu la Școala Națională de grefieri (art.9-10 din Legea nr.567/2004), pe când ceilalți grefieri trebuie să promoveze concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri (art.5 din Legea nr.567/2007). Însă, în realitate, și recrutarea celorlalți grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art.8 alin.1 și art.36 din Legea nr.567/2004). Deci, sub acest aspect nu se justifică nicio diferență de tratament.

În ceea ce privește aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor, instanța a constatat că legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști (anexele nr.1 la OG nr.8/2007), deși este evident că aceștia au atribuții net diferite. Această diferențiere s-a făcut numai față de grefierii arhivari și cei registratori. Însă, pe de o parte, nu se poate afirma că atribuțiile și gradul de solicitare al grefierilor arhivari și a celor registratori ar mai redus decât cel al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca și criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști).

În cele din urmă, ar rămâne de analizat condițiile de numire în funcție. Condițiile generale de numire în funcția de grefier cu studii medii sunt reglementate de art.33 alin.1 lit.a din Legea nr.567/2007. Aceste condiții generale de numire sunt păstrate și în cazul grefierilor arhivari și a celor registratori (de art.38 alin.1 din aceeași lege), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri și condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere. În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este peremptorie și nu are relevanță în cauză, deoarece așa cum s-a mai arătat mai sus, art.36 din Legea nr.567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri. Cu privire la condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii (nu se cer studii în domeniu, dovedite prin diplome de studii), ci doar simple cunoștințe (adică deprinderi, abilități, verificabile prin probe practice). Însă, este de notorietate că instanțele de judecată au fost informatizate (inclusiv prin introducerile sistemului informatic "Ecris"), iar grefierii arhivarii și cei registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.

Astfel, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanta prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.

Deci reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.

Însă, este de remarcat că reclamanta, deși a fost scoasă din cadrul personalului conex (prin efectul Legii nr.567/2004) și încadrată în corpul grefierilor cu studii medii, totuși prin nr.OG8/2007, salarizarea grefierilor arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii.

Cu alte cuvinte, unul și același element constând și apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor.

Prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția apartenenței la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Ca atare, existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Rezultă astfel că în cadrul corpului grefierilor cu studii medii s-au aplicat tratamente diferențiate arbitrare și discriminatorii, în funcție de locul de muncă (categoria socio - profesională).

Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.

Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.

Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de fond, s-a pronunțat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, Ministerul Public - Parchetul de pe ng Înalta Curte de Casa ie, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii integrale a acțiunii.

În motivarea recursului, pârâții au invocat prevederile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la legea de salarizare specială a personalului auxiliar de specialitate și acordând, astfel, reclamantei drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul unei alte categorii profesionale.

S-a mai arătat că, în contextul în care reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța trebuia să facă aplicarea Deciziei nr. 821/3 iulie 2008 Curții Constituționale, prin care s- stabilit că dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 11 și art. 27 din acest act normativ sunt neconstituționale.

În opinia Ministerului Public, potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, cauza trebuia judecată după dispozițiile dreptului comun și nicidecum potrivit legislației muncii.

La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, susținând că respectiva instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind parte în raportul juridic de muncă al reclamantei, astfel că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pretinse de aceasta.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât actul normativ care reglementează salarizarea reclamantei este nr.OG 27/2006, iar prin Decizia nr. 818/2008 s-a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, astfel că nu poate fi invocată discriminarea, prin raportare la drepturi salariale stabilite prin alte acte normative decât cele specifice categoriei profesionale din care face parte aceștia.

Prin Decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, prevederile art. I și II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale, astfel că revine Curții de APEL TÂRGU MUREȘ competența de soluționare a recursurilor declarate în prezenta cauză.

Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304¹și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Tribunalul Harghita este competent material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 din nr.OG137/2000, în calitatea de persoane discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit. Întrucât faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. În același sens sunt și disp.art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii, care atrag competența instanțelor de dreptul muncii și legislația specifică în materie.

Privitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor, această calitate se justifică prin dispozițiile art. I din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlului executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Prin acțiunea civilă formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre: drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefier-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii, și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamantei și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, diferențe calculate începând cu data de 17.12.2007, și în continuare, până la încetarea stării de discriminare.

Examinând solicitarea acesteia, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1-3 și art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ignorând, însă, faptul că prin repetate decizii ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008 ).

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Cum prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamantei beneficiul unei norme legale care nu o viza, deși aceasta nu se încadrează în categoria personalului vizat de norma legală evocată, Curtea constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind lipsită de temei legal, în contextul ignorării caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.

Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile deduse judecății și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii principale, menținând dispozițiile privitoare la soluționarea excepțiilor, constatând că, față de motivul de nelegalitate identificat, nu se mai impune verificarea celorlalte critici expuse în cuprinsul memoriilor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, cu sediul în Târgu M,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, cu sediul în M C,-, județul H, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 780/22 aprilie 2009 Tribunalului Harghita.

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în M C,-, județul H în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat	Judecător,
Grefier,

Red.

Tehnored.

9 exp./13.11.2009

Jud.fond.;

Asist. jud.;

Opinie separată

în sensul respingerii ca nefondate a recursurilor.

Judecător

În opinia mea, recursurile declarate de pârâți se impunea a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată reclamanta, grefier arhivar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea -C a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari și grefierilor registratori începând cu luna ianuarie 2007, întemeindu-și cererea pe existența unei situații de discriminare, față de ceilalți grefieri cu studii medii.

Prin sentința nr.780 din 22.04.2009 a Tribunalului Harghitas -a admis cererea reclamantei, instanța acordându-i despăgubiri egale cu diferențe de drepturi salariale solicitate, apreciind că nu i-au fost acordate în mod discriminatoriu.

În primul rând, apreciez că în mod corect prima instanță a interpretat petitul principal al acțiunii reclamantei prin raportare la motivele din cererea de chemare în judecată, pe care se întemeiază, în raport de dispozițiile art.84 din Codul d e procedură civilă. Astfel, instanța a constatat în mod legal faptul că reclamanta a solicitat acordarea diferențelor de drepturi salariale dintre coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari și grefierilor registratori în calitate de persoană discriminată, așadar acordarea unor despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care este încadrată în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. Dispozițiile art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.

În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantei), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.

Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr.818/2008, nr.819/2008, nr.820/2008 și nr.821/2008, deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Așadar nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii, art.269 raportat la art.295 alin.2 și art.1 din Codul muncii, conform art.1 alin.5 raportat la art.21 alin.1-3 din Constituție.

În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul drepturilor bănești recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanta, dar refuzate în mod discriminatoriu acesteia, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamanților, în condițiile în care art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.

În concluzie, acțiunea dedusă judecății trebuie analizată mai ales prin prisma dispozițiilor art.6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).

Trebuie subliniat faptul că același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația similară a dreptului la sporul de confidențialitate, statuând în sensul existenței și înlăturării discriminării, întemeindu-se direct pe dispozițiile Codului muncii (lege organică) și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.

Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr.12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi.

Astfel, consider că reclamanta este discriminată față de grefierii cu studii medii, întrucât sub imperiul Legii nr.50/1996 și până la data adoptării Legii nr.17/2006, funcția de arhivar și registrator au fost reglementate în afara corpului profesional al grefierilor, astfel încât persoanele care exercitau funcția de arhivar sau registrator nu erau grefieri și nu puteau beneficia de salarizarea prevăzută pentru această categorie socio-profesională. Prin Anexa 2 Legii nr.50/1996 au fost stabiliți coeficienți de multiplicare diferiți pentru arhivari - registratori față de coeficienții stabiliți pentru grefieri.

Prin modificările intervenite în statutul acestui personal, ca efect al art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.

, sub aspectul recrutării, ar exista o deosebire, în sensul că grefierii registratori și cei arhivari sunt recrutați prin concurs, în urma căruia efectuează un stagiu la Școala Națională de Grefieri (art.9-10 din Legea nr.567/2004), în timp ce ceilalți grefieri trebuie să promoveze concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri (art.5 din Legea nr.567/2007). Însă, în realitate, și recrutarea celorlalți grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art.8 alin.1 și art.36 din Legea nr.567/2004). Deci, sub acest aspect nu se justifică nicio diferență de tratament.

În ceea ce privește aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor, legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști (anexele nr.1 la nr.OG8/2007), deși este evident că aceștia au atribuții net diferite. Această diferențiere s-a făcut numai față de grefierii arhivari și cei registratori. Însă, pe de o parte, nu se poate afirma că atribuțiile și gradul de solicitare al grefierilor arhivari și a celor registratori ar fi mai redus decât cel al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca și criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști).

Referitor la condițiile generale de numire în funcția de grefier cu studii medii, reglementate de art.33 alin.1 lit. a - f din Legea nr.567/2007, acestea sunt păstrate și în cazul grefierilor arhivari și a celor registratori (de art.38 alin.1 din aceeași lege), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri și condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere. În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este peremptorie și nu are relevanță în cauză, deoarece așa cum s-a mai arătat mai sus, art.36 din Legea nr.567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri. Cu privire la condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii (nu se cer studii în domeniu, dovedite prin diplome de studii), ci doar simple cunoștințe (adică deprinderi, abilități, verificabile prin probe practice). Însă, este de notorietate că instanțele de judecată au fost informatizate (inclusiv prin introducerile sistemului informatic "Ecris"), iar grefierii arhivarii și cei registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator. Este vorba, de pildă, de atribuții de serviciu precum: înregistrarea și repartizarea dosarelor noi intrate în sistemul informatizat; operarea în sistemul informatizat a numerelor de dosar, a materiei juridice, a stadiului procesual, a obiectului dosarului, a părților; numărul dosarului nou sosit, data sosirii dosarului, secția de la care a sosit, stadiul procesual avut, tipul de decizie pronunțată, numărul și data deciziei; înregistrarea în sistemul informatic a actelor depuse la dosar și evidența acestora; întocmirea conceptelor și citațiilor pentru primul termen în sistemul informatic; arhivarea dosarelor în calculator, etc. Ca atare, este evident că nici sub acest aspect nu se justifică o diferențiere de tratament a grefierilor arhivari și a celor registratori.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.

În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanta prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.

Prin urmare, reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.

Cu alte cuvinte, unul și același element constând și apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor, în funcție de apartenența la o anumită categorie socioprofesională.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a încadrării în corpul profesional al grefierilor cu studii medii, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: același coeficient salarial. Din moment ce reclamanta este într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării coeficienților de salarizare corespunzătoare profesiei.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării coeficientului salarial este unul și același: apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.

Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie a grefierilor (grefieri - arhivari și grefieri registratori) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, membrilor profesiei respective cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nicidecum nu categoria profesională este resortul (obiectivul și elementul), generator și fundamentul stabilirii și acordării coeficientului salarial pentru grefieri cu studii medii în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, recurenții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamantei pentru a încerca justificarea discriminării acesteia, însă acest element nu are nicio legătură cu fundamentarea coeficientului salarial recunoscut grefierilor cu studii medii.

În concluzie, prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. Prin urmare, reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția apartenenței la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Acordarea drepturilor bănești solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.165, art.161 alin.4, art.164 alin.1, art. 166, art.269 alin.1 raportat la art.1 și la art.295 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire.

Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că, în cauze similare, numeroase instanțe de recurs interne au dat câștig de cauză grefierilor arhivari și registratori, majoritatea persoanelor care ocupă aceste funcții la instanțele și parchetele din raza de competență a Curții de Apel Tg.-M beneficiind de aceste drepturi în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile (spre exemplu grefierii arhivari și registratori de la Judecătoria Tg.-M și Tribunalul Mureș, în baza sentinței nr. 307 din 06.03.2008 a Tribunalului Mureș, irevocabilă prin decizia nr. 1046/R din 17.06.2008).

Ar fi împotriva principiului siguranței juridice ca reclamanta să fie privată de aceste drepturi, condițiile în care altor grefieri arhivari din țară li s-a recunoscut acest drept, deoarece s-ar încălca prevederile art.6 alin.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și art. 14 din această Convenție (reclamanta neputând fi tratată diferit din moment ce prestează aceeași activitate judiciară în aceleași condiții din unitățile de justiție, ca și cei cărora li s-a recunoscut acest drept).

Din același motiv, al recunoașterii prin hotărâri irevocabile a acestui drept în favoarea altor grefieri arhivari din cadrul altor instanțe și parchete din țară, existând o diferență de tratament între reclamantă și celelalte persoane aflându-se într-o situație similară cu a acesteia, reclamanta are osperanță legitimăde a obține recunoașterea creanței cerute (despăgubiri echivalente cu diferența dintre coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și grefierilor arhivari și registratori), potrivit dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale raportat art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției ( împotriva Slovaciei, împotriva României, împotriva României)

În înțelesul articolului 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile, iar lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ, or, spre deosebire de reclamantă, alți grefieri arhivari beneficiază de aplicarea aceluiași coeficient de multiplicare ca pentru grefierii cu studii medii, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile. Consider că, în speță, nu există niciun motiv de natură a justifica o asemenea discriminare.

JUDECATOR

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Drepturi salariale (banesti). Decizia 1608/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1608/2009. Curtea de Apel Tg Mures