Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1616/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1616
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 622/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, precum și faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa,constată litigiul in stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr.827/115/01.04.2009, reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâții la plata către fiecare reclamant a echivalentului primelor încasate în anul 2008 de personalul (magistrați și grefieri) detașat în Consiliul Superior al Magistraturii, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000, sumă actualizată la plata plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune și a eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii formulate, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de judecători și personal auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Reșița.
De asemenea aceștia au mai învederat instanței că recent au fost făcute publice documentele prin care acordă în mod netransparent premii și ajutoare personalului său, deși grefierii și întregul personal din instanțe și parchete nu beneficiază de asemenea drepturi.
Astfel, prin decizii ale Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, s-au plătit în anul 2008 câte 450 lei personalului (inclusiv grefierilor detașați), cu titlu de recompensă pentru Ziua Justiției (decizia nr.87/2008), câte 450 lei recompense pentru Ziua copilului - 1 Iulie (decizia nr.85/2008), câte 450 lei premiu de C (decizia nr.141/2008), câte o primă de 150 lei pentru Paște (decizia nr.58/2008).
Față de împrejurarea că, deși se află în aceeași situație (categoria profesională a personalului auxiliar din justiție), grefierii detașați la. au fost salarizați inegal, se apreciază că prezentul litigiu reprezintă un conflict de drepturi, având ca obiect plata de despăgubiri rezultate din existența unei discriminări.
Magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțe nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile, în raport cu munca efectivă și responsabilitatea acesteia. Sumele sunt ridicol de mici în comparație cu cele acordate personalului din Consiliul Superior al Magistraturii prin aceste decizii.
Eventualele susțineri ale pârâților în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de premii, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare, întrucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților și grefierilor de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 (art.5 alin.4 din Codul muncii ), dar care produc efectele unei discriminări directe.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Potrivit dispozițiilor art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă discriminarea directă, cât și cea indirectă. În temeiul dispozițiilor art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din Cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind protecția drepturilor omului și libertăților fondamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia publică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se consideră că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.25 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În primul rând, existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: în discuție este categoria profesională a grefierilor detașați în cadrul; acești grefieri sunt beneficiarii unui salariu lunar de încadrare calculat potrivit dispozițiilor nr.OG8/2007, ca și personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor judecătorești.
În al doilea rând, existența unui tratament diferențiat; art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege; în acest sens, sunt și dispozițiile art.1 alin.2 lit.i din nr.OG137/2000.
Din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului din cadrul în comparație cu personalul de la instanțele judecătorești.
Reclamanții își întemeiază raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, ce face trimitere la cauza Enderby /92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamanților și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit.
De asemenea același tratament diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
În plus, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității.
Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar.
În cauză, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege, așa încât deciziile Curții Constituționale pronunțate în iulie 2008 nu sunt incidente.
În baza art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea nr.48/2002, nr.OG77/2003 și Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanțe, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, în timp ce dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acelei sume. Așadar, dacă instanța acordă creditorului o sumă de bani reactualizată de la data când trebuia achitată la data plății efective, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit să o primească cu o anumită perioadă de timp anterioară.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, se arată că în mod eronat, reclamanții au înțeles să se îndrepte împotriva Ministerului Justiției și Libertăților și nu a Consiliului Superior al Magistraturii, care a acordat primele și recompensele indicate în acțiune.
Pretinsa discriminare nu se datorează unei culpe a Ministerului Justiției și Libertăților, iar acțiunea specifică pentru constatarea discriminării și înlăturarea urmărilor acesteia, întemeiată pe dispozițiile art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, ar trebui soluționată în contradictoriu cu autoritatea sau instituția care a realizat discriminarea.
Faptul că Președintele, care este ordonator de credite separat, ce administrează un buget distinct, ar fi acordat în mai multe rânduri în anul 2008, din anumite fonduri asupra cărora dispune, constituite cu respectarea condițiilor și în limitele prevăzute de lege, premii, ajutoare sau recompense personalului din aparatul propriu și instituțiilor din subordine nu semnifică plasarea într-o situație discriminatorie a reclamanților, cărora astfel de sume le-ar putea fi acordate din alt fond, cuprinse într-un buget distinct.
Pe fond, se arată că pentru ca o faptă să poată fi calificată discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile), existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 republicată.
Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
De asemenea, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; în speță în mod evident nu poate fi vorba de discriminare; reclamanții au funcția de judecători, asistenți judiciari, personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, iar categoria față de care se consideră discriminați o reprezintă personalul care își desfășoară activitatea la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, a căror salarizare și premiere se face din bugete separate, la dispoziția unui ordonator principal de credite.
În privința capătului de cerere care are ca obiect actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale, potrivit art.1088 Cod civil, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societatenu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Neexistând un drept prevăzut de lege de a primi prime, premii sau recompense, și având în vedere netemeinicia pretențiilor formulate, se apreciază că Ministerul Justiției și Libertăților nu poate fi obligat nici la plata dobânzii legale.
În măsura în care ar opera actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar Punct de vedere, potrivit căruia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, reclamanții au introdus acțiune în instanță, în temeiul art.27 din nr.OG137/2000 republicată, solicitând admiterea unor drepturi bănești ca urmare a încălcării principiului nediscriminării.
În conformitate cu prevederile art.27 din nr.OG137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze, în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, material probator din analiza căruia, instanța reține în fapt, următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și în baza disp. art.137 din Codul d e procedură civilă, instanța urmează să o respingă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Această excepție a fost unită cu fondul cauzei, întrucât soluționarea ei a necesitat administrarea unor probe cu înscrisuri, vizând fondul pricinii.
Prin sentința civilă nr. 622 din 09.06.2009, Tribunalul CSa admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească pentru fiecare reclamant o despăgubire în cuantum echivalent cu primele acordate în anul 2008 către magistrații/grefierii detașați în cadrul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație cu începere de la data acordării primelor către personalul detașat în cadrul și până la data plății efective. De asemenea s-a respins cererea privind obligarea pârâților la plata pentru reclamanți dobânda legală la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul CSa reținut următoarele:
După cum rezultă din probele cu înscrisuri administrate în cauză și din susținerile reclamanților, necontestate de către pârâte, atât Ministerul Justiției, cât și Consiliul Superior al Magistraturii, au plătit, în cursul anului 2008, un număr de diverse drepturi salariale cu caracter ocazional (prime) atât magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, cât și grefierilor, consilierilor, dactilografelor, șoferilor.
Se constată că a plătit asemenea drepturi numai magistraților și grefierilor, iar Ministerul Justiției și celorlalte categorii de personal de specialitate, auxiliar și conex.
Drepturile bănești (primele) plătite în cursul anului 2008 angajaților au fost acordate atât cu ocazia Zilei Justiției - decizia nr.87/2008, în cuantum de 450 lei, aceiași sumă s-a plătit și cu ocazia Zilei Copilului, în baza deciziei nr.85/2008, 450 lei s-au plătit ca și premiu de C, conform deciziei nr.141/2008, iar pentru Paști s-a plătit suma de 150 lei în baza deciziei nr.58/2008. Totuși se reține că aceste sume s-au plătit diferențiat.
Prin urmare, în lipsa unor probe care să ateste că personalului din structurile, care nu are calitate de magistrat și grefier, i s-au plătit asemenea stimulente, aceluiași personal din structura instanțelor nu i se pot plăti, în caz de admitere a acțiunii, decât despăgubirile egale cu valoarea plăților făcute prin echivalent din structurile Ministerului Justiției.
Tribunalul reține că personalul Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției are o poziție similară, dacă nu echivalentă, cu personalul instanțelor judecătorești, în ceea ce privește: nivelul studiilor, calificarea, importanța și gradul de dificultate al activității profesionale.
Sunt corecte (temeinice și legale) susținerile reclamanților, potrivit cărora:
Eventualele susțineri ale pârâților în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de premii, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare, întrucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților și grefierilor de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 (art.5 alin.4 din Codul muncii ), dar care produc efectele unei discriminări directe.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Potrivit dispozițiilor art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă discriminarea directă, cât și cea indirectă. În temeiul dispozițiilor art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din Cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind protecția drepturilor omului și libertăților fondamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia publică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se consideră că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.25 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Există, într-adevăr, persoane aflate în poziții comparabile - reclamanții și salariații Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii; între aceștia nu există egalitate, cauza diferențierii fiind tratamentul aparent inegal; acest tratament inegal nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt necesare și adecvate.
Așa cum corect au expus reclamanții în cererea lor de chemare în judecată, tribunalul reține că:
Exista două categorii de salariați ai și MJ care au beneficiat de plata unor stimulente - prime mult mai mari decât salariații instanțelor și aceștia din urmă salariați.
Între cele două categorii de salariați se constată existența unui tratament diferențiat și aceasta în pofida prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, ce garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, totodată și în pofida dispozițiile art.1 alin.2 lit.i din nr.OG137/2000.
Reclamanții își întemeiază raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, ce face trimitere la cauza Enderby /92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamanților și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit.
Este de notorietate că din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului din cadrul în comparație cu personalul de la instanțele judecătorești.
Așadar diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare.
În plus, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității.
Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar.
În cauză, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege, așa încât deciziile Curții Constituționale pronunțate în iulie 2008 nu sunt incidente.
În baza art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea nr.48/2002, nr.OG77/2003 și Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanțe, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea acestor drepturi bănești, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
În măsura în care operează actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, conform nr.OG9/2000, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtelor Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S, și cu citarea obligatorie a Consiliului național pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care a solicitat modificarea sentinței recurate invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea de fond nu are temei legal pentru a proceda la acordarea primelor, precum și faptul că nu are calitate procesuală pasivă.
S-a mai arătat că prin decizia 1324/04.12.2008, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele motive:
Conform art. 4 și art. 7 din HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, punând la dispoziția instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului fondurile necesare în vederea desfășurării activități.
Curtea mai constată că potrivit art. 59 din legea 317/2004, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Superior al Magistraturii se asigură de la bugetul de stat, iar președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite, care poate fi delegată secretarului general. De asemenea se mai stabilește că bugetul pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de către Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
Astfel, acordarea de stimulente de către Consiliul Superior al Magistraturii angajaților din aparatul propriu, nu este discriminatoriu decât față de personalul pentru care acesta este ordonator principal de credite, nu și față de alte persoane, față de care nu are autoritate financiară. Mai mult de atât, nu se poate sancționa un angajator, pentru actele de discriminare săvârșite de către un altul, acte care nu afectează decât proprii angajați.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 622/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 622/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Modifică în tot sentința în sensul respingerii acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.12. 2009
Tehnored /21.12.2009/2 ex
Prima instanță: Tribunalul C -
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
