Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1665/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1665
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Grupul Școlar Biled, împotriva sentinței civile nr. 1393/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 1102/30/2, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T și pârâții-intimați Consiliul Local Biled și Primăria Biled, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 6 februarie 2009 sub nr. 1102/30, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, afiliat la Federația Educației Naționale, a chemat în judecată pe pârâții Gruoul Școlar Agricol Biled și Consiliul Local Biled și Primăria Biled, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada anilor 2006, 2007 și 2008, anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că, potrivit art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, reclamanții beneficiază de drepturile salariale reglementate prin acest act normativ, dar și "de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă". Dreptul la plata primei de vacanță a fost recunoscut prin Contractul colectiv de muncă la nivelul județului T, pe ramura învățământ, care prevede la art. 37 lit. g că personalul din învățământ beneficiază de: "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Având în vedere prevederile menționate și cele ale art. 155, art. 165, art. 241 alin. 1 și art. 243 din Codul muncii, art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, reclamantul susține că salariații din învățământ au dreptul să primească prima de vacanță neacordată în perioada ultimilor trei ani, anterioară depunerii cererii de chemare în judecată.
În drept, se invocă dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, ale art. 48-50 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. 1, art. 14 și art. 37 lit. g din Contractele colective de muncă Unice la Nivel de Învățământ, ale art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 lit. a și b și art. 59 alin. 3, 4 din contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și 2007-2010, ale art. 41 alin. 5 din Constituția României.
Prin sentința civilă nr. 1393/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Grupul Școlar Agricol Biled, Primăria Biled - Instituția Primarului și Consiliul Local Biled, și-n consecință pârâta de I, unităte de învățământ, a fost obligată la plata primelor de vacanta, cuvenite si neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe anii 2006-2008, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat că susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia li se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Raportat la considerentele deja expuse, referitoare la forța obligatorie a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată, în ciuda faptului că Legea nr. 128/1997 nu prevede dreptul la prima de vacanță, acesta putând fi recunoscut direct în baza convenției adoptate în temeiul Legii nr. 130/1996. De asemenea, apare irelevant faptul că, contrar susținerilor reclamanților, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 nu îi vizează, privind doar categoriile de personal enumerate în art. 1 alin. 2, între care nu se regăsesc și cadrele didactice ori alți angajați din învățământ.
În schimb, instanța a constatat că, potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Ori, instanța a constatat că, contractul colectiv de muncă, nu definește noțiunea de "din venituri proprii", fapt ce duce la concluzia că, conducătorii acestor instituții, trebuiau să prevadă aceste cheltuieli cu personalul din subordine în bugetul de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de învățământ pârâte.
Într-adevăr, potrivit art.1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt persoane juridice, iar art. 3 din același act stabilește că acestea au propria lor activitate financiar-contabilă, iar directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite. Rezultă, așadar, că sunt persoane juridice și își gestionează autonom veniturile, obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, respectiv, "din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".
În art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice".
Împotriva sentinței civile nr.1316/08.09.2009 a Tribunalului Timiș au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Grupul Școlar Agricol Biled, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul a susținut că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, care prevăd că prima de vacanță se acordă din venituri proprii, în condițiile legii.
Întrucât acești pârâții nu realizează venituri proprii, nu se putea admite acțiunea.
S-a mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salarizat potrivit Legii nr. 128/1997, în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță. Chiar Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă menționează în art. 12 supremația legii în raport cu contractul colectiv de muncă.
Atâta timp cât legea specială în baza căreia este salarizat personalul din învățământ, este Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic - nu este prevăzută acordarea primei de vacanță, aceasta nu poate fi acordată, neavând suport legal.
Examinând recursurile declarate de către pârâți, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea unei prime de vacanță, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și cel de la nivel de ramură învățământ.
Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și, respectiv, pe anii 2007-2010 prevăd, la art. 59 alin. 3, că se poate stabili, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, ca pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat, în mod evident, de art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008, în care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 5 alin. 1 din contractul in discuție, norma contractuală sus-citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că, în raporturile de muncă dintre angajați și angajator, se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Din coroborarea prevederilor art. 30 alin. 1 și art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 cu cele ale art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul muncii rezultă că aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
În strânsă legătură cu cele mai sus-menționate, instanța reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi în vreun fel înlăturate, nici prin apărarea referitoare la lipsa veniturilor proprii ale unității de învățământ, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se autofinanțează, iar bugetul ei de venituri și cheltuieli este supus aprobării unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află.
Din modul de redactare al clauzelor contractelor colective de muncă specifice învățământului rezultă, în mod clar, obligația de a se plăti prima de vacanță, deoarece art.37 din aceste contracte prevede că: "- convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii ", iar nu ca personalul să poată beneficia de astfel de premii dacă se vor realiza venituri proprii.
A interpreta clauza contractuală menționată în sensul că primele de vacanță se acordă condiționat de realizarea unor venituri proprii de către unitatea de învățământ, în condițiile în care unitățile de învățământ au posibilități limitate de a obține venituri proprii, deoarece scopul lor constă în prestarea unui serviciu public educarea elevilor, iar nu în desfășurarea unor activități aducătoare de profit, ar conduce la concluzia că o astfel de clauză a fost inserată în contractele colective de muncă fără intenția de a produce efecte. Or, potrivit art.977 și art.978 din Codul civil, o clauză se interpretează după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, și în sensul ce poate avea un efect.
Prin urmare, dacă s-ar aprecia că dreptul reclamanților la plata primelor de vacanță este afectat de o condiție, care nu se va putea îndeplini, s-ar ajunge la golirea de conținut a clauzei contractuale ce-l reglementează, interpretare ce contravine dispozițiilor legale incidente în speță.
Așa fiind, recursurile sunt nefondate și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Grupul Școlar Biled, împotriva sentinței civile nr. 1393/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /16.11.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./16.11. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
