Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 182/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 182/R-CM
Ședința publică din 08 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtulMUNICIPIUL CÂMPULUNG - prin primar, împotriva sentinței civile nr.1169/CM din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit: recurentul-pârât Municipiul Câmpulung, intimatul-reclamant Sindicatul Preuniversitar Muntenia în numele și pentru membrii de sindicat, și intimații-pârâți Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Câmpulung și Centrul Bugetar Cămine nr.1 Câmpulung.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței intimatul-reclamant Sindicatul Preuniversitar Muntenia în numele și pentru membrii de sindicat a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Constată că, rin p. cererea înregistrată la data de 30.06.2009 Sindicatul Preuniversitar Muntenia, în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat, și au chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Câmpulung, Centrul Bugetar Cămine nr.1 Câmpulung și Orașul Câmpulung pentru a fi obligați la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii (respectiv de la data împlinirii criteriilor de acordare) și, conform precizării, până la data pronunțării sentinței în prezenta cauză, în concordanță cu prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că potrivit art.50, personalul didactic din învățământ preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Așa cum prevede art.50 alin.1 din Lege, exista tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, care stau la baza calculării drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar, care sunt prevăzute și în anexele nr.OG11/2007. Dar pe lângă aceste tranșe de vechime stabilite de lege, exista si cele trei tranșe suplimentare de vechime la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acorda o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. In acest fel, daca nu se aplica aceasta creștere a coeficientului de ierarhizare la prima dintre cele trei tranșe de vechime suplimentare, toate drepturile salariale stabilite ulterior sunt greșit calculate.
Prin faptul ca pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază și de trei tranșe suplimentare care se acorda la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate in învățământ, iar pentru fiecare dintre cele trei tranșe suplimentare de vechime se acorda o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin sentința civilă nr.1169/CM/7 octombrie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis acțiunea precizată și a obligat pe pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Câmpulung și Centrul Bugetar Cămine 1r.1 Câmpulung să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 30.06.2006 și până la data de 7.10.2009, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți în cadrul unității pârâte, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Orașul Câmpulung să vireze pârâților fondurile necesare achitării acestor drepturi, iar pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Câmpulung și Centrul Bugetar Cămine nr.1 Câmpulung au fost obligat la plata sumei de 310 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În raport de obiectul dedus judecații, tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu trebuie confundate, neexistând identitate în acest sens, cu creșterile de 1/25 ale coeficientului de multiplicare calculate din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare, la care fac referire art. 50 alin 2 din Statut si art. 5 alin 2 din OG nr. 15/2008.
Astfel, art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic vizează în alin.1 și alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În aliniatul 1, legiuitorul a statuat faptul ca personalul in cauza beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei tranșe suplimentare, care se acorda la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Așadar, din interpretarea gramaticala a textului de lege menționat, precum si din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative ˝și ˝ rezulta faptul ca articolul menționat are in vedere doua noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: ˝tranșe de vechime ˝și ˝ tranșe suplimentare de vechime ˝.
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat ca textul de lege îl individualizează in mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției ˝la˝,care potrivit Explicativ al Romane, in cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce un complement circumstanțial de timp ce indica momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Ca este așa, reiese si din interpretarea voinței legiuitorului care, in momentul in care a dorit sa facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început si pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval.
Statuând în primul aliniat asupra existentei a doua drepturi, cel la tranșa de vechime si cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în aliniatul al doilea al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel ca pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acorda o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest alin 2, legea introduce o noua noțiune, respectiv aceea de ˝coeficient de ierarhizare˝sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, ˝coeficient de multiplicare˝.
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art. 48 alin 3 din Legea nr.128/1997 arată ca salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urma fiind diferiți in funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentara de vechime de tranșa de vechime este un alt coeficient de multiplicare care include creșterea, majorarea de 1/25 din coeficientul tranșei de vechime anterioare, intervenite in momentul in care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează, deci, la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate in învățământ de 6,602.
Dar, potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate in învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până la momentul intrării in vigoare a nr.OG15/2008, și o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat, printr-un calcul matematic simplu, mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30-35 de ani cu 0,252 (6,308 x 1/25). Acest nou coeficient de multiplicare se înmulțește cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr.82, fost publicată nr.OG15/30 ianuarie 2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o prima observație se cuvine menționat faptul că acest act normativ nu face trimitere în nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământ preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare in virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, pentru determinarea tranșei suplimentare de vechime, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă ca prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Dreptul la tranșele suplimentare de vechime nu reprezintă dreptul la creșterea salarială de 1/25 din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime, aceasta creștere fiind, indubitabil, de la apariția nr.OG15/2008, cuprinsă, inclusa (exprimarea legiuitorului din acest punct de vedere este foarte clară), în coeficienții de multiplicare ai tranșelor de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani.
Pe cale de consecință, instanța, a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea in vigoare a nr.OG15/2008, în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat în nici un fel.
Interpretând altfel dispozițiile legale menționate anterior, s-ar ajunge la încălcarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de de Învățământ, legea părților în raport de dispozițiile Legii nr.130/1996 a contractului colectiv de muncă, care stipulează prin prevederile art.4 alin.1 că părțile se obligă ca, în perioada de aplicare a contractului colectiv de muncă, să nu inițieze și să nu susțină promovarea unor acte normative sau a altor dispoziții care ar conduce la diminuarea drepturilor care decurg din legislația specifică învățământului, în vigoare la data înregistrării acestui contract precum și din prezentul contract colectiv de muncă, iar în aliniatul al doilea se arată că Ministerul Educației, Cercetării și T se obligă să nu inițieze nici un act normativ și/sau act administrativ cu caracter normativ care privește relațiile de muncă și sistemul național de învățământ, fără consultarea federațiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.
Toate acestea vin să completeze și să susțină cele menționate mai sus în ceea ce privește înseși titulatura și obiectul nr.OG15/2008 care vizează doar niște creșteri salariale, și nu vorbește despre înlăturarea unui drept stabilit printr-o lege, act normativ cu caracter net superior ordonanței.
De asemenea, art.7 alin.2 din același contract colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ prevede și faptul că orice propunere de modificare a legislației în vigoare privind drepturile și obligațiile personalului din învățământ nu poate fi făcută fără consultarea federațiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Municipiul Câmpulung criticând-o pentru motive prevăzute de art.304 pct.9, coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, astfel:
- instanța trebuia să constate că recurentul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este parte în contractul colectiv de muncă, în contractul individual de muncă sau în acordurile privind raporturile de muncă ale reclamanților. Recurentul nu procedează la calcularea drepturilor salariale ale cadrelor didactice, acestea fiind atributul altor instituții;
- baza de calcul și modul concret de calculare a fiecărui coeficient de salarizare se stabilesc prin prevederi legale cu caracter special care nu se regăsesc în anexele Legii nr.128/1997, întrucât în aceste anexe este prevăzut doar coeficientul, nu și modul de calculare; în mod greșit prima instanță a admis plata de tranșe suplimentare de vechime reclamanților, întemeindu-se pe art.5 din nr.OG15/2008, prevederi ce au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.983/2009 a Curții Constituționale.
- alin.2 al art.50 din Legea nr.128/1997 pe care instanța își întemeiază soluția a fost abrogat.
Recursul este nefondat.
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect că pârâtul Municipiul Câmpulung are calitate procesuală pasivă, deoarece finanțarea cheltuielilor cu salarizarea personalului didactic auxiliar al instituțiilor de învățământ preuniversitar este asigurată din anul 2001 potrivit art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror fază teritorială acestea își desfășoară activitatea.
, art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, modificată, este în sensul că fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic și a personalului didactic auxiliar din instituțiile de învățământ preuniversitar sunt asigurate din bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.
Prin urmare, unitatea administrativ teritorială în care unitatea de învățământ preuniversitar funcționează are calitatea procesual pasivă. fiind în mod corect obligată de instanța de fond la a vira pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
Susținerea în sensul că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe o normă legală abrogată, respectiv pe prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, este greșită.
Într-adevăr dispozițiile alin.2 din art.50 din Legea nr.128/1997 au fost abrogate prin Legea nr.330/5 noiembrie 2009, lege publicată în Monitorul Oficial nr.762/9 noiembrie 2009.
Hotărârea atacată cu recurs este însă pronunțată la data de 7 octombrie 2009, dată la care dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 erau în vigoare, iar dispozițiile Legii nr.330/2009 nu au incidență asupra normei legale pe care instanța și-a fundamentat soluția, potrivit principiului că legea nu retroactivează.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se critică faptul că în mod greșit prima instanță a admis plata de tranșe suplimentare de vechime reclamanților, întemeindu-se pe art.5 din nr.OG15/2008, prevederi ce au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.983/2009 a Curții Constituționale, se constată că este neîntemeiat.
Prin hotărârea instanței de fond este analizată noțiunea de tranșe suplimentare de vechime prin raportare la celelalte tranșe de vechime.
Se stabilește apoi prin interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.50 din Legea nr.128/1997 că în alineatul al doilea al acestui articol se regăsește modalitatea de calcul a tranșelor suplimentare de vechime.
În fine, din analiza succesiunii actelor normative incidente în speță, se trage concluzia că prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 nu a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25.
Prin decizia Curții Constituționale nr.983/30 iunie 2009, invocată de către recurentă s-a constatat neconstituționalitate art.5 din nr.OG15/2008, admițându-se excepția de neconstituționalitate invocată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia din Pitești; prin excepția invocată s-a criticat tocmai faptul că textul art.5 nu ține seama de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ 2007-2008 și a desființat un drept salarial câștigat arătându-se că Guvernul nu poate fi abilitat să emită ordonanțe în domeniul legii organice și nu poate anula un drept salarial deja câștigat și prevăzut într-o lege organică.
Se constată așadar că recurentul invocă o critică în care expune susțineri contradictorii, pe de o parte în sensul că personalul didactic nu are dreptul la plata de tranșe suplimentare de vechime, iar pe de altă parte, în sprijinul acestei idei invocă decizia Curții Constituționale nr.983/2009, decizie care consacră tocmai drepturile reclamanților pe care recurentul le contestă.
Față de toate aceste argumente, se constată că recursul este nefondat și în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL CÂMPULUNG - prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1169/CM/7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamant SINDICATUL PREUNIVERSITAR MUNTENIA, cu sediul în Pitești,--6, județul A, în numele și pentru membrii de sindicat, și pârâții GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.2 CÂMPULUNG și CENTRUL BUGETAR CĂMINE NR.1 CÂMPULUNG, ambele cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red./24.02.2010
GM/9 ex.
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion