Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 185/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 185/R-CM
Ședința publică din 08 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier: -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanții(fostă,și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.5089 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit: recurenții-reclamanți (Fostă, recurentul-pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-pârâți Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și intimații-reclamanți și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei întâmpinare, iar recurenții-reclamanți concluzii scrise, prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această împrejurare, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 18.02.2007 și completată ulterior, reclamanții (Fostă, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru a fi obligați să le plătească sumele corespunzătoare sporului pentru risc și suprasolicitare, respectiv 50% calculat lunar la salariul de bază, actualizat, pentru trecut, începând cu 1 noiembrie 2000 și în continuare, actualizarea sumelor cu indicele de inflație până la plata efectivă, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele corespunzătoare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în baza art.47 din Legea nr.50/1996, magistrații beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază. Prin art.50 din nr.OUG177/2002, Guvernul României a făcut inaplicabile prevederile art.47 susmenționate.
Potrivit art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, nu poate fi modificată dispoziția unei legi printr-un act normativ de inferior.
Restrângerea exercițiului unui drept nu poate aduce atingere acestuia, astfel că plata dreptului salarial trebuia făcută în continuare, mai ales că alte categorii profesionale au beneficiat în continuare de acest spor, ceea ce a creat și o situație de discriminare în raport cu aceștia din urmă.
Au fost astfel încălcate dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.53/2000, ale art.41 alin.2 din Constituție și ale art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților în raport de prevederile art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 și cele ale art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă susținând că dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 18.09.2004.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, susținând că prin dispozițiile art.I pct.42 din nr.OG83/2000 s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 astfel că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu au mai beneficiat începând cu 1 octombrie 2000 de sporul de 50% solicitat.
OG nr.83/2000 a instituit și un nou sistem de salarizare pentru magistrați și celelalte categorii de personal din autoritatea judecătorească, astfel că produce efecte juridice, contrar susținerilor reclamanților.
Prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003 s-au abrogat art.11și alte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate asimilat din Legea nr.50/1996, fără a se introduce dispoziții exprese cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Totodată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2006 s-a abrogat nr.OUG177/2002, noul act normativ a înlocuit în totalitate prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, fără a face referire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare nervoasă.
Tribunalul Municipiului B - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.5089/19.06.2008, a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților aferente perioadei noiembrie 2000-august 2004 și a respins cererea pentru această perioadă.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI și au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% din salariul de bază pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada septembrie 2004-19 iunie 2008, proporțional cu perioada în care reclamanții au avut calitatea de magistrați în cadrul instituțiilor pârâte, sume ce vor fi actualizate de la data scadenței și până la data plății.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel București să efectueze mențiunile corespunzătoare drepturilor reclamanților în carnetele de muncă, au fost respinse pretențiile reclamanților aferente perioadei ulterioare pronunțării hotărârii și s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamantele și - pentru pretențiile aferente perioadei 14 septembrie 2004-la zi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, întrucât părțile într-un conflict de muncă, așa cum este definit de dispozițiile art.281 Codul muncii, nu pot fi decât salariații și angajatorul sau alte persoane care au această vocație în temeiul legilor speciale, pârâtul neavând atribuții în ceea ce privește salarizarea magistraților.
De asemenea, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților aferente perioadei noiembrie 2000-august 2004, reținând că potrivit prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea privind plata unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Termenul de 3 ani pentru obligarea angajatorului la plată a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune pentru fiecare prestație succesivă, adică de la data când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamanților la remunerare pentru munca depusă, și care nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau de întrerupere, se stinge pentru fiecare dintre aceste prestații, printr-o prescripție deosebită.
S-a apreciat ca neîntemeiată susținerea reclamanților că în cauză ar fi operat o întrerupere a termenului de prescripție la data pronunțării deciziei în recursul în interesul legii, prin care se recunoaște dreptul magistraților la sporul de 50%, întrucât cauzele de întrerupere a prescripției extinctive sunt legal și limitativ prevăzute de lege.
Câtă vreme, așa cum s-a motivat prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii, dreptul solicitat a existat și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, nimic nu a împiedicat pe reclamanți să solicite plata acestui drept în cadrul termenului de prescripție extinctivă fiind o pasivitate a creditorului ce nu poate fi opusă debitorului pe motiv că legea este neclară.
În consecință, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și s-au respins pretențiilor acestora aferente perioadei noiembrie 2000-august 2004, ca prescrise.
Pe fondul cauzei s-a reținut că pretențiile sunt întemeiate pentru perioada septembrie 2004-până la data pronunțării sentinței. Astfel, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții au dreptul la spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în calitatea lor de magistrați, din salariul de bază brut lunar.
OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a abrogat expres prevederile art.47 din Legea nr.50/1996.
Prin decizia nr.XXI, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunar, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a arătat că dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin soluții pronunțate în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că s-a apreciat că reclamanții au dreptul la sporul de 50% solicitat.
S-a mai arătat că textul dispozitivului deciziei nr.XXI/10.03.2008, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 susmenționate, utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifică interpretarea că acest spor se cuvine judecătorilor și celorlalte categorii enumerate, în ciuda abrogării Legii nr.50/1996.
S-a mai apreciat că în cauza de față, situația este similară celei din cauza Aurel împotriva României 1, din 6.12.2007, în care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a constatat încălcarea art.6 din CEDO, precum și a art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție combinat cu art.14, astfel că neacordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică instituie reclamanților un tratament inegal în raport de reclamanții care l-au câștigat prin hotărâri judecători irevocabile pronunțate de celelalte curți de apel din țară.
Ca atare instanța a constatat că reclamanții au o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței lor, în situația contrară încălcându-se art.1 din Primul Protocol Adițional, combinat cu art.14 din CEDO.
Pentru a acoperi prejudiciul determinat de neplata acestor drepturi, instanța i-a obligat pe pârâți la plata și a sumelor reprezentând corecția sumelor de inflație, calculată de la scadență și până la plata efectivă, dispunând că plata drepturilor bănești se va face actualizat cu indicele de inflație, la zi, potrivit art.1084 Cod civil.
S-a justificat această actualizare ca o echilibrare a valorii la care sunt îndreptățiți reclamanții, datorită scăderii puterii de cumpărare, ca urmare a inflației.
În ceea ce privește plata drepturilor pentru viitor, instanța a arătat că nu poate stabili la momentul pronunțării hotărârii dacă aceștia vor mai îndeplini condițiile prevăzute de lege după acest moment, cererea pentru viitor nereferindu-se la o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât prin ipoteză, drepturile solicitate nu sunt nici lichide și nici scadente la momentul pronunțării hotărârii, ele fiind datorate numai în măsura în care vor fi datorate și drepturile salariale pentru viitor.
S-a apreciat că aceste drepturi nu pot fi pretinse pentru viitor, anticipat prestării muncii, față de dispozițiile art.161 din Codul muncii.
S-a dispus totodată, în temeiul art.1 și 3 din Decretul nr.92/1976 ca pârâții să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada pentru care s-au acordat de către instanță aceste drepturi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamanții și pârâtul Ministerul Justiției.
Reclamanții au criticat sentința pentru motive de recurs prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel:
- în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, deși acesta este ordonator principal de credite, pentru toate instituțiile bugetare din țară, deci și pentru Ministerul Justiției și a fost chemat în judecată în această calitate și nu ca angajator al reclamanților;
- în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferentei perioadei noiembrie 2000-august 2004. Ca efect imediat al supraviețuirii normei cuprinsă în art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996, drepturile solicitate se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege. Chiar prin decizia nr.XXI/10.03.2008, s-a statuat că reclamanții au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, astfel că nu se mai putea pune în discuție excepția prescripției acestor drepturi salariale;
- în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata pe viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Nu are legătură cu cauza motivarea instanței, în sensul că nu se poate stabili la momentul pronunțării dacă reclamanții vor mai îndeplini în viitor condițiile prevăzute de lege pentru această cerere, cerere ce are ca obiect o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât prin ipoteză drepturile solicitate nu sunt nici lichide și nici scadente în momentul pronunțării hotărârii.
Prin recursul formulat, Ministerul Justiției a criticat sentința pentru motivul că este dată cu aplicarea greșită a legii conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune doar pentru perioada 1 noiembrie 2000-august 2004, deși dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada 1.11.2000-14.09.2004.
Astfel, față de dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958, fiind vorba de prestații succesive, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, iar pretențiile trebuiau examinate numai pentru perioada de 3 ani anterioară momentului introducerii acțiunii.
Art.283 din Codul muncii dispune că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Concret, termenul de prescripție a început să curgă pentru fiecare prestație din momentul plății lunare a indemnizației de încadrare, astfel că în raport de data introducerii acțiunii, 18.09.2007 și față de dispozițiile menționate, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 1.12.2000-14.09.2004, ci nu doar pentru perioada 1.11.2000-august 2004.
Analizând sentința recurată în raport de motivele invocate, se constată că ambele recursuri sunt fondate pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la recursul declarat de reclamanți:
Primul motiv de recurs este întemeiat, instanța a pronunțat o soluție greșită atunci când a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și a respins obligarea acestui pârât de a aloca fondurile necesare plății sumelor solicitate.
Prin art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, se arată că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Astfel, potrivit Legii nr.500/2002, nr.HG208/2005 și nr.HG386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
În baza atribuțiilor Ministerului Finanțelor Publice legate de execuția bugetară prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002, mai sus enumerate, acest minister dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, rezultă că Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, în situația în care s-ar aprecia că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că este neîntemeiat.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, cerere conformă Deciziei nr.XXI pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În mod corect instanța de fond a apreciat ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți pentru plata acestor drepturi solicitate, începând cu noiembrie 2000, însă până la data de 18.09.2004.
Acțiunile având ca obiect plata drepturilor salariale de către angajatori constituie conflicte de muncă privitoare la executarea raporturilor de muncă, în sensul dispozițiilor art.281 Codul muncii.
Cererile având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, categorie în care se include și prezenta cauză, pot fi formulate în baza art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Potrivit art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani, de la data când drepturile respective erau datorate.
La alin.2 al acestui text de lege se prevede că termenul de prescripție prevăzut de alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Pe de altă parte, și art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă dispune că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului.
În speță, obiectul acțiunii în formează dreptul salarial al reclamanților.
Potrivit art.161 Codul muncii, drepturile salariale se plătesc odată pe lună astfel că pentru prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform prevederilor art.12 din Decretul nr.167/1958.
Pentru perioada noiembrie 2000-18 septembrie 2004, dreptul la acțiune s-a prescris, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 18 septembrie 2007, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege, chiar și pentru ultima dintre prestații.
Soluționarea recursului în interesul legii în această materie, prin decizia nr.XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie caz de întrerupere a prescripției, întrucât nu se regăsește printre cele enumerate de art.16 din Decret.
Pentru aceste motive, în temeiul art.1 din Decret, în mod corect instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților, însă a greșit atunci când a apreciat că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris până în august 2004, pentru considerentele mai sus arătate se constată că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris până la data de 18 septembrie 2004.
Sub acest aspect, se constată că este fondat și recursul Ministerului Justiției, anume că dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 18 septembrie 2004.
Și ultimul motiv de recurs formulat de reclamanți este întemeiat.
Reclamanții beneficiază de drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data mai sus precizată, respectiv 18 septembrie 2004, cât și în continuare, deci pe viitor.
Este adevărat că prin art.30 din nr.OG8/2007, s-a prevăzut că pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996, numai că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, rezultând astfel că acest articol este și în prezent în vigoare.
În acest sens, sunt dispozițiile Deciziei nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care stabilesc cert că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.324/2001, fără a se preciza o dată eventuală de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, salariul fiind o prestație periodică potrivit art.110 alin.2 Cod procedură civilă, se poate cere înainte de termen, executarea la termen a unei astfel de prestații periodice, instituindu-se prin urmare o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale.
În consecință, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite acest spor și după pronunțarea hotărârii recurate, deci și pentru viitor, astfel că se va modifica sentința, în sensul că se va dispune să se plătească reclamanților sporul și pentru viitor, respectiv pentru perioada în care reclamanții îndeplinesc calitatea de magistrați.
Față de cele arătate, se constată că recursurile sunt fondate și în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, vor fi admise și se va modifica în parte sentința, în sensul că vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la plata drepturilor salariale solicitate începând cu data de 18 septembrie 2004, precum și pe viitor, respectiv pentru perioada în care reclamanții au îndeplinit calitatea de magistrați.
Va fi obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate și se vor menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de reclamanții (fostă, toți cu domiciliul ales la Curtea de Apel București, camera E 47, cu sediul în nr.5, sector 4 și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.5089/19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în nr.5, sector 4, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și reclamantele și, ambele cu domiciliul ales la Curtea de Apel București, camera E 47, cu sediul în nr.5, sector 4.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pe pârâți la plata drepturilor salariale începând cu data de 18 septembrie 2004 și pe viitor, respectiv pentru perioada în ca reclamanții au îndeplinit calitatea de magistrați.
Obligă pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red./19.02.2010
GM/9 ex.
Jud.fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
