Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 194/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 194
Ședința publică de la 17 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 3: Jănică
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 678/C din 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru toți recurenții - reclamanți, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Avocat pentru recurenți depune la dosar practică judiciară respectiv 2 sentințe civile pronunțate de Tribunalul Gorj și o sentință pronunțată de Tribunalul Prahova. Totodată arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurenți având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în tot în sensul admiterii acțiunii formulată. Arată că există o discriminare în aplicarea diferita tichetelor de muncă pentru salariații din domeniul bugetar, întrucât acestea sunt stabilite prin lege față de domeniul privat la care se negociază. Mai arată că bonurile de masă sunt reglementate ca măsuri de protecție în sectorul bugetar însă aplicarea acestor măsuri trebuie să fie unitară, asigurându-se aplicarea acestor măsuri tuturor persoanelor cărora textul de lege le este aplicabil. Acordarea acestora bonuri de masă diferențiat reprezintă o discriminare în sensul art. 14 din CEDO și a deciziei împotriva Olandei astfel încât diferența de tratament nu s-a baza pe nicio justificare obiectivă în ce privește tichetele de masă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 678 din 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată, acțiunea privind acrdarea sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă formulate de reclamanții, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr.4764/02.07.2008 reclamanții, C, G, au chemat în judecată Ministerul Finanțelor <Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să le plătească sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă începând cu 1.07.2005 sau cu data încadrării pentru persoanele încadrate ulterior, la zi sau până la data încetării raportului de serviciu, actualizate cu aplicarea ratei inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective și pe viitor.
Au solicitat, de asemenea, reclamanții, obligarea pârâților la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare, de 10% lunar raportat la salariul brut, începând cu 1.07.2005 sau cu data încadrării pentru persoanele angajate ulterior acestei date, la zi sau până la data încetării raportului de serviciu, sume actualizate cu aplicarea ratei inflației și pe viitor.
În motivarea acțiunii, au arătat reclamanții că au calitatea de angajați cu contract de muncă în structurile DGFP B, dreptul la tichete de masă fiind stabilit prin art.1 din 142/1998, text care se referă la salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar iar sporul pentru condiții vătămătoare de muncă fiind reglementat de art.8 lit.a) din HG 281/1993 și reluat apoi în reglementările specifice unor domenii de activitate (art.16 din OG 6/2007 acordă sporul de 10% din salariul de bază funcționarilor publici; condițiile de muncă fiind identice atât pentru funcționarii din instituție cât și pentru personalul contractual - se are în vedere dotarea tehnică a instituției care cuprinde o rețea extinsă de calculatoare, copiatoare și alte produse electronice care prin funcționarea lor generează electromagnetice dăunătoare sănătății - nu se justifică acordarea acestuia doar unor categorii de salariați).
Au mai arătat reclamanții că acordarea acestor drepturi doar persoanelor din anumite instituții sau acordarea lor doar unei categorii de persoane din cadrul unei instituții reprezintă o discriminare în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, lăsarea alocării acestor sume la latitudinea angajatorului conducând, de asemenea, la crearea unei situații discriminatorii între salariații din diferite domenii de activitate.
Motivând în drept acțiunea, reclamanții au invocat dispozițiile art.1 din 142/1998, art.283 lit.c) Codul muncii iar în dovedirea pretențiilor lor legate de sporul pentru condiții vătămătoare, au depus la dosar înscrisuri (f101,102) și au solicitat efectuarea unei expertize de specialitate precum și administrarea probei cu interogatoriu (103).
La termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile, reclamanții au depus la dosar prin mandatarul lor avocat declarație de renunțare la judecata cererii referitoare la sporul solicitat pentru muncă în condiții vătămătoare.
Deși legal citate, instituțiile pârâte nu au trimis reprezentant în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați - personal contractual - ai DGFP B (101,102).
Potrivit art.1 din 142/1998, legea privind acordarea tichetelor de masă salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator (alin.1). Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori (alin.2).
Acordarea tichetelor de masă nu constituie deci o obligație legală pentru angajator. Pe baza criteriilor stabilite de Legea nr. 142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcție de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
Aceste clauze din contractele colective de muncă trebuie să prevadă atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție pentru stabilirea salariaților care primesc astfel de tichete (art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999).
Cu privire la autoritățile și instituțiile publice se stabilesc, de regulă anual, prin legea bugetului de stat, condițiile care permit sau nu acordarea tichetelor de masă. Prevederile din legea bugetului de stat în această materie se grefează pe art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, în care se prevede că "Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator salariaților săi, în limitele valorii nominale legale care se indexează semestrial cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, sunt deductibile din impozitul pe profit. La rândul său, salariatul, pentru valoarea constând în tichetul de masă, este scutit de plata impozitului pe venitul sub formă de salariu.
Aceste sume nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În raport cu conținutul explicit al dispozițiilor legale menționate, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă, în toate cazurile, numai dacă:
- există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat);
- angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă;
- există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
Statutul juridic al unei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie.
Reclamanții, angajați ai unei instituții publice, au calitatea de personal contractual, de salariați cu contract individual de muncă, aplicându-li-se în mod direct legislația muncii.
Această categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă (în acest sens a se vedea și decizia nr.14/2008 a ÎCCJ).
Cum în cauză nu s-a făcut dovada negocierii și includerii în contractul colectiv de muncă a unei clauze referitoare la acordarea tichetelor de masă, instanța a constatat că pretențiile reclamanților sunt nefondate.
În temeiul art.246 Cpc, instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecat cererii referitoare la sporul pentru condiții de muncă vătămătoare.
Impotriva sentinței civile nr. 678 din 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în termen legal, au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru următoarele motive:
- decizia nr. 14/2008 a invocată în motivarea hotărârii de primă instanță, face parte din dreptul intern, astfel încât analizarea cauzei doar prin prisma acestei decizii încalcă principiul priorității dreptului comunitar;
- identitatea de tratament trebuie să se refere la beneficiarii drepturilor și nu la persoana angajatorului;
- acordarea tichetelor de masă, ca măsură de protecție, doar persoanelor din anumite instituții sau doar unei categorii de persoane din cadrul unei instituții reprezintă o discriminare în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
- în acest sens s-a pronunțat CEDO în cadrul Beian vs România.
Recursul este nefondat.
In conformitate cu dispozițiile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă angajatorii pot acorda salariaților o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de către angajator.
Actul normativ folosește sintagma" pot primi" ceea ce nu incumbă în sarcina angajatorului și obligația de a le acorda, cu atât mai mult cu cât pentru sistemul bugetar nu au fost prevăzute norme cu destinația efectuării acestor cheltuieli, fiind în mod expres interzisă acordarea acestora, ținând cont de criteriile anuale care se iau în considerare la elaborarea bugetului.
Având în vedere că începând cu legea bugetului de stat pentru anii anteriori nu au fost prevăzute sume ci doar s- creat baza legală ca în situațiile în care angajatorul are un buget și venituri proprii din aceste sume să acopere contravaloarea tichetelor de masă, în mod corect s-a dispus neacordarea acestora.
Rezultă astfel, că primirea alocației individuale de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
In acest sens s-a pronunțat și Inalta C de Casație și Justiție, prin decizia nr. 14 din 18.02.2008, obligatorie conform art. 329 alin.3 cod pr.civilă.
Așadar, normele legale referitoare la tichetele de masă nu au caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind la latitudinea angajatorului dacă acordă sau nu tichete de masă, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Situația de discriminare invocată nu poate fi reținută ca existentă, raportat la modul în care este definită noțiunea de discriminare în jurisprudența CEDO. Astfel, diferența de tratament constituie discriminare în sensul art. 14 din CEDO doar atunci când vizează distincții între situații analoage și comparabile, care nu au o justificare rezonabilă, întemeiată pe criterii obiective.
Totodată, în raport de legislația națională, discriminarea invocată trebuie apreciată și în considerarea deciziei nr. 818/30.07.2008 a Curții Constituționale.
Față de considerentele expuse, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, C, G, și toți cu domiciliul ales la Sindicatul salariaților din --- 3, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 678/C din 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Ia act că recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
Red.sent.,
Red.
.ct/44 ex.
2.03.2010
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina Romașcanu, Jănică
