Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4569/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.205R
Ședința publică din data de 15.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții Primarul Comunei, Consiliul Local al Comunei și Școala cu Clasele I-VIII Comuna, împotriva sentinței civile nr.978 din data de 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar Județean T și Sindicatul Învățământului Preuniversitar T - reprezentantul intimaților-reclamanți, G, și, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței faptul că intimatul indicatul Învățământului Preuniversitar a solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.978 din data de 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, a fost admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar T și a fost respinsă acțiunea față de acesta,
Au fost respinse, ca nefondate, excepțiile privind nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant a Sindicatului învățământului Preuniversitar T față de reclamanți membrii de sindicat, invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T,
A fost admisă, în parte, acțiunea reclamanților lon, a, loana, laurum, lP., G, prin reprezentantul lor Sindicatul învățământului Preuniversitar T, în contradictoriu cu pârâții Școala cu Clasele l-VIII din comuna, Primarul comunei și Consiliul Local al comunei,
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând de la data îndeplinirii condițiilor de acordare și până la zi, conform perioadei de timp cât reclamanții au calitatea de salariat, respectiv termenul de prescripție de trei ani anterior formulării cererii, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă a acestora,
A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei - unitate școlară să asigure plata tranșelor suplimentare și,
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, prin reprezentantul lor, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a arătat că susținerile reclamanților sunt întemeiate în ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean T având în vedere că potrivit dispozițiilor art.167 din Legea nr.84/1995 unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a către rază își desfășoară activitatea.
Rezultă că ordonator de credite este Consiliul local în a cărui rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.
Calitate de angajator o are unitatea de învățământ cu personalitate juridică, astfel că pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T neavând în concluzie, nici calitatea de ordonator de credite și nici calitatea de angajator, nu are calitate procesuală pasivă.
În ce privește excepțiile privind nulitatea cererii și lipsa calității de reprezentant a Sindicatului învățământului Preuniversitar T acestea au fost respinse ca nefondate având în vedere că potrivit dispozițiilor art.222 din Codul muncii sindicatele pot să-i reprezinte pe membrii lor în cadrul conflictelor de muncă, la cererea acestora, dispoziții ce se găsesc reiterate și în Legea nr.168/1999 cât și în Legea nr.54/2003.
Cererea formulată de către reclamanți îndeplinește condițiile prevăzute de art.112 Cod procedură civilă și din aceasta reiese că Sindicatul învățământului Preuniversitar T are calitatea de reprezentant al membrilor în numele cărora formulează cererea, fiind atașată anexă la cerere cu numele și calitatea reclamanților de membrii de sindicat.
Pe fondul cauzei instanța de fond a arătat că salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 privind Statutul cadrului didactic.
Dispozițiile art.48 din Legea nr.128/1997 prevăd că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
De asemenea art.41 alin.1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructive educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
Conform art.50 alin.1 și 2 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.
de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta și crește progresiv, în concluzie legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o crește a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin HG nr.467/1997 includ în rezultanta finală - salariul - și aceste tranșe suplimentare de vechime, creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, nu poate fi reținută, deoarece pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele care o însoțesc iar pe de lată parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legale ulterioară, expresă sau tacită.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei unitatea școlară să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ conform acelorași dispoziții legale tribunalul a reținut că potrivit art. XIII din OUG nr.32/2001, aprobată prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de - învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Potrivit art.38 alin.2 lit.d din Legea nr.215/2001 Consiliile locale au ca atribuții aprobarea bugetului local, repartizarea fondurilor și asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale prevăzute de lege și nu unitatea școlară unde își desfășoară activitatea reclamanții.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, pârâții Consiliul Local al comunei, Primăria comunei - prin Primar și Școala cu Clasele I-VIII comune, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursurile formulate recurenții Consiliul Local al comunei, Primăria comunei - prin Primar și Școala cu Clasele I-VIII comune, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile nulității acțiunii și a lipsei calității de reprezentant legal a Sindicatului Învățământului Preuniversitar Județean T, susținând că acțiunea nu este semnata de conducerea persoanei juridice a sindicatului in calitate de pretins reprezentant legal, nu se face dovada calității de membru de sindicat prin acte oficiale emanate de persoana juridica - Sindicatul Învățământ Preuniversitar T, iar tabelul completat de reclamanți nu este actualizat la data acțiunii purtând o data cu aproximativ 1 an anterior.
A mai arătat recurenta că nu se face nici dovada calității de angajați (salariați) ai unității școlare la data acțiunii, acțiunea nu este pornita de sindicatul persoana juridica din scoală, de la nivelul angajatorului ci de un sindicat județean cu structura de federație care, nu poate formula in accepțiunea art.28 din Legea 53/2003, acțiuni revendicative derivate din contracte individuale de munca, încheiate cu angajatorul unitatea școlară.
În opinia recurentei, prin excepție, organizațiile sindicale județene, federațiile sindicale sau confederațiile pot formula acțiuni pentru drepturi generale nerespectate, care se constituie ca drepturi colective, pentru toți membrii de sindicat, derivate din contracte colective încheiate la nivel național sau de ramura.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că, în mod greșit instanța fondului a reținut că prin aplicarea sentinței se înfăptuiește dubla plată a transelor de vechime si se creează prejudicii materiale fondurilor bugetare de salarizare ale învățământului, invocându-se dispozițiile art.48 si următoarele din Legea 128/1997, salariul funcției de baza al personalului didactic de predare, se stabilește ținând seama de nivelul de studii, grade didactice pe transe de vechime in învățământ, inclusiv transele suplimentare pentru vechime in învățământ de 30, 35, 40 ani, salariul de baza care include si anumite sporuri nominalizate in lege.
transe de vechime ii corespunde un cuantum bănesc, ce reprezintă o creștere fata de transa anterioara. suplimentare de vechime in învățământ de peste 30, 35, 40 ani reprezintă in succesiune, o creștere cuprinsa in coeficienții de multiplicare de la o transa la alta, in grilele progresive de salarizare înscrise in OG nr.68/2004, OG nr.138/2005, OG nr.4/2006, OG nr.11/2007, OG nr.15/2008.
Recurenții au arătat că, cuantumul bănesc cuprins in grilele de salarizare, coeficienții de multiplicare ce corespund transelor de vechime in învățământ de 30, 35, 40 ani a fost determinat prin aplicarea procedeului de calcul unic prevăzut la art.50 alin 2 din Legea 128/1997, in sensul ca s-a aplicat procentul de 1/25 la coeficientul de ierarhizare al transei anterioare.
S-au mai invocat dispozițiile art.50 alin 1 si 2 din Legea 128/1997, arătându-se că instanța de fond a eludat prevederile legale, inclusiv cuantumul bănesc corect determinat prin calcul, cuprins in grile (anexe ale actului normativ) si a dispus plați suplimentare necuvenite, cunoscând ca Ordonanțele aprobate prin lege, nu au fost anulate sau modificate, in privința grilelor corespunzătoare transelor de vechime.
Nu s-au pronunțat decizii ale Curții Constituționale, privind nelegalitatea ordonanțelor sau legilor adoptate, care sa vizeze greșita aplicare a legii in privința calculelor grilelor de salarizare. Din efectuarea unei simple operațiuni de înmulțire a coeficientului transei anterioare cu 1/25 rezulta un coeficient de multiplicare, înscris in lege si aplicat, care nu numai ca asigura minimul de 1/25, dar si o creștere superioara acestui procent, sume suplimentare, rezultate prin rotunjire in beneficiul persoanei, și nu s-a invocat excepția de nelegalitate a unor prevederi incidente in cauza din anexele care cuprind grilele de salarizare ale actelor normative si in funcție de care s-au efectuat plățile in toate unitățile școlare.
Recurenții mai arătă că instanța nu-si poate întemeia deducția neplății drepturilor bănești solicitate cu titlu de transe de vechime in învățământ de 30, 35, 40 ani, pe mențiunea ca in Ordonanța Guvernului României nr. 15/2008, art. 5 alin 2 citam:,In coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei transe de vechime recunoscuta de 30-35 de ani, 35-40 de ani si peste 40 de ani in învățământ, sunt cuprinse si creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător transei anterioare de vechime, prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, cu modificările si completările ulterioare", deoarece aceasta mențiune este o norma clarificatoare si nu trebuie înțeleasa ca in anii precedenți nu s-a aplicat același mod de calcul.
Se mai susține că eludând dispozițiile art.5 alin.2 din Ordonanța 15/2008, in sensul ca s-a asigurat creșterea de 1/25 in privința plații cuantumului bănesc al transelor de vechime in învățământ de peste 30, 35, 40 ani instanța de fond, obligă pârâții si pentru acest an calendaristic la plata dubla a pârtii de salariu reprezentând transele menționate.
Norma juridica înscrisă la art.50 alin 2, în opinia recurenților, nu poate întemeia convingerea instanței in sensul ca procentul de 1/25 se aplica de doua ori si nici ca reprezintă un adaos special salariat, neacordat peste suma cuprinsa in grile, rezultata prin procedeul de calcul unic de aplicare a procentului de 1/25 la coeficientul de ierarhizare al transei anterioare, procedeu care aplicat, asigura o creștere a plații transei fata de cea anterioara cuprinsa in grile.
În consecința, în opinia recurenților in mod greșit retine instanța ca nu se regăsește in coeficienții de multiplicare ai actelor normative din perioada revendicata, creșterea de 1/ 25 fata de coeficientul de ierarhizare al transei anterioare.
Mai susțin recurenții lipsa de obiect a acțiunii si faptul ca prima instanța nu a deslușit înțelesul corect al obiectului acțiunii, al modului de plata, nu a înțeles ca grila de salarizare pentru transele menționate reprezintă o suma de bani care se include in salariul funcției de baza, ci un adaos special, cum greșit retine, in afara sumelor cuprinse in grile, calculate conform art.50 alin.2 din Legea 128/1997 si incluse in anexele ordonanțelor precitate. De menționat ca acest procedeu s-a aplicat de la intrarea in vigoare a Legii 128/1997 achitându-se, întocmai, drepturile bănești.
În fine, în ceea ce privește cheltuielile de judecata recurenții au arătat că acestea s-au acordat reclamanților folosindu-se in completare sintagma greșita prin reprezentantul lor legal, cunoscând ca Sindicatul nu are calitatea de parte procesuala in cauza si nu își poate recupera cheltuielile făcute in numele membrilor săi de sindicat. Pe de alta parte nu s-a făcut dovada ca reclamanții au efectuat cheltuieli personale privind plata avocatului, alte cheltuieli.
Prin întâmpinarea formulată intimații, reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, sunt nefondate criticile recurenților, privind nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant a Sindicatului Învățământului Preuniversitar T întrucât potrivit dispozițiilor art.222 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 sindicatele pot să-și reprezinte membrii în cadrul conflictelor de muncă, la cererea acestora. Or, în cauză reclamanții au făcut dovada că la data formulării cererii de chemare în judecată erau angajați ai școlii în funcția de învățători, respectiv profesori și au semnat tabelul care le atestă calitatea lor de membri de sindicat și împuternicirea dată sindicatului de a le reprezenta în conflictul de muncă; în cauză, reprezentantul reclamanților are calitate în conformitate cu dispozițiile sus-menționate interpretate gramatical și logic și în conformitate cu principiul de drept potrivit căruia, acolo unde lege nu distinge, nici interpretul nu o poate face.
Mai mult prin cererea de chemare în judecată intimații-reclamanții au solicitat în conformitate cu dispozițiile art.112 alin.1 pct.3 pr.civ. obligarea recurenților-pârâți la plata drepturilor salariale pretins cuvenite potrivit art.50 alin.1 și 2 din Lege nr.128/1997, pe o perioadă de 3 ani, anterior introducerii acțiunii, în mod generic, după cum corect a reținut prima instanță obiectul cererii de chemare în judecată, este prin urmare, precis determinat, și sub acest aspect criticile recurenților nefiind fondate.
În mod corect instanța de fond a apreciat că pârâții au calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile art.167 din Legea nr.84/1995 din a căror interpretarea rezultă că ordonator de credite este Consiliul Local în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ, iar calitatea de angajator o are unitatea de învățământ cu personalitate juridică.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art.38 lit.n din Legea nr.215/2001, precum și ale HG nr.2192/2004 din care rezultă că aceste instituții au rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata drepturilor salariale pentru cadrele didactice, nu are relevanță împrejurarea că recurenții nu au calitatea de angajator ai intimaților reclamanți, în raport de atribuțiile sus-menționate ale acestor instituții ce revin potrivit legii.
Pe fondul cauzei Curtea a reținut că prima instanță a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulate de către intimații reclamanți, având ca obiect obligarea pârâților la asigurarea plății tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentară, care se acordă la 30, 35, și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare, corespunzător tranșei anterioare de vechime conform art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
de vechime la salarizare și tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, au generat modificări în grilele de salarizare și vizează 2 categorii distincte de tranșe de vechime, vizând, pentru stabilirea corectă a salariului două componente, coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.
În mod corect instanța de fond a constatat că acest coeficient de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta și crește progresiv, legiuitorul instituind un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o crește a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Noile tranșe de vechime stabilite prin HG nr.467/1997 nu includ în rezultanta finală - salariul - și aceste tranșe suplimentare de vechime, reprezentând creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, deoarece acest aspect nu a fost prevăzut în mod expres în lege sau în anexele acesteia, iar, pe de altă parte, dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu au fost abrogate sau modificate prin dispoziții legale ulterioare.
Se reține și faptul că dispozițiile art.50 din Legea nr.128/1997, reprezintă dispoziții speciale care instituie un adaos salarial ce constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadrul didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30, 35 40, respectiv peste 40 de ani. Acest adaos salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, respectiv OUG nr.8/2000 și OG nr.4/2006.
Prin urmare, apar ca nefondate susținerile recurenților, potrivit cărora hotărârea recurată ar acorda intimaților-reclamanți o dublă plată a tranșelor de vechime, câtă vreme după cum mai sus s-a reținut, cele prevăzute de dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, reprezintă drepturi salariale suplimentare corespunzătoare creșterii coeficientului de ierarhizare pentru tranșa de vechime, după cum corect a reținut și instanța fondului. Curtea apreciază ca nefondată și critica referitoare la caracterul necuvenit al cheltuielilor de judecată stabilite de către prima instanță în sarcina recurenților-pârâți, câtă vreme, în cauză, s-a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art.274 pr.civ. putându-se reține culpa procesuală a acestora, câtă vreme aceste cheltuieli sunt datorate reprezentantului reclamanților, ce a efectuat aceste cheltuieli, chiar dacă acesta nu a avut calitate de parte în cauză ci de mandatar.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții Primarul Comunei, Consiliul Local al Comunei și Școala cu Clasele I-VIII Comuna, împotriva sentinței civile nr.978 din data de 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar Județean T și Sindicatul Învățământului Preuniversitar T - reprezentantul intimaților-reclamanți, G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
19.01.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Opriș Daniela Elena
