Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 283

Ședința publică din 17 martie 2009

PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai

JUDECĂTOR 2: Andrianu Virgil

JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, sector 1,--30, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1618 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul local și Școala cu clasele I-VIII, precum și reclamantul intimat.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr-, reclamantul, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local D și Școala cu clasele I-VIII, să se dispună obligarea acestor pârâți la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim garantat pe țară de 880 lei, ce a fost stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 intrat în vigoare la 01.01.2007 pentru persoanele încadrate pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și dobânda legală aferentă.

S-a susținut că, potrivit art. 40 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național nr. 2895 din 29.11.2006, începând cu 1.01.2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei. Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a, Contractul colectiv este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară indiferent de forma de capital social, iar așa cum rezultă din anexa 7, Ministerul Educației, Cercetării și T este parte semnatară a contractului și s-a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia. Cu toate acestea, începând cu 1.01.2007, nu au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă.

Prin neplata la timp a diferențelor salariale solicitate, persoanele îndreptățite au fost prejudiciate, pe de o parte prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor, fiind aplicabile disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând lipsa calității de angajator. Pe fondul cauzei a invocat art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prin contractele colective de muncă neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și a căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Această prevedere este în acord cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, în care se arată că, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Salariul de bază minim brut negociat stabilit pentru anul 2007 la 440 lei ca și nivelul de 880 lei pentru funcțiile cu studii superioare este utilizabil la negocierea salariului personalului contractual care negociază drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă și nu pentru salariații din sectorul bugetar. În acest sector, pentru anul 2007, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit prin HG18825/2006 la nivelul de 390 lei lunar.

În concluzie au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 1618 din 17 noiembrie 2008 dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Educației,Cercetării și B;

- a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar B pentru reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local, Ministerul Educației,Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean B;

- a obligat pârâții Școala cu clasele I-VIII D și Consiliul Local să calculeze și să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale rezultată din acordarea salariului de bază brut de 880 lei pentru perioada 01.01.2007 - 30.09.2007;

- a obligat aceiași pârâți să plătească reclamantei și sumele reprezentând reactualizarea în funcție de indicii de inflație a acestor diferențe, începând cu data scadenței fiecăreia în parte și până la plata efectivă, precum și dobânda legală prev. de nr.OG 9/2000, aplicată la diferența respectivă, dobândă calculată de la data de 05.08.2008 și până la cea a plății efective;

- a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Potrivit art. 137 alin. 1. pr. civ. prima instanță a soluționat cu prioritate excepția invocată în cauză, respingând mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T B, întrucât această instituție (ca de altfel și ceilalți pârâți) au atribuții în procedura de finanțare a învățământului, așa încât este necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții în vederea asigurării opozabilității hotărârii.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în discuție sunt două chestiuni legate de aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anul 2007, cât și aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă pentru fiecare din persoanele reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar

Potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații din instituțiile bugetare. Prin aceste acte nu se pot însă negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Pe de altă parte, potrivit art. 13 din același act normativ, părțile au obligația să precizeze în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauze negociate.

Instanța a mai avut în vedere faptul că, prin Legea nr. 130/1996 art. 8 alin. 4 s-a statuat că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, fără a se distinge dacă salariații provin din sectorul particular sau sunt angajații unei instituții publice.

Acest act normativ a trebuit interpretat și prin raportare la Legea nr. 53/2003, în care se arată că prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau afilierii lor la organizații sindicale (art. 239).

Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial partea V- nr. 5 din 29.01.2006, s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei începând cu 1.01.2007.

În art. 3 alin. 2 din contract se arată că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor publice, dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Prevederile acestor două articole din contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie interpretate prin raportare la prevederile Legii nr. 130/1996, art. 8 cât și al Legii nr. 53/2003, art. 239, în care se arată că prin dispozițiile legale se poate stabili un cuantum minimal al drepturilor salariaților, iar prevederile contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților, indiferent dacă aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sectorul particular.

A mai reținut că, în anexa 7 Contractului colectiv de muncă, Ministerul Educației, Cercetării și T figurează ca parte semnatară, iar în Anexa 4 părțile au stabilit lista ramurilor pentru care se vor încheia contracte colective de muncă, la pct. 27, figurând ramura "Învățământ" cu un număr de salariați de 115.835.

S-a constatat că, în conținutul Legii nr. 128/1997, nu există nici un articol în care să se arate cuantumul salariului minim de bază brut garantat în plată la nivelul ramurii învățământ, astfel că nu devin aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, atâta timp cât legiuitorul nu a stabilit un nivel minim al salariului aplicabil personalului didactic ce ocupă funcții pentru care condiția de pregătire este de studii superioare.

În raport cu cele arătate, instanța a constatat că prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr- sunt aplicabile și personalului din instituțiile publice deci, implicit și celui din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și

Potrivit Ordonanței nr.11/2007, a fost modificată Legea nr. 128/1997, în sensul că au fost incluse anexele 1.1, 1.2, 2, 3, 4, 5, prin care au fost stabiliți coeficienții de multiplicare aplicabili pentru funcțiile didactice din învățământul universitar și preuniversitar.

În temeiul acestei ordonanțe a fost emis Ordinul nr. 1350/2007 privind metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG nr. 11/2007.

Potrivit art. 2 alin. 2, salariul de bază este format din:

- salariul de bază al funcției didactice conform grilei de salarizare care include sporul de stabilitate numai la tranșele de vechime de peste 10 ani, precum și sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranșele de vechime;

- îndemnizația de conducere;

- îndemnizația pentru învățământ special;

- gradație de merit;

- salariu de merit;

- îndemnizație pentru personalul didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor și educator.

Acesta este salariul de bază brut la care se referă art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe care l-a avut în vedere instanța de fond la soluționarea acestei cauze, prin raportare și la art. 41 din contractul nr-, în care se arată că părțile contractante vor întreprinde demersuri pentru includerea în salariul de bază a unor sporuri, astfel încât salariul de bază să aibă o pondere majoritară în ceea ce privește drepturile salariale.

Prin adresa de la fila 5 dosar fond, unitatea școlară a precizat salariul de bază brut al reclamantei care este mai mic de 880 lei. Cum reclamanta ocupă o funcție pentru care sunt necesare studii superioare în domeniu, devine aplicabil art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național -, astfel încât acesteia i se cuvin diferențe de drepturi salariale începând cu 1.01.2007.

Pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamantei, avându-se în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, instanța a admis și cererea acesteia de actualizare a acestor sume în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.

Întrucât prin întârzierea plății acestor sume, reclamanta a fost lipsită de folosința banilor, în baza art. 161 alin. 4, coroborat cu art. 295 alin. 1 Codul muncii și art. 1088 Cod civil, au fost obligați pârâții și la plata dobânzii legale prev. de OG9/2000, aplicată la sumele datorate, începând cu data punerii în întârziere, respectiv 05.08.2008, până la data plății efective.

Deoarece reclamanta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, instanța a respins ca nefondat acest capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării și

Criticile sale se referă la greșita reținere a calității procesuale pasive. Susține că acest minister nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat și face referire la art. 13 din nr.OUG 32/2001, care prevede că, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ de stat preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Pe fond relevă că a fost nesocotit art. 12 din Legea nr. 130/1996 care, între altele, prevede că, prin contractul colectiv de muncă, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.

În fine, pretinde că există și motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte instanța constată că drepturile salariale sunt cuprinse în, nefiind aplicabile prevederile art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996, iar pe de altă parte aceeași instanță constată că de fapt personalului din sistemul de învățământ i se aplică prevederile nr.OG 11/2007.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea reține că recursul Ministerului Educației, Cercetării și T care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă este nefondat.

În dispozitivul hotărârii atacate recurentul nu figurează obligat direct, ci prin unitatea de învățământ respectivă, iar motivele de recurs vizează explicit și fondul cauzei deduse judecății.

Nu există nici o contradicție între trimitere la Contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru perioada 2006 - 2010 și incidența nr.OG 11/2007, care privește criteriile salariale ale personalului didactic din învățământ, pe anul 2007, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2007. Este vorba de un minim salarial (prevăzut în contractul colectiv de muncă), sub care nici personalul din această ramură de activitate nu poate coborî, nicidecum o contradicție în termeni, acreditată de recurent.

Recurentul are calitate procesuală pasivă deoarece, alături de inspectoratele școlare județene, are atribuții în domeniul finanțării învățământului, potrivit art. 33 lit. a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin nr.HG 2192/2004.

, potrivit art. 12 (1) din Legea nr. 84/1995 (Legea învățământului), republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Educației, Cercetării și T, pe baza consultării celorlalte instituții și ministere interesate, proiectează, fundamentează și aplică strategia globală a învățământului, stabilește obiectivele sistemului de învățământ în ansamblul său, precum și obiectivele educaționale pe niveluri și profiluri de învățământ.

Sub acest aspect, inexistența calității de angajator,stricto sensu, apare lipsită de vreo relevanță juridică de vreme ce, in terminis, nu el figurează obligat.

Legea nr. 130/1996 trebuie interpretată prin raportare la Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ). Potrivit art. 239 din acest cod << Prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală >>.

Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006 (Monitorul Oficial V nr. 5 din 29 ianuarie 2007), s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie, este de 440 lei, începând cu 1.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții, pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei. După 1 octombrie 2007 valoarea coeficientului de multiplicare (pentru această categorie de personal) a crescut și, pe cale de consecință, salariul de bază minim brut al funcției didactice depășește suma de 880 lei și, deci, diferențele salariale, la care se referă acțiunea, nu se mai justifică.

Celelalte critici, sub aspectul examinat, nu sunt întemeiate, din aceleași considerente.

Văzând și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă;

Constatând nefondat recursul Ministerului Educației, Cercetării și T, în baza art. 312 din același cod, urmează să fie respins.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, împotriva sentinței nr. 1618 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex. 2

Jud.fond:;

20.03.2009

Președinte:Gheorghiu Neculai
Judecători:Gheorghiu Neculai, Andrianu Virgil, Apetroaie Eufrosina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Suceava