Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 299/CM
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în C, str. prof. nr. 1, -. 4, etaj 1,. 5, județul C, împotriva deciziei civile nr. 8/CM din 12 ianuarie 2009 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimataSC SRL, cu sediul în C,-, județul C și în,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, personal și intimata SC SRL prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 479-41379 din 31.03.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este motivată și scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei solicită instanței să-i pună în vedere contestatorului să precizeze temeiul juridic al cererii, în raport de care este posibil să invoce excepția inadmisibilității cererii.
Instanța, pentru a-i da posibilitatea contestatorului să precizeze temeiul juridic al cererii, lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică se prezintă aceleași părți.
Contestatorul solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării și precizării temeiului juridic al cererii, învederând că nu are pregătire juridică și nu poate formula la acest termen precizări în legătură cu temeiul juridic al cererii.
Instanța, verificând actele dosarului, constată că, în cauză, s-au acordat deja două termene de judecată, unul la cererea contestatorului, în vederea pregătirii apărării și al doilea, la cererea apărătorului intimatei, pentru a lua cunoștință de conținutul cererii. Față de această împrejurare, respinge cererea de amânare formulată de către contestator având în vedere că pentru pregătirea apărării instanța poate acorda doar un singur termen, potrivit dispozițiilor art. 156
alin. 1 Cod procedură civilă și, pentru a-i da posibilitatea contestatorului să precizeze temeiul juridic al cererii formulate, lasă cauza la a treia strigare.
La al treilea apel nominal efectuat în ședință publică la ora 11,40 se prezintă aceleași părți.
Contestatorul precizează că cererea formulată reprezintă contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel cum a invocat în cererea ce face obiectul cauzei de față.
Apărătorul intimatei invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare, apreciind că nu sunt întrunite condițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unor greșeli materiale.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare invocată de către intimată și pe fondul contestației în anulare.
Contestatorul având cuvântul, apreciază că cererea formulată este admisibilă în raport de dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă și arată că potrivit dispozițiilor art. 320 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata avea obligația de a depune la dosar întâmpinare cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată fixat.
Pe fondul cauzei, învederează că instanțele de fond și de recurs au înlăturat în mod nejustificat și nelegal anumite înscrisuri depuse de intimată, din conținutul cărora rezulta că termenul de prescripție a fost întrerupt. Astfel, arată că la data de 23 ianuarie 2004, prin biroul executorului judecătoresc a notificat societatea, conform înscrisului depus la fila 93 din dosarul de fond, pentru a-i plăti drepturile salariale datorate. Intimata, prin intermediul aceluiași birou al executorului judecătoresc, i-a comunicat răspuns la data de 2 februarie 2004, conform înscrisului depus la fila 82 din dosarul de fond, din conținutul căruia reiese că societatea își recunoaște o parte din vină. Apreciază că prin răspunsul comunicat prin intermediul executorului judecătoresc la data de 2 aprilie 2004 s-a întrerupt cursul prescripției. De asemenea, mai arată că potrivit înscrisului depus la fila 17 în dosarul de fond, intimata recunoaște că este vinovată și dispune întocmirea statului de plată pentru luna iulie, prin care calculează drepturile privind concediul legal de odihnă, acestea fiind achitate conform mandatului poștal nr. 126 din 29 iulie 2006. apreciază că și prin emiterea acestui document a fost întrerupt cursul prescripției. Având în vedere că acțiunea formulată la instanța de fond a fost depusă la dota de 30 iunie 2006 și față de înscrisurile emise de intimată care au întrerupt cursul prescripției, apreciază că cererea a fost formulată în termenul legal, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei nr. 8/CM din 12 ianuarie 2009 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale. Totodată, depune concluzii scrise.
Apărătorul intimatei, având cuvântul, în principal, solicită respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă întrucât motivele invocate nu reprezintă erori materiale conform art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, nu s-au strecurat greșeli de calcul sau alte greșeli materiale, instanța soluționând cauza în temeiul excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, apreciază că în mod legal instanța a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului la acțiune conform actelor depuse la dosar, reținând în mod corect momentul executării fiecărei prestații consecutive. Referitor la înscrisurile invocate de către contestator care ar fi întrerupt cursul prescripției, învederează că acestea nu au relevanță întrucât nu vizează drepturile salariale solicitate în prezenta cauză, astfel încât acestea să poată conduce la întreruperea cursului prescripției. Referitor la probele administrate în cauză, învederează că în considerentele hotărârii instanța a arătat motivele pentru care a reținut doar o parte din ele la pronunțarea hotărârii. Având în vedere că acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, solicită respingerea contestației în anulare și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL CONSTANȚA, contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimata SC SRL C, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 8/CM din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că instanța de recurs în mod nejustificat și nelegal a menținut excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata drepturilor salariale și a orelor suplimentare motivând faptul că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 30 iunie 2006.
Atât instanța de fond, cât și instanța de recurs, au înlăturat în mod nejustificat și nelegal proba cu înscrisuri.
Pârâta are obligația conform planului de măsuri (fila 25) anexa nr. 3 la procesul-verbal nr. 37967 din 12 iunie 2006 emis de către inspectorul de muncă economist din cadrul C să încheie contractul individual de muncă pentru, cât și plata concediului de odihnă aferent perioadei 1 martie - 1 iulie 2003, termenul de realizare fiind 25 iunie 2006.
De asemenea, conform notei-răspuns nr. 637 din 15 iunie 2006 (fila 90) emisă de către C în mod cert reiese că în urma încheierii controlului, în baza statelor de plată verificate, s-au dispus măsuri pentru refacerea contractului individual de muncă începând cu data de 1 martie 2006.
Din adresa nr. 6691 din 4 mai 2007 (fila 29) emisă de către reiese indubitabil faptul că "în evidența noastră nu se află decizia (233 din 1 iulie 2007 - fila 26 - este un înscris fals) de încetare a contractului individual de muncă înregistrată sub nr. 6380 din 15 mai 2003 încheiat între SC SRL pe durata determinată de la 1 mai - 11 noiembrie 2003".
Având în vedere că societatea nu a înregistrat niciun act de încetare sau de prelungire a contractului individual de muncă "activitatea dumneavoastră la această societate a încetat de drept la expirarea contractului individual de muncă conform art. 55 lit. a coroborat cu art. 56 din Codul muncii, respectiv la data de 1
noiembrie 2003" astfel ca drept dovadă Caî nregistrat vechimea în carnetul de muncă până la data de 1 noiembrie 2003 (fila 90).
Instanța de recurs, în motivarea deciziei, a reținut în mod greșit și nelegal că datele de scadență ale fiecărei plăți lunare se face la datele de 15, respectiv 30 ale fiecărei luni și ca fiind plăți succesive drepturilor salariale, ori aceste date nu sunt valabile deoarece instanța a luat în calcul un înscris (fila 19) ca fiind un contract individual de muncă, care nu este datat, nu are număr de înregistrare, nu este încheiat între părți, nu este semnat de nicio persoană și nici ștampilat, deci, acest înscris depus de pârâtă este nul.
Din statele de plată (filele 33, 35, 37) depuse de către pârâtă, indubitabil reiese faptul că aceste state (aprilie, mai, iunie) nu sunt semnate de către contestator; de asemenea pentru lunile iulie, august, septembrie, octombrie, pârâta nu a depus niciun fel de stat de plată, astfel că în mod cert rezultă că pârâta nu i-a acordat drepturile salariale pentru perioada 1 martie - 1 noiembrie 2003.
Instanța de recurs în mod nejustificat și nelegal arată în motivarea deciziei cu privire la pretențiile contestatorului, pentru folosirea autoutilitarei sale de și pentru societatea pârâtă, motivând lipsa unei convenții prealabile între părți, între care să se stipuleze că s-a pus la dispoziția societății acest bun.
Atât instanța de fond cât și instanța de recurs în mod nejustificat și nelegal au îndepărtat proba cu martori:
- Declarația martorului (fila 84) din care indubitabil reiese că în perioada octombrie - decembrie a lucrat ca șofer pe mașina ce aparținea reclamantului; mai reiese din declarația martorului că "din spusele reclamantului am înțeles ca patronii să-i plătească pe zi suma de 1 milion și câteva sute lei pentru folosința mașinii".
- Declarația martorului (fila 158): "am constatat personal că în intervalul octombrie - decembrie, reclamantul s-a folosit de autoturismul proprietate personală tip ".
În baza probelor administrate în dosarul cauzei, solicită ca instanța de revizuire să oblige pârâta la plata sumei de 4.400 lei reprezentând contravaloarea folosinței mașinii, proprietatea contestatorului, pentru societatea pârâtă.
Atât instanța de fond cât și instanța de recurs în mod nejustificat și nelegal au îndepărtat proba cu martorii în ceea ce privește drepturile cuvenite în sumă de 1.557 lei din procentul de 1,5% din valoarea mărfurilor vândute.
Din declarația martorului (fila 84) indubitabil reiese faptul că "știu despre reclamant că mai primea pe lângă salariu un procent din marfa vândută, practic nu știu dacă a primit efectiv acest procent, dar trebuia să-l primească, aspect pe care îl cunosc de la colegi, agenții de vânzare".
Din declarația martorului (fila 158) indubitabil reiese că "în ceea ce privește pe agenții de vânzări, însă nu am auzit că ar fi avut și un procent în funcție de vânzări".
Din declarația martorului (fila 83) reiese în mod indubitabil că pârâta trebuie să plătească și un procent (bonus) în funcție de realizarea planului de vânzări. În contractele individuale de muncă nu era prevăzut acest procent (bonus) el fiind plătit în baza promisiunii verbale de la începutul lunii.
Pârâta nu a făcut dovada în niciun fel că a făcut plata sumei de 1.558 lei ce i se cuveneau contestatorului din procentul de 1,5% din valoarea mărfurilor vândute. Deși s-a probat cu declarațiile date de către cei trei martori, instanța de recurs în mod nefondat și nelegal menține capătul de cerere respins de către instanța de fond ca fiind neprobat.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata sumei de 900 lei reprezentând contravaloarea a 576 ore de muncă suplimentar lucrate, care s-a menținut de către instanța de recurs ca fiind respins, contestatorul arată că și instanța de fond a reținut în mod nefondat că orele suplimentare au fost plătite conform statelor de plată (filele 33, 35, 37).
Din statele de plată depuse la dosarul cauzei indubitabil reiese că nu au fost semnate de contestator și, în concluzie, pârâta nu a efectuat plata sumei de 900 lei, contravaloarea orelor lucrate suplimentar.
Acest capăt de cerere a fost probat cu declarațiile martorilor (filele 83, 84, 158) din care în mod cert reiese că lucra în zilele de sâmbăta.
Întrucât contestatorul nu a indiciat temeiul juridic al contestației în anulare, la termenul de judecată din data de 2 iunie 2009 Curtea i-a pus în vedere acestuia să satisfacă această cerință iar contestatorul a precizat că își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
Analizând contestația în anulare din prisma motivelor invocate, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile pot obține retractarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege.
În consecință, contestația în anulare specială poate fi exercitată numai în prezența unuia din motivele expres prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă.
Primul motiv de contestație în anulare vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
Legea are în vedere numai acele greșeli formale care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului, cum ar fi respingerea greșită ca tardiv a recursului, anularea greșită a recursului ca nemotivat sau făcut de un mandatar fără calitate.
Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Prin cererea formulată contestatorul reiterează practic aceleași motive de recurs sau își exprimă nemulțumirea cu privire la modul de soluționare a acestora.
Dispozițiile legale prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă au un câmp limitat de aplicațiune, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile
în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs la recurs.
Al doilea motiv de contestație în anulare specială se referă la situația în care instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestatorul, deși a indicat ca temei juridic al contestației dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, deci ambele motive ale contestației în anulare specială, acesta nu a arătat care sunt motivele de recurs care nu au fost analizate de către instanța de recurs.
Analizându-se considerentele deciziei civile nr. 8/CM din 12 ianuarie 2009, Curtea constată că s-a răspuns la toate motivele de recurs invocate, astfel că și sub acest aspect contestația în anulare apare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în C, str. prof. nr. 1, -. 4, etaj 1,. 5, județul C, împotriva deciziei civile nr. 8/CM din 12 ianuarie 2009 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimataSC SRL, cu sediul în C,-, județul C și în,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red. jud. -/2.07.2009
gref. -
2 ex./3.07.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol