Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3157/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1786/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3157R
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comsa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții, -, -, împotriva sentinței civile nr.574 din 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect-drepturi bănești spor de confidențialitate 15%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI au depus prin serviciul registratură întâmpinări.
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare și pe excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, invocată de acesta prin întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.574/19.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins acțiunea principală formulată de reclamanții, -, -, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ministerul Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții califică dreptul pretins ca un drept salarial.
ÎN baza art.155 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Conform art.157 al.2 din Codul muncii "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat. se stabilește prin lege."
Sporul de confidențialitate se supune pe lângă reglementările de mai sus și prevederilor art.26 și următoarele din Codul muncii.
Orice clauză în cadrul contractului individual de muncă se negociază în condițiile art.20 al.1 din Codul muncii; în situația de față în contractul individual de muncă al reclamanților nu există clauze de confidențialitate, ceea ce statuează art.78 din Legea nr. 567/2004 privește secretul profesional așa cum este el definit de art.196 Cod penal și nu secretul de stat care privește personalul din instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Obligația păstrării secretului de stat este o obligație constituțională a oricărui cetățean.
Acordarea sporului de până la 15% personalului din apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională și celelalte categorii prevăzute prin legi speciale își are o justificare legitimă, acest personal prin natura serviciului contribuie efectiv la păstrarea, apărarea acestor secrete și prevenirea, descoperirea și sancționarea celor ce încalcă aceste obligații fundamentale; în situația în care munca nu se desfășoară în baza unui contract individual de muncă clauza de confidențialitate prevăzută de art.26 din Codul muncii este și trebuia prevăzută în actul normative de salarizare a acelui personal în condițiile art. 157 al.2 din Codul muncii.
Faptul că anumite categorii profesionale diferite primesc sau nu sporul de confidențialitate nu constituie discriminare în condițiile nr.137/2000 întrucât nu ne aflăm în situații comparabile fiecare din categoriile profesionale în discuție având atribuțiuni diferite în ceea ce privește secretul de stat.
Existența certificatului ORNIS nu dă prin el însuși dreptul posesorului la sporul de confidențialitate,acesta se acordă doar celor care prezintă garanțiile moral profesionale și iau cunoștință de asemenea secrete, apărarea lor fiind obligație constituțională.
Chiar dacă art.155 din Codul muncii include în salariu și indemnizații, sporuri, ori alte adaosuri acestea din urmă (indemnizații sporuri, adaosuri) acestea trebuie expres prevăzute de lege mai ales în cazul personalului din instituțiile și autoritățile publice.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal au formulat recurs motivat reclamanții și intervenienții, care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, au criticat sentința ca netemeinică și nelegală
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanții au susținut că obiectul cauzei îl constituie,fiind aplicabile disp. art.295 alin.2 din Codul muncii.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art.1 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează materia prescripției, urmează să constatați că aceasta este neîntemeiată având în vedere că plata drepturilor salariale ale lunii iunie se achită în luna.
Pe fondul cauzei, reclamanții și intervenienții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art. 1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În speța dedusă judecății, vă rugăm să apreciați că reclamanții își desfășoară ori și-au desfășurat activitatea în instituții care gestionează informații clasificate, conform Legii nr. 182/2002.
Mai mult, obligația de confidențialitate a magistraților este instituită de art.15 alin.2 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr.328/24.08.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii.
De asemenea, conform dispozițiilor art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor constituie abateri disciplinare "nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter".
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța trebuie să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiale.
Conform Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
In speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantelor la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare),acestora fiindu-leimpusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004, raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minori lor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare, însă în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, salariul.
Astfel, conform art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2000, art.30 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate, au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții sunt părți ai unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toți prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
într-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora,o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere"), reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ), corelativă îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională, (de muncă), de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept instituind totodată și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariul pentru muncă prestată.
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
În concluzie, reclamanții se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă), cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt o parte a unui raport de muncă și îndeplinesc în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
De remarcat însă, că, reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații, în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunosc și sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ), și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce reclamanții sunt într- situație identică (și nu doar comparabilă cu restul personalului din unitățile bugetare, sub aspectul prestării unei munci cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul, personalului, rezultă că, reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei care muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Pentru aprecierea existenței discriminării relevanță are doar criteriul justificativ al sporului de confidențialitate, și anume existența obligației de confidențialitate iar nu criteriul categoriei socio-profesionale.
simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor, a asistenților judiciari și a procurorilor), nu constituie o justificare, obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) deoarece nu categoria socio-profesională este resortul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Singurele elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condiții de muncă, această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În consecință, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică ce fundamentează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1, art.6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. 1 din nr.OG 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantelor, rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această convenție; Carta social europeană, art.5, pct.6, pct.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit. c, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (, art.20, art.l6 alin.1, art.53 și art.16 alin.1 și 2 din Constituția țării.
Recurenții au mai invocat disp. art.2 alin.1 și 3 din nr.OUG 137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, art.6 alin.2 din Codul muncii, art.19 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța a aplica prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.1 din nr.OUG 123/2003, pentru că numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr.232 din 29 august 2007, vă rugăm să rețineți că aceasta nu are un caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun doar legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii), împrejurare confirmată și de art.27 din nr.OG 137/2000, conform căreia acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, întrucât deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares", deci acestea nu sunt opozabile recurenților și nici instanța care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr.12 la CEDO cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a dispozițiilor art.269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Reclamantele au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere admisibilă, ținând cont și de dispozițiile art. 1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Conform art.40 alin.2 din Codul muncii, urmează ca pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă.
În ceea ce privește Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit art.l9 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară. în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Procurorul General al României se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute reclamanților.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului pârât, Curtea o va respinge ca nefondată, reținând că are calitatea de ordonator principal de credite în privința instituțiilor din subordinea sa conform disp.art 59 alin 2 și 4 ale Legii nr.317/2004.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite, pronunțată în dosarul nr. 27/2008 și obligatorie potrivit dispoz.art.329 al.3 Cod pr.civilă pentru instanță s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrați asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
În cauză, recurenții procurori ai Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție erau prin urmare îndrituiți, potrivit deciziei menționate, de a beneficia de plata sporului de confidențialitate de 15 % din indemnizația de bază brută lunară, aferentă perioadei 01.06.2004, la zi, fiind fondate criticile acestora, referitoare la nelegalitatea sentinței instanței de fond.
Mai mult, în raport de dispozițiile art. 1084 cod civil și art. 161 al.4 din Codul muncii ce reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului, Curtea apreciază că sumele datorate recurenților cu titlu de spor de confidențialitate aferente perioadei 01.06.2004, la zi, se cuvin a fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la momentul plății acestuia.
În raport de dispoz.art. 8 și urm. din Decretul nr. 92/1976, Curtea va obliga pe pârâți, corespunzător fiecărei perioade în care au avut calitatea de angajatori ai recurenților la efectuarea mențiunilor în cărțile de muncă ale acestora în privința drepturilor la sporul de confidențialitate neacordat aferent perioadei în discuție, acesta având natura unui drept salarial.
Va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a sporului pe viitor apreciind că decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu prevede acordarea sporului pentru viitor și nu se poate prezuma în cauză refuzul pârâților de a acorda dreptul cuvenit recurenților reclamanți și recurenților intervenienți în viitor.
Va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea față de MEF, reținându-se că acesta nu are calitate de angajator al recurenților reclamanți și recurenților intervenienți.
Curtea, în temeiul art. 60-63 Cod pr.civilă va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să aloce pârâților sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite în raport de prerogativele ce revin chematului în garanție în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistem,atic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâții fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate.
În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.34/2009 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul formulat de recurenții reclamanți și recurenții intervenienți IA, și V, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea și cererea de intervenție formulată de intervenienții recurenți și va obliga pe pârâți la plata către reclamanți a sporului de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația de bază brută aferent perioadei 01.06.2004, la zi, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la momentul plății drepturilor, vor fi obligați pârâții la efectuarea mențiunilor cu privire la dreptul cuvenit în cărțile de muncă ale recurenților reclamanți și recurenților intervenienți, va fi admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și va fi obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele corespunzătoare drepturilor pretinse către pârâți; va fi respinsă cererea de acordare a drepturilor în continuare și acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, privind respingerea acțiunii față de ceilalți intervenienți ce nu au formulat calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii.
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți, -, - și recurenții intervenienți, împotriva sentinței civile nr.574 din 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea și cererea de intervenție formulată de intervenienții recurenți.
Obligă pe pârâți la plata către reclamanți a sporului de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația de bază brută aferent perioadei 01.06.2004, la zi, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la momentul plății drepturilor.
Obligă pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale recurenților reclamanți și recurenților intervenienți.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și va fi obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele corespunzătoare drepturilor pretinse.
Respinge cererea de acordare a drepturilor în continuare și acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții privind respingerea acțiunii față de ceilalți intervenienți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
/2.ex./02.06.2009
Jud, recurs T /
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comsa Carmen Georgiana
