Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.350
Ședința publică din data de 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
: -- -
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de intervenienții, în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, C, C, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P - la sediul Sindicatului Uniunea Județeană Sanitas P și de reclamantul Sindicatul Salariaților Complex, cu sediul ales în B, str.-.-, nr.5, sector 1 - la Cabinet de avocatură, împotriva sentinței civile nr.2536 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în P,--16, județul P, Consiliul Județean P, cu sediul în P, dul -, nr.2 - 4, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 13 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 20 februarie 2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul Sindicatul Salariaților Complex, în numele membrilor săi, a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Consiliul Județean P, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata sporurilor în cuantum de 75% pentru personalul auxiliar sanitar și de 50% pentru personalul administrativ pe perioada 01.01.2007 - 31.01.2008, la plata contravalorii tichetelor de masă pe perioada iunie 2005 - decembrie 2005, la acordarea echipamentelor de lucru pe perioada 2005-2007.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pentru primul capăt de cerere pârâtele erau obligate la acordarea acestor drepturi conform nr.HG281/1993, iar Ministerul Sănătății a dat aviz favorabil în acest sens, iar cu privire la acordarea tichetelor de masă acțiunea este întemeiată pe disp.art.32 alin.7 din
Pârâtul Consiliul Județean Paf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât există doar posibilitatea și nu obligativitatea acordării sporurilor de 75%, respectiv 50%, precizând că tichetele de masă nu erau prevăzute de lege, iar cu privire la echipamentele de lucru s-a arătat că nu s-a făcut dovada că angajații P au achitat din fondurile proprii aceste echipamente de lucru sau de protecție.
Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nelegală și neîntemeiată, motivat de faptul că potrivit buletinului de determinare prin expertizare nr.283/18.07.2007 s-a stabilit doar pentru centrele de îngrijire persoane cu Alzheimer ca având condiții periculoase care conduc la acordarea unui spor de doar 15% din salariul de bază, iar pentru tichetele de masă ordonatorii de credite nu puteau angaja resurse financiare pentru plata ilegală a acestora, după cum este neîntemeiat și ultimul capăt de cerere întrucât nu s-a făcut dovada că angajații P au achitat din fondurile proprii aceste echipamente de lucru sau de protecție.
La data de 08.04.2008 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienții C, C, care au solicitat aceleași drepturi ca și reclamanții.
Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a formulat cerere de chemare în garanție a MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII PUBLICE - AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ P și a INSPECTORATULUI TERITORIAL D E MUNCĂ P, considerând că este necesară chemarea lor în garanție pentru a susține alături de această instituție legalitatea buletinelor de determinare prin expertizare.
Prin sentința civilă nr.2536 din 6 octombrie 2008 Tribunalul Prahova a respins cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII PUBLICE - AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ P și a INSPECTORATULUI TERITORIAL D E MUNCĂ P, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL SALARIAȚILOR COMPLEX, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâții DGASPC și CONSILIUL JUDEȚEAN P- și cu intervenienții în interes propriu, C, C, obligând pârâții să achite reclamanților și intervenienților contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada iunie 2005 - decembrie 2005 conform raportului de expertiză - rectificare, respingând în rest acțiunea.
Prin aceeași sentință pârâții au fost obligați să achite reclamanților și intervenienților câte 50 de lei pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la plata sporurilor în cuantum de 75% pentru personalul sanitar și auxiliar de 50% pentru personalul administrativ/ pe perioada 01.01.2007-31.01.2008, prin adresa nr.1157/13.12.2004, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei face referire la posibilitatea acordării acestor sporuri, dar raportat la prevederile art.13 din nr.OUG115/2004 sporurile respective se aplică unităților sanitare publice din sectorul sanitar.
Este cert că, fiind o structură în subordinea consiliului județean, Complexul este o unitate de asistență socială și nu o unitate sanitară, astfel că cererea privind acordarea sporurilor de 75%, respectiv 50% este neîntemeiată, mai ales că potrivit buletinului de determinare prin expertizare nr.283/18.07.2007 s-a stabilit doar pentru centrele de îngrijire persoane cu Alzheimer ca având condiții periculoase care conduc la acordarea unui spor de doar 15% din salariul de bază.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, tribunalul a reținut că acest drept este recunoscut prin contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr.6611/15.06.2005. Astfel, art.32 alin.7 din prevede că " în vederea obținerii unui randament cât mai ridicat la locul de muncă, angajatorul va asigura în fiecare zi lucrătoare, pentru fiecare salariat prezent, o masă caldă servită în incinta instituției, în cuantumul aprobat prin Hotărâre de guvern pentru tichete de masă
În măsura în care această obligație nu va putea fi îndeplinită în natură, angajatorul odată cu plata salariului, va achita fiecărui salariat pentru fiecare zi lucrată în cursul lunii anterioare, suma de 65.000 lei, suma netă ".
Față de aceste dispoziții, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată numai în parte, astfel că a obligat pârâții să achite reclamanților și intervenienților contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada iunie 2005 - decembrie 2005 conform raportului de expertiză - rectificare.
A mai apreciat că,deși disp.art.31 alin.2 lit.d din același prevăd dreptul salariaților la echipamentul pentru protecția muncii, cererea reclamanților și a intervenienților este neîntemeiată deoarece nu s-a făcut dovada că angajații P au achitat din fondurile proprii aceste echipamente de lucru sau de protecție.
A fost reținută ca neîntemeiată și respinsă cererea de chemare în garanție, având în vedere că prin definiție chemarea în garanție este justificată de faptul că în eventualitatea în care pârâtul cade în pretenții se poate îndrepta pentru dezdăunare împotriva chematului în garanție, ori în speță, cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII PUBLICE - AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ P și a INSPECTORATULUI TERITORIAL D E MUNCĂ P, a fost motivată numai pe considerentul că aceste persoane trebuie să confirme legalitatea buletinelor de determinare prin expertizare, situație în care nu se dovedește calitatea lor de părți chemate în garanție.
În baza art.274 pr.civ. față de faptul că pretențiile reclamanților și ale intervenienților au fost admise numai în parte, instanța va obliga pârâții să achite reclamanților și intervenienților câte 50 de lei pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantul Sindicatul Salariaților Complex și intervenienții în interes propriu.
Recurentul-reclamant Sindicatul Salariaților Complex a solicitat admiterea căii de atac și casarea sentinței recurate,cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu înscrisuri în dovedirea împrejurării că membrii de sindicat își desfășoară activitatea în cadrul Complexului,instituție care este o unitate sanitară,indiferent în subordinea cui s-ar afla,dar și a faptului că angajații DGASPC și-au cumpărat echipamentele din fonduri personale.
A mai învederat că prin sentința nr. 428/14.03.2008 s-a dispus acordarea acelorași sporuri salariale către membrii de sindicat pentru perioada 1 iunie 2005-la zi,ori,de atunci și până în prezent complexul desfășoară aceeași activitate.
Recurenții-intervenienți au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii și capetelor de cerere privind obligarea intimaților la plata sporurilor de 75% pentru personalul auxiliar sanitar și 50% pentru personalul administrativ pentru perioada 01.01.2007-31.01.2008,precum și a aceluia privind obligarea acestora la acordarea echipamentului de lucru pentru perioada 2005-2007.
Au susținut că sentința primei instanțe e nelegală referitor la acordarea sporului de 75% pentru personalul auxiliar sanitar și 50% pentru personalul administrativ,aceste sporuri fiind prevăzute de HG.281/1993,completată de HG.nr.561/2000și HG nr. 1471/09.09.2004,în baza acestora și Ministerul Sănătății emițând avizele nr.1868/1157/13.12.2004,respectiv OB 14512/17.12.2004 ce prevedeau posibilitatea acordării unui spor de până la 75% din salariul de bază personalului din centrele de recuperare și reabilitare neuropsihică,din care face parte și Centrul de Recuperare și Reabilitare Aceleași drepturi sunt prevăzute și în Anexa 5 CCM pe ramură la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009,contract semnat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului,Autoritatea Națională pentru Persoanele cu handicap și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România,instituții ierarhice cărora le sunt subordonați intimații.
Mai mult,aceste sporuri au fost acordate în mod continuu,începând cu 01.01.2005 salariaților membri de sindicat din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,sens în care se poate aprecia că operează autoritatea de lucru judecat deoarece în baza unor expertize tehnice de specialitate dispuse în acele cauze,precum și a legislației în vigoare,prin sentințele nr.800/2005,132/2007 și 977/2007 pronunțate de Tribunalul Prahova au fost admise cereri având același obiect iar condițiile de muncă nu s-au schimbat.
Au mai susținut că buletinul de determinare prin expertizare invocat de intimați nu reprezintă un raport de expertiză care să fi fost supus discuției părților și este emis de o unitate aparținând aceleiași structuri cu intimata DGASPC
Un alt motiv de recurs susținut de recurenții-intervenienți în interes propriu se referă la nelegalitatea hotărârii instanței de fond asupra capătului de cerere privind obligarea la acordarea echipamentului de lucru pe perioada 2005-2007 drept reglementat de art.22 alin.1 din CCM pe grup de unități de asistență socială,potrivit căruia echipamentele de protecție și materialele igienico-sanitare sunt asigurate obligatoriu de angajator.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare,solicitând respingerea recursului ca nefondat,învederând în esență că centrele de recuperare și reabilitare sunt unități de asistență socială și nu unități sanitare.Totodată,conform buletinelor de determinare prin expertizare nr. 283/18.07.2007 și nr. 12/02.07.2008,în urma expertizării condițiilor de muncă din unitățile din subordinea instituției s-a stabilit doar pentru centrele de îngrijire și asistență,de recuperare și reabiliatre,din centrele de integrare și din centrul de îngrijire pentru persoane cu Alzheimer,centre cu beneficiari adulți,încadrarea în acest condiții ca fiind periculoase,ceea ce conduce la acordarea unui spor de doar până la 15% din salariul de bază,spor care se acordă deja în cuantumul negociat de 10%,respectiv 7%.
Prin întâmpinare intimatul-pârât Consiliul Județean Par eiterat aceleași apărări,învederând în plus că hotărârile judecătorești invocate de recurenți au fost pronunțate în baza unor probe ce nu existau la momentul soluționării respectivelor litigii, buletinele de determinare și expertizare din care reiese că activitatea la complexul se desfășoară în condiții periculoase și nu deosebit de periculoase fiind obținute ulterior.
Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ.constată că recursurile sunt nefondate din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Complexul eos tructură în subordinea consiliului județean,deci o unitate de asistență socială și nu o unitate sanitară,fiind menționată în Anexa 1 la HG nr. 539/2005 pentru aprobarea instituțiilor de asistență socială și a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de asistență socială, precum și a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale.Din aceste considerente,susținerea recurentului Sindicatul Salariaților Complex în sensul că la prima instanță nu au fost administrate probe în dovedirea acestui aspect apare ca neîntemeiată.
Recurenții au invocat în susținerea pretențiilor acestora privind plata sporului de 75% din salariul de bază pentru personalul auxiliar sanitar și de 50% pentru personalul administrativ contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009,contract ce este aplicabil și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului P,unitate enumerată în cuprinsul acestuia,precum și HG nr. 281/2003.
Acest contract colectiv de muncă aplicabil pentru perioada în discuție prevede acordarea acestor sporuri categoriilor de personal expres arătate,dacă se constată că acestea lucrează în condiții deosebit de periculoase prinbuletine de determinare și expertizare a locurilor de muncă,eliberate de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică,cu avizul inspectoratului TERITORIAL D E muncă. Or,pentru perioada 2007-2008 au fost emise buletinele de determinare prin expertizare nr. 283/18.07.2007 și nr. 12.02.07.2008 de către Autoritatea de Sănătate Publică P,cu avizul ITM P,buletine din care reiese că personalul de specialitate medico-sanitar și personalul auxilar sanitar din centrele de îngrijire și asistență,de recuperare și reabilitare,din centrele de integrare și din centrul de îngrijire pentru persoane cu Alzheimer care asigură asistența medicală,îngrijire și supraveghere permanentă,recuperare și reabilitare pentru persoane cu handicap neuropsihic,neuromotor și mental,personal expus riscului de contaminare cu agenți patogeni,riscului de agresiune fizică și psihică,stresului fizic și psihic permanent cu risc de afectare a sistemului nervos central,a aparatului respirator,cardiovascular și digestiv,a sistemului tegumentar,etc.lucrează încondiții periculoase,fiind justificată acordarea unui spor de până la 15%,respectiv 7% din salariul de bază,conform dispozițiilor susmenționate:or,recurenții beneficiază deja de aceste sporuri.
Din acest motiv cererea privind acordarea sporurilor de 75%, respectiv 50% a fost apreciată în mod corect de prima instanță ca neîntemeiată.
Totodată,raportat la împrejurarea că nici în prima instanță,dar nici în recurs recurenții nu au făcut dovada că angajații P au achitat din fondurile proprii aceste echipamente de lucru sau de protecție,apare ca fiind temeinică și legală și soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea la acordarea echipamentelor de lucru pentru perioada 2005-2007.
Din considerentele susmenționate,în baza art.312 proc.civ.Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva sentinței nr. 2536/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții, în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, C, C, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P - la sediul Sindicatului Uniunea Județeană Sanitas P și de reclamantul Sindicatul Salariaților Complex, cu sediul ales în B, str.-.-, nr.5, sector 1 - la Cabinet de avocatură, împotriva sentinței civile nr.2536 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în P,--16, județul P, Consiliul Județean P, cu sediul în P, dul -, nr.2 - 4, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
- - --- - -- -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex/20.03.2009
/
.fond nr-
Jud.fond
-
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera