Pretentii civile. Speta. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.351
Ședința publică din data de 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
: -- -
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.1866 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - TRANS SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea P, -.2 B,.1,.1, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 20 februarie 2009, dând următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta - TRANS SRL a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de 2000 euro, la cursul zilei, în lei, la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul societății cu contract de muncă, în calitate de conducător auto, iar la 17.03.2008 pârâtul a plecat în cursă pe ruta România-Ungaria-Slovenia-Italia și la orele 19,30 acesta a fost oprit de organele de control pe teritoriul statului ungar fiind sancționat contravențional pentru încălcarea timpului de odihnă și a timpului de mers, amenda aplicată fiind echivalentul a 2000 euro, sumă pe care a achitat-o societatea reclamantă.
A mai arătat reclamanta că, fiind culpa pârâtului, acesta trebuie să plătească și amenda contravențională solicitându-se pentru aceste motive admiterea acțiunii, fiind invocate disp.art.270 din Codul Muncii.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând că reclamanta nu și-a respectat obligațiile prevăzute de art.18 din Codul Muncii, pârâtul nefiind informat inclusiv în legătură cu reglementările principale din legislația țărilor pe care acesta urma să le tranziteze.
De asemenea, s-a susținut de către pârât că el este cel care a achitat amenda contravențională în echivalentul a 2000 euro, fiind susținerea reclamantei potrivit căreia aceasta ar fi achitat amenda.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului luat la cererea reclamantei și depozițiilor martorilor audiați în cauză la solicitarea ambelor părți, prin sentința civilă nr.1866 din 13.11.2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2000 euro la cursul zilei, în lei, la data plății, reprezentând contravaloarea amenzii aplicate pârâtului în data de 07.03.2008 în vama Nădlag - Ungaria. De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, rezultă că aceasta a emis cu ocazia plecării pârâtului în străinătate, la data de 06.03.2008, sumele de 1500 lei, 500 euro, iar la data de 07.03.2008 suma de 2000 euro. Pe baza documentor contabile, care emană de la reclamantă pe numele pârâtului, instanța a apreciat că reclamanta a făcut dovada că a preluat din patrimoniul firmei suma de 2000 euro și în completare, a demonstrat cu martori, la ale căror depoziții s-a făcut referire, împrejurările în care aceste sume au ajuns în posesia pârâtului.
S-a mai arătat că fiind un litigiu de muncă, potrivit art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezi în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, iar reclamanta a făcut dovada cu acte că a scos din caseria firmei suma de 2000 euro, aceasta constituind un început de dovadă scrisă, care a fost completată cu proba cu martori.
De asemenea, s-a arătat că pârâtul nu a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că a achitat cu bani personali amenda contravențională aplicată, martorii audiați la propunerea acestuia cunoscând cele declarate în fața instanței de la pârât, iar între martorii propuși de pârât și martorii propuși de reclamantă, instanța a dat eficiență declarațiilor martorilor propuși de reclamantă, care sunt martori direcți, oculari - fiind cel care a preluat banii de la firma reclamantă și i-a predat pârâtului, pe care l-a și identificat în instanță.
Față de aceste aspecte și ținând seama că pârâtul nu a contestat că sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru fapte imputabile acestuia, săvârșite cu vinovăție, instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit a fost admisă acțiunea încălcându-se disp.art. 1191 cod civil ce statuează că dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată și nu se va primi niciodată o dovadă cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.
În legătură cu acest aspect, se susține că instanța de fond a dat eficiență unei dispoziții de plată pretins însușite prin semnătură de către recurentul-pârât valorificând-o potrivit art. 1197 Cod civil ca început de dovadă scrisă, completată ulterior cu declarațiile martorilor, semnătura de pe dispoziția de plată care este din data de 7.03.2008 neaparținându-i pârâtului, ce se afla la acel moment pe teritoriul Ungariei.
Se mai învederează că la prima instanță s-a procedat la verificarea semnăturii recurentului și nu s-a putut stabili vreo legătură cu semnătura de pe dispoziția de plată și în plus, pentru ca un înscris să constituite început de dovadă scrisă, acesta trebuie să emane de la cel căruia i se opune, situație ce nu se regăsește în speță.
De asemenea, se arată că instanța nesocotește și regulile specifice aplicabile probațiunii în materia litigiilor de muncă, dând eficiență unui înscris în privința căruia societatea nu a făcut dovada că poartă semnătura recurentului și registrelor contabile, care nu sunt opozabile recurentului fiind întocmite pro-causa.
Se susține în continuare că nici pe fondul cauzei pretențiile intimatei nu sunt întemeiate întrucât banii din care a fost achitată amenda aparțineau recurentului, la acel moment acesta intenționând să cumpere o mașină pentru fiica sa, susțineri confirmate și de declarațiile martorilor audiați la cererea recurentului.
Referitor la motivarea instanței potrivit căreia recurentul nu a contestat legalitatea aplicării sancțiunii, se susține că un asemenea demers ar fi fost lipsit de finalitate, recurentul întocmind însă, împreună cu ceilalți șoferi români aflați în punctul de frontieră, o notă de constatare în care își manifesta nemulțumirea față de abuzurile lucrătorilor vamali din Ungaria, recurentului fiindu-i luate și actele, acesta neputând părăsi terminalul până la achitarea amenzii, iar orice întârziere era de natură să producă prejudicii mai mari în comparație cu valoarea amenzii.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Intimata reclamantă a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
De necontestat, recurentul a fost sancționat contravențional în data de 7.03.2008 în urma controlului efectuat la acea dată în Ungaria, la punctul de trecere al frontierei Nădlag, cu suma totală de 500.000 forinți, echivalentul a 2000 euro.
Nu poate fi primită apărarea recurentului-pârât potrivit căreia ar fi achitat suma reprezentând amenda contravențională din banii pe care acesta îi avea la el -recurentul pretinzând că avea suma de 6000-7000 euro, bani economisiți în vederea cumpărării unei mașini pentru fiica acestuia- câtă vreme, dacă așa ar fi stat lucrurile, este evident că suma respectivă ar fi putut fi achitată imediat după aplicarea sancțiunii și nu abia în data de 10.03.2008, după cum s-a întâmplat în realitate.
În plus, așa cum corect a reținut și prima instanță, martorii audiați la propunerea pârâtului la instanța de fond au cunoscut cele declarate de la pârât, concluzionându-se justificat că pârâtul nu a făcut dovada susținerii potrivit căreia ar fi achitat cu banii personali amenda contravențională aplicată.
Însuși recurentul a arătat, de altfel, că orice întârziere era de natură să producă prejudicii semnificativ mai mari în comparație cu valoarea amenzii, astfel încât dacă amenda ar fi fost achitată din banii recurentului, acest lucru ar fi putut fi făcut imediat sancționării sale.
Cert este și faptul că în condițiile în care recurentul nu a contestat legalitatea aplicării sancțiunilor contravenționale, amenzile aplicate acestuia, din vina sa exclusivă, au rămas definitive și nu cădea în sarcina societății intimate să plătească aceste amenzi.
Intimata-reclamantă a făcut dovada cu documentele contabile ale firmei că suma de 2000 de euro a fost preluată din patrimoniul firmei în scopul atribuirii acesteia către recurentul-pârât, iar în contextul specific din speța dedusă judecății, a probat cu martori, în completare, și circumstanțele în care suma de 2000 de euro a putut să ajungă, în timp util, la pârât, pentru fi achitată amenda.
Astfel, martora audiată la cererea reclamantei a arătat că a fost sunată de către pârât, care i-a spus că nu poate pleca din vama maghiară întrucât a fost amendat cu suma de 2000 euro ( martora fiind cea prin intermediul căreia se făcea comanda de transport și răspunzând de ajungerea mărfii la destinație în termenul contractual).
Aceeași martoră a arătat că reprezentantul societății reclamante a întrebat-o în legătură cu modalitatea de trimitere a banilor cât mai repede și întrucât erau zile de sâmbătă și duminică, iar banii nu puteau fi transmiși foarte urgent prin serviciile de poștă, martora a apelat la alte firme contactând în final o firmă din localitatea P, al cărei șofer pleca spre frontieră și care s-a întâlnit cu reprezentantul firmei reclamante pentru a primi cei 2000 de euro în vederea înmânării acestora la frontieră către șoferul.
În cauză a fost audiat la solicitarea intimatei-reclamante și șoferul care a înmânat suma de 2000 de euro recurentului-pârât, și anume, salariat al unei firme din localitatea P, declarația acestuia coroborându-sa cu depoziția martorei.
Astfel, martorul a arătat că în primăvara anului 2008 fost contactat telefonic de martora, relatând cu privire la conținutul discuției avute cu aceasta, în urma căreia s-a întâlnit în localitatea G cu reprezentantul unei firme, care i-a dat suma de 2000 de euro, pe care martorul i-a înmânat în vama Nădlag recurentului -pârât într-o zi de luni dimineața, recurentul numărând banii atunci când i-a primit.
Se poate reține, în contextul dat, mai sus arătat, existența unei imposibilități materiale de preconstituire a unui înscris, ca situație de excepție de la regula instituită de art. 1191 Cod civil la care a făcut trimitere recurentul, iar în raport de considerentele ce preced, soluția primei instanțe, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei, apare ca fiind corectă, reclamanta făcând dovada susținerilor din acțiune, conform art. 287 din Codul Muncii.
Așa fiind, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurent în motivarea recursului.
În temeiul disp.art.274 Cod pr.civilă, recurentul va fi obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorariu avocat suportat de intimată în recurs potrivit chitanței doveditoare din data de 13.02.2009 depusă la dosar (fila 22).
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.1866 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - TRANS SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea P, -.2 B,.1,.1, județul
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
- - --- - -- -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex./20.03.2009
/FA
Trib.D nr-
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Dan Andrei Enescu Vera
