Pretentii civile. Speta. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 371
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 2759 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți prin Cabinet Avocatură, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din 24.02.2009, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și obligarea recurentei la sumele de bani comunicate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.2759 din 31.10.2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanții, și au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumelor reprezentând drepturi salariale constând în prime de Paști și de C 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de salariați ai unității pârâte și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C câte o primă constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate au fost incluse în salariul de bază și prin urmare nu se mai poate solicita un drept salarial care a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru primele de Paști 2004 -2005 și C 2004, respins ca neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului la acțiune pentru Primele de Paști 2006 și C 2005 - 2006 și a admis în parte acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de câte 3134 lei către fiecare reclamant, reprezentând prime Paști 2006 și C 2005 - 2006 sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă a acesteia, cu câte 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei în perioada menționată în acțiune, perioadă în care potrivit art.168 din avea dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct. S-a constatat, însă, prescripția dreptului la acțiune pentru primele de Paști 2004 -2005 și C 2004 întrucât pentru aceste prime s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a constatat prescrisă acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că nu s-a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect nu a constatat intervenită prescripția, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților, nici aici criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost acordat așa cum a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile, motiv pentru care în temeiul art. 304, 3041și 312 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 2759 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți prin Cabinet Avocatură, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red. /SȘ
2 ex./18.03.2009
. fond - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina