Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 382/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 382
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții I în nume propriu și în numele unităților școlare:- COLEGIUL NAȚIONAL I, COLEGIUL I, COLEGIUL NAȚIONAL I, COLEGIUL ECONOMIC ADMINISTRATIV I, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTA I, COLEGIUL TEHNIC I, COLEGIUL TEHNIC G I, COLEGIUL I, COLEGIUL TEHNIC DE ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII I, LICEUL I, LICEUL CU PROGRAM SPORTIV I, LICEUL DE INFORMATICĂ I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL TEORETIC I, recurent LICEUL TEORETIC I, LICEUL I ȘI LICEUL AL. I și de CONSILIUL LOCAL AL MUN. I împotriva sentinței civile nr. 355 din 5 03 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind:- UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentul I și consilier jr. pentru intimata. Lipsă reprezentantul intimatului Ministerul Educației Cercetării și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței întampinare.
Părțile prezente precizează că au luat cunoștință de întampinare, nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvantul părților.
Consilier jr. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În ce privește recursul Consiliului local I, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
Consilier jr. solicită respingerea recursurilor, depune concluzii scrise însoțite de decizia nr.261/2008 a CA I reprezentînd practică judiciară.
Instanța rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 355 din 5 martie 2008 Tribunalul Iași respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului I
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I, cu sediul în I,-, jud. I în numele membrilor de sindicat, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și
Admite acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I, cu sediul în I,-, jud. I în numele membrilor de sindicat, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean I, cu sediul în I, str. - nr. 26, COLEGIUL NAȚIONAL I, CONSILIUL LOCAL AL MUN. I, COLEGIUL I, COLEGIUL NAȚIONAL I, COLEGIUL ECONOMIC ADMINISTRATIV I, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTA I, COLEGIUL TEHNIC I, COLEGIUL TEHNIC G I, COLEGIUL I, COLEGIUL TEHNIC DE ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII I, LICEUL I, LICEUL CU PROGRAM SPORTIV I, LICEUL DE INFORMATICĂ I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL I, LICEUL AL.
Obligă pârâții Inspectoratul Școlar Județean I, COLEGIUL NAȚIONAL I, COLEGIUL I, COLEGIUL NAȚIONAL I, COLEGIUL ECONOMIC ADMINISTRATIV I, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTA I, COLEGIUL TEHNIC I, COLEGIUL TEHNIC G I, COLEGIUL I, COLEGIUL TEHNIC DE ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII I, LICEUL I, LICEUL CU PROGRAM SPORTIV I, LICEUL DE INFORMATICĂ I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL I, LICEUL AL. I să aplice dispozițiile Legii nr.220/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2007.
Obligă pârâții COLEGIUL NAȚIONAL I, CONSILIUL LOCAL AL MUN. I, COLEGIUL I, COLEGIUL NAȚIONAL I, COLEGIUL ECONOMIC ADMINISTRATIV I, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTA I, COLEGIUL TEHNIC I, COLEGIUL TEHNIC G I, COLEGIUL I, COLEGIUL TEHNIC DE ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII I, LICEUL I, LICEUL CU PROGRAM SPORTIV I, LICEUL DE INFORMATICĂ I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL TEORETIC I, LICEUL I, LICEUL AL. I să plătească salariaților unităților școlare, membri ai sindicatului reclamant, drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007 pentru perioada ianuarie 2007 - iunie 2007 cu aplicarea indicelui de inflație.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că:
Raportat dispozițiilor nr.HG 366/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și T, excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată, pârâtul având ca atribuție elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și economico - financiar în care se realizează politicile în domeniu.
În Monitorul Oficial din 2 februarie 2007 fost publicată Ordonanța nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.l28/1997 privind Statutul personalului didactic. Această ordonanță prevede că în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare.
Acest coeficient se majorează în trei etape: - 1 ianuarie - 31 martie 2007; 1 aprilie - 30 septembrie 2007; 1 octombrie - 31 decembrie 2007.
Legea nr. 220 din 4 iulie 207 aprobă Ordonanța Guvernului nr. 11/2007 și modifică anexele nr.1.1, 1.2, 2, 3, 4 și 5 privind coeficienții de multiplicare, etapele rămânând aceleași: 1 ianuarie - 31 martie 2007, 1 aprilie - 30 septembrie 2007, 1 octombrie -31 decembrie 2007.
În speță se reține că unitățile de învățământ nu au aplicat dispozițiile Legii nr. 220/2007 care prevăd modificări ale coeficienților de multiplicare pentru perioada 1 ianuarie - 4 iulie 2007, motivat de faptul că legea nu retroactivează.
Raportat la dispozițiile art. 16 pct. 2 din Constituție, acțiunea formulată de reclamantă în numele membrilor de sindicat privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007 este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul Școlar al Județului I, în nume propriu și în numele unităților școlare cu personalitate juridică și Consiliul Local al Municipiului I considerând-o nelegală și netemeinică.
1.Inspectoratul Școlar al Județuluiarată în motivarea recursului său că Legea 220/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României la 17 iulie 2007, iar termenul de 3 zile calendaristice prevăzut de art. 78 din Constituție s-a împlinit la data de 19.07.2007, orele 24, motiv pentru care legea a intrat în vigoare la data de 20 iulie 2007.
Este adevărat că prin Legea 220/2007 s-a aprobat OUG11/2007 și s-au modificat coeficienții de multiplicare și din perioada anterioară publicării legii, respectiv 01.01.2007. Chiar dacă legiuitorul a modificat coeficienții de multiplicare cu data de 01.01.2007, legea nu poate fi aplicată cu data de 01.01.2007 deoarece, atât Constituția României, cât și Codul civil și Legea 24/2000 consacră, în mod imperativ, principiul potrivit căruia legea se aplică numai pentru viitor și nu poate fi aplicată și pentru trecut.
Mai invocă faptul că Inspectoratul Școlar I nu are calitate procesual-pasivă deoarece, conform prevederilor Legii 84/1995 și ale Legii 128/1997, modificate și completate, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post a personalului se face de către directorul unității de învățământ și personalul didactic nu are raporturi de muncă cu Inspectoratul Școlar.
2.Consiliul Local al Municipiuluiinvocă lipsa calității procesual pasive argumentând că legea nu-i permite să dispună de sumele din bugetul local. Nu are calitatea de ordonator de credite așa cum rezultă din art. 21 al Legii 273/2006, ordonator fiind Primarul Municipiului Solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art. 7 al. 3 și art. 167 din Legea 84/1995. Astfel finanțarea cheltuielilor de personal se face exclusiv de la bugetul de stat, iar pe baza situațiilor transmise lunar de către sunt virate fondurile către unitățile școlare.
Intimatul Ministerul Educației Cercetării și T formulează întâmpinare prin care solicită menținerea sentinței, că în raport de dispozițiile art. 25 din Legea 128/1997 nu are calitate procesual pasivă.
Prin Legea 220/2007 a fost aprobată cu modificări OG11/2007. Aceste modificări nu vizează valoarea coeficientului de multiplicare 1,00 pentru etapele ianuarie - decembrie.
Singurul aspect modificat sunt coeficienții de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ, funcție didactică. Această lege a intrat în vigoare, conform Constituției, la 3 zile de la publicare, respectiv la 17 iulie 2007, deoarece nu prevede o dată ulterioară în textul ei și nu se înscrie în condițiile pentru retroactivitatea sa.
Prin urmare, în raport de principiul efectului imediat al legii noi prevederile acesteia se aplică de la data intrării în vigoare și nu de la data de 1 ianuarie 2007.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs și excepțiile invocate, apărările intimatei și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
În ceea ce priveșteexcepția lipsei calității procesual-pasive a Inspectoratului Școlar al JudețuluiCurtea reține că este întemeiată și va fi admisă.
Conform art. 11 al. 5 din Legea 128/1997 coroborat cu art. 7 al. 8 din Legea 84/1995 și art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar calitate de angajator și, prin urmare, de obligat la plata drepturilor salariale o are doar unitatea de învățământ cu personalitate juridică.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I,în nume propriuva fi admis, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă combinat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Sentința pronunțată de Tribunalul Iași va fi modificată în parte în sensul că va fi respinsă cererea reclamantei de obligare a Inspectoratului Școlar al Județului I la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele care li s-ar fi cuvenit prin aplicarea Legii 220/2007 pentru perioada ianuarie 2007 - 27 septembrie 2007, cu aplicarea indicelui de inflație.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului I Curtea reține că este nefondată, recursul acestuia urmând a fi respins în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art.13 din OUG32/2001 coroborate cu disp art. 16 din HG2192/2004 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrative pe a căror rază își desfășoară activitatea.
În ceea ce privește recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I, prin reprezentant legal,în numele școlilor pârâte, Curtea reține următoarele:
Prin adoptarea Ordonanței nr. 11/2007 sunt stabilite creșterile salariale pentru anul 2007 pentru personalul didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii 128/1997, privind Statutul personalului didactic. Actul normativ prevede valoarea coeficientului de multiplicare pentru cele trei etape de creșteri salariale din cursul anului 2007 precum și coeficienții de multiplicare detaliați pe grade didactic, vechime în învățământ și funcție didactică.
Potrivit art. 9 prevederile ordonanței se aplică începând cu drepturile salariale aferente luniiianuarie 2007.
Ordonanța nr. 11/2007 a fost aprobată prin Legea 220/4 iulie 2007. Prin legea de aprobare s-au adus modificări coeficienților de multiplicare.
Problema litigioasă este dacă coeficienții de multiplicare, astfel cum au fost modificați prin Legea 220/2007, se aplică de la 1 ianuarie 2007, fără să se aducă atingere principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 2 al. 2 și art. 15 din Constituția României.
Curtea constată că dispozițiile modificatoare ale coeficienților de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică din Legea de aprobare nr. 220/2007 se încorporează în actul de bază, OG11/2007, identificându-se cu acesta, de la data intrării lor în vigoare, respectiv1 ianuarie 2007,conform art. 9 din ordonanță.
Articolul 9 privind termenul de la care se operează creșterile salariale nu a suferit modificări.
Prin consecință, raportat la dispozițiile art. 11 al. 2 din Legea 24/2000 Ordonanța nr. 11/2007 astfel cum a fost modificată trebuie aplicată la data stabilită în cuprinsul său, prin art. 9, și nu de la data de 17 iulie 2007, cum susțin recurenții.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I în numele unităților școlare și va menține sentința de obligare a acestora la aplicarea și plata drepturilor salariale rezultate din OG11/2007 astfel cum a fost modificată prin Legea 220/2007 pentru intervalul 1 ianuarie 2007 - 27 septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I, în nume propriu, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 355/5.03.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar al Județului
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursurile declarate de Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele unităților școlare, prin reprezentant legal și Consiliul Local al Municipiului I prin reprezentant legal, împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
cu opinie separată
în sensul admiterii
recursului si
în numele unităților
școlare
Red.
Tehnored.
2 ex.
01.07.2008
Tribunalul Iași:
Jud.
Jud.
Opinie separată
Judecător - -
Contrar părerii majoritare, opinăm în sensul admiterii recursului formulat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean I si în numele unităților școlare, împotriva sentinței 355/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Prin OG11/2007 publicata în Monitorul Oficial nr. 85 din 02.02.2007 s-au majorat salariile de bază ale personalului didactic din învățământ prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 astfel: în perioada 1.01. -31.03.2007 valoarea de 221,307 lei, în perioada 1.04. -30.09.2007 valoarea de 225,733 lei și în perioada 1.10.-31.12.2007 valoarea de 259.593 lei.
Conform art. 9 al acestui act normativ, prevederile ordonanței "se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007".
Această ordonanță a fost aprobată prin Legea 220/4.07.2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 478/17.07.2007, însă prin actul normativ superior au intervenit modificări și completări ale anexelor 1.1, 1.2, 2, 3-5, modificări aplicabile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20.07.2007. Conform dispozițiilor art. 15 alin.2 din Constituție legea dispune doar pentru viitor și nu poate fi aplicată retroactiv, cu excepția legii penale/contravenționale mai favorabile.
Este real că prin Legea 220/2007 s-a aprobat OG11/2007 privind creșterile salariale ce se acordă personalului din învățământ pentru întreg anul 2007 și nu s-au modificat etapele de acordare ale acestora, însă s-au modificat coeficienții de multiplicare detaliați, pe funcții, grade didactice și etape de vechime în învățământ.
Ca atare, aceste modificări nu puteau fi aplicate retroactiv cu data de 01.01.2007 ci doar de la intrarea în vigoare a Legii 220/2007.
Conform art. 78 din Constituție, în lipsa unei prevederi exprese, data intrării în vigoare este de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci în speță, 20.07.2007.
În consecință, apreciem că se impunea admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei I privind obligarea pârâților Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean I, Consiliul Local I si scolile din mun.I la plata majorărilor salariale indexate pentru perioada ianuarie -iulie 2007.
Judecător
Red.
Tehnored.
2 ex.
02.07.2008
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina