Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.39
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Cristina Pigui Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții -, și, toți cu domiciliul ales la Primăria, județ D, împotriva sentinței civile nr.1204 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Comuna - prin primar -, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă în nume propriu și ca reprezentant ales al reclamanților și intimata-pârâtă reprezentată de secretar .
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile reprezentanților părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta-reclamantă având cuvântul susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că prin cererea de chemare în judecată au solicitat acordarea sporului de dispozitiv prevăzut de disp.Legii nr.138/1999 de care beneficiază și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. De asemenea, mai arată că după data introducerii acțiunii în cadrul primăriei s-a mai angajat o persoană pe o funcție care o îndreptățește la solicitarea aceluiași spor de dispozitiv, însă aceasta nu a formulat cerere de intervenție pe parcursul judecății. Depune la dosar practică judiciară în materie, filele 15-23.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii și obligarea primăriei la plata sporului de dispozitiv începând cu data de 1.08.2003, actualizat cu indicele de inflație pe toate perioada și în continuare, pe toată perioada cât recurenții vor fi salarizați pe aceste funcții.
Reprezentata intimatei - secretar având cuvântul precizează că lasă la aprecierea instanței asupra incidenței în cauză a prevederilor pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003 lui ale Legii 138/1999.
Curtea
Reclamanții -, și au chemat în judecată pârâta Comuna solicitând obligarea acesteia la plata indemnizației de dispozitiv prev. de Legea 138/1999, în cuantum de 25% din salariul de bază, de la 1.09.2003 și în continuare, actualizarea sumelor și includerea în bugetul pe 2007 sumelor necesare plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii se arată că, potrivit pct.9.2 din Ordinul MAI 496/2003, indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar potrivit art.13 din Legea 138/1999, indemnizația de dispozitiv se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili, din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și salariul de bază.
Prin sentința civilă nr.1204/27.11.2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, potrivit art.13 din Legea 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda și gradații, respectiv din salariul de bază.
A mai reținut tribunalul că actele normative indicate de reclamanți ca temei al acțiunii nu pot fi extinse pentru personalul contractual din alte domenii de activitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală cu motivarea, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale invocate și că, în realitate, reclamanților-recurenți le sunt aplicabile disp. pct.9.2 din Ordinul MAI 496/2003 privind indemnizația de dispozitiv.
Recurenții au depus practică judiciară în materie.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.13 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda și gradații, respectiv din salariul de bază.
Ordinul MAI 496/2003 prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, personal civil ce cuprinde funcționarii publici și personalul contractual din MAI.
Prin însăși denumirea dată Legii 138/1999, precum și prin prevederile Ordinului 496/2003 legiuitorul a exprimat clar intenția ca această indemnizație de dispozitiv să se aplice anumitor categorii de personal, respectiv celor care își desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Ori, reclamanții sunt angajați contractuali ai Primăriei și nu intră în categoria personalului civil la care se referă actele normative invocate.
Prin urmare, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. urmând a respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, și, toți cu domiciliul ales la Primăria, județ D, împotriva sentinței civile nr.1204 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Comuna - prin primar -, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Cristina Pigui Vera
--- - - - -- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./AF
2 ex./20.02.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
G -
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Cristina Pigui Vera