Obligația de a face. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.1407,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.38
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Cristina Pigui Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii, domiciliat în P,-, județ P, G și, toți cu domiciliul ales la, împotriva deciziei civile nr.1019 din 26.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații în contestație CN - SC P, Șoseaua P-Târgoviște, km.8, județ P și Ministerul Apărării, cu sediul în B,--5, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii, și G personal și intimata în contestația CN - SC P reprezentat de consilier juridic, lipsind contestatorii și și intimatul în contestație Ministerul Apărării.
Procedura legal îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații în contestație au depus la doar întâmpinări, filele 8 și respectiv 16-19, o copie de pe întâmpinarea Ministerului Apărării fiind comunicată reprezentantului CN - SC
Curtea comunică contestatorului câte un exemplar de pe întâmpinări.
Contestatorul depune la dosar în copie un set de acte în susținerea contestației de față și anume: buletinul de măsurători nr.27/1997, Ordinul nr.8/1998, extras din Ordinul nr.125/1990 precum și de pe Hotărârea nr.281/1993 Guvernului României, adeverințele nr.2904/2005, nr.2948/2006, nr.3731/2006, Ordinul Ap. adeverința nr.3820/2006 și Legea nr.138/1999, filele 32-57. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Consilier juridic având cuvântul precizează că a luat cunoștință de întâmpinarea Ministerului Apărării și față de actele depuse de contestatorul arată că are cunoștință de o parte dintre ele dar nu au legătură cu cauza de față. Precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceste acte și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Contestatorul având cuvântul susține motivele contestației depusă în scris la dosar, arătând în esență că în mod greșit au fost respinse obiecțiunile la expertiză, întrucât prin aceasta nu s-a răspuns dacă contestatorilor nu li se pot recalcula pensiile pe baza verificărilor efectuate de expertă în teren și, mai mult, o parte din acte nici nu au fost aduse la cunoștința expertei de către fostul angajator pe motiv ca sunt secrete. De asemenea, mai arată că zona toxică era delimitată de unitate doar printr-un gard, astfel că se putea cu ușurință să se constate că sunt îndreptățiți la acordarea sporurilor de toxicitate solicitate.
Totodată, mai arată că nu se poate lua în considerare susținerea potrivită căreia prevederile Legii nr.138/1999 nu sunt aplicabile contestatorilor, întrucât acordarea unor astfel de sporuri au existat și înainte de anul 1999 prin HG nr.281/1993.
În fine, mai susține că în motivarea deciziei atacată se face vorbire de disp.Legii 19/2000, însă contestatorii au solicitat eliberarea unor adeverințe în care să fie cuprinse toate sporurile de care au beneficiat, că oricum în concret, unele drepturi s-au acordat, altele nu și că sunt îndreptățiți la recalcularea punctului de pensie.
Solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Contestatorii G și având pe rând cuvântul pun concluzii de admitere a contestației în anulare așa cum a fost formulată.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata în contestație CN - SC susține în esență că toate aspectele invocate de contestatori nu sunt greșeli materiale prev. de art.318 Cod pr.civilă, ci critici de fond, astfel că nu pot fi invocate în calea de atac a contestației, solicitând respingerea acesteia.
De asemenea, mai arată că a unitatea-intimată eliberat contestatorilor adeverințe cu toate sporurile de care au beneficiat pe toată perioada cât aceștia au fost salariați.
Curtea
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, G și au chemat în judecată pe pârâta CN - SC P SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată să elibereze reclamanților un act doveditor - adeverință sau certificat - din care să rezulte că reclamanții au lucrat în calitate de personal civil, asimilat personalului militar, în sensul disp.art.12 din Legea nr.138/1999, cât și privitor la acordarea de sporuri și premieri sau indemnizații în urma condițiilor speciale (grad ridicat de periculozitate și risc mărit în apariția unor boli profesionale) și cu aplicarea disp.art.20 ale Legii nr.19/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost încadrați în muncă cu contracte pe durată nedeterminată în cadrul CN - SC P SA, fost UM 01819 - Crângul lui, ca personal civil și și-au încetat activitatea la această instituție ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă sau a transferării la alte instituții și societăți.
Au mai susținut reclamanții că deși prin disp.Legii nr.138/1999 au fost asimilați personalului militar din cadrul pârâtei, întrucât au muncit în aceleași locuri de muncă și în aceleași condiții ca și personalul militar, personalului civil nu le-au fost înscrise în actele care atestă încadrarea în muncă și cu referire specială la salarizare, mențiuni care să ateste, ca și personalului militar, aceeași coeficienți de salarizare, determinați de o serie de sporuri și indemnizații impuse tocmai de locurile și felurile muncilor în care reclamanții și-au desfășurat activitatea, alături de personalul militar.
Pentru acest motiv reclamanții au formulat acțiunea pentru a li se elibera acte doveditoare care să ateste că au lucrat în condiții periculoase, cu risc mare de producere a unor evenimente nedorite, determinate și de existența unor condiții toxice, aflate în cadrul altor secții provocatoare de noxe, dar situate în apropierea secției în care reclamanții și-a desfășurat activitatea și, ca o consecință, să se indice de ce drepturi trebuia să beneficieze reclamanții, similare cu cele ale personalului militar.
În acest context, au arătat reclamanții, aceștia solicită obligarea la eliberarea de acte doveditoare care să ateste dacă reclamanților li s-a calculat în cadrul drepturilor bănești acordate indemnizația de dispozitiv lunară, de 25% raportată la salariul de bază, potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 și obligarea pârâtei de a comunica în scris dacă, în condițiile art.19 din aceeași lege, reclamanților li s-au acordat drepturile bănești aferente delegării sau detașării la aplicații, trageri, instrucții de sau în alte misiuni, în alte unități decât cele în care se afla sediul unității din care făceau parte.
De asemenea, s-a cerut obligarea pârâtei de a comunica dacă și reclamanților le-au fost acordate, conform art.23 din lege, indemnizațiile și alte drepturi bănești prev. de anexa nr.5, Capitolul Ba L egii nr.138/1999 și de preciza dacă reclamanților le-au fost acordate drepturile prev. de art.24 din același act normativ, cu referire specială la acordarea sporurilor de izolare.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei de a comunica dacă reclamanților le-au fost acordate sau erau îndreptățiți a li se acorda sporurile determinate de existența condițiilor periculoase de muncă, urmare a faptului că reclamanții și-au desfășurat activitatea într-o unitate de fabricare produse pirotehnice, precum și obligarea pârâtei de a comunica dacă reclamanții au beneficiat sau aveau dreptul să beneficieze de premieri, conform art.28 alin.1 și 2 din Legea nr.138/1999 și dacă, potrivit art.29 din aceeași lege, le-a fost acordat la sfârșitul anului calendaristic un premiu egal cu salariul de bază brut din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
Au mai cerut reclamanții obligarea pârâtei ca în conformitate cu prev.art.31 din Legea nr.138/1999 să le comunice dacă odată cu ieșirea reclamanților la pensie pentru limită de vârstă au beneficiat de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate, raportat la anii de vechime în cadrul sistemului militar, obligarea pârâtei la comunicarea către reclamanți dacă au beneficiat de sporul de tehnicitate și în ce cuantum, precum și la a preciza dacă reclamanții au beneficiat de disp.art.47 - 52 din Legea nr.138/1999 referitoare la unele drepturi ale personalului civil.
În final, s-a solicitat obligarea pârâtei să precizeze dacă toate aceste drepturi bănești au fost evidențiate pentru reclamanți în actele trimise la momentul încetării activității lor, în sensul dacă le-au fost aplicate și disp.art.28 pct.D din Legea nr.158/1998.
Reclamantul a înțeles să cheme în judecată și pe pârâta UM 01394 pe motiv că a prestat activitate în cadrul acestei unități în perioada 19.02.1974 - 1.04.1977.
Pârâta SC P SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, pe motiv că s-a depășit termenul de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, drept care s-a născut în speță în anul 1999 când a apărut Legea nr.138, iar dacă reclamanții se considerau prejudiciați în vreun fel, aveau un drept la acțiune în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, conform dispozițiilor Codului muncii, la care s-a făcut trimitere.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că reclamanții au lucrat ca angajați civili în cadrul unității-pârâte pe perioadele indicate, iar Legea nr.138/1999 a intrat în vigoare după ce reclamanții, G, și nu au mai lucrat la unitatea-pârâtă, dispozițiile legii neputându-se aplica retroactiv, acești reclamanți beneficiind de drepturile menționate în legislația și contractele colective de muncă în vigoare în perioada în care reclamanții au fost angajații pârâtei.
Referitor la reclamantul, s-a arătat că și acesta a beneficiat de drepturile menționate în legislația în vigoare în tot intervalul în care a fost angajatul pârâtei, respectiv din anul 1983 până la 1.11.1999, susținându-se că deși Legea nr.138/1999 a intrat în vigoare la 1.08.1999, Normele metodologice de aplicare a acesteia au fost aprobate la data de 6.09.1999 printr-un ordin care a fost ulterior modificat în privința datei de aplicare, precizându-se că Ordinul nr.105/1999 se aplică de la data de 1.12.1999, deci după data la care reclamantul a plecat din unitatea-pârâtă.
Aceeași pârâtă a mai precizat că după apariția Legii nr.138/1999 drepturile aplicabile personalului său au fost incluse în contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2000, în unitate nu s-a acordat sporul de izolare la angajații militari și civili, sporul de pericol a fost acordat pentru angajații ce lucrau în sectorul pirotehnic, ce era izolat de restul incintei și protejat conform normelor specifice lucrului cu material exploziv, nu s-a acordat sporul de dispozitiv întrucât specificul unității nu impunea aceasta.
De asemenea, s-a arătat că salariile, sporurile și toate celelalte drepturi acordate angajaților în cadrul unității în baza legislației în vigoare sunt menționate în contractele colective de muncă negociate cu sindicatul unității începând cu anul 1991, până în prezent.
Reclamanții au depus la dosar precizări ale acțiunii, prin care au invocat disp.art.15 alin.1 și ale art.19 din Normele metodologice privind evaluarea pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001 în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, emise în baza HG nr.1550/23.09.2004, la ale căror dispoziții s-a făcut referire, arătând că obiectul acțiunii lor este acela de obligare a pârâților la eliberarea de acte doveditore (adeverințe, dovezi, certificate) din care să rezulte că în perioada anterioară apariției Legii nr.19/2000 au beneficiat de o serie de sporuri și indemnizații determinate de condițiile speciale de muncă în care au lucrat alături de cadrele militare active, deci similare acestor persoane, care nu le-au fost trecute în cărțile de muncă sau în actele ce li s-au emis pentru stabilirea salariilor sau sporurilor, care să fie avute în vedere la stabilirea, calcularea punctajului mediu anual, respectiv la reevaluarea acestuia, arătându-se în continuare despre ce sporuri și indemnizații este vorba.
Instanța a dispus citarea în cauză și a Ministerului Apărării, în calitate de pârât.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Apărării a cerut respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că Legea nr.138/1999 a intrat în vigoare la data de 1.08.1999, iar prevederile acestei legi nu pot retroactiva, reclamantul lucrând în cadrul UM 01394 în perioada 19.02.1974 - 1.04.1977, în care sporurile se acordau potrivit HG nr.1963/1969.
De asemenea, s-a arătat că reclamantul a solicitat UM 01394 eliberarea unei adeverințe de salariu pentru activitatea desfășurată în perioada sus-menționată și i s-a eliberat acestuia adeverința nr.778/21.12.2006 în care au fost trecute toate drepturile salariale de care reclamantul a beneficiat în perioada respectivă.
Pe baza probatoriilor administrate, cu înscrisuri și expertiză de specialitate salarizare-normare, prin sentința civilă nr.877 din 7 iunie 2007, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC P SA, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a UM 01394 și a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată a reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, susținând că în mod nelegal prima instanță nu a dispus introducerea în cauză a Casei Județene de Pensii P, ca organ specializat al statului, în materia acordării pensiilor, în sensul dispozițiilor Legii nr.19/2000.
Într-un alt motiv de recurs se arată că hotărârea este nelegală întrucât acțiunea recurenților era una în constatarea drepturilor de pensie ale acestora având ca temei juridic disp.art.15 alin.1 și art.19 din Normele metodologice emise în baza HG nr.1550/2004, conform precizărilor depuse la 28.03.2007 și în mod greșit a reținut instanța că temeiul juridic al acțiunii ar fi acela bazat pe prev.Legii nr.138/1999.
Recurenții au făcut trimitere la prevederile art.15 alin.1 și art.19 din Normele metodologice mai sus menționate, arătând că acțiunea reclamanților nu s-a bazat pe dispozițiile Legii nr.138/1999, știut fiind că pentru, și, aceștia își încetaseră raporturile de muncă cu intimata anterior apariției Legii nr.138/1999 care nu poate retroactiva.
S-a mai arătat de către recurenți că ei au solicitat ca intimatele, în baza art.15 și 19 din Normele metodologice emise în baza HG nr.1550/2004 privind evaluarea pensiilor, în urma verificării actelor existente în cadrul unităților, de către expertul contabil desemnat în cauză, să constate dacă recurenții, ca personal civil, trebuiau să fie asimilați în privința salarizării la unii indicatori cu personal militar activ în condițiile în care recurenții au avut foarte multe atribuții de serviciu comune cu acest personal, iar expertiza întocmită și apoi hotărârea judecătorească să poată fi considerate acte doveditoare cu care recurenții își probau dreptul care îl aveau în acordarea unor sporuri și indemnizații.
Recurenții au arătat și că în mod nejustificat au fost respinse obiecțiunile aduse raportului de expertiză întocmit în cauză de expert.
Practic, experta nu a răspuns dacă recurenților nu li se pot recalcula pensiile pe baza verificărilor efectuate de expertă în teren, cu obligarea intimatelor la emiterea de acte justificative în acest sens și nu a făcut referire în cazul recurentului dacă trebuia ca și UM 01394 să aibă în vedere normele metodologice mai sus menționate.
Prin decizia nr.1019/26.10.2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, s-a reținut că este neîntemeiată critica prin care se susține că în mod greșit instanța de fond nu a dispus introducerea în cauză a Casei Județene de Pensii P, deoarece, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, recurenții-reclamanți fiind cei care au fixat cadrul procesual prin cererea formulată, aceștia nesolicitând la nici un termen de judecată în fața primei instanțe introducerea în cauză, ca parte în proces și a Casei Județene de Pensii
Faptul că adeverințele a căror eliberare a fost cerută de recurenți, de la intimații-pârâți chemați în judecată, urmau a fi folosite ulterior pentru reevaluarea pensiilor nu conferă calitate procesuală pasivă Casei Județene de Pensii în procesul de față.
A mai reținut curtea că împrejurarea că pe parcursul procesului recurenții-reclamanți au depus la dosar precizări la acțiune, invocând și disp.art.15 alin.1 și ale art.19 din Normele metodologice de aplicare a Legii 19/2000, nu înseamnă că prima instanță a avut în vedere la pronunțarea soluției un alt temei juridic al acțiunii lor atunci când a făcut referire la dispozițiile Legii nr.138/1999, în condițiile în care rezultă cu certitudine și din precizarea la acțiune că s-a cerut ca pârâții să elibereze reclamanților acte doveditoare (adeverințe, dovezi, certificate) din care să reiasă că în perioadele anterioare apariției Legii nr.19/2000 au beneficiat de o serie de sporuri și indemnizații, invocându-se anumite dispoziții ale Legii nr.138/1999.
Prin urmare, esențial era a se stabili dacă prevederile Legii nr.138/1999 invocate de recurenții-reclamanți la prima instanță erau aplicabile acestora și dacă li s-au acordat respectivele sporuri și indemnizații în baza dispozițiilor acestui act normativ.
Or, chiar recurenții-reclamanți, și au recunoscut prin motivele de recurs că raporturile de muncă ale acestora încetaseră anterior apariției Legii nr.138/1999, iar dispozițiile acestei legi nu pot retroactiva.
Referitor la recurenții și G, curtea a reținut că, așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, contractele de muncă ale acestora au fost desfăcute începând cu data de 1.11.1999. Normele metodologice și regulamentele pentru aplicarea Legii nr.138/1999 cu privire la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții au fost aprobate prin Ordinul Ministrului de Stat, Ministrul Apărării Naționale nr. 105/1999, ce a fost modificat prin Ordinul nr.M 112/1.10.1999 stabilindu-se că prevederile nr.105/1999 se aplică începând cu data de 1.12.1999, așa cum s-a întâmplat și în cadrul SC P SA.
Experta a răspuns în lucrarea efectuată tuturor obiectivelor fixate de instanță conform notei depusă la dosar chiar de către reclamanți, iar obiecțiunile aduse de aceștia raportului inițial de expertiză au fost justificat respinse de prima instanță, pe motiv că experta răspunsese tuturor obiectivelor fixate.
Pe baza documentelor puse la dispoziție de către părți și a dispozițiilor legale la care a făcut referire în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, experta a răspuns pe larg, motivat, cu argumente pertinente, fiecărui obiectiv fixat, arătând, printre altele, că dispozițiile Legii nr.138/1999 nu au fost aplicate reclamanților, iar nici unul dintre aceștia nu a beneficiat de sporurile solicitate.
În privința sporului pentru condiții periculoase experta a arătat că acest spor a fost acordat de unitate doar salariaților din sectorul pirotehnic.
În legătură cu sporul de izolare prevăzut de art.24 din Legea nr.138/1999, experta a arătat că acest spor nu a fost acordat nici unui salariat, deoarece amplasarea societății în apropierea orașului P nu a justificat acordarea acestuia.
Referitor la acordarea de ajutoare neimpozabile, conform art.31 din Legea nr.138/1999, s-a reținut de către curte, în baza expertizei că recurenții-reclamanți nu au beneficiat de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută la data ieșirii la pensie.
Oricum, prevederile Legii nr.138/1999, după cum s-a arătat mai sus, nu s-au aplicat recurenților și nu pot retroactiva, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că în cadrul intimatei SC P SA au fost acordate asemenea ajutoare pentru cei care au trecut în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, ulterior aplicării prevederilor Legii nr.138/1999.
În conformitate cu disp.art.15 alin.1 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, cuprinse în anexa la HG nr.1550/23.09.2004, în situațiile în care, la stabilirea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, au fost valorificate și perioade de vechime în serviciu realizate în sistemul pensiilor militare, la determinarea punctajului mediu anual aferent acestor perioade se utilizează solda de grad, solda de funcție, precum și alte sporuri și indemnizații pentru care se achită contribuția la pensia suplimentară și care intrau în baza de calcul a pensiei, conform legislației în vigoare la acea dată, dovedite cu acte eliberate de organele abilitate.
De asemenea, art.19 din același act normativ prevede că dacă, după determinarea punctajului mediu anual în condițiile prevăzute de aceste norme metodologice, pensionarul prezintă acte doveditoare, întocmite conform prevederilor legale în vigoare, din care rezultă stagii suplimentare, salarii sau sporuri care, potrivit Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la calculul punctajului mediu anual, acestea se reevaluează la cerere.
Dispozițiile legale sus-menționate, cuprinse în Normele metodologice din anexa la HG nr.1550/2004, a reținut curtea, nu schimbă cu nimic datele problemei și nu pot conduce la concluzia temeiniciei acțiunii reclamanților, astfel cum a fost precizată, de vreme ce rezultă cu certitudine din probatoriile administrate și pentru considerentele mai sus arătate că recurenții nu au beneficiat de sporurile și indemnizațiile menționate, iar intimații-pârâți din prezenta cauză nu pot fi obligați la eliberarea unor adeverințe în sensul celor solicitate de recurenți.
Împotriva acestei decizii, au formulat contestație în anulare, G și, invocând disp. art.318 pr.civ.
În contestația în anulare, se susține că instanța de recurs cu a ținut cont de faptul că personalul civil din unitățile militare se pensionează după o lege specială - 154/1998 sau HG 281/1993.
Se susține că s-a trecut cu ușurință peste faptul că în mod nejustificat au fost respinse obiecțiunile aduse raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, învederându-se că au solicitat ca expertei să-i fie prezentate o serie de acte de către SC P SA, respectiv actul de înființare al sectorului pirotehnic, pentru a se vedea suprafața, raza periculoasă din această unitate, iar raportat la el, experta să se pronunțe dacă și reclamanții-contestatori și-au desfășurat activitatea în locuri și în condiții periculoase, care să-i îndreptățească la eliberarea unui act ce să ateste că erau îndreptățiți la un atare spor.
Experta nu făcut referire în cuprinsul lucrării dacă recurenții erau îndreptățiți la a primi sporul sus-menționat sau sporul de izolare, cel de toxicitate, ci numai la faptul că recurenții nu au încasat aceste sporuri, după cum a arătat și faptul că recurenții nu au beneficiat de ajutoare neimpozabile, fără a menționa dacă în unitate s-au acordat astfel de ajutoare și dacă recurenții erau îndreptățiți, ca personal civil, la încasarea unor astfel de drepturi bănești.
Aceeași expertă a arătat că numiții, și nu au beneficiat de sporurile solicitate prevăzute de Legea nr.138/1999, fără a face referire și la disp.art.15 și 19 din Normele metodologice emise în baza HG nr.1550/2004, deși aceștia au solicitat acest lucru prin precizarea la acțiune.
Referitor la numiții și G, experta a arătat că aceștia și-au încetat activitatea la finele anului 1999, perioadă în care intrase în vigoare Legea nr.138/1999, fără a calcula drepturile bănești pe motiv că nu s-a dat o asemenea aprobare din partea Ministerului Apărării, în loc să verifice dacă aceștia erau îndreptățiți la acordarea sporurilor.
Practic, experta nu a răspuns dacă recurenților nu li se pot recalcula pensiile pe baza verificărilor efectuate de expertă în teren, cu obligarea intimatelor la emiterea de acte justificative în acest sens.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, decizia atacată și motivele contestației în anulare, curtea va constata că aceasta este nefondată.
Potrivit art. 318 Cod pr.civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Legiuitorul a avut în vedere greșelile de ordin procedural, în această categorie intrând greșelile comise prin confundarea unor acte esențiale ale dosarului cauzei.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
În speță, așa cum rezultă evident din formularea motivelor invocate, contestatorii au criticat pe fond soluția instanței de recurs și au cerut ca pe această cale să se modifice respectiva decizie.
Critica este, deci, în legătură cu interpretarea probelor administrate, a dispozițiilor legale incidente și a situației de fapt a cauzei, astfel cum au fost reținute prin decizia a cărei anulare se solicită, așa încât nu reprezintă greșeli materiale în sensul art. 318 teza I - a Cod pr.civilă.
Potrivit disp.art.318 teza II pr.civ. pentru admisibilitatea unei contestații în anulare întemeiate pe această dispoziție legală este necesar ca instanța de recurs, în cazul în care a respins recursul, să nu fi analizat unul din motivele de recurs invocate.
Ori, în cauza de față, hotărârea a cărei anulare se cere a fost dată cu analizarea tuturor motivelor invocate de contestatorii-recurenți și s-a răspuns tuturor susținerilor acestora, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Așa fiind, Curtea constatând că este nefondată contestația în anulare, nesubzistând motivele prevăzute de lege în mod limitativ și văzând disp. art. 317 - 320.pr.civ. o va respinge ca atare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii, domiciliat în P,-, județ P, G și, toți cu domiciliul ales la, împotriva deciziei civile nr.1019 din 26.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații în contestație -SC P, Șoseaua P-Târgoviște, km.8, jud. P și Ministerul Apărării, cu sediul în B,--5, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2007.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Cristina Pigui Vera
- - - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
2 ex./ 20.02.2008
/AF
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Cristina Pigui Vera
