Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 4364/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4364
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu J împotriva sentinței civile 7321/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Grupa Sindicală Energetică Târgu J, precum și cu intimații-pârâți Grupul Școlar Energetic nr. 1 Târgu J și Inspectoratul Școlar Județean G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:
- recursul este declarat și motivat în termen legal,
- prin serviciul registratură intimatul-pârât Grupul Școlar Energetic nr. 1 depus întâmpinare și înscrisuri, arătând că recurentul-pârât consiliul local a virat fondurile necesare, reclamanților fiindu-le achitate drepturile bănești cerute prin acțiune.
- în cauză se solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea formulată de petenta Grupa sindicală "Energetică" Tg-J,a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați intimații Inspectoratul Școlar Județean G, Grupul Școlar Energetic nr. 1 Tg. J și Consiliul Local Tg-J, la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ și la plata drepturilor salariale neacordate pe ultimii trei ani din momentul depunerii cererii de chemare în judecată reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, petenta a arătat că membrii săi de sindicat din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, sunt personal didactic de predare cu o vechime în învățământ de peste, 30, 35 sau 40 de ani și potrivit art.50 alin.1 din Legea nr.128/2007 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare,Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate.", iar potrivit alin.2,Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.", însă intimații nu au respectat aceste prevederi legale.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 7321 din 03 decembrie 2008 admis acțiunea formulată de petenta Grupa sindicală "Energetica" Tg. J în în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar Județean G, Grupul Școlar Energetic nr. 1 Tg. J și Consiliul local Tg..
Au fost obligați intimații să plătească membrilor de sindicat ai petentei, diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 pentru tranșele suplimentare de vechimea de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ conform art. 50 din legea nr. 128/1997 pentru perioada 03.09.2005 - 03.09-.2008, sume actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că membrii de sindicat ai petentei sunt salariați ca personal didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste, 30, 35 sau 40 de ani.
În conformitate cu prevederile art.50 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ, iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30, 35 și peste 40 de ani) se acordă o creștere a coeficientului ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Conform art.154 alin.1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar alin.2 al aceluiași text de lege instituie dreptul salariatului la un salariu pentru munca prestată, fiind interzisă conform alin.3 orice discriminare.
Potrivit art.156 din acelasi act normativ, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Potrivit Legii 84/1995 privind invatamantul preuniversitar, invatamantul de stat este finantat de la bugetul de stat si de la bugetele locale, fiind nominalizate distinct in respectivele bugete.
Întrucât bugetul local se aprobă de către Consiliul local, este întemeiată obligarea acestuia la plata sumelor ce reprezintă drepturile salariale, alături de unitatea școlară (acesteia revenindu-i și obligația calculării sumelor pentru fiecare din cadrele didactice reprezentate de sindicat).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg.J, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs arată că, în mod greșit a fost admisă acțiunea și a fost obligat la plata unor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației, deoarece nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ nefiind angajator pentru aceste categorii de salariați.
De asemenea, Consiliul Local alocă doar sumele de bani din prelevări de la bugetul de stat - sume defalcate din TVA pentru bugetele locale, pentru salarizarea personalului din Învățământul preuniversitar, neavând autoritatea de a acorda alte drepturi salariale. În sprijinul acestui argument invocă dispozițiile cap. IV art. 13 din Legea nr. 486/2006.
Recurentul solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate la judecata în fond a cauzei.
Recursul este nefondat.
Calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local este conferită de atribuțiunile sale de ordonator de credite privind Învățământul preuniversitar.
Finanțarea acestuia se realizează conform OG 32/2001 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza Hot. Consiliului Local conform art. 167 al. 1 din Lg. 84/1995, art. 38 lit.n din Lg. 215/2001.
Având în vedere normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, Consiliul Local, primarul, astfel: Potrivit art.3 - unitățile din învățământ au conturi la Trezoreria Statului și au propria lor activitate financiar contabilă. directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite.
In conformitate cu art.5 lit.e directorul elaborează proiectul de buget al unității de învățământ, care este apoi vizat de consiliul de administrație al unității de învățământ, așa cum prevede art.7 lit.
Proiectele de buget elaborate de unitatea de învățământ preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale, în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale (art.39 alin.1).
Potrivit atribuțiilor pe care le are stabilite prin Legea nr. 215/2000 art.68 lit.c, primarul întocmește proiectul bugetului local, care cuprinde, ca și capitol distinct, bugetul unităților de învățământ.
Acesta este supus aprobării consiliului local conform art.38 alin.2 din Legea nr. 215/2000, iar după aprobare este înaintat consiliului județean pentru a fi avut în vedere la întocmirea și fundamentarea bugetului la nivel de județ și mai departe la întocmirea bugetului de stat.
După aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate (art.40 alin.1).
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. aprobate se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități (art.40 alin.2 din norme).
Astfel fiind, rezultă că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât și OG 32/2001 și Normele Metodologice pentru Finanțarea Învățământului aprobate prin HG 538/2001 arată că "începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat".
Cheltuielile legate de salarizarea personalului didactic nu fac parte din cele reglementate ca excepții de la regula privind finanțarea din bugetele locale, astfel încât Curtea apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă.
În consecință, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu J împotriva sentinței civile 7321/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Grupa Sindicală Energetică Târgu J, precum și cu intimații-pârâți Grupul Școlar Energetic nr. 1 Târgu J și Inspectoratul Școlar Județean G, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/03.07.2009
fond
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Lucia