Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 457/CM
Ședința publică din data de 27 mai 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 204 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales la avocat, cu sediul în C,-, -. A, etaj 2,. 9, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (diferențe salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare 1,98 și drepturi salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 50092 din 27.05.2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 26 mai 2008, prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 548 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar; adresa nr. 3793 din 18 iunie 2007 emisă de Comisia Paritară din cadrul SC SA; Nota nr. 5140 din 31 august 2007 întocmită de Comisia Paritară SA cu privire la situația primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA; adresa nr. 54199 din 15 noiembrie 1993 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, adresa nr. 53948 din 12 august 1992 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, după care:
Întrebat fiind, apărătorul intimatului reclamant arată că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul asupra recursului, apreciază hotărârea recurată ca fiind legală și temeinică.
În ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii, care stabilesc un termen de 3 ani de prescripție pentru drepturile salariale solicitate.
Referitor la excepția prematurității formulării capătului de cerere privind acordarea suplimentelor salariale de Paști și de C aferente anilor 2005, 2006 și 2007, apreciază că prima instanță a respins în mod corect această apărare deoarece art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel stabilește în mod expres drepturile salariaților de a primi, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, un salariu de bază mediu la nivel, fără a condiționa existența dreptului de parcurgerea unei proceduri prealabile.
Pe fondul cauzei, apreciază hotărârea recurată ca fiind legală și temeinică având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligațiile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Pentru motivele susținute oral și dezvoltate pe larg prin concluziile scrise, pe care le depune la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunța asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamantul a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta SA prin Zona ar C ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să oblige pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat, aferente ultimilor 3 ani;
- obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări de Paști și de C, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, aferente ultimilor 3 ani, în valoare totală de 6.504 lei.
- obligarea pârâtei la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamantul a arătat că societatea pârâtă a folosit la calcularea drepturilor sale salariale o bază de calcul mai mică decât cea prevăzută de contractul colectiv de muncă. Astfel, în conformitate cu contractul
colectiv de muncă pe anii 2004 - 2007, salariații ar C au un coeficient de salarizare minim de bază de 1,98 ori mai mare decât salariul pe economie indexat, coeficient care, afirmă reclamantul, nu a fost respectat, chiar în condițiile în care art. 128 din contractul colectiv de muncă la nivel de ar a rămas nemodificat. Reclamantul a considerat că susținerile societății pârâte cu privire la insuficiența fondurilor salariale sunt nerelevante în condițiile în care contractul colectiv de muncă constituie legea părților, iar nerespectarea clauzelor contractuale nu poate fi pusă pe seama unor acte normative care nu interzic acordarea indicelui de 1,98 prevăzut de art. 128 din contractul colectiv de muncă la nivel de ar, ci doar măsuri privind disciplina financiară.
Cu privire la capătul 2 al cererii, reclamantul a menționat că societatea pârâtă nu i-a achitat suplimentările salariale de Paști și de C pentru anii 2004-2007, așa cum sunt prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, argumentând că numai în anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariul de bază, în rest actele adiționale la contractul colectiv de muncă în ultimii 3 ani nu modifică drepturile prevăzute la art. 168 alin. 1.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată motivat de faptul că datorită unor acte normative societatea, fiind monitorizată pe perioada 2003 - 2005 urmare statutului special conferit de Hotărârea nr. 866/2001 și OUG nr. 79/2001, a fost exclusă posibilitatea acordării coeficientului de 1,98 cu respectarea Hotărârii nr. 1552/2002. A considerat că începând cu anul 2004, art. 128 din contractul colectiv de muncă precizează coeficientul de 1,76.
Referitor la capătul 2 al acțiunii promovate de reclamant, societatea pârâtă a solicitat să se constate că, în speță, este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voința reală a părților semnatare, iar nu după sensul literar al termenilor utilizați.
Astfel, s-a susținut că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Societatea pârâtă a apreciat că, în subsidiar, acțiunea trebuie respinsă ca prematură întrucât, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art. 168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente.
A fost invocată, totodată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menționate în contractul colectiv de muncă, fiind încălcate dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Această apărare a fost, însă, înlăturată, instanța apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă), sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, acțiunea este supusă prescripției extinctive de trei ani.
Prin sentința civilă nr. 204 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea formulată de reclamant.
A fost obligată societatea pârâtă la plata către reclamant, a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2005, 2006 și 2007 precum și celor de C pentru anii 2005, 2006 și 2007 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație,la data plății efective. A fost obligată societatea pârâtă la plata, către reclamant, a diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare 1,98 din salariul minim pe economie indexat, pentru perioada cuprinsă între 5 februarie 2005 și 5 februarie 2008, indexate în raport de indicele de inflație, la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În conformitate cu art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe 2003 - 2004 la nivel de modificat prin act adițional înregistrat la. B cu nr. 9214 din 11 noiembrie 2003 în care se prevede că "În cadrul ar C, salariul de bază minim va fi de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie indexat". Susținerile pârâtei cu referire la faptul că începând cu anul 2004 în art. 128 din contractul colectiv de muncă este precizat că salariul de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat nu au fost probate.
De altfel, nu au fost reținute nici susținerile cu privire la imposibilitatea acordării indicelui de 1,98 datorită prevederilor unor acte normative, întrucât, deși sarcina probei în litigiile privind dreptul muncii îi incumbă, pârâta nu dovedește cum aceste acte normative au împiedicat-o să-și respecte obligațiile asumate prin contract.
Potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin. 2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Articolul 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
stfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Cât privește apărările referitoare la prematuritatea formulării acțiunii, invocate de pârâtă, s-a reținut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată recurenta apreciază că dreptul de a formula prezenta acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au acut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
Potrivit art. 168 alin. 1 teza finală, text nemodificat în perioada 2003 - 2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paști și C).
În referire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, se invocă dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Se arată că, deși pretențiile sunt bănești, acestea izvorăsc din neexecutarea unei clauze inserate în contractul colectiv de muncă, care stabilește un ajutor material, nu un drept salarial, motiv pentru care recurenta apreciază că
acțiunea trebuia promovată în 6 luni de la data nașterii dreptului, nefiind vorba de drepturi salariale ce trebuiau acordate conform aceluiași contract colectiv de muncă.
Analiza contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul pentru anul 2004 relevă aspectul existenței unor reglementări distincte în domeniul salarizării, diferite în esență de reglementările în materia protecției sociale și a altor drepturi, de natură a conduce și a justifica aplicarea unor norme diferite în materia prescripției dreptului la acțiune.
Doar drepturile salariale cuprinse în sfera noțiunii de "salariu" își au izvorul și sunt reglementate de norma art. 128 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, coroborată cu art. 129 - 141 ale Capitolului V din contractul colectiv de muncă și sunt supuse în mod exclusiv termenului general de prescripție de 3 ani în conformitate cu norma art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, recurenta apreciază că în mod greșit instanța a reținut societatea ar datora drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant, acestea fiind acordate și primite de către salariații acesteia, deoarece au fost incluse în salariul de bază.
Pentru anii următori 2005, 2006 și 2007, deși nu a fost prevăzută expres modalitatea de plată a drepturilor salariale suplimentare, acestea au fost acordate ca și în 2003, fiind incluse în salariul de bază, fapt ce reiese și din prevederile art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă modificat în anul 2005 în sensul: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 ale prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
În sprijinul acestei interpretări este și Hotărârea Comisiei Paritare, care a interpretat alineatul 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, în iunie 2007. Concluzia Comisiei Paritare a fost aceeași, respectiv că, începând cu anul 2003, primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect.
Relevante pentru speță sunt concluziile cuprinse în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de SC SRL, având ca obiect: să se stabilească dacă în perioada 2003 - 2007 drepturile salariale prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru sărbătorile de Paști și de C au fost cuprinse în salariul de bază.
Expertul a ajuns la concluzia că salariile acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C au fost incluse în salariul de bază al angajaților în anul 2003, acestea constituind un element fix acordat permanent începând cu anul 2003, respectiv în toată perioada supusă expertizării - 2004 - 2007.
În ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata diferenței de drepturi salariale rezultată din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul minim pe economie indexat, recurenta consideră ca fiind nefondate pretențiile reclamantului, având în vedere prevederile Hotărârii nr. 866/2001 prin care s-a aprobat lista cu agenții economici prevăzuți în art. 11 alin. 3 din nr.OUG 79/2001, prin care SNP a fost monitorizată, având un statut special în perioada 2003 - 2005, conform nr.OUG 79/2001. astfel, fondul de salarii era stabilit prin lege, iar ministerul d e resort stabilea defalcarea acestui
fond, fără ca agentul economic, să aibă posibilitatea majorării plafoanelor stabilite prin lege. Astfel, a fost exclusă posibilitatea acordării coeficientului 1,98 cu respectarea Hotărârii nr. 1552/2002.
De altfel, începând cu anul 2004, în art. 128 din contractul colectiv de muncă este precizat foarte clar că salariul de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul pe economie actualizat.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
O altă critica vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale aferente ultimilor 3 ani anterior formulării acțiunii, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - februarie 2008 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
O altă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nicio semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Raportul de expertiză contabilă efectuat de expert contabil nu are relevanță în cauză, fiind un raport juridic extrajudiciar.
Ultima critică vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul minim pe economie indexat.
Potrivit art. 236 alin. 4 din Codul muncii, "Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
Articolul 244 Codul muncii prevede că pe parcursul executării contractului colectiv de muncă, clauzele pot fi modificate, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Legea nr. 130/11996, republicată, cu privire la contractul colectiv de muncă stabilește la art. 31 alin. 2 că "modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților".
Între Patronat și Sindicat s-au încheiat mai multe acte adiționale și protocoale prin care s-a convenit modificarea contractului colectiv de muncă la nivelul ar C, dar dintre acestea, au fost înregistrate potrivit legii, numai actul adițional nr. 12824 din 10 iulie 2002, actul adițional nr. 9214 din 11 noiembrie 2003 și actul adițional nr. 447 din 21 ianuarie 2005.
În raport de prima critică formulată de recurent, verificând aceste acte adiționale la contractul colectiv de muncă, instanța constată că indicele de salarizare de 1,98 astfel cum este prevăzut în art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă nu a fost modificat.
Singurele modificări aduse art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă s-au făcut în baza Protocoalelor încheiate între Federația Sindicală ar și "" B - ar C, dar aceste protocoale poartă numai semnătura celor 2 părți care au negociat și sunt înregistrate numai la intimata ar
Înregistrarea este esențială pentru orice contract colectiv de muncă deoarece conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 contractul colectiv de muncă intră în vigoare de la înregistrării.
În considerarea principiului simetriei juridice, modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării lor la Direcția de muncă, solidaritate socială și familie județeană în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea.
Nefiind, însă, înregistrate la Direcția generală de muncă și protecție socială, acestea nu produc efecte și ele nu pot fi luate în considerare la calculul drepturilor salariale cuvenite salariatului.
Prin urmare, instanța nu se poate raporta la modificările aduse contractului colectiv de muncă prin aceste protocoale, atâta vreme cât nu au fost înregistrate potrivit legii.
Este adevărat că potrivit actelor normative invocate în recurs pârâta trebuia să se încadreze într-un anumit fond de salarii, însă, pârâta nu a respectat dispozițiile legale enunțate mai sus referitoare la modificarea contractului colectiv de muncă.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată motivarea instanței de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 300 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 204 din
29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales la avocat, cu sediul în C,-, -. A, etaj 2,. 9, județul
Obligă recurenta către intimat la 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/25.06.2008
gref. -
2 ex./26.06.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
