Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5349/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5349
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
****************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr. 936 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât SC SA prin consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic pentru recurentul pârât SC SA solicită admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le dezvoltă și oral.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiune, petentul a chemat în judecată intimata Complexul Energetic, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata drepturilor bănești reprezentand prima de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă pe anul 2006, prima de paști 2006 reprezenrînd un salariu minim la nivel de ramură,suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2006, diferență primă conform art.176 alin. 1 și 2 din CCM în cuantum de 180 lei și diferențe drepturi bănești reprezentînd prima de ziua meseriei conform art. 176 al. 1 și 2 din CCM în cuantum de 100 lei, sume actualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, a arătat că a fost salariatul intimatei, conform mențiunilor din carnetele de muncă pînă la data de 20.12.2006, cănd în baza deciziei 1580/18.12.2006 i-a încetat contractul individual de muncă conform art.65 alin 1 din codul muncii.
Că, prin Contractele Colective de munca la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 se prevede in mod expres, Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 963 din 12 februarie 2009 admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de inimtă.
admis în parte acțiunea formulată de petentul împotriva intimatei Complexul Energetic, cu sediul în.
A fost obligată intimata la plata catre petitionar a drepturilor bănești reprezentand prima de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă pe anul 2006, prima de paști 2006 reprezenrînd un salariu minim la nivel de ramură,suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2006, diferență primă conform art.176 alin. 1 și 2 din CCM în cuantum de 180 lei și diferențe drepturi bănești reprezentînd prima de ziua meseriei conform art. 176 al. 1 și 2 din CCM în cuantum de 100 lei, sume actualizate la data plății efective.
A respins cererea pentru anul 2005 ca fiind prescrisă.
A fost obligată intimata la plata a 100 lei cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că etentul p. a fost salariatul intimatei Complexul Energetic.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art. 243 din codul muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Iar, faptul ca drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu a fost dovedit și nu poate fi reținut din următoarele considerente:
O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 codul muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art. 154 codul muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.
În art. 159 din codul muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație petentul nu a avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu a beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, intimata nu respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.
La data de 13 martie 2009, reclamantul a solicitat îndreptarea erorii materiale stecurată în dispozitivul sentinței nr. 963/2009, iar prin încheierea din 19 martie 2009, fost admisă cererea, s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că s-a menționat "obligă intimata să plătească petentului prima de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă pe anul 2006, prima de Paște pe 2006 reprezentând un salariu minim la nivel de ramură, suplimentări salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2006, reprezentând un salariu minim pe ramură ".
A fost respinsă cererea pentru anul 2005, ca prescrisă și a fost obligată intimata la 100 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Complexul Energetic criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, s-a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, în mod greșit Tribunalul Gorj admițând acțiunea formulată de reclamant, în condițiile în care în contractele colective încheiate la nivel de unitate pe anul 2006, nu există nici o clauză expresă privind obligativitatea plății primelor de vacanță, astfel încât s- încălcat principiul libertății de voință care presupune libertatea părților în ceea ce privește condițiile încheierii acestora, astfel că în mod greșit a fost obligat la ceea ce nu era prevăzut în contractele colective de muncă
Referitor la capătul de cerere privind drepturile bănești reprezentând prima de Ziua Meseriei pentru anul 2006, susține că este neîntemeiat întrucât petentul a beneficiat de aceste drepturi.
Solicită și respingerea capetelor de cerere referitoare la prima de Paște și aprovizionare de toamnă-iarnă pentru anul 2006.
Recursul declarat de societatea comercială pârâtă este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art.123 din contractul colectiv de munca înregistrat sub nr. 53346/06/25.04.2000 din contract colectiv de munca la nivel de ramura energie, termica, petrol, gaze, cu modificările si prelungirile ulterioare aduse prin acte adiționale nr.1/2001, nr. 2/2002, nr. 3/2003, nr. 4/2003, nr.5/2004, nr.6/2005, pe lângă indemnizația aferenta concediului de odihna salariații vor primi o prima de vacanta de minimum 75% din indemnizația bruta de concediu de odihna, astfel încât acest ajutor in valoare sa nu reprezinte mai puțin de 75% din indemnizația de concediu in valoare.
Potrivit art. 124 din contract, indemnizația de concediu de odihna si prima de vacanta se plătesc, de regula, la cererea salariatului, înainte de plecarea in concediu.
Aceleași prevederi au fost preluate si in contractul colectiv de munca nr. 288/02 din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, prelungit in 2007 prin actul aditional nr.1.
Potrivit rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 30 (1) din lege, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Apărarea unității recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.
Argumentele sunt neîntemeiate deoarece, in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unităților ce desfășoară activitate in ramura respectiva, astfel că salariaților li se cuvenea plata drepturilor prevăzute de art. 123 și art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că reclamantul a beneficiat de prima pentru Ziua Meseriei, se reține că pârâta a fost obligată la plata diferențelor dintre valoarea minimă stabilită prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură și suma de 100 de lei achitată reclamantei cu acest titlu. Conform Hotărârii nr. 7/2006 a Comisiei paritare administrație-sindicate s-a acordat salariaților o compensație de 100 de lei pentru Ziua meseriei. Această compensație este însă mai mică decât salariul minim pe ramură, nivel stabilit prin dispozițiile art. 176 alin. 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr. 936 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/03.11.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Carmen Tomescu, Manuela Preda