Drepturi bănești. Practica juridica. Sentința 61/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 61/2008

Ședința publică din 20.10.2008

PREȘEDINTE: Lazăr Ioan

JUDECĂTOR 2: Galeș Maria Bălănean Lidia

Asistenți judiciari:- -

- -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, B, G, G, A, A, R G, G, G, G, A, A, ., G, A, toți cu domiciliul procesual ales în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B,-, pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR -O, cu sediul în O,-, pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, sector 5, pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, P-ța -, nr. 1 - 3, pârât DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B, cu sediul în B,- - 81, având ca obiect litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta acțiune este scutită de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 17.10.2008, note de ședință formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după care:

Reclamantul susține acțiunea astfel cum a fost formulată în scris, arată că prezenta cerere de chemare în judecată nu este întemeiată doar pe dispozițiile OUG nr. 137/2000, fiind invocate și alte acte normative. Arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, invocă din oficiu excepția de prescripție a pretențiilor formulate de reclamanți pentru perioada 01.10.2004 - 09.03.2005, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra excepției invocate și asupra fondului.

Reclamantul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de prescripție a pretențiilor formulate pentru perioada 01.10.2004 - 09.03.2005, solicită admiterea acțiunii conform petitului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Constată că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 10.03.2008, reclamanții, B, G, G, A, A, R G, G, G, G, A, A, ., G, A, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR -O, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, actualizate, astfel:

- 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei;

- 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei,

- 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei,

- 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei,

- 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei,

- 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei,

- 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365lei,

- 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG nr. 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială utilizată la calculul salariilor pentru perioadele de mai sus.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.

În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că în perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2007 au avut calitatea de magistrați - judecători, grefieri, personal auxiliar de specialitate și personal auxiliar conex de specialitate la unitățile de parchet din cadrul Ministerului Public.

Reclamanții arată că atât dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG nr. 134/1999 cât și cele ale art. 1 indice 1 din G nr. 83/2000 și art. 2 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 au stabilit în mod expres că " indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă".

Ulterior, prin OUG nr. 27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 s-a prevăzu stabilirea indemnizației " pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.

Reclamanții mai arată că procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit OG nr.3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.

Drept urmare, prin OUG nr. 27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin. 4 din Constituție și care include și componența salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.

În mod similar OUG nr. 27(2006, se procedează și prin OG nr. 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.

Reclamanții susțin că prevederile OUG nr. 27/2006 și ale OG nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora " drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Totodată, se apreciază că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.

Reclamanții, au mai arătat și faptul că Plenul consiliului superior al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice.

Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006, OG nr. 10/2007.

În dovedire, reclamanții au depus practică judiciară în materie.

Pârâtul Ministerul Public, prin notele de ședință formulate a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 04.09.2008 Tribunalul Bihora dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Oradea având în vedere dispozițiile art. II alin. 2 din OG nr. 75/11.06.2008.

Curtea de Apel Oradeaa fost investită cu soluționarea cauzei la data de 15.09.2008 în baza încheierii mai sus menționate.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Referitor la excepțiile invocate, instanța reține ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru combaterea Discriminării și urmează a fi admisă deoarece, potrivit atribuțiilor stabilite prin OG nr. 137/2000 - art. 16 - 20, acesta este instituția abilitată și investită de lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei fapte, iar cauzele în care se reclamă direct în instanță încălcarea principiului nediscriminării, citarea acestuia este obligatorie potrivit art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000 doar pentru a-și exprima poziția în calitatea sa de expert în materie și de instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminatorie pe teritoriul României și nicidecum în calitate de pârât, nefiind parte procesuală în cauză.

Reclamanții sunt magistrați judecători în cadrul Curții de apel Oradea. Prin acțiunea formulată ei solicită obligarea pârâșilor la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor și salariilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele 01.10.2004 - 31.12.2004, 01.01.2005 - 30.09.2005, 01.10.2005 - 31.01.2006, 01.02.2006 - 31.08.2006, 01.09.2006 - 31.12.2006, 01.01.2007 - 31.03.2007, 01.04.2007 - 30.09.2007, 01.10.2007 - 31.12.2007.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoare de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate, valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât, valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 12/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003.

Pentru perioadele 01.01.2005 - 30.09.2005 și 01.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică)iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Este de observat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 ( acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG nr. 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.

Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de 46.764.000 lei la 01.01.2003, conform anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002; 46.613.000 lei la 01.10.2003, conform anexei 7/1 b la aceiași ordonanță; 49.409.780 lei la 01.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003; 52.374.367 lei la 01.10.2004, în baza creșterii de 6% prev de art. 3 lit. a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 01.10.2005, conform anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 01.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit " principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora " puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", se constată întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG nr. 9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 2/12.01.2006 și OG nr. 10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, văzând și prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:

- 10 martie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei,

- 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei,

- 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei,

- 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei,

- 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei,

- 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365lei,

- 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 01.02.2006 și cu 6% începând cu 01.09.2006;

- 347,67 lei pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007;

- 354,62 lei pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 și

- 393,62 lei pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007.

Se constată că sunt prescrise pretențiile reclamanților pentru perioada 1 octombrie 2004 - 9 martie 2005.

Este de observat că potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor " prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc " ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Instanța va obliga pârâții să plătească diferențele de drepturi salariale cuvenite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 1082 -1086 Cod civil.

Având în vedere că Ministerul Public nu dispune de sumele necesare pentru achitarea acestor drepturi salariale și că acestea trebuie să-i fie puse la dispoziție de Ministerul Economiei și Finanțelor în virtutea atribuțiilor sale de întocmire a proiectului de buget național sau prin propunerile de rectificare a acestuia, sub acest aspect cererea de chemare în garanție a acestui pârât formulată de pârâtul Ministerul Public apare ca întemeiată și va fi admisă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea reclamanților față de acesta.

Admite în parte acțiunea reclamanților, B, G, G, A, A, R G, G, G, G, A, A, ., G, A, toți cu domiciliul procesual ales în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B,-, pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR -O, cu sediul în O,-, pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B, cu sediul în B,- - 81 și în consecință:

Obligă pe pârâți să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică raportate la coeficienții de multiplicare legali pentru perioadele mai jos arătate:

- 10 martie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei,

- 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei.

- 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei,

- 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei,

- 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei,

- 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei,

- 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei.

Sumele astfel calculate vor fi actualizate cu indicii de inflație de la data plății efective.

Constată că sunt prescrise pretențiile reclamanților pentru perioada 1 octombrie 2004 - 9 martie 2005.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice pe care-l obligă să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor de mai sus.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.10.2008.

Președinte Judecător Asistenți judiciari Grefier

- - - - - -

- -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 04.12.2008

- dact. gref. - 04.12.2008- 124 ex.

- emis 122 comunicări - 04.12.2008 - cu, B, G, G, A, A, R G, G, G, G, A, A, ., G, A, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR -O, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE

Președinte:Lazăr Ioan
Judecători:Lazăr Ioan, Galeș Maria Bălănean Lidia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Sentința 61/2008. Curtea de Apel Oradea